Sfaturi pentru sănătatea intestinului
Luni, 26 August, 2013
Hipocrate afirma în urmă cu 2500 de ani că toate bolile încep în intestin. Ştiinţa contemporană a validat această afirmaţie. Un intestin bolnav ne lasă pradă bolilor autoimune, inflamatorii, psihice şi malnutriţiei.
Iată ce putem face pentru a ne proteja intestinele împotriva oricăror factori nocivi:
1.Evitarea stresului
Uşor de zis, greu de făcut, dar esenţial pentru sănătate este să evităm pe cât posibil stresul, în special pe cel psihic. Intestinele sunt primele organe care se îmbolnăvesc atunci când trecem printr-o stare emoţională negativă, fie că e vorba de supărare, teamă, furie sau depresie. Acest lucru se întâmplă datorită conexiunilor nervoase existente între creier şi intestin. Nu întâmplător, creierul arată precum nişte intestine adunate laolaltă şi nu întâmplător creierul este denumit "al doilea intestin".
2. Evitarea antibioticelor
Aşa cum am menţionat în cadrul unui alt articol, antibioticele medicale ar trebui utilizate doar în situaţii de urgenţă şi de preferat după efectuarea unui analize medicale şi a antibiogramei. Asta deoarece ele, deşi în unele cazuri pot distruge agentul infecţios, ucid în masă bacteriile benefice din intestin. În cele din urmă, locul lor va fi luat de bacterii patogene, fungi (candida albicans) şi paraziţi.
3.Consumul de probiotice
Probioticele sunt bacterii benefice care colonizează intestinul subţire şi colonul, digeră resturile de mâncare şi ucid microorganismele patogene. Cele mai bune surse de probiotice sunt iaurtul viu fermentat, murăturile fermentate şi suplimentele cu probiotice.
4.Evitarea carbohidraţilor rafinaţi
Bacteriile patogene şi fungii (în special) se înmulţesc extrem de uşor consumând zahăr şi alte calorii goale (făină, amidon, sirop de glucoză-fructoză).
5.Evitarea uleiurilor rafinate şi a margarinei
Aceste produse sunt obţinute din uleiuri bogate în acizi graşi nesaturaţi de tip omega 6 cu efect pro inflamator, nocive şi în stare naturală. Aceşti acizi graşi sunt extrem de susceptibili la râncezire prin tratament termic, expunere la lumină şi contact cu oxigenul, formându-se radicali liberi şi compuşi de degradare toxici în urma proceselor de rafinare. Dacă margarina e de generaţie veche, atunci conţine şi acizi graşi trans, extrem de periculoşi pentru sănătate.
Aceste produse inflamează şi distrug peretele intestinal.
6.Consumul crescut de colesterol
Peretele intestinal conţine foarte mult colesterol în structura sa. Pentru a-şi păstra integritatea structurală (sau pentru a o repara) are nevoie de mult colesterol adus prin dietă. Aşadar, e nevoie de un consum crescut de ouă, organe, unt, fructe de mare, piei şi şorici.
Flaviu Irimie
Alte stiri