Avantajele unui credit de refinanțare – Cum te poate scoate din impas un împrumut rapid
Vineri, 30 Iulie, 2021
Gestionarea finanțelor personale poate fi o sarcină destul de complexă, mai ales atunci când cauți soluții de ieșire din impas. Un credit de refinanțare care să te scoată din situațiile neplăcute vine la pachet cu o serie de beneficii.
Descoperă în acest articol de ce acest tip de credit îți poate fi de folos atunci când ai nevoie de ajutor financiar cât mai rapid.
Cum să îți plătești datoriile cu ajutorul unui credit de refinanțare!
-
Bani pentru ratele restante
Motivele pentru care creditele bancare nu pot fi plătite la timp pot fi numeroase, însă mereu vor fi soluții la îndemână. Creditele care au fost accesate la un moment dat pentru gospodărie sau diverse proiecte personale și pe care ai dori să le achiți integral pentru a scăpa de grija băncilor își pot găsi o rezolvare rapidă.
Astfel, îți poți îndrepta atenția către avantajele unui credit de refinanțare de la Hopcredit, ce poate fi accesat cu ușurință, dacă îndeplinești anumite condiții:
-
Să locuiești în România.
-
Să ai peste 18 ani.
-
Să dovedești că ai venituri de cel puțin 1.000 de lei net pe luna.
Odată îndeplinite aceste condiții, te poți gândi la suma de care ai nevoie, ca mai apoi să afli dacă te încadrezi în sumele stabilite de instituția de creditare. În plus, ai putea primi bani mai mulți și beneficia de o rată mai mică.
-
Un credit mai ușor de gestionat
Un alt avantaj al creditului de refinanțare este ușurința cu care poate manevrat. Cu alte cuvinte, nu mai este nevoie să mergi de la o bancă la alta ca să plătești creditele vechi, ci vei avea în vedere doar noua rată de plătit.
-
Scapă de grija documentelor
Unul dintre beneficiile importante ale refinanțării creditelor ține de dosar și mai exact de documentele necesare cerute de bănci. Formalitățile au fost mult simplificate, așa că nu mai este nevoie să pregătești un teanc de acte cu care să dovedești ce venituri ai.
Mai mult decât atât, instituțiile financiare publice oferă detalii complete despre salarii și alt gen de venituri, așa că va fi destul de facilă accesarea lor.
-
Poți cere plata creditului online
Dacă formalitățile de creditare au fost simplificate, așa este și cazul plății ratelor. Cu doar câteva click-uri pe platforma oferită de instituția de creditare, rata poate fi plătită instant. În plus, îți poți programa următoarea dată de plată, acesta fiind un serviciu pe care îl poți cere atunci când refinanțarea este aprobată.
-
Dă viață proiectelor tale, cu banii extra
Banii în plus sunt întotdeauna bineveniți, mai ales dacă ai pe lista câteva proiecte pe care le-ai tot amânat. Băncile și instituțiile financiare pot oferi sumele solicitate în plus, cu mențiunea însă că este posibil ca alte condiții să fie impuse.
Schimbarea aparatelor electrocasnice, renovarea locuinței sau achiziționarea unei mașini pot fi câteva proiecte care acum pot ieși la lumină.
Așadar, se poate spune în concluzie că refinanțarea creditelor poate fi o soluție optimă când vrei să scapi de povara cardurilor cu cheltuieli depășite sau a altor rate aflate în grija ta. În plus, dobânda pentru asemenea credite este de cele mai multe ori extrem de avantajoasă, oferind posibilitatea și unor mici economii.
Sursă foto: Pexels.com
Alte stiri