Afaceri de succes în pandemie: Domeniile cu cele mai spectaculoase creșteri
Marti, 31 August, 2021
Deși pandemia de coronavirus a afectat întreaga lume și a condus inclusiv la închiderea multor afaceri mici și mijlocii, au existat și antreprenori care au cunoscut creșteri economice în această perioadă. Printre afacerile de succes în această perioadă se numără cele din domeniul medical, alimentar, electronic și IT și din domeniul construcțiilor. Toate acestea se datorează modificărilor legislative și modificării comportamentului consumatorilor.
5 tipuri de afaceri care au crescut spectaculos în pandemie
1. Clinicile și laboratoarele medicale
Dată fiind suprasaturarea sistemelor medicale de stat din majoritatea țărilor lumii, clinicile și laboratoarele private au completat serviciile pentru care a existat o cerere foarte mare. De la testele de depistare pentru COVID-19, analize de rutină și până la intervenții chirurgicale amânate temporar în instituțiile de stat – toate acestea au contribuit la câștiguri considerabile pentru mediul privat.
2. Industria alimentară
Închiderea temporară a restaurantelor și hotelurilor au determinat consumatorii să gătească și să mănânce mai mult acasă. Astfel, a crescut cererea pentru materiile prime alimentare, dar și pentru alimentele procesate și semipreparate - ceea ce s-a tradus în câștiguri mai mari pentru producători, în special pentru companiile medii și mari.
3. Construcțiile
Multe persoane au profitat de această perioadă pentru a-și renova și îmbunătăți locuințele. Cei cu venituri mai mari au decis chiar să investească în terenuri și locuințe în mediul rural. Motivele principale au fost două: posibilitatea de a lucra de acasă și distanțarea socială cu posibilitatea de a petrece mai mult timp în aer liber.
4. Afacerile cu electronice (tehnologia)
Cererea pentru electronice a crescut tot datorită regulilor impuse de autorități. Dacă unii au investit în televizoare mai noi și mai performante sau în laptopuri de ultimă generație, alții s-au orientat către device-urile destinate activităților creative. Astfel, odată cu izolarea impusă de pandemie, piața instrumentelor muzicale a crescut considerabil.
Multe persoane au căutat să își găsească un hobby în zona artistică. Prin această modalitate, s-au îndeplinit două deziderate: ocuparea timpului liber într-un mod util, dar și relaxarea. Dacă te numeri printre pasionații de muzică – și în special de chitară –alege o boxă bass de calitate, de la McMusic.ro.
Chitara, pianul, vioara și accesoriile acestora se numără printre cele mai populare instrumente muzicale și printre cele mai căutate. Acest tip de activitate este benefică și pentru copii, atât din perspectiva pregătirii pentru viitor, dar și din cea psihologică.
5. Activitățile de curierat
Comenzile online și livrările prin curier au cunoscut și ele o creștere spectaculoasă. Firmele de curierat existente au fost printre puținele care, în loc să concedieze din salariați, au făcut noi și noi angajări. De asemenea, au apărut și firme noi de livrare – atât locale, cât și naționale și internaționale.
Deși România nu se numără în prezent printre cele mai stabile economii, rapoartele FMI indică faptul că recesiunea economică înregistrată de țara noastră în anul 2020a fost mai redusă, față de alte țări europene.
Iată cum, deși condițiile generale nu au fost cele mai propice pentru mediul de business, antreprenorii care au avut norocul să dețină astfel de afaceri și cei care au avut inspirația să pună bazele unora noi în aceste domenii au avut doar de câștigat.
Sursa foto: Pixabay.com
Alte stiri