Personajul principal din romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, Ştefan Gheorghidiu, sublocotenent într-un regiment de infanterie, trimis pentru fortificarea văii Prahovei, este concentrat de curând, ceea ce constituie pentru el „o lungă deznădejde”. Discuţia de la popotă despre iubire provoacă o reacţie violentă a eroului, care consideră că „cei care se iubesc au drept de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt” şi declanşează amintirea propriei poveşti de dragoste, aducând-o în realitatea trăită. Totul începe de la momentul de criză a cuplului, anunţat abrupt: „Eram însurat de doi ani şi jumătate cu o colegă dela Universitateşi bănuiam că mă înşală.” Gheorghidiu face eforturi să obţină o permisie de două zile pentru a mergela Câmpulung, fiind chemat de urgenţă de soţia sa, Ela, cu care se împăcase de curând.

Eroul trăieşte în două realităţi temporale, cea a timpului cronologic (obiectiv), în care povesteşte întâmplările de pe front şi una a timpului psihologic (subiectiv), drama iubirii.

Ştefan Gheorghidiu este o natură reflexivă, care analizează în amănunt, cu luciditate stările interioare, cu o conştiinţă unică, însetat de certitudini şi adevăr, convins fiind că: „Atenţia şi luciditate nu omoară voluptatea, ci o sporesc, aşa cum, de altfel, atenţia sporeşte şi durerea de dinţi.”

Prima experienţă de cunoaştere, iubirea, e trăită sub semnul incertitudinii, a unui zbucium permanent în căutarea adevărului. Ştefan primeşte pe neaşteptate o moştenire de la unchiul Tache şi, ca urmare, soţia sa, Ela, se lasă în voia tentaţiilor mondene, devenind din ce în ce mai preocupată de lux, petreceri şi escapade, fapt ce intră în totală contradicţie cu concepţia lui despre iubire, despre idealul său de feminitate: „Aş fi vrut-o mereu feminină, deasupra acestor discuţii vulgare”, va recunoaşte personajul. Student la filozofie, înzestrat intelectual, Ştefan trăieşte în lumea cărţilor, o lume în totală contradicţie cu lumea unchiului Tache, a lui Gheorghidiu şi Tănase Vasilescu-Lumânăraru, cu care eroul nu are nicio legătură spirituală. Fire pasională, puternic reflexivă, conţtient de chinul său lăuntric, Ştefan Gheorghidiu adună progresiv semne ale neliniştii, ale incertitudinii, ale îndoielilor, pe care le disecă cu minuţiozitate. Viaţa lui devine în curând „o tortură”.

Plimbareala Odobeşti, într-un grup mai mare, declanşează criza de gelozie, de incertitudine a iubirii, punând sub semnul îndoielii fidelitatea Elei. Faptele, gesturile, cuvintele ei se reflectă în conştiinţa eroului la suferă la modul sublim drama iubirii: „de altminteri, toată suferinţa asta monstruoasă îmi venea din nimic.”Mici incidente, gesturi fără importanţă, privirile pe care le schimă ea cu domnul G., flirtul nevinovat se hipertrofiau, se amplificau, căpătând dimensiuni catastrofale în conştiinţa personajului. Un element exterior, un fapt, o întâmplare îi declanşează un zbucium interior intens, stări sufleteşti complexe. Atenţia insistentă acordată Elei de domnul G., avocat obscur, dar bărbat monden, sporeşte suspiciunile; naratorul notează gesturi, priviri, reacţii, analizându-se pe sine, observându-i pe cei doi şi pe cei din jur, studiind totul lucid, cu minuţiozitate. Faptul că Ela gustă din mâncarea luzi G. produce o adevărată „furtună” în sufletul său, revenindu-i în memorie amintiri dureroase. Gheorghidiu suferă nu numai din mândrai rănită, ci mai ales pentru faptul că se preface, afişând o indiferenţă cu totul falsă, ascunzându-şi frământările: „Mă chinuiam lăuntric ca să par vesel şi mă simţeam imbecil şi ridicol şi naiv.” Analizându-şi stările cu luciditatea caracteristică, disecând fiecare reacţie pe care o are, respinge ideea geloziei: „Nu, n-am fost niciodată gelos, deşi am suferit atâta din cauza iubirii.”

Vede în Ela idealul său de iubire şi feminitate către care aspiră cu toată fiinţa lui, ideal care s-a prăbuşit. Hipersensibil şi orgolios, personajul amplifică drama, ridicând-o la proporţii cosmice, ceea ce semnifică nevoia eroului de absolut: „Se rupsese totodată şi axa sufletească: încrederea (…) în vigoarea şi eficacitatea inteligenţei mele.” Orgolios, el suferă nu numai pentru amorul propriu rănit, ci mai ales dintr-un sentiment absolut al loialităţii faţă de sine: „Căutam o verificare şi o identificare a eului meu (…) cu un eu limitat în infinitul lumii… nu era posibilă nicio putinţă de realizare sufletească.”

Nici în plan sentimental, nici în plan social, el nu găseşte un punct de sprijin durabil şi trăieşte dureros drama omului singur, inflexibil moral, neputând să facă niciunul dintre compromisuriel cerute de societatea în care trăieşte. Nae Gheorghidiu, unchiul său, om de afaceri aprig şi cinic, politician perfid şi abil, sau Tănase Lumânăraru, ajuns milionar, deşi e analfabet, cu „o abilitate aproape genială casă înşele pe toată lumea” îi rămân străini lui Gheorghidiu; nimic din caracterul lor nu se potriveşte cu firea personajului, cinstit, pasionat de idei înălţătoare, de concepte profund intelectuale.

Eroul trăieşte în lumea ideilor pure, aspirând la dragostea absolută, căutând în permanenţă certitudini care să-i confirme profunzimea sentimentului de iubire; neputând găsi certitudinea liniştitoare, se simte obosit şi hotărăşte să se despartă definitiv de Ela pa cera o priveşte acum cu indiferenţa cu care „priveşti un tablou”, lăsându-i totul: „i-am scris că-i las absolut tot ce e în casă, de la obiecte de preţ la cărţi, de la lucruri personale la amintiri. Adică tot trecutul.” 

Tag-uri : caracterizare personaj principal ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi, caracterizare personaj principal romanul ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de camil petrescu, caracterizare personaj principal ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi, caracterizare personaj principal romanul ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de camil petrescu.