„Nuvelă solidă cu subiect de roman” (G. Călinescu), opera lui I. Slavici urmăreşte cu minuţiozitate zbuciumul sufletesc al unor personaje complexe, puternic individualizate prin trăiri, gânduri, reacţii sau limbaj.

            Ghiţă face parte din „triunghiul” de personaje care domină nuvela, împreună cu Ana, soţia sa, şi cu Lică Sămădăul. În jurul lui se concentrează întreaga acţiune, transformările sale interioare fiind urmărite cu atenţie, redate fie în mod direct, de către narator, fie prin stil indirect liber.

            Fraza care deschide nuvela este esenţială pentru înţelegerea dramei pe care o va trăi ulterior Ghiţă: „Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit.” Aceste cuvinte rostite de mama Anei se constituie într-o adevărată sentinţă-avertisment. Conflictul care îl va măcina pe Ghiţă va porni de la punerea în opoziţie a bogăţiei cu „liniştea colibei”, ilustrând tocmai consecinţele distrugătoare pe care le are asupra omului setea de înavuţire. Din perspectivă psihologică, nuvela prezintă conflictul interior trăit de Ghiţă, care, dornic de a-şi schimba statutul social, îşi pierde pe rând siguranţa de sine şi încrederea în familie. Încălcând norma morală enunţată la începutul nuvelei, Ghiţa va evolua inevitabil spre un sfârşit tragic.

            Om harnic şi cinstit, a cărui autoritate este recunoscută în sânul familiei, Ghiţă ia în arendă hanul de la Moara cu noroc, dorind să agonisească atâţia bani încât să angajeze vreo zece calfe cărora să le dea el de cârpit cizmele oamenilor. Blând şi cumsecade, el transformă repede hanul dintr-o ruină într-un loc primitor, cunoscând chiar momente de prosperitate, căci „sporul era dat de la Dumnezeu”. Relaţia lui cu Ana e bazată pe dragoste, înţelegere, Ghiţă apreciind calităţile soţiei; „inima îi râdea cînd Ana cea înţeleaptă şi aşezată...se arunca răsfăţată asupra lui.”

            Dar fericirea este de scurtă durată, căci la han îşi face apariţia Lică Sămădăul, stăpânul locurilor. Ghiţă devine „mai de tot ursuz”, „pus pe gânduri”; „nu mai zâmbea ca mai înainte, ci râdea cu hohot încât îţi venea să te sperii de el”, transformări bine surprinse de Ana. Bunătăţii şi cinstei le ia locul ispita îmbogăţirii. La prima întâlnire pe care o are cu Lică, Ghiţă încearcă să fie autoritar şi stăpân pe sine, aceentuând faptul că nu vrea să fie supus de către nimeni; „nu crede că poţi să mă ţii de frică, să-ţi fie frică de mine”, îi spune lui Lică. Este înfrânt însă de forţa morală a adversarului său, fiind la un moment dat pregătit să colaboreze, dar de pe poziţii de egalitate: „nu vreau să crezi că mă ţii numai de frică, ci umblu să intru la învoială cu tine.” Îşi dă seama că nu poate sta la Moara cu noroc fără voia lui Lică, de aceea acceptă jocul. Este momentul psihologic care marchează începutul degradării psihice şi morale a personajului.

            Acţiunile, gesturile şi atitudinea lui Ghiţă scot la iveală incertitudinea şi nesiguranţa care îl domină, teama şi suspiciunea. Încearcă să-şi ia câteva măsuri de protecţie; îşi angajează o slugă, îşi cumpără pistoale şi doi câini, dar zbuciumul şi teama nu îl părăsesc.

            Degradarea umană se produce treptat şi sigur. Ajunge să regrete faptul că are soţie şi copii, se îndepărtează încet de Ana, în care nu mai vede femeia „înţeleaptă şi aşezată” de la început. Refuză comunicarea, se închide şi mai mult în sine; „El era singur şi părăsit. Ana, pe care o privea cu atâta drag mai nainte, încetul cu încetul se înstrăinase de dânsul.”

            Conflictul interior este din ce în ce mai puternic, lupta dându-se între fondul cinstit al lui Ghiţă şi ispita îmbogăţirii. Sufletul oscilează între dorinţa de a pleca de la han şi tentaţia banului, pe care nu o mai poate stăpâni. Ghiţă, omul cinstit şi respectat de la început, ajunge să fie bănuit de implicarea în furtul de la arendaş şi în uciderea tinerei doamne. Arestul şi judecata îi provoacă mustrări de conştiinţă, ajungând să-şi facă reproşuri, cerându-i Anei: „iartă-mă, Ano, iartă-mă cel puţin tu, căci eu n-am să mă iert cât oi trăi pe faţa pământului.” Fricos, temător, Ghiţă se afundă tot mai mult în ticăloşiile puse la cale de Lică, care îi descoperă şi îi exploatează „slăbiciunea” pentru bani. Ghiţă „se gândea la câştigul pe care l-ar putea face în tovărăşia lui Lică, vedea banii grămadă înaintea sa şi i se împăienjeneau parcă ochii; de dragul acestui câştig ar fi fost gata să-şi pună, pe un an, doi, capul în primejdie.”

            Dezumanizarea lui Ghiţă se produce într-un ritm alert. Autoanalizându-se, el dă vina pe firea sa slabă, încercând să-şi motiveze faptele: „aşa m-a lăsat Dumnezeu! Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voinţa mea?! Nici cocoşatul nu e însuşi vinovat că are cocoaşă în spinare.” Ghiţă se lasă în voia întâmplărilor, se complace în situaţia de duplicitate la care ajunge- „să pară om cinstit”, dar să fie şi prieten cu Lică.

            Ghiţă începe un joc dublu; pare că acceptă regulile impuse de Lică, dar dorinţa de a-şi apăra familia îl determină să colaboreze cu Pintea. Dar nu ia în seamă ruptura din interiorul familiei lui, pierderea definitivă a iubirii Anei, care ajunge să-l dispreţuiască. Cuvintele spuse Sămădăului dezvăluie dispreţul Anei faţă de soţul ei: „Tu eşti om, Lică, iară Ghiţă nu e decât o muiere îmbrăcată în haine bărbăteşti, ba chiar mai rău decât aşa.” Eşecul lui Ghiţă este în acelaşi timp un eşec al comunicării.

            De la complicitate la crimă nu e decât un pas, iar Ghiţă devine ucigaş, înjunghiind-o pe Ana. Crima din final se naşte din disperarea unui om care nu mai are nimic de pierdut, care încearcă să reducă la tăcere „glasul” propriei conştiinţe a vinovăţiei. Sub raport moral, sfârşitul lui Ghiţă-împuşcat de Răuţ, omul lui Lică- este perfect motivat.

            Destinul este împlinit. Patima pentru bani îl duce la pierzanie şi Ghiţă cade pradă propriului destin căruia nu i se poate opune.

            Personajul este construit cu obiectivitate, dezvăluindu-se ca un suflet complex, oscilant, sfâşiat de porniri antagonice.

            „Drama lui Ghiţă e analizată magistral şi dezvăluită treptat” (G. Călinescu), scriitorul punându-i în lumină sufletul în toată amploarea sa tragică.

Tag-uri : moara cu noroc de ioan slavici, ioan slavici moara cu noroc, caracterizarea personajelor din moara cu noroc, moara cu noroc de ioan slavici, ioan slavici moara cu noroc, caracterizarea personajelor din moara cu noroc.