MANAGEMENTUL SECURITǍŢII ŞI SǍNǍTǍŢII ÎN MUNCǍ 

         1. ABORDAREA MANAGERIALĂ A SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ 

1.1.

DEFINIREA NOŢIUNII DE SISTEM DE MANAGEMENT AL SECURITĂŢII ŞI

SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ

• SISTEM DE MANAGEMENT AL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ:

• ansamblu de elemente legate sau interdependente destinate stabilirii unei politici şi a unor obiective de securitate şi sănătate în muncă, precum şi realizării acestor obiective (ILO-OSH: 2001);

• parte a sistemului de management general care facilitează managementul riscurilor OH&S asociate afacerilor organizaţiei; acesta include structura organizatorică, activităţile de planificare, responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi resursele pentru elaborarea, implementarea, realizarea, analizarea şi menţinerea politicii OH&S a organizaţiei (OHSAS 18001: 1999);

• ansamblu de elemente cu caracter decizional, organizatoric, informaţional, motivaţional etc. din cadrul firmei, prin intermediul căruia se exercită ansamblul proceselor şi al relaţiilor de management al securităţii şi sănătăţii în muncă, în vederea obţinerii nivelului dorit de securitate şi sănătate în muncă (Darabont, Al., ş.a., Managementul securităţii şi sănătăţii în muncă - vol. I, Editura AGIR, Bucureşti, 2001);

• MANAGEMENT AL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ:

• componentă a sistemului de management general, care include structura organizatorică, activităţile de planificare, responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi resursele pentru elaborarea, implementarea, realizarea şi revizuirea planului de securitate şi sănătate în muncă (N.G.P.M., Anexa nr. 1 – Terminologie). 

1.2.

CARACTERISTICILE DE BAZĂ ALE UNUI SISTEM DE MANAGEMENT AL SECURITĂŢII ŞI

SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ (SMSSM)

 1.3.

AVANTAJELE ŞI DEZAVANTAJELE UNUI SISTEM DE MANAGEMENT AL SECURITĂŢII ŞI

SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ

2. STADIUL ACTUAL AL MANAGEMENTULUI SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ PE PLAN EUROPEAN ŞI INTERNAŢIONAL

2.1.

EVOLUŢIA SISTEMELOR DE MANAGEMENT AL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ

(prelucrare după Nisipeanu, S. - Sisteme de management şi securitate în muncă. Perspective europene şi abordare naţională. Revista Calitatea – acces la succes, nr. 7-8/2005, pag. 50 – 52)

 2.2.

SIMILITUDINILE DINTRE PREVEDERILE DIRECTIVELOR UNIUNII EUROPENE ŞI ELEMENTELE SISTEMELOR DE MANAGEMENT AL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ

(după Nisipeanu, S. - Sisteme management şi securitate în muncă. Perspective europene şi abordare naţională. Revista Calitatea – acces la succes, nr. 7-8/2005, pag. 50 – 52) 

2.3.

MODELE DE SISTEME DE MANAGEMENT AL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ

2.3.1.

GHIDUL ILO-OSH: 2001 PRIVIND PRINCIPIILE DIRECTOARE ALE SISTEMELOR DE MANAGEMENT AL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ

 0.     INTRODUCERE

 1.     OBIECTIVE

 2.     CADRUL NAŢIONAL AL SISTEMULUI DE MANAGEMENT AL SECURITĂŢII   ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ

2.1.       Politica naţională

2.2.       Principiile directoare naţionale

2.3.       Principiile directoare specifice

 3.     POLITICA SISTEMUL DE MANAGEMENT AL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ

 3.1.       Politica de securitate şi sănătate în muncă

3.2.       Participarea salariaţilor

     ORGANIZAREA

3.3.       Responsabilităţile şi obligaţiile

3.4.       Competenţele şi formarea

3.5.       Documentaţia sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă

3.6.       Comunicarea

    PLANIFICAREA ŞI IMPLEMENTAREA

3.7.       Analiza iniţială

3.8.       Planificarea, elaborarea şi implementarea sistemului

3.9.       Obiectivele de securitate şi sănătate în muncă

3.10.   Prevenirea pericolelor

3.10.1.   Măsurile de prevenire şi control

3.10.2.   Managementul schimbării

3.10.3.   Prevenirea, pregătirea şi reacţia în situaţii de urgenţă

3.10.4.   Achiziţionarea de bunuri şi servicii

3.10.5.   Subcontractanţii

     EVALUAREA

3.11.   Monitorizarea şi măsurarea eficacităţii

3.12.   Anchetele în caz de leziuni, degradări ale stării de sănătate, boli sau incidente legate de procesul de muncă şi efectul acestora asupra eficacităţii măsurilor de securitate şi sănătate în muncă

3.13.   Auditul

3.14.   Analiza efectuată de conducere

    ACŢIUNEA ÎN VEDEREA ÎMBUNĂTĂŢIRII

3.15.   Acţiunea preventivă şi corectivă

3.16.   Îmbunătăţirea continuă

• Organizaţia care la elaborat:
  • ghidul ILO-OSH: 2001 (Guidelines on occupational safety and health management systems - în engleză; Principes directeurs concernant les systèmes de gestion de la sécurité et de la santé au travail - în franceză) a fost adoptat la reuniunea International Labour Organization (ILO) desfăşurată la Geneva, în perioada 19-27.04.2001, de un ansamblu tripartit de experţi (7 experţi guvernamentali din Germania, Brazilia, Guineea, Japonia, Mexic, Noua Zeelandă şi Polonia; 7 experţi din partea angajatorilor/patronatelor; 7 experţi  din partea salariaţilor/sindicatelor).

• Sursele documentare utilizate:
  • enunţarea principiilor directoare privind sistemele de management al securităţii şi sănătăţii în muncă a fost realizată pe baza principiilor admise pe plan internaţional şi definite prin documentele elaborate de structurile tripartite ale ILO;
  • conform opiniei conturate la nivelul ILO, numai sistemele de management al securităţii şi sănătăţii în muncă fundamentate pe principii directoare unanim recunoscute la nivel mondial de structuri tripartite pot avea forţa şi supleţea necesară elaborării într-o organizaţie a unei veritabile culturi durabile a securităţii.

• Structura demersului propus:
  • nivelul I: are un caracter general şi este aplicabil fiecărui stat; statul trebuie să definească o politică naţională în domeniul managementului securităţii şi sănătăţii în muncă, obligaţie care se traduce prin:

→    desemnarea unei instituţii competente pentru stabilirea şi promovarea sistemelor de management al securităţii şi sănătăţii în muncă; instituţia competentă trebuie să realizeze concertarea cu structurile cele mai reprezentative ale angajatorilor şi ale salariaţilor;

→    definirea principiilor generale şi a procedurilor care facilitează integrarea sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă în sistemul global de management al unei organizaţii;

• nivelul II: este constituit dintr-un ansamblu de directive generale care pot fi aplicate la nivel naţional, ansamblu transpus într-un referenţial al ILO constituit din 16 cerinţe de securitate şi sănătate în muncă care trebuie adaptate de fiecare stat în funcţie de specificul naţional;
• nivelul III: este constituit din directive care trebuie să ţină cont de specificul fiecărei organizaţii, în special de mărimea ei şi de tipul pericolelor şi importanţa riscurilor asociate activităţilor desfăşurate în cadrul acesteia.

• Caracteristicile generale:
  • este redactat sub forma unui „cod de bune practici” şi foloseşte în mod frecvent condiţionalul (ar trebui în loc de trebuie), ceea ce îl diferenţiază de un referenţial utilizat pentru certificare;
  • principiile directoare conţinute în ghidul ILO-OSH au un caracter voluntar, nu introduc constrângeri suplimentare şi nu sunt destinate înlocuirii legislaţiei şi reglementărilor naţionale existente la momentul actual;
  • constituie un instrument menit să-l sprijine pe angajator în îndeplinirea obligaţiilor legale ce îi revin în domeniu securităţii şi sănătăţii în muncă, iar aplicarea lor nu necesită nici o certificare.
  • modelul de sistem al managementului securităţii şi sănătăţii în muncă propus de ghidul ILO-OSH este unic prin structura şi funcţiile lui, dar el urmează logica unui demers de îmbunătăţire continuă de tipul clasic PDCA foarte asemănător cu cel al sistemelor de management propuse de ISO (ISO 14001: 1996 sau ISO 9001: 2000). 

OBIECTIVELE PROCESULUI DE ELABORARE ŞI IMPLEMENTARE A SISTEMELOR DE MANAGEMENT AL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ

• la nivel naţional principiile trebuie:

1. să servească la instituirea unui cadru naţional pentru sistemele de management al securităţii şi sănătăţii în muncă, susţinut de preferinţă de legislaţia şi reglementările naţionale;
2. să sprijine elaborarea unor mecanisme voluntare vizând o mai bună respectare a reglementărilor şi normelor aplicabile în vederea îmbunătăţirii continue a performanţelor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
3. să sprijine elaborarea de principii directoare naţionale şi specifice privind sistemele de management al securităţii şi sănătăţii în muncă pentru a răspunde cerinţelor concrete şi reale ale organizaţiilor, în funcţie de mărimea, natura şi complexitatea activităţilor desfăşurate de acestea.

• la nivelul unei organizaţii principiile trebuie:

1. să constituie direcţii de acţiune pentru organizaţie, în vederea integrării elementelor sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă, în cadrul unei politici şi a unor mecanisme globale de management;
2. să incite toţi membrii organizaţiei, în special angajatorii, proprietarii, conducerea, salariaţii şi reprezentanţii lor la aplicarea principiilor şi metodelor adecvate de management al securităţii şi sănătăţii în muncă, care au ca finalitate îmbunătăţirea continuă a performanţelor în acest domeniu.

CADRUL NAŢIONAL AL SISTEMULUI DE MANAGEMENT AL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ

• politica naţională stabileşte principii şi proceduri de ordin general pentru:

1. promovarea implementării sistemelor de management al securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi integrarea acestora în sistemul global de management al unei organizaţii;
2. sprijinirea şi îmbunătăţirea mecanismelor voluntare pentru identificarea, planificarea, implementarea şi îmbunătăţirea sistematică a activităţilor vizând securitatea şi sănătatea în muncă, atât la nivel naţional, cât şi la cel al organizaţiei;
3. promovarea participării salariaţilor şi a reprezentanţilor lor la nivelul organizaţiei;
4. implementarea îmbunătăţirii continue şi evitarea birocraţiei şi a costurilor inutile;
5. promovarea, în cadrul oferit de sistemele de management al securităţii şi sănătăţii în muncă, a colaborării şi sprijinului mutual între inspecţia muncii, serviciile de securitate şi sănătate în muncă şi alte servicii, precum şi canalizarea activităţilor desfăşurate de către acestea într-un cadru omogen;
6. evaluarea, la intervale de timp adecvate, a performanţelor politicii şi cadrului naţional;
7. evaluarea şi comunicarea publică, prin mijloace adecvate, a performanţelor sistemelor şi practicilor în materie de securitate şi sănătate în muncă;
8. supravegherea aplicării aceluiaşi nivel de exigenţă în materie de securitate şi sănătate în muncă, atât salariaţilor direct angajaţi de organizaţie (inclusiv salariaţilor temporari), cât şi salariaţilor angajaţi de furnizorii de bunuri şi servicii.

• principiile directoare naţionale trebuie să fie suficient de suple pentru a permite:

1. aplicarea imediată a principiilor directoare ale OIM în organizaţiile a căror structură de management este destul de dezvoltată pentru ca dispoziţiile relative la managementul securităţii şi sănătăţii în muncă să fie integrate imediat;
2. adaptarea principiilor directoare ale OIM la principiile directoare specifice sistemelor de management al securităţii şi sănătăţii în muncă care ţin cont de condiţiile şi cerinţele particulare ale organizaţiilor;
3. promovarea colaborării efective a organizaţiei cu autorităţile de reglementare, inspecţia muncii, serviciile de securitate şi sănătate în muncă şi alte servicii, inclusiv cu organizaţiile neguvernamentale;
4. evitarea, atât cât este posibil, a birocraţiei şi a constrângerilor inutile;
5. instituirea unor mijloace adecvate şi aplicabile pentru a face cunoscute practicile şi sistemele relevante pentru managementul securităţii şi sănătăţii în muncă.

• principiile directoare specifice trebuie să fie stabilite având în vedere:

1. mărimea organizaţiilor (mare, medie sau mică) şi infrastructurile aferente;
2. tipul pericolelor şi importanţa riscurilor. 

1.POLITICA DE SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ 

• politica de securitate şi sănătate în muncă trebuie să fie:

1. proprie organizaţiei şi adaptată la mărimea, natura şi complexitatea activităţilor desfăşurate de aceasta;
2. exprimată de o manieră clară şi concisă, într-un document datat şi validat prin semnătura sau girul angajatorului sau persoanei responsabile care ocupă cea mai înaltă funcţie în organizaţie;
3. comunicată şi uşor accesibilă tuturor membrilor organizaţiei, inclusiv salariaţilor şi/sau reprezentanţilor lor, la locul de muncă al acestora;
4. revizuită în mod regulat pentru a-i garanta pertinenţa;
5. accesibilă, dacă este cazul, persoanelor interesate din exteriorul organizaţiei.

• politica de securitate şi sănătate în muncă trebuie să prevadă:

1. protejarea securităţii şi sănătăţii tuturor membrilor organizaţiei prin prevenirea leziunilor, degradărilor stării de sănătate, bolilor şi incidentelor;
2. respectarea dispoziţiilor legislaţiei şi reglementărilor naţionale privind securitatea şi sănătatea în muncă, precum şi a programelor voluntare de protecţie, a convenţiilor colective în materie de securitate şi sănătate în muncă  şi a altor angajamente la care organizaţia a subscris;
3. supravegherea respectării cerinţei ca salariaţii şi reprezentanţii lor să fie consultaţi şi încurajaţi să participe activ, în funcţie de ceea ce a fost convenit şi la toate nivelurile organizaţiei, la toate elementele sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă;
4. îmbunătăţirea continuă a performanţelor sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă.

 OBSERVAŢIE:

• Sistemul de management al securităţii şi sănătăţii în muncă trebuie să fie compatibil cu alte sisteme de management utilizate de organizaţie sau să se integreze într-un sistem global de management. 

2.PARTICIPAREA SALARIAŢILOR

• constituie un element esenţial al sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă;

• angajatorul trebuie să vegheze ca salariaţii şi reprezentanţii lor pe probleme de securitate şi sănătate în muncă să fie consultaţi, informaţi şi formaţi cu privire la toate aspectele de securitate şi sănătate în muncă care vizează cadrul lor profesional, inclusiv asupra măsurilor de urgenţă;

•  angajatorul trebuie să adopte dispoziţiile necesare astfel încât salariaţii şi reprezentanţii lor pe probleme de securitate şi sănătate în muncă să dispună de timpul şi de resursele care să le permită participarea activă la procesul de organizare, planificare, implementare şi de acţiune în vederea îmbunătăţirii continue a sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă;

• angajatorul trebuie să vegheze, când este cazul, la instituirea şi la buna funcţionare a unui comitet de securitate şi sănătate în muncă, precum şi la recunoaşterea reprezentaţilor salariaţilor pe probleme de securitate şi sănătate în muncă, în conformitate cu legislaţia şi practica naţională. 

3.RESPONSABILITĂŢILE ŞI OBLIGAŢIILE

• structurile şi procedurile adecvate trebuie să fie stabilite pentru:

1. supravegherea respectării cerinţei ca securitatea şi sănătatea în muncă să constituie o responsabilitate cunoscută şi acceptată la toate nivelurile ierarhice;
2. definirea şi comunicarea  tuturor membrilor organizaţiei a responsabilităţilor, obligaţiilor şi autorităţii cu care sunt investite persoanele însărcinate cu identificarea, evaluarea sau controlul pericolelor şi riscurilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
3. asigurarea unei supervizări eficace, când este cazul, pentru a veghea la protecţia securităţii şi sănătăţii salariaţilor;
4. promovarea colaborării şi comunicării între membrii organizaţiei, inclusiv între salariaţi şi reprezentanţii lor, în vederea implementării elementelor sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă;
5. satisfacerea principiilor sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă, care sunt conţinute în principiile directoare naţionale, principiile directoare specifice sau în programele voluntare la care organizaţia a subscris;
6. stabilirea şi implementarea unei politici clare de securitate şi sănătate în muncă, ale cărei obiective să fie măsurabile şi, de preferinţă, cuantificabile;
7. adoptarea unor dispoziţii eficiente pentru identificarea, eliminarea sau controlul pericolelor şi riscurilor legate de procesul de muncă, precum şi pentru promovarea sănătăţii în muncă;
8. stabilirea de programe de promovare a sănătăţii şi de prevenire;
9. vegherea la implementarea de măsuri eficace care să permită participarea deplină a salariaţilor sau reprezentanţilor lor la realizarea politicii de securitate şi sănătate în muncă;
10. alocarea resurselor necesare astfel încât persoanele responsabile de securitatea şi sănătatea în muncă, inclusiv comitetele de securitate şi sănătate în muncă, să se poată achita în mod corect de funcţiile care le revin;
11. vegherea la implementarea de măsuri eficace care să permită participarea deplină a salariaţilor sau reprezentanţilor lor la comitetele de securitate şi sănătate în muncă, atunci când acestea există.

• unul sau mai mulţi membrii ai conducerii trebuie să fie nominalizaţi, să le fie stabilite responsabilităţile, obligaţiile şi autoritatea astfel încât ei să fie în măsură să:

1. elaboreze, implementeze, revadă periodic şi să evalueze sistemul de management al securităţii şi sănătăţii în muncă;
2. furnizeze periodic conducerii informaţii privind performanţele sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă;
3. promoveze participarea tuturor membrilor organizaţiei. 

4.COMPETENŢELE ŞI FORMAREA 

• competenţele cerute în materie de securitate şi sănătate în muncă trebuie să fie definite de angajator; acesta trebuie să se stabilească şi să se menţină la zi dispoziţii care să permită tuturor persoanelor să fie în măsură să-şi asume responsabilităţile şi obligaţiile privind aspectele de securitate şi sănătate în muncă;

• programele de formare (instruire) trebuie: 

1. să vizeze toţi membrii interesaţi ai organizaţiei;
2. să fie realizate de către persoane competente (având calificările şi experienţa necesară);
3. să prevadă o formare iniţială performantă şi oportună şi cursuri de reciclare suficient de frecvente;
4. să cuprindă o evaluare a utilităţii instruirii pentru persoanele care o urmează (comprehensibilitate, cunoştinţe dobândite);
5. să fie revăzute periodic, inclusiv de comitetul de securitate şi sănătate în muncă, atunci când acesta există; aceste programe de instruire trebuie să fie modificate dacă este cazul pentru a le garanta pertinenţa şi eficacitatea;
6. să fie documentate în mod corespunzător şi adaptate la mărimea, natura şi complexitatea activităţilor desfăşurate de către organizaţie.

• organizaţia trebuie să faciliteze accesul întregului personal la programele de formare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prin asigurarea gratuităţii acestora şi prin desfăşurarea lor, dacă este posibil, în timpul programului normal de lucru. 

5.DOCUMENTAŢIA SISTEMULUI DE MANAGEMENT AL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ 

• documentaţia trebuie să vizeze următoarele aspecte: 

1. politica de securitate şi sănătate şi obiectivele organizaţiei în acest domeniu;
2. principalele funcţii şi responsabilităţi care au fost definite în vederea implementării sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă;
3. principalele pericole şi riscuri pentru securitatea şi sănătatea în muncă generate de activităţile desfăşurate de organizaţie şi, corelat cu acestea, măsurile ce trebuie luate pentru a le preveni şi a le controla:
4. dispoziţiile, procedurile, instrucţiunile sau alte documente interne implementate în cadrul sistemul de management al securităţii şi sănătăţii în muncă;

• documentaţia trebuie să satisfacă următoarele condiţii:

1. să fie redactată şi prezentată de o manieră comprehensibilă pentru utilizatori;
2. să fie revăzută periodic, revizuită dacă este cazul, comunicată şi uşor accesibilă tuturor membrilor interesaţi ai organizaţiei;

• registrele de securitate şi sănătate în muncă pot să conţină:

1. datele care decurg din implementarea sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă;
2. datele privind leziunile, degradările stării de sănătate, bolile şi incidentele legate de procesul de muncă;
3. datele care provin din legislaţia sau reglementările naţionale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
4. datele vizând factorii de expunere a salariaţilor, precum şi monitorizarea mediului de muncă şi a stării de sănătate a salariaţilor;
5. rezultatele monitorizării a priori şi a monitorizării a posteriori 

6.COMUNICAREA

•  organizaţia trebuie să stabilească şi să menţină la zi dispoziţii şi proceduri pentru:

1. a primi şi a înregistra comunicarea internă şi externă privind securitatea şi sănătatea în muncă şi pentru a-i răspunde de o manieră adecvată;
2. a garanta comunicarea internă, între diferitele niveluri şi funcţii ale organizaţiei, a informaţiilor vizând securitatea şi sănătatea în muncă;
3. a veghea ca preocupările şi sugestiile salariaţilor şi ale reprezentanţilor lor, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă,  să fie examinate şi înţelese corect, astfel încât acestora să li se ofere un răspuns. 

7.ANALIZA INIŢIALĂ 

• analiza iniţială trebuie să fie efectuată de persoane competente, prin consultări cu salariaţii şi/sau reprezentanţii lor şi, în funcţie de situaţia concretă, trebuie să permită:

1. identificarea legislaţiei şi reglementărilor naţionale aplicabile la momentul actual în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, a principiilor directoare naţionale, a principiilor directoare specifice, precum şi a programelor voluntare şi a altor exigenţe la care organizaţia a subscris;
2. identificarea, anticiparea şi aprecierea  pericolelor şi riscurilor pentru securitatea şi sănătatea salariaţilor generate de mediul de muncă sau de modul existent sau propus de organizare a muncii;
3. determinarea gradului în care controalele existente sau propuse pentru a fi efectuate corespund pentru eliminarea pericolelor sau pentru controlul riscurilor;
4. analizarea datelor obţinute în urma monitorizării stării de sănătate a muncitorilor.

• concluziile analizei iniţiale trebuie: 

1. să fie consemnate într-un document;
2. să servească ca fundament pentru deciziile vizând implementarea sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă;
3. să furnizeze valorile de plecare în funcţie de care îmbunătăţirea continuă a sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă va putea fi măsurată. 

8.PLANIFICAREA, ELABORAREA ŞI

IMPLEMENTAREA SISTEMULUI

• planificarea trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:

1. să fie realizată în conformitate cu prevederile minimale conţinute în legislaţia şi reglementările naţionale;
2. să integreze elementele sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă;
3. să vizeze îmbunătăţirea continuă a rezultatelor în materie de securitate şi sănătate în muncă.

• măsurile de planificare trebuie, pe de o parte, să contribuie la protecţia securităţii şi sănătăţii în muncă, iar pe de altă parte, să prevadă:

1. o definire precisă, o ierarhizare pe grade de prioritate şi o cuantificare, în funcţie de care vor fi stabilite obiectivele organizaţiei în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
2. elaborarea unui program vizând realizarea fiecărui obiectiv: stabilirea de criterii precise de performanţă şi de termene de realizare, definirea responsabilităţilor persoanelor însărcinate cu realizarea obiectivelor;
3. selectarea criteriilor de măsurare adecvate pentru a confirma faptul că obiectivele au fost atinse;
4. alocarea de resurse suficiente, între altele umane şi financiare, precum şi a unui ajutor tehnic, în funcţie de necesităţi.

9.OBIECTIVELE DE SECURITATE

 ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ

• obiectivele trebuie să satisfacă următoarele condiţii:

1. să fie proprii organizaţiei şi să ţină cont de mărimea, natura şi complexitatea activităţilor desfăşurate de către aceasta;
2. să fie elaborate în conformitate cu legislaţia şi reglementările naţionale pertinente şi aplicabile,  precum şi cu obligaţiile tehnice şi economice ale organizaţiei în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă;
3. să vizeze îmbunătăţirea continuă a protecţiei securităţii şi sănătăţii salariaţilor în vederea obţinerii celor mai bune rezultate în materie de securitate şi sănătate în muncă;
4. să fie realiste şi realizabile;
5. să fie cuprinse într-un document şi comunicate tuturor persoanelor interesate, la toate nivelurile organizaţiei;
6. să fie evaluate periodic şi, dacă este necesar, actualizate.

10.PREVENIREA PERICOLELOR

10.1.MĂSURILE DE PREVENIRE ŞI CONTROL       

• măsurile de prevenire şi de protecţie trebuie să fie luate ţinând cont de următoarea ordine de priorităţi:

1. eliminarea pericolelor şi riscurilor;
2. controlul pericolelor şi riscurilor la sursă prin măsuri de ordin tehnic şi organizatoric;
3. reducerea la minimum a pericolelor şi riscurilor prin elaborarea de sisteme proprii de garantare a securităţii în muncă, inclusiv prin intermediul controalelor administrative;
4. atunci când pericolele şi riscurile reziduale nu pot fi controlate prin intermediul măsurilor de protecţie colectivă, angajatorul trebuie să furnizeze în mod gratuit echipamente individuale de protecţie adecvate şi să implementeze mecanisme şi proceduri care să garanteze utilizarea şi întreţinerea acestora.

• procedurile sau măsurile de prevenire şi de control a pericolelor trebuie să satisfacă următoarele condiţii:

1. să fie adaptate la pericolele şi riscurile prezente în organizaţie;
2. să fie revăzute în mod regulat şi modificate dacă este necesar;
3. să satisfacă condiţiile impuse de legislaţia şi reglementările naţionale, precum şi de programele voluntare de protecţie şi de alte angajamente la care organizaţia a subscris (codurile de bună practică în industrie, acordurile încheiate cu autorităţile publice, ghidurile fără caracter de reglementare);
4. să ţină cont de nivelul actual de cunoştinţe, inclusiv de informaţiile sau rapoartele provenind de la organizaţii cum ar fi inspecţia muncii, serviciile de securitate şi sănătate în muncă, precum şi de la alte servicii în cazul în care situaţia concretă o impune. 

10.PREVENIREA PERICOLELOR

10.2.MANAGEMENTUL SCHIMBĂRII

• influenţa exercitată asupra securităţii şi sănătăţii în muncă de eventualele schimbări interne (fluctuaţia personalului, achiziţionarea de noi echipamente şi de servicii, modificări în structura organizatorică şi în fluxurile tehnologice) sau externe (modificarea cadrului legislativ, fuziunea organizaţiilor sau evoluţia cunoştinţelor şi tehnologiilor) trebuie să fie evaluată şi măsurile corespunzătoare trebuie luate înainte ca aceste schimbări să se producă.

•  o evaluare a incidenţei eventualelor schimbări asupra securităţii şi sănătăţii în muncă trebuie să fie efectuată înainte de orice modificare sau introducere de noi metode de muncă, de noi proceduri, de echipamente sau materiale noi; o astfel de evaluare trebuie să fie realizată prin consultări cu salariaţii şi reprezentanţii lor, precum şi cu comitetul de securitate şi sănătate în muncă, atunci când este cazul. 

•  înainte de implementarea unei decizii de schimbare trebuie verificat ca toţi membrii interesaţi ai organizaţiei să fie informaţi în mod corespunzător şi, dacă este necesar, formaţi în acest scop. 

 10.PREVENIREA PERICOLELOR

10.3.PREVENIREA, PREGĂTIREA ŞI REACŢIA ÎN

SITUAŢII DE URGENŢA 

•  organizaţia trebuie să stabilească şi să menţină la zi proceduri pentru a identifica posibilele accidente şi situaţii de urgenţă, pentru a răspunde unor astfel de situaţii şi pentru a preveni şi a reduce impactul asupra securităţii şi sănătăţii în muncă care poate fi asociat acestora.

• procedurile trebuie să prevadă: 

1. difuzarea informaţiilor necesare, precum şi comunicarea şi coordonarea internă, realizate astfel încât acestea să vizeze toate persoanele prezente la un loc de muncă în scopul protejării acestora în situaţii de urgenţă;
2. comunicarea şi coordonarea cu autorităţile competente, serviciile locale de intervenţie şi serviciile de urgenţă;
3. acordarea primului ajutor, asigurarea asistenţei medicale, dotarea cu mijloace de luptă împotriva incendiilor şi evacuarea tuturor persoanelor de la locul de muncă afectat;
4. informarea şi formarea, de o manieră adecvată, a tuturor membrilor organizaţiilor, la toate nivelurile ierarhice, inclusiv prin exerciţii de prevenire, intervenţie şi acţiune în caz de urgenţă, efectuate la intervale de timp regulate.

• când situaţia concretă o impune, măsurile de prevenire, pregătire şi reacţie în situaţii de urgenţă trebuie să fie stabilite în colaborare cu serviciile externe de urgenţă şi alte servicii. 

10.PREVENIREA PERICOLELOR

10.4.ACHIZIŢIONAREA DE BUNURI ŞI SERVICII

• organizaţia trebuie să stabilească şi să menţină la zi proceduri care să vegheze ca:

1. condiţiile impuse în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă să fie identificate, evaluate şi integrate în principiile care guvernează politica de achiziţii de bunuri şi servicii;
2. exigenţele în materie de securitate şi sănătate în muncă ale organizaţiei, precum şi cele prevăzute de legislaţia şi reglementările naţionale să fie identificate înainte de a achiziţiona bunuri şi servicii;
3. dispoziţiile să fie adoptate în conformitate cu exigenţele înainte de utilizarea acestor bunuri şi servicii. 

10.PREVENIREA PERICOLELOR

10.5.SUBCONTRACTANŢII 

• dispoziţiile de evaluare şi de supervizare a subcontractanţilor organizaţiei trebuie:

1. să prevadă includerea unor criterii de securitate şi de sănătate în muncă în procedurile de evaluare şi de selecţie a subcontractanţilor;
2. să stabilească o comunicare şi o coordonare eficace între nivelurile ierarhice corespunzătoare ale organizaţiei şi subcontractantului înainte ca acesta din urmă să înceapă furnizarea bunurilor sau a serviciilor; comunicarea trebuie să vizeze pericolele şi riscurile care pot apărea la locul sau locurile de muncă în care îşi vor desfăşura activitatea persoanele angajate de subcontractant şi, corelat cu acestea, măsurile de prevenire şi control ce trebuie adoptate;
3. să prevadă dispoziţii pentru înregistrarea leziunilor, degradărilor stării de sănătate, bolilor şi incidentelor legate de procesul de muncă cărora le-au căzut victimă salariaţii subcontractanţilor în timp ce prestau o activitate pentru organizaţie;
4. să informeze asupra pericolelor pentru securitatea şi sănătatea în muncă şi, dacă este cazul, să formeze salariaţii subcontractantului înainte de începerea colaborării sau pe parcursul derulării acesteia;
5. să supervizeze în mod regulat eficacitatea activităţilor desfăşurate de subcontractant în materie de securitate şi sănătate;
6. să vegheze ca procedurile şi dispoziţiile vizând locul de muncă, în materie de securitate şi sănătate, să fie respectate de către subcontractant. 

11.MONITORIZAREA ŞI MĂSURAREA EFICACITĂŢII

• monitorizarea şi măsurarea eficacităţii trebuie:

1. să permită determinarea gradului în care politica şi obiectivele de securitate şi sănătate în muncă sunt realizate şi riscurile controlate;
2. să prevadă o monitorizare a priori (activă) şi a posteriori (reactivă) şi să nu fie fundamentată numai pe statistica leziunilor, degradărilor stării de sănătate, bolilor şi incidentelor legate de procesul de muncă;
3. să fie înregistrate. 

• monitorizarea trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:

1. să ţină cont de eficacitatea (performanţa) în materie de securitate şi sănătate în muncă;
2. să furnizeze informaţiile necesare pentru a determina dacă procedurile (dispoziţiile) obişnuite de identificare, de prevenire şi de control a pericolelor şi riscurilor sunt aplicate şi funcţionează în mod corespunzător;
3. să servească la fundamentarea deciziilor vizând îmbunătăţirea continuă atât a procedurilor de identificare a pericolelor şi de control a riscurilor, cât şi a sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă în general.

• monitorizarea a priori trebuie să garanteze 

1. monitorizarea realizării anumitor programe şi determinarea criteriilor şi obiectivelor de eficacitate;
2. inspectarea sistematică a procedurilor de muncă, a instalaţiilor, a siturilor de producţie şi a echipamentelor;
3. monitorizarea mediului de muncă, inclusiv a modului de organizare a muncii;
4. monitorizarea sănătăţii salariaţilor printr-un control medical adecvat sau prin utilizarea unor mijloace ce permit detectarea primelor semne de manifestare a unor efecte nocive pentru sănătate, în vederea determinării eficacităţii măsurilor de prevenire şi de control;
5. respectarea legislaţiei şi reglementărilor naţionale în vigoare, a convenţiilor colective sau a altor angajamente în materie de securitate şi sănătate în muncă la care organizaţia a subscris. 

• monitorizarea a posteriori trebuie să prevadă identificarea, declararea, înregistrarea şi investigarea:

1. leziunilor, degradărilor stării de sănătate, bolilor şi incidentelor legate de procesul de muncă;
2. altor prejudicii, printre altele a daunelor materiale;
3. eficacităţii insuficiente a măsurilor de securitate şi de protecţie a sănătăţii în muncă, precum şi a deficienţelor sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă;
4. programelor de reeducare şi de reabilitare a salariaţilor. 

12.ANCHETELE ÎN CAZ DE LEZIUNI, DEGRADĂRI ALE

STĂRII DE SĂNĂTATE, BOLI SAU INCIDENTE LEGATE

DE PROCESUL DE MUNCĂ ŞI EFECTUL ACESTORA

 ASUPRA EFICACITĂŢII MĂSURILOR DE

SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ

• anchetele privind originea şi cauzele intrinseci ale leziunilor, degradărilor stării de sănătate, bolilor sau incidentelor legate de procesul de muncă trebuie să permită identificarea şi consemnarea tuturor deficienţelor sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă; 

• anchetele trebuie să fie efectuate de către persoane competente; salariaţii şi reprezentanţii lor trebuie să participe la anchete în funcţie de ceea ce a fost convenit  cu conducerea organizaţiei; 

• concluziile anchetei trebuie să fie supuse analizei comitetului de securitate şi sănătate în muncă, în cazul în care acesta există, pentru a le examina şi a formula recomandările adecvate;

• concluziile anchetei şi toate recomandările făcute de comitetul de securitate şi sănătate în muncă trebuie să fie comunicate celor interesaţi pentru realizarea unor acţiuni corective, analizarea de către conducere şi examinarea în vederea îmbunătăţirii continue;

•  măsurile corective rezultate din aceste anchete trebuie să fie implementate în vederea evitării producerii pe viitor a unor leziuni, degradări a sănătăţii, boli şi incidente legate de procesul de muncă; 

• rapoartele întocmite în urma realizării unor anchete de entităţi externe cum ar fi, de exemplu, inspecţia muncii sau societăţile de asigurări, trebuie să fie tratate la fel ca rapoarte întocmite în urma unor anchete interne, respectându-se în acelaşi timp şi cerinţele vizând confidenţialitatea. 

13.AUDITUL

• auditurile permit verificarea pertinenţei sistemului şi conduc la identificarea punctelor forte şi a lacunelor acestuia, atât la nivel global, cât şi la nivelul fiecărui element component. 

• organizaţia trebuie să stabilească o politică şi un program de audit care să furnizeze indicaţii vizând atât competenţele auditorului, cât  şi amploarea, frecvenţa, metodologia de realizare a auditului şi modul de prezentare a raportului întocmit în urma auditării.

• auditul poate viza, în funcţie de necesităţi, o evaluare parţială sau de ansamblu a elementelor sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi orice alt criteriu sau element de audit relevant.

• concluziile rezultate în urma realizării auditului trebuie să determine dacă o parte sau ansamblul elementelor sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă:

1. sunt suficient de eficace pentru a se conforma politicii şi obiectivelor organizaţiei în materie de securitate şi sănătate în muncă;
2. sunt suficient de eficace pentru a promova deplina participare a muncitorilor;
3. sunt conforme cu rezultatele evaluărilor şi auditurilor precedente în materie de securitate şi sănătate în muncă;
4. permit organizaţiei să se conformeze prevederilor legislaţiei şi reglementărilor naţionale;
5. răspund obiectivelor de îmbunătăţire continuă şi de bună practică în materie de securitate şi sănătate în muncă.

• auditurile trebuie să fie realizate de persoane competente, indiferent dacă sunt sau nu membre ale organizaţiei, cu condiţia ca acestea să fie independente de activitatea supusă auditării; 

• rezultatele şi concluziile auditului trebuie să fie comunicate persoanelor responsabile de realizarea măsurilor corective.

• participarea salariaţilor trebuie să fie prevăzută atât în faza de consultări pentru alegerea auditorului, cât şi în toate etapele procesului de realizare a auditului, inclusiv în faza finală de analizare a rezultatelor acestuia. 

14.ANALIZA EFECTUATĂ DE CONDUCERE

• analiza efectuată de conducere trebuie să:

1. evalueze strategia globală a sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă pentru a determina dacă el corespunde cu obiectivele preconizate;
2. evalueze capacitatea sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă de a răspunde cerinţelor globale ale organizaţiei şi ale tuturor părţilor interesate, inclusiv ale salariaţilor şi ale autorităţilor de reglementare;
3. evalueze necesitatea de a modifica sistemul de management al securităţii şi sănătăţii în muncă, inclusiv politica şi obiectivele în acest domeniu;
4. identifice măsurile necesare pentru remedierea în timp util a deficienţelor constatate, inclusiv a celor legate de ajustarea anumitor aspecte ce ţin de structura globală de management a organizaţiei şi de măsurarea eficacităţii;
5. furnizeze indicaţii, inclusiv în ceea ce priveşte determinarea priorităţilor, în vederea unei planificări eficace şi a unei îmbunătăţiri continue;
6. evalueze progresele înregistrate de organizaţie în sensul îndeplinirii obiectivelor de securitate şi sănătate în muncă şi realizării măsurilor corective;
7. evalueze eficacitatea măsurilor luate ca urmare a analizelor precedente.

• analiza trebuie să vizeze următoarele aspecte: 

1. rezultatele anchetelor privind leziunile, degradările stării de sănătate, bolile şi incidentele, concluziile auditurilor şi activităţilor de supervizare, rezultatele analizelor vizând identificarea pericolelor, evaluarea riscurilor şi acţiunile de monitorizare, iar în cazul în care a fost numit un reprezentant al conducerii pe probleme de securitate şi sănătate în muncă, raportul acestuia;
2. factorii interni şi externi suplimentari, inclusiv cei de ordin organizatoric, susceptibili de a avea o incidenţă asupra sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă.

• concluziile analizei efectuate de conducere trebuie să fie înregistrate şi comunicate: 

1. persoanelor ce deţin responsabilităţi în domeniul managementului securităţii şi sănătăţii în muncă, astfel încât acestea să poată lua măsurile care se impun;
2. comitetului de securitate şi sănătate în muncă, precum şi salariaţilor şi reprezentanţilor lor. 

15.ACŢIUNEA PREVENTIVĂ ŞI CORECTIVĂ

•  dispoziţiile în materie de acţiune preventivă şi corectivă trebuie să permită:

1. identificarea şi analizarea cauzelor profunde ale tuturor aspectelor ce nu sunt conforme cu reglementările în vigoare în materie de securitate şi sănătate în muncă şi/sau cu dispoziţiile privind sistemele de management al securităţii şi sănătăţii în muncă;
2. introducerea, planificarea, implementarea şi consemnarea acţiunii corective şi preventive, precum şi determinarea eficacităţii, ţinând cont în special de modificările survenite în structura şi filozofia sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă. 

•  în cazul în care evaluarea sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă sau alte surse conduc la constatarea că măsurile de prevenire şi de protecţie împotriva pericolelor şi riscurilor sunt inadecvate sau susceptibile de a deveni astfel, acestea trebuie să fie tratate în conformitate cu priorităţile stabilite prin măsurile de prevenire şi control şi să fie completate şi consemnate, în timp util, atunci când situaţia concretă o impune.  

16.ÎMBUNĂTĂŢIREA CONTINUĂ 

• conceptul de îmbunătăţire continuă face parte integrantă din sistemul de management al securităţii şi sănătăţii în muncă; acest  lucru se obţine printr-o evaluare continuă a performanţelor  sistemului de management al securităţii şi sănătăţii în muncă în raport cu politica şi obiectivele acestuia în vederea identificării oportunităţilor de îmbunătăţire.

• dispoziţiile pentru îmbunătăţirea continuă a sistemului de management al secur