Comedie cu cântice, în 2 acte

ACTUL I

Decorul reprezintă „o ogradă de curte boierească la ţară.”, având în stânga locuinţa personajului principal, Chiriţa Bârzoi, în dreapta „o canape de iarbă” (pentru exterior), iar în spate gardul şi poarta, satul zărindu‑se în fundal. 

Scena 1

Câţiva ţărani solicită Chiriţei, aflată pe cal, să li se facă dreptate, întrucât fiul ei, Guliţă „o ucis un viţăl la vânat.”, se plânge primul dintre ei, „o dat foc bordeiului cu ciubucul cel de hârtie.”, respectiv cu ţigara, spune altul, sau a fost prins de al treilea „ţinând calea” fiicei lui, Măriuca. Drept răspuns, Chiriţa socoteşte că „Bine v‑o făcut sufleţălu!… De ce nu vă păziţi viţăii şi Măriucele?”.

Scena 2

Chiriţa cheamă un servitor, pe Ion, ca să o ajute să coboare de pe cal, altfel urmând a rămâne să stea „toată zâua călare ca un jandar”, declară ea.

Scena 3

  Domnul Şarl, profesorul de franceză al băiatului, o ajută să descalece, cu dificultate, dat fiind greutatea ei mare, după care boieroaica îşi manifestă speranţa ca soţul ei, Grigori Bârzoi, să fie numit ispravnic, scop în care acesta din urmă se afla în capitala Moldovei, la Iaşi. Justificarea cererii constituind‑o suferinţele îndurate în timpul revoluţiei de la 1848: „şî noi avem temeiuri… Adă‑ţi aminte ce groază‑l apucase pe Bârzoi… că strâga şî pin somn c‑o venit zavera?…”. Toate acestea în replicile adresate Saftei, cumnata ei.

 În cursul aceleiaşi conversaţii, Chiriţa afirmă că doreşte să îl căsătorească pe Guliţă cu Luluţa – o fată orfană a cărei avere o administrează familia Bârzoi, în calitate de epitropi – în ciuda faptului că „Luluţa nu bate nicidecum cu Guliţă… şî‑i tot tristă de când o rămas orfană… ba încă câteodată parcă să perde… nu‑i în toate minţile.”.

Scena se încheie cu dialogul dintre Şarl şi Chiriţa, în care aceasta din urmă, vrând a‑şi demonstra cunoştinţele de limbă franceză, traduce direct expresii româneşti care nu au echivalent francez: „il deviendra un tambour d’instruction. […] adică dobă de carte”. Şi cu examinarea cunoştinţelor de limbă franceză ale lui Guliţă, ce consideră că în franceză furculiţa se numeşte „furculision”, iar friptura „fripturision”, spre satisfacţia mamei examinatoare.

Scena 4

Ion, servitorul, aduce o scrisoare trimisă de Grigori Bârzoi, iar Chiriţa îl obligă să o prezinte „după modă”, adică aşezată pe „un talger ş‑un şărvet.”.

Scena 5

Ion încurcă ordinea de aşezare a obiectelor solicitate şi pune scrisoarea sub şervet iar şervetul sub farfurie – „după modă”, consideră acesta. Prin scrisoare Chiriţa află că soţul ei a primit postul de ispravnic şi este sfătuită să‑şi schimbe comportamentul faţă de vecini: „Ie‑o pe‑acolo cam pe mare cu megieşii”. Totodată i se cere să se mute cu toată gospodăria în târgul unde se află reşedinţa ispravnicului, ducând cu ea şi un curcan bătrân – „c‑am să‑l pun în slujbă”, precizează Grigori Bârzoi,.

Scena 6

Luluţa se amuză pe seama lui Guliţă prinzându‑l într‑o plasă pentru fluturi, iar concluzia Chiriţei, care vede scena, este că fata „câteodată să perde.”.

Scena 7

Luluţa se plânge, monologând: „Doamne!… tare mi‑i urât aici!… Nu ştiu ce să fac toată zâua… N‑am pe nime să mă iubească, de când a murit ninecuţa… Mătuşâca‑i prea bătrână, şî Guliţă prea tânăr…”. Duce dorul lui Leonaş, prietenul ei din copilărie

Scena 8

Guliţă nu‑şi dă seama de natura sentimentelor pe care le are pentru Luluţa, copil fiind, dar le comunică indirect spunând fetei: „Îmi plac arşîcii şî zmeu‑mi place:/ Mi‑e drag cu mingea de‑a arunca,/ Dar lângă tine, ah! Cum să face/ Că‑mi trece gustul de‑a mă giuca?”.

Scena 9

Acelaşi Guliţă a încălecat calul Chiriţei fără permisiunea mamei sale, însă nu poate stăpâni animalul şi ţipă disperat după ajutor.

Scena 10

Chiriţa solicită ajutorul sătenilor, pentru a‑şi salva copilul purtat în galop afară din ogradă.

Scena 11

Soseşte Leonaş, după trei ani petrecuţi la Paris, iar Luluţa îl întâmpină cu lacrimi de bucurie – „Cum no‑i plânge, dacă de trii ani de zâle mă găsăsc pintre străini, care, pentru că mă văd tristă şî pe gânduri, zâc că dau semne de nebunie… Ei nu pot înţălege că mi‑i dor de ninecuţa.”.

Scena 12

Guliţă a căzut de pe cal şi a leşinat, spre disperarea Chiriţei, care îl crede mort, dar îşi revine – „pe franţuzeşte”, consideră mama lui – pronunţând cuvântul „trintision”. Leonaş asistă la eveniment şi izbucneşte în râs, ceea ce o determină pe Chiriţa, jignită în amorul propriu, să îl dea afară din ogradă. Leonaş afirmă că se va întoarce şi o avertizează: „de azi înainte te aşteaptă la toate şotiile din partea mea.”. Promiţându‑i apoi Luluţei că va veghea asupra ei.

Scena 13

Chiriţa, însoţită de toţi cei din casă, porneşte cu trăsura înspre noul domiciliu, cel din târgul reşedinţă de judeţ, fără a fi uitat curcanul cel bătrân.

ACTUL II

Pe scenă este înfăţişat salonul Chiriţei – cu cinci uşi, mobilier sumar – din târgul unde se află reşedinţa ispravnicului.

Scena 1

Chiriţa interpretează un cântec în care arată foloasele personale dobândite din slujba de ispravnic a soţului: „Toată lumea mi să‑nchină,/ Căci aice eu domnesc,/ Şî din oricare pricină/ Eu întâi mă folosăsc./ Păstrăvi buni şî căprioare,/ Căpăţâne de zahar,/ Juvaeruri, bani, odoare…/ Toate le primesc în dar!”.

Scena 2

Ion o informează despre cei doi evrei care au dus doar zece căpăţâni de zahăr din douăsprezece promise ca mită pentru rezolvarea pricinii lor, dar Chiriţa decide să fie acceptate.

Se continuă monologul din scena precedentă, de astă dată axat pe dorinţa eroinei de a călători în Franţa.

Scena 3

Grigori Bârzoi reproşează Chiriţei renunţarea la vechile obiceiuri culinare moldoveneşti şi adoptarea celor occidentale, precum şi cheltuielile pentru mobilier modern. Este anunţat de către soţia sa în legătură cu programata logodire a lui Guliţă cu Luluţa, dorită de către femeie în ciuda faptului că fata „îi cam lipsâtă acu… dar i‑a trece… Când a ave un bărbat, n‑a mai bate mâţâle.”.

Un ofiţer, pe care Grigori Bârzoi îl socoteşte inspector al stăpânirii, trage în gazdă la familia Bârzoi, spre satisfacţia Chiriţei, care observase că musafirul îi face curte.

Scena 4

Acest ofiţer, de fapt Leonaş travestit – purta şi mustăţi false –, îi declară Chiriţei dragostea sa: „M‑ai fermecat… m‑ai scos din sâmţâri… căci când te zăresc… ia aşa‑mi scapără pe dinaintea ochilor… să giuri că eşti un fulger… o trăsnită…”. Leonaş afirmă că se va sinucide (cu un pistol de ciocolată) dacă nu primeşte portretul ei şi îl primeşte, iar Chiriţa, susţinând că are acelaşi sentiment, joacă rolul delicateţii feminine: „te rog, menajarisăşte‑mă… nu face abuz de slăbiciunea unei gingaşă fiinţi; dacă mă iubeşti… dacă‑ţi sunt scumpă… fii delicat… nu mă opri mai mult… lasă‑mă să fug… că mă munceşte cugetul…”.

Scena 5

Leonaş îşi manifestă, în monolog, satisfacţia legată de dobândirea portretului, căci, afirmă el, cu ajutorul acestuia Chiriţa „de‑acum îi la cheremul meu…”.

Scena 6

Luluţa se întâlneşte cu Leonaş – care se deconspiră – şi îi comunică intenţia familiei Bârzoi de a o logodi cu Guliţă. Cei doi decid să fugă împreună.

Scena 7

Guliţă intră, surprinzându‑i pe cei doi în timp ce se sărutau, apoi îşi afirmă intenţia de a‑l provoca la duel pe Leonaş, dar este ironizat de către rivalul său: „Cum vrei să ne batem?… de‑a mingea, ori de‑a baba‑oarba?”.

Scena 8

Intră Chiriţa, îl recunoaşte pe Leonaş, acesta îi aminteşte cuvintele de amor rostite de ea mai înainte şi posesia portretului, spre disperarea femeii, care constată că s‑a „dat în mânele haiducului”.

Scena 9

Pentru a scăpa de logodnă, Luluţa simulează pierderea minţilor, interpretând un cântec în care descrie voalat încercarea soţilor Bârzoi de a o căsători cu fiul lor.

Scena 10

În acelaşi scop îl sperie pe Guliţă. „Îmi vine aşa o ameţeală cu furie… ideile mi se tulbură… ochii mi se aprind… şî atunci, dacă nu m‑aş stăpâni, aş bate, şî aş zgârie, şî aş muşca pe toţi.”, spune fata cu referire la plănuitul logodnic.

Scena 11

Dat afară din casă, Leonaş revine, de această dată travestit în birjar, şi se adresează lui Ion, pentru a solicita o întrevedere cu ispravnicul. Servitorul pretinde mită pentru Grigori Bârzoi, sub forma curcanului cumpărat cu o carboavă, dat ca şi „peşceheş”, urmând ca acelaşi servitor să îl revândă altui solicitant. Procedeul s‑a repetat, îl informează Ion pe Leonaş, de cincizeci şi opt de ori.

Scena 12

După ce înmânează ispravnicului darul, sub pretextul că respectă „obiceiul pământului”, Leonaş îi cere să facă presiuni asupra unei actriţe din Iaşi, pe care ar fi adus‑o cu birja dar ea nu i‑a plătit transportul.

Scena 13

Leonaş se vede din nou deconspirat, deoarece boierul unde spusese că a fost găzduită actriţa era plecat din localitate, iar Guliţă îl recunoaşte ca fiind ofiţerul ce o sărutase pe Luluţa. Grigori Bârzoi vrea să cheme jandarmii, dar nu apucă pentru că Leonaş pune mâna pe bici, îi şfichiuieşte pe cei doi soţi şi fiul lor, apoi pleacă pe neobservate.

Scena 14

Luluţa intră în încăpere şi îi găseşte pe membrii familiei Bârzoi sărind ca şi cum Leonaş ar fi continuat să îi biciuiască, spre uimirea fetei, şi anunţă sosirea musafirilor chemaţi la logodnă.

Scena 15

Invitaţii sunt înfometaţi, fiind obişnuiţi cu masa servită la ora amiezii, iar Chiriţa îi chemase pentru ora cinci după‑amiază, urmând moda din Occident. În aşteptarea mesei, soţia ispravnicului îşi anunţă iminenta plecare în voiajul parizian.

Scena 16

Soseşte domnul Şarl, de la Iaşi, cu paşaportul Chiriţei, pe care nu i‑l dă imediat, căci „trebui un farfuri… să‑l prezentez pe farfuri… à la mode…”. Bucuroasă, cucoana îi mulţumeşte prin cuvintele „Vous m‑avez frotté le coeur avec du miel.”, transpunând în franceză direct expresia intraductibilă literal „m‑ai uns la inimă cu miere”.

Scena 17

Intră Leonaş, de data aceasta travestit în femeie, sub identitatea de actriţă din Iaşi care îşi caută fratele dispărut. Se deconspiră Luluţei şi îi cere să oprească logodna; drept urmare, Luluţa simulează o nouă criză („Vai de mine! Se învârteşte casa cu mine. Toate le văd pe dos… Iaca, mătuşica se dă de‑a tumba… ha, ha, ha, ha!…”) şi afirmă că logodnicul ei ar fi aşa‑zisa femeie din Iaşi, cu care vrea să se căsătorească imediat. La sugestia domnului Şarl, de a nu o contraria căci se află în stare de criză, logodna are loc cu Leonaş travestit.

După ce iubitul Luluţei îşi declină adevărata identitate, îi dă lui Grigori Bârzoi demiterea din postul de ispravnic, adusă din capitala Moldovei, odată cu motivarea înlăturării din funcţie: „Curcanu cel bătrân ţi‑o jucat festa…”.

Chiriţa se împacă repede cu noua situaţie, pofteşte pe toată lumea la masa de logodnă şi apreciază calităţile de actor ale lui Leonaş („Să‑ţi spun drept… mare comedian ai mai fost!”) după ce acesta îi restituie portretul. Şi încheie filosofic, prin generalizare:  „cei mulţi în lume,/ Fie din Londra sau din Focşeni,/ Fie cu stare, cu rang, cu nume…/ Joc ades roluri de comedieni.”.