Legendă istorică în versuri

5 acturi şi 2 tablouri

ACTUL I

Tabloul I

Decorul reprezintă „Culmea Carpaţilor ce desparte Bucovina de Transilvania”.

Scena 1

 Doi plăieşi, Jumătate şi Limbă‑Dulce, paznici ai graniţei, se află la hotar, iar Limbă‑Dulce vede cum, desprinzându‑se dintr‑o ceată de oşteni ce vine din Ungaria, rămasă pe loc, se îndreaptă doi bărbaţi către ei, după care plăieşii se ascund pentru a şti ce se întâmplă de fapt.

Scena 2

 Ajunşi lângă ascunzătoarea plăieşilor, cei doi, un grec, Despot Eraclidul şi Albert Laski, nobil polonez, fac planuri de viitor, Laski promiţându‑i însoţitorului său sprijinul pentru obţinerea tronului Moldovei, ocupat de Alexandru Lăpuşneanu.

O Moldovă ca un, spune Laski „dulce rai,/ Comoară nesecată de bun şi dulce trai./ Ea are grâu, şi  miere, şi vinuri, ah! ce vinuri!/ Toiag de bătrâneţe, viu balsam pentru chinuri;/ Copile, – ah! ce copile!... muieri, ah! ce muieri!/ Îţi fură ochii, mintea, şi inima ţi‑o fură/ Cu‑o rază de sub geană, c‑un zâmbet de pe gură./ Şi însă moldovenii, orbi, crunţi, nepăsători,/ Stropesc ades cu sânge grădina lor de flori.”.

Scena 3

 Într‑un monolog, Despot îşi declară adevărata identitate precum şi intenţiile: „A!... iată‑mă‑n Moldova!... Măriri, averi, putere/ Aici sunt partea celui ce ştie‑a zice «Vreu!»/ Eu vreu!... De‑acum ajute‑mi în plin norocul meu,/ Eu, slugă‑odinioară lui Iacob Eraclidul,/ Dar nobil prin avântul sufletului ca Cidul;/ Eu, bulgăr de aramă, schimbat în aur; eu,/ Fiu de pescar din Creta, purtat în zborul meu/ Prin Spania, Lehia, Germania şi Franţa,/ Cu‑a mea soţie, spada, cu sora mea, speranţa,/ Azi vin şi pun piciorul pe‑acest pământ român/ Şi zic: Moldovo,‑n mine cunoaşte‑al tău stăpân!”.

Scena 4

 Pe scenă se află un grup de boieri moldoveni, la vânătoare. Vornicul Moţoc înfăţişează cruzimea domnitorului Alexandru Lăpuşneanu („e ţara plină de tristele‑i victime,/ Ologi, ciuntiţi, orbi, mizeri, sluţiţi de‑a lui cruzime,/ Încât de‑a sta călăul mult timp domnind aici,/ A să prefacă neamul în turmă de calici!”), iar Tomşa se arată nemulţumit de faptul că Vodă subordonează ţara polonezilor.

Scena 5

 Nebunul poreclit Ciubăr Vodă, cel care se considera domnitor al Moldovei, participant şi el la vânătoare, intră speriat fiind de un urs.

Scena 6

 Capturat de Jumătate şi Limbă‑Dulce, Despot este adus în faţa boierilor moldoveni, unde se prezintă: „Sunt Despot Eraclidul din Paros!... Al meu tată/ A fost fruntaş de oameni în Grecia bogată,/ Prinţ falnic! de pe tronu‑i căzut şi răsturnat/ Sub apriga urgie a turcului turbat.”. Primit cu neîncredere de Tomşa, este invitat să locuiască la el de către Moţoc.

Tabloul II

 Decorul înfăţişează „Un salon în palatul de la Suceava. – Portrete de Domni pe păreţi. – uşi mari în fund. – Alte două uşi în dreapta şi în stânga. O masă de stejar în planul I, în dreapta. – Jilţuri.”.

Scena 1

 După revenirea de la Mănăstirea Slatina, unde a mers „spre închinare”, Alexandru Lăpuşneanu îşi întreabă soţia, pe Doamna Ruxandra, despre faptele lui Despot. Acesta din urmă s‑a înfăţişat Doamnei, zice ea, drept văr al ei, cu dovadă „pe pergament lucrată”, act considerat de către Vodă, în monologul sau, un fals, plastografie. Tot doamna îl informează despre acordul vornicului Moţoc asupra căsătoriei dintre Despot şi Ana, fiica vornicului.

Scena 2

 Ulterior, într‑un monolog, Alexandru Lăpuşneanu: „Muierea tot muiere!... o biată ciocârlie,/ Spre tot ce străluceşte zburând cu veselie.../ O inimă comoară, ş‑un cap frumos... dar sec!.../ A‑nduioşat‑o Despot cu glasul lui de grec,/ Şi toţi boierii duşmani oblăduirii mele/ Sunt prinşi de‑acest paingăn în desele‑i reţele.”.

 Scena 3

 Unui slujitor credincios de‑al său, bulgarul Toma Calabaicanul, a cărui viaţă i‑a salvat‑o în lupta de la Ciuc, Vodă îi cere să toarne otravă în vinul servit lui Despot, pe care îl invitase la masă.

Scena 4

 Monologând, Lăpuşneanu afirmă, cu privire la plănuita ucidere: „M‑obligă boierimea, în veci ambiţioasă,/ În gheară să‑mi schimb mâna, şi sceptrul meu în coasă.../ O! lege‑a ospeţiei, te calc, dar ce să fac?/ Prin moartea unui duşman eu ţara mi‑o împac!”.

Scena 5

 Doamna Ruxandra, Ana şi alte doamne de la curte se arată mulţumite de veselia afişată de Vodă, pe care Doamna o atribuie vizitei aşteptate a lui Despot.

 Scena 6

 La masa oferită de Domn, cu ocazia zilei de naştere, şi unde sunt invitaţi şi boieri, nu soseşte Tomşa.

Scena 7

 Intră Despot şi Moţoc, iar cel dintâi, prezentându‑şi omagiile domnitorului, susţine că tatăl său l‑ar fi îndemnat, cu limbă de moarte, să se pună în slujba voievodului moldav.

Îşi expune Ciubăr nemulţumirea, legată de faptul că scaunul domnesc îl ocupă altcineva, pretinzându‑se totodată „născut din fiu în tată/ Cu tron pe cap, cu stema sub mine aşezată!”.

ACTUL II

Tabloul I

 Pe scenă, un „Salon în casa lui Moţoc. – Uşă în fund, uşă în stânga, uşă în dreapta. – Fereastră în dreapta. – O masă lungă în stânga, planul I, cu jilţuri împrejur. – O icoană în păretele din fund, cu lampă aprinsă.”.

Scena 1

 Despot monologhează, spunând că a simţit în pahar gustul otrăvii şi a folosit un antidot, scăpând astfel cu viaţă. După care enunţă aceeaşi dorinţă – „Ah, tronul, tronul, tronul!... la el de‑a drept m‑oi duce,/ Chiar de‑a fi pân' la dânsul să calc pe sfânta cruce!”.

Scena 2

 Are loc un dialog între Moţoc şi Despot, în cadrul căruia Moţoc aminteşte despre darurile primite de oaspetele său  de la Vodă, printre care o iapă nărăvaşă de soi arab,  pe care nu o putea încăleca nimeni şi dăduse „lui însuşi vodă o sfântă de trânteală.”. Apoi vornicul sugerează oaspetelui posibilitatea de a ajunge domnitor, în locul celui actual: „Un om de naltă fire,/ Unit cu mine poate s‑atingă‑orice mărire.”.

Scena 3

 Ana, fiica vornicului Moţoc, adresându‑se unei călugăriţe, Maica Fevronia, laudă atitudinea lui Despot din timpul ospăţului dat de domnitor, la care şi ea participase, şi se arată încântată de istorisirea faptelor de vitejie pe care şi le atribuise străinul. Iar călugăriţa, deoarece îşi dă seama de faptul că fata este îndrăgostită, încearcă să îi domolească avântul („Tu eşti o dulce floare,/ Ce n‑a văzut sub ceruri decât zile cu soare/ Şi nici măcar visează de zilele cu nori,/ Amare, furtunoase, cumplite pentru flori./ Alina, înfrânează a ta închipuire,/ C‑ades ne rătăceşte a inimei pornire,/ Şi când din fărmecare cercăm să revenim,/ În braţele durerei cuprinse ne găsim.”).

Călare pe iapa dăruita de Vodă, şi ovaţionat de poporul adunat, pentru izbânda sa, Despot dedică Anei – care îl priveşte de la fereastră – victoria lui, prin zâmbetul adresat ei şi închinăciunea făcută.

Scena 4

 Intrat în salon, Despot spune Anei că ar fi căpătat curaj, dacă ar fi un om fricos, ştiindu‑se privit de ochii ei frumoşi.

Scena 5

 Despot îi declară Anei dragoste: „Iubesc în tine cerul şi naltul creator,/ În tine iubesc lumea, prezent şi viitor,/ În tine am credinţă, în tine îmi pun traiul,/ El făr' de tine‑i iadul... Ah! dar cu tine‑i raiul!”, iar ea consideră că „aste cuvinte/ Le‑aude cerul”.

Scena 6

 Are loc cererea Anei în căsătorie, adresată lui Moţoc de către Despot, iar vornicul acceptă. Vorbind cu sine, viitorul ginere îşi spune că „E scară de‑nălţare un socru ca Moţoc.”, iar tatăl Anei, tot în monolog, socoteşte că Despot este de acum în mâna lui.

Scena 7

 La solicitarea vornicului, Despot se arată gata să lupte pentru obţinerea domniei („Tron sau moarte!... iată deviza ce‑am înscris/ În falnicul meu suflet, în pieptul meu decis.”).

Scena 8

 Chemaţi de Moţoc, sosesc vreo zece boieri fruntaşi, cărora Moţoc, după ce anunţă viitoarea căsătorie a fiicei, le propune să îl dea jos de pe tron pe voievod, în locul său urmând să vină Despot.

Scena 9

 După intrarea lui Despot, unul dintre boieri, Tomşa, se pronunţă contra opţiunii lui Moţoc pentru Despot ca viitor domnitor, motivată de faptul că acesta este străin de ţară, grec, apoi se retrage.

Scena 10

 Despot comunică intenţia sa că, în calitate de domnitor, să participe la o cruciadă antiotomană pe care, afirmă el, regele Spaniei, regele Ungariei şi al Boemiei, împreună cu Papa, o pregătesc. Intenţie care determină pe boieri să îi acorde sprijinul în luptă pentru putere. Dar îl îngrijorează Tomşa, „din toţi cel mai bărbat.../ El mi‑a jurat o ură cumplită, nempăcată,/ El chiar... mă va ucide, când va putea, vreodată...”.

Scena 11

 Intră Toma Calabaicanul cu un grup de soldaţi şi îl arestează pe Despot, din ordinul domnitorului, precizează bulgarul.

Tabloul II

Ca decor avem „Un beci de închisoare.”, cu gratii la ferestre.

Scena 1   

 Despot monologhează: „O, soartă schimbătoare ce râzi de omenire!/ Nebun cine se‑ncrede în tine cu orbire!”.

Scena 2

 Intră Ciubăr Vodă, care îi spune prizonierului că a fost trimis de Lăpuşneanu spre a‑i ţine companie pâna va fi executat. Iar Despot îl convinge pe Ciubăr Vodă să schimbe cu el hainele, susţinând că în ziua următoare va fi eliberat de popor şi numit domn împotriva voinţei lui. Părăseşte închisoarea, paznicii crezând că iese acelaşi Ciubăr.

ACTUL III

 Scena figurează un „Salon în castelul lui Laski, în Ardeal. – În fund, uşa mare şi largă, de capelă. [...] Panoplii şi portrete de palatini, pe păreţi.”.

Scena 1

 Despot declară Carminei, soţia lui Laski şi iubita lui, dragostea sa şi intenţia de a o duce în Moldova, ca soţie şi Doamnă, apoi îi cere sprijinul pentru a‑i determina pe Laski şi prietenii lui aflaţi în ospeţie acolo să îl ajute, cu bani şi ostaşi, în obţinerea domniei.

Scena 2

 Intră Laski, revenit la castel după o drumeţie în compania oaspeţilor săi, şi se arată bucuros de întoarcerea lui Despot. Carmina iese, spre a‑i lăsa pe cei doi bărbaţi să discute în linişte.

Scena 3

 Despot cere lui Laski ajutor financiar, şi îl obţine, precizând că va da în schimb ţinutul Hotinului. Îl roagă pe Laski să intervină pe lângă prietenul acestuia, Zay, prefect maghiar, pentru a contribui cu trupe la obţinerea domniei, legându‑se ca în schimb să închine Moldova coroanei maghiare. După care cei doi părăsesc scena.

Scena 4

 Adresându‑se oaspeţilor lui Laski – Rozel, Sommer, Anton Secuiul şi câţiva aventurieri –, Carmina obţine participarea lor la îndeplinirea planurilor lui Despot.

Scena 5

 Vine Despot, care spune că, din turnul castelului, a văzut apropiindu‑se un grup de bărbaţi moldoveni, cu scopul de a‑l captura. La propunerea Carminei, ce are o idee de ieşire din situaţie, capela castelului este pregătită ca pentru înmormântare.

Scena 6

 Laski, revenit, vrea să primească solia moldovenilor, iar Carmina îi propune să se simuleze moartea lui Despot.

Scena 7

 Bulgarului Toma, conducător al cetei de moldoveni, i se arată de către Laski capela cu un catafalc pe care sta întins Despot, convingându‑l astfel de moartea celui pe care îl căuta. Drept urmare, ceata moldovenească se întoarce în ţară.

Scena 8

 La propunerea lui Laski, Despot rămâne în castel  cu Carmina până când aliaţii săi vor cuceri pentru el puterea în Moldova.

 ACTUL IV

 Pe scenă, „Sala tronului în palatul de la Suceava. – În dreapta, pe planul I, o fereastră, pe planul II, tronul cu cortine de catifea stacoşie şi cu torsade de aur”.

Scena 1

 Limbă‑Dulce şi Jumătate sunt de strajă în sala tronului şi vorbesc despre Despot, ajuns domn, spune Jumătate, pentru că Moţoc a trădat, permiţând astfel victoria în lupta cu oştile lui Lăpuşneanu. Iar Limbă‑Dulce se plânge de invazia străinilor nesăţioşi, mai ales greci, în ţară, de birurile mari ce curg către domnie, la care se adaugă, precizează Jumătate, faptul că Despot vrea „pe toţi românii să‑i facă luterani.”.

Scena 2

 Sommer îl avertizează pe noul domnitor despre intrigile lui Lăpuşneanu, aflat la Istambul, însă „Politica turcească – răspunde partenerul său de dialog – în punga mea e strânsă./ Ea sufere de‑o boală... de aur; eu, bun vraci,/ Vro zece mii de galbeni i‑am dat peste haraci”.

Laski cere şi obţine de la Vodă iarăşi bani pentru plata ostaşilor săi, ce „cu peptul lor,/ Fac zid între Moldova şi între domnitor!”.

Scena 3

 Vorbind lui Sommer, Vodă îşi expune planurile politice: să devină stăpânitor şi în Ardeal şi în Ţara Românească, să cucerească Istambulul.

Scena 4

 Ajuns călugăr, Ciubăr îl mustră pe Despot: „Nebuni, odinioară, am fost noi doi,/ Dar tu rămas‑ai singur nebun dintre‑amândoi,/ Căci fugi de fapta bună, de cer şi de crezare/ Ca liliecii nopţii ce fug de ziua mare.”.

Scena 5

 Moţoc îi cere lui Despot Vodă îndeplinirea făgăduinţei de a se căsători cu Ana, rămasă îndrăgostită de el, susţine tatăl, dar i se răspunde cu un refuz motivat politic – interesul ţării ar impune căsătoria domnitorului cu fiica vreunui rege.

Scena 6

 Monologând, vornicul se angajează în a‑l înlătura de pe tron pe cel care şi‑a încălcat cuvântul faţă de el.

Scena 7

 Moţoc se adresează  lui Spancioc şi Stroici, arătându‑se nemulţumit de Despot Vodă şi gata să se alieze cu Tomşa, care pregăteşte înlăturarea domnitorului, iar cei doi boieri se arată şi ei dispuşi către aceeaşi faptă.

Scena 8

 Intră vistiernicul Harnov, devenit om credincios lui Vodă; Spancioc, în monolog, îl acuză de supuşenie în faţa Domnului.

Scena 9

 Se adună boieri şi popor în sala tronului. Despot, sosit în ţinută de gală, anunţă căsătoria sa cu fiica „lui Sborovski, regescul palatin” polon şi cere vistiernicului să adune bani pentru nuntă, de la popor. Spre indignarea unui ţăran („N‑avem de unde... milă!... nu mai avem nimică.../ Suntem lipiţi de ţărnă şi lumea e calică.../ Străini fără de cuget şi multele nevoi/ Au stors, mărite Doamne, şi inima din noi!”), care nu‑l va determina pe Vodă să renunţe.

Scena 10

 Trimisul sultanului aduce firmanul de confirmare a domnitorului, transmite mesajul de mulţumire al sultanului legat de sporirea benevolă a tributului de către Despot şi îl numeşte pe acesta „rob” al împărăţiei, cuvinte ce stârnesc indignarea lui Moţoc şi Spancioc, căci nu se ştia nici de mărirea haraciului, nici de închinarea ţării către Poartă.

Scena 11

 Un alt avertisment, pentru Despot, al călugărului Ciubăr, venit după plecarea majorităţii boierilor: „Apuci pe calea morţii ce n‑are cale‑ntoarsă”.

Scena 12

 Harnov intră spre a anunţa părăsirea oraşului de către boieri şi sosirea lui Tomşa.

Scena 13

 Laski se arată pentru a informa şi el despre apropierea lui Tomşa de cetate, şi a oastei sale.

ACTUL V

Decorul din actul de dinainte rămâne pe scenă, dar se aud în plus lovituri de tun.

Scena 1

 Iliaş, copilul lui Tomşa, capturat şi ţinut prizonier de Vodă, spune Carminei – de a cărei venire la Suceava nu se ştie, aflăm de la ea –, despre faptele Anei: în mijlocul morţilor şi răniţilor din cetate, proveniţi din bătălia dintre oştile lui Despot şi ale lui Tomşa, caută să aline suferinţe.

Scena 2

 Intră Harnov, anunţă victoria lui Tomşa şi se arată mustrat de conştiinţă pentru că l‑a trădat pe Lăpuşneanu pentru Despot.

Scena 3

 După plecarea Carminei, a lui Harnov cu Iliaş, intră în scenă Despot însoţit de Laski; ultimul dă asigurări domnitorului asupra sprijinului său.

Scena 4

 Despot se plânge, monologând, după ieşirea lui Laski: „Crunt destin!/ Ce groaznic întuneric urmat‑au după soare!/ Ce vifor aprig după o zi încântătoare!”.

Scena 5

 Vine Ana şi îi cere lui Despot să închine lui Tomşa cetatea, care nu mai poate rezista după trei luni de asediu. Vodă, pentru a reprimi sprijinul lui Moţoc, se arată gata să o ia de soţie.

Scena 6 

 Intră Carmina şi îl surprinde pe Despot îmbrăţişând‑o pe Ana. Fiica lui Moţoc îl părăseşte pe Despot când află de la Carmina despre relaţia acesteia cu Despot.

Scena 7 

Carmina îi aduce reproşuri iubitului ei („Infame!... tu, infame!... om infernal ce esti!/ Nimic nu‑i sacru ţie!...”).

Scena 8

Lui Laski, sosit între timp, femeia îi mărturiseşte adulterul; acesta, şocat, o ucide cu spada, după care iese, spunând lui Despot că îl lasă, drept pedeapsă, pe mâna lui Tomşa.

Scena 9

 Despot îşi exprimă regretul legat de moartea fostei sale iubite: „în a mea poftă de zbor ambiţios/ Primind, fără iubire, amoru‑i generos,/ Am profanat, o barbar, robit de o idee,/ Altarul cel mai sacru – un suflet de femeie.”.

Scena 10

În scenă se află Limbă‑Dulce, Jumătate şi oameni simpli; cel dintâi anunţă intenţia poporului de a preda cetatea, căci nu mai poate rezista.

Scena 11

 Moţoc, sosit împreună cu Spancioc, Stroici şi oşteni, comunică lui Despot luarea cetăţii şi venirea lui Tomşa, iar Despot ameninţă cu uciderea lui Iliaş.

Scena 12 

Intrând, Tomşa ordonă capturarea lui Despot, cu riscul pierderii copilului său („O! rumpe‑mi‑se peptul în spasmele durerii,/ Mai bine rău părinte decât rău fiu al ţării!”).

Scena 13

Despot vine cu Iliaş, căruia îi dă însă drumul, şi spune că dorinţa sa de a avea putere în Moldova s‑a subordonat intenţiei de a da „loviri de moarte osmanilor păgâni”. Tomşa îi cruţă viaţa, pedepsindu‑l totodată cu călugărirea forţată, dar Ciubăr, aflat de faţă, îl ucide, motivându‑şi gestul prin cuvintele „În veci nu iartă ceriul pe‑acel care‑l desfide”.