Traducere de Radu Popescu şi Dinu Bondi

Scena I                                  

Decorul reprezintă un interior burghez tipic englezesc, într‑o „Seară englezească”, pe când „Domnul Smith, englez, în fotoliul său englezesc şi în papucii săi englezeşti, îşi fumează pipa sa englezească şi citeşte un ziar englezesc.”. Totul este englezesc, inclusiv „o lungă tăcere englezească”, instaurată între domnul Smith şi doamna Smith, soţia sa. Cele două personaje sunt singure pe scenă.

Aflându‑se cei doi după cină, doamna Smith observă faptul că au „mâncat supă, peşte, cartofi cu slănină, salată englezească. Copiii au băut apă englezească. Am mâncat bine astă‑seară. Asta pentru că locuim în împrejurimile Londrei şi pentru că ne numim Smith.”. Răspunsul domnului Smith priveşte calitatea mai bună a uleiului de la băcanul din colţul străzii comparativ cu uleiul băcanului de peste drum de casa lor şi cu al băcanului din valea de lângă locuinţă. Continuând discuţia despre alimente, doamna Smith afirmă, în relaţie cu sosirea unui băcan bulgar, că „Iaurtul este excelent pentru stomac, rinichi, apendicită şi apoteoză.”.

Această informaţie asupra iaurtului, doamna Smith o primise – arată ea – de la doctorul Mackenzie‑King, care s‑a operat pentru a experimenta pe sine efectul operaţiei de ficat recomandate pacientului său, domnul Parker. Acesta din urmă a murit în urma operării sale, ceea ce ar fi însemnat ca şi Mackenzie‑King să moară, deoarece „un medic conştiincios trebuie să moară odată cu bolnavul, dacă nu se pot salva împreună. Comandantul unei nave piere odată cu nava, în valuri. Nu‑ supravieţuieşte.”, socoteşte domnul Smith. Apoi soţul îşi manifestă perplexitatea în legătură cu ziarul pe care tocmai îl citea: „Iată un lucru pe care nu‑l înţeleg. Pentru ce la rubrica stării civile, în ziar, se precizează întotdeauna etatea personajelor decedate şi niciodată a noilor născuţi.?”, aspect care i se pare „un nonsens”.

 Discuţia continuă în legătură cu Bobby Watson, al cărui deces îl anunţă ziarul citit de către domnul Smith, iar la manifestarea surprizei doamnei Smith, bărbatul ei se miră, socotind informaţia cunoscută soţiei („A murit acum doi ani. Adu‑ţi aminte, am fost la înmormântarea lui acum un an şi jumătate.”). Decesul pare a clarifica unele lucruri – deşi nu total – deoarece pe soţia lui Bobby Watson „O chema ca pe el, Bobby Watson. Cum aveau acelaşi nume, nu‑i puteai distinge pe unul de altul când îi vedeai împreună. Numai după moartea lui s‑a putut şti cu adevărat care era unul şi care celălalt. Totuşi, şi astăzi mai sunt unii care o confundă cu mortul şi‑i prezintă lui condoleanţe.”, precizează doamna Smith. Şi, deoarece soţia lui nu a văzut‑o niciodată, domnul Smith i‑o descrie pe Bobby Watson spunând că „Are trăsături regulate şi totuşi nu se poate spune că e frumoasă. E prea înaltă şi prea voinică. N‑are trăsături regulate şi totuşi se poate spune că e foarte frumoasă. E cam micuţă şi cam slăbuţă.”.

Discuţia se încheie pe o notă încărcată, deoarece domnul Smith consideră în cele din urmă „neroade” întrebările soţiei sale, iar aceasta îl blamează – „Toţi bărbaţii sunt la fel! Staţi toată ziua cu ţigara în gură sau vă pudraţi şi vă faceţi buzele, de cincizeci de ori pe zi, dacă nu sunteţi porniţi a bea fără întrerupere!”.

 Scena II

Soseşte Mary, fata în casă aflată în serviciul familiei Smith, revenită de la o întâlnire, presupunem, amoroasă („Am fost la cinema cu un bărbat şi am văzut un film cu femei.”), şi anunţă sosirea doamnei şi domnului Martin, invitaţi ai familiei Smith, pe care Mary îi găsise în faţa uşii de la intrare. Doamna Smith: „Ah, da,. Îi aşteptam. Şi ne era foame. Văzând că nu mai vin, era cât pe‑aici să mâncăm fără ei. N‑am mâncat nimic toată ziua.”.

Scena III

Mary îi ceartă pe musafiri: „De ce‑aţi venit atât de târziu? Nu sunteţi politicoşi. Trebuia să veniţi la timp. Înţeles? Luaţi totuşi loc şi aşteptaţi acum.”.

Scena IV

Doamna şi domnul Martin sunt singuri în cameră, domnul Martin comunică doamnei Martin impresia de a o fi întâlnit înainte undeva. Încercând să reconstituie felul în care s‑au cunoscut, cei doi constată că au sosit de la Manchester cu acelaşi tren, în aceeaşi zi, au avut locuri în acelaşi compartiment – „Ce ciudat! Ce bizar! Şi ce coincidenţă!”, exclamă doamna Martin. Că locuiesc în acelaşi imobil, acelaşi apartament şi că dorm în acelaşi pat, spre mirarea doamnei Martin („Ce ciudat, Doamne, ce bizar! Şi ce coincidenţă!”), şi a domnului Martin („Ce ciudat, ce ciudat, şi ce coincidenţă!”). Pentru ca, finalmente, să constate că au acelaşi copil, şi să se recunoască reciproc („tu eşti, darling!”, exclamă ambii). Ceea ce îi face să adoarmă, îmbrăţişaţi, în acelaşi fotoliu.

Scena V

Mary, aflată şi ea pe scenă, alături de doamna şi domnul Martin, vorbeşte despre Elisabeth şi Donald, neinvocaţi anterior, socotind că „Elisabeth nu este Elisabeth, Donald nu este Donald.”, pentru că „în timp ce copilul lui Donald are ochiul alb în dreapta şi ochiul roşu în stânga, copilul Elisabethei are ochiul roşu în dreapta şi ochiul alb în stânga!”, apoi îşi declină identitatea – Sherlock Holmes.

Scena VI

Pe scenă sunt prezenţi soţii Martin, fără Mary însă. Domnul Martin îi cere soţiei să uite tot ce s‑a întâmplat, din moment ce s‑au regăsit.

Scena VII

Alături de domnul şi doamna Martin se găsesc şi soţii Smith, cu toţii angajaţi într‑o discuţie, iniţial referitoare la evenimente deosebite ce se pot vedea în oraş, cum ar fi „un domn care stătea pe o bancă citindu‑şi liniştit ziarul.”, în metrou.

Apoi, pentru că se aude soneria de la intrare, doamna Smith îşi anunţă intenţia de a nu mai deschide, argumentând prin faptul că se mai sunase anterior fără ca să fie cineva acolo, ceea ce s‑ar putea repeta. Şi concluzionează: „Experienţa ne învaţă că, atunci când se anunţă sunând la uşă, niciodată nu e cineva.”.

Domnul Smith va deschide totuşi uşa, în faţa ei aflându‑se Căpitanul de pompieri.

Scena VIII

De faţă sunt personajele din scena de dinainte, la care se adaugă şi Căpitanul de pompieri, aflat acolo cu sarcina de a stinge incendiile din oraş, prin interogarea locuitorilor asupra focului pe care s‑ar putea să îl aibe în casă. Justificarea demersului său o constituie dificultatea de a importa incendii, întrucât „se aduc mai greu. Prea multe taxe!”, crede acesta.

Personajele spun anecdote, printre care „«Câinele şi Boul», fabulă experimentală: odată, un alt bou îl întreba pe un alt câine: de ce nu ţi‑ai înghiţit trompa? S‑avem iertare, răspunse câinele, din cauză c‑am crezut că sunt elefant.”, narată de către pompier.

 Scena IX

Se alătură şi Mary personajelor aflate în scenă, bucuroasă în a‑l găsi acolo pe Căpitanul de pompieri, acesta mărturiseşte fericit că „Ea este aceea care mi‑a stins primele incendii.”. Pentru ca fata să recite apoi o poezie în onoarea căpitanului („O piatră a luat foc/ Castelul a luat foc/ Pădurea a luat foc/ Bărbaţii au luat foc/ Femeile au luat foc”…), pe când soţii Smith o împing afară din încăpere.

Scena X

Pompierul îşi anunţă intenţia de a pleca, fiind solicitat de „un foc de paie şi o mică arsură la stomac”, apoi şi pleacă.

Scena XI

Are loc un schimb de replici între cei rămaşi – „Domnul Smith: Se umblă cu picioarele, dar încălzirea se face cu electricitate sau cu cărbuni./ Domnul Martin: Cel care vinde azi un bou, mâine va avea un ou./ Doamna Smith: În viaţă, trebuie să priveşti pe fereastră./ Doamna Martin: Te poţi aşeza pe scaun, când scaunul n‑are perspectivă.”... Încheiat printr‑o replică rostită de „Toţi împreună, în culmea furiei”, pe când lumina se stinge: „E pe‑acolo, e pe‑aici, nu‑i pe‑acolo, e pe‑aici, nu‑i pe‑acolo, e pe‑aici, nu‑i pe‑acolo, e pe‑aici, nu‑i pe‑acolo, e pe‑aici, nu‑i pe‑acolo, e pe‑aici, nu‑i pe‑acolo, e pe‑aici!”. La reaprinderea ei, soţii Martin se află aşezaţi asemenea soţilor Smith la începutul piesei.

Tag-uri:Cantareata cheala de Eugene Ionesco-rezumat,Cantareata cheala de Eugene Ionesco-rezumat, Cantareata cheala - caracterizarea personajelor