Saturday, 15 February, 2025

Turda, Ioan Ratiu, 54/3, Tel. 0264312565 , dacicusmedia@gmail.com, afaceriardelene@gmail.com

HG/1058/2006, atmosfere explozive

HOTĂRÂRE nr. 1.058 din 9 august 2006

privind cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor care pot fi expusi unui potenţial risc datorat atmosferelor explozive

EMITENT:     GUVERNUL

PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 29 august 2006

 

 

    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 51 alin. (1) lit. b) din Legea securităţii şi sănătăţii în munca nr. 319/2006,

 

    Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

 

    CAP. I

    Dispoziţii generale

 

    ART. 1

    Prezenta hotărâre stabileşte cerinţele minime pentru securitatea şi protecţia sănătăţii lucrătorilor aflaţi în potenţial pericol în atmosfere explozive, definite conform art. 3.

    ART. 2

    Prevederile Legii securităţii şi sănătăţii în munca nr. 319/2006 şi ale hotărârilor Guvernului care transpun directivele speciale relevante se aplica în totalitate domeniului menţionat la art. 1, fără a aduce atingere dispoziţiilor mai restrictive şi/sau specifice cuprinse în prezenta hotărâre.

    ART. 3

    În sensul prezentei hotărâri, atmosfera exploziva este definită conform art. 2 alin. (1) lit. B din Hotărârea Guvernului nr. 752/2004 privind stabilirea condiţiilor pentru introducerea pe piata a echipamentelor şi sistemelor protectoare destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive, cu modificările ulterioare.

    ART. 4

    Prevederile prezentei hotărâri nu se aplica pentru:

    a) zonele utilizate direct pentru şi în timpul tratamentelor medicale ale pacientilor;

    b) utilizarea dispozitivelor de ardere a combustibililor gazosi în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 453/2003 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piata a aparatelor consumatoare de combustibili gazosi, republicată;

    c) producerea, manevrarea, utilizarea, depozitarea şi transportul substanţelor explozive sau cu o structura chimica instabila;

    d) industriile extractive reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.050/2006 privind cerinţele minime pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor din industria extractiva de foraj sau prin Hotărârea Guvernului nr. 1.049/2006 privind cerinţele minime pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor din industria extractiva de suprafata sau subteran;

    e) utilizarea mijloacelor de transport terestre, navale şi aeriene cuprinse în dispoziţiile adecvate ale acordurilor internaţionale şi în legislaţia nationala care transpune directivele care aplica aceste acorduri. Mijloacele de transport destinate utilizării în atmosfera potenţial exploziva nu sunt excluse.

 

    CAP. II

    Obligaţiile angajatorului

 

    ART. 5

    (1) În vederea prevenirii, conform prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 319/2006 şi a asigurării protecţiei impotriva exploziilor, angajatorul trebuie sa ia măsuri tehnice şi/sau organizatorice corespunzătoare naturii operatiei, în ordinea prioritatilor şi respectând următoarele principii de baza:

    a) prevenirea formării atmosferelor explozive; sau

    b) acolo unde natura activităţii nu o permite, evitarea aprinderii atmosferelor explozive; şi

    c) limitarea efectelor dăunătoare ale unei explozii în vederea asigurării sănătăţii şi securităţii lucrătorilor.

    (2) Acolo unde este cazul, măsurile prevăzute la alin. (1) trebuie sa fie combinate şi/sau suplimentate cu măsuri impotriva propagarii exploziilor şi trebuie revizuite periodic şi, în orice caz, când se produc schimbări semnificative.

    ART. 6

    (1) În vederea îndeplinirii obligaţiilor stabilite prin prevederile art. 7 alin. (4) şi ale art. 12 alin. (1) din Legea nr. 319/2006, angajatorul trebuie sa evalueze riscurile specifice din atmosferele explozive, luând în considerare cel puţin:

    a) probabilitatea producerii şi persistentei atmosferelor explozive;

    b) probabilitatea prezentei şi activarii surselor de aprindere, inclusiv a descarcarilor electrostatice şi a declansarii incendiului;

    c) utilajele, substantele folosite, procesele şi posibilele lor interactiuni;

    d) dimensiunile efectelor anticipate.

    (2) Riscurile de explozii sunt evaluate în mod global.

    (3) La evaluarea riscurilor de explozii trebuie luate în considerare locurile care sunt sau pot fi legate prin deschideri de locurile în care pot aparea atmosfere explozive.

    ART. 7

    Pentru a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor şi în conformitate cu principiile de baza ale evaluării riscurilor şi cele prevăzute la art. 5, angajatorul trebuie sa ia măsurile necesare astfel încât:

    a) acolo unde se pot forma atmosfere explozive în concentratii atât de mari încât sa pună în pericol sănătatea şi securitatea lucrătorilor sau a celorlalţi, mediul de lucru sa fie de asa natura încât procesul muncii sa se poată desfasura în condiţii de siguranta;

    b) sa se asigure supravegherea corespunzătoare în timpul prezentei lucrătorilor la locurile de munca unde se pot forma atmosfere explozive în concentratii atât de mari încât sa pună în pericol sănătatea şi securitatea lucrătorilor, conform evaluării riscurilor cu ajutorul mijloacelor tehnice adecvate.

    ART. 8

    (1) Acolo unde sunt prezenţi la acelaşi loc de munca lucrători din mai multe întreprinderi, fiecare angajator trebuie sa fie responsabil pentru toate aspectele care îi revin în sarcina.

    (2) Fără a aduce atingere responsabilităţii individuale a fiecărui angajator conform prevederilor Legii nr. 319/2006, angajatorul responsabil pentru locul de munca conform legislaţiei trebuie sa coordoneze aplicarea tuturor măsurilor privind sănătatea şi securitatea lucrătorilor şi sa declare în documentul privind protecţia impotriva exploziilor, prevăzut la art. 10, scopul coordonării, măsurile şi procedurile de implementare adoptate.

    ART. 9

    (1) Angajatorul clasifica locurile unde pot aparea atmosfere explozive pe zone, în conformitate cu anexa nr. 1.

    (2) Angajatorul trebuie sa asigure îndeplinirea unui minim de cerinţe stabilite în anexa nr. 2 în locurile prevăzute la alin. (1).

    (3) Acolo unde este cazul, locurile unde pot aparea atmosfere explozive în concentratii în cantităţi susceptibile de a pune în pericol sănătatea şi securitatea lucrătorilor trebuie marcate cu indicatoare la punctele de intrare, în conformitate cu anexa nr. 3.

    ART. 10

    (1) În vederea îndeplinirii obligaţiilor stabilite în art. 7, angajatorul asigura elaborarea şi actualizarea unui document, numit în continuare document privind protecţia impotriva exploziilor.

    (2) Documentul privind protecţia impotriva exploziilor demonstreaza, în special, ca:

    a) au fost determinate şi evaluate riscurile de explozie;

    b) se iau măsuri adecvate pentru îndeplinirea obiectivelor prezentei hotărâri;

    c) care sunt locurile care au fost clasificate pe zone conform anexei nr. 1;

    d) care sunt locurile cărora li se aplica cerinţele minime stabilite în anexa nr. 2;

    e) locul de munca şi echipamentul de munca, inclusiv dispozitivele de avertizare, sunt proiectate, realizate şi întreţinute conform normelor de protecţia muncii;

    f) s-au luat măsuri pentru utilizarea în condiţii de securitate a echipamentului de lucru, în conformitate cu prevederile hotărârii Guvernului privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în munca de către lucrători a echipamentelor de munca, ce transpun Directiva Consiliului 89/655/CEE.

    (3) Documentul privind protecţia impotriva exploziilor este elaborat anterior începerii activităţii şi actualizat de angajator când locul de munca, echipamentul de lucru sau organizarea muncii suferă schimbări, extinderi ori transformări semnificative.

    (4) Angajatorul poate combina evaluări ale riscurilor de explozii existente, documente sau alte rapoarte echivalente întocmite în conformitate cu alte dispoziţii ale legislaţiei naţionale prin care se transpun documente oficiale ale Uniunii Europene.

    ART. 11

    (1) Echipamentul de munca necesar în locurile unde pot aparea atmosfere explozive, care a fost dat în folosinta în întreprindere sau instituţie pentru prima data înainte de data de 6 decembrie 2002, trebuie sa îndeplinească pana cel târziu la data de 31 decembrie 2006 cerinţele minime stabilite în partea A din anexa nr. 2, dacă nicio alta dispoziţie a legislaţiei naţionale care transpune o directiva europeană nu poate fi aplicată sau poate fi aplicată doar parţial.

    (2) Echipamentul de munca necesar în locurile unde pot aparea atmosfere explozive, care a fost sau va fi dat în folosinta în întreprindere sau instituţie pentru prima data după data de 6 decembrie 2002, trebuie sa îndeplinească cerinţele minime stabilite în părţile A şi B din anexa nr. 2.

    (3) Locurile de munca ce includ şi locuri unde pot aparea atmosfere explozive şi care au fost date în folosinta în întreprindere sau instituţie pentru prima data după data de 6 decembrie 2002 îndeplinesc cerinţele minime stabilite în prezenta hotărâre.

    (4) Locurile de munca ce includ şi locuri unde pot aparea atmosfere explozive şi care au fost date în folosinta în întreprindere sau instituţie pentru prima data înainte de data de 6 decembrie 2002 vor îndeplini cerinţele minime stabilite în prezenta hotărâre pana cel târziu la data de 31 decembrie 2006.

    (5) Dacă, după data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se întreprind modificări, extinderi sau lucrări de restructurare în locurile de munca ce includ şi locuri unde pot aparea atmosfere explozive, angajatorul ia măsurile necesare astfel încât acestea sa îndeplinească cerinţele minime stabilite în prezenta hotărâre.

 

    CAP. III

    Dispoziţii finale

 

    ART. 12

    În ceea ce priveşte politicile naţionale cu privire la protecţia sănătăţii şi a securităţii lucrătorilor, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei ia în considerare liniile directoare din ghidul de bune practici elaborat de Comisia Europeană, referitoare la dispoziţiile art. 5-10, anexei nr. 1 şi ale partii A din anexa nr. 2.

    ART. 13

    Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei trebuie sa pună la dispoziţia angajatorilor, la cerere, informaţii relevante, în conformitate cu art. 12, cu referiri speciale la ghidul de bune practici.

    ART. 14

    (1) În aplicarea prevederilor prezentei hotărâri, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei va adopta, după caz, noi dispoziţii necesare în vederea conformarii cu prevederile prezentei hotărâri.

    (2) Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei comunica Comisiei Europene textele dispoziţiilor de drept intern deja adoptate sau în curs de adoptare în domeniul reglementat de prezenta hotărâre.

    ART. 15

    Adaptarile de natura strict tehnica a prevederilor anexelor nr. 1-3 se efectuează de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, în funcţie de:

    a) adoptarea directivelor privind armonizarea tehnica şi standardizarea în domeniul protecţiei impotriva exploziilor; şi/sau

    b) progresul tehnic, schimbările din reglementările sau specificaţiile internaţionale şi noi cunoştinţe privind prevenirea şi protecţia impotriva exploziilor.

    ART. 16

    Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei raportează Comisiei Europene din 5 în 5 ani despre punerea în practica a dispoziţiilor prezentei hotărâri, indicând punctele de vedere ale partenerilor sociali.

    ART. 17

    Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

    ART. 18

    Prezenta hotărâre intra în vigoare la data de 1 octombrie 2006.

 

                                                *

    Prezenta hotărâre transpune Directiva 99/92/CE privind cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţiei sănătăţii lucrătorilor aflaţi în potenţial pericol în atmosfere explozive [a 15-a directiva specifica în sensul art. 16 alin. (1) din Directiva 89/391/CEE], publicată în Jurnalul Oficial nr. L 23 din 28 ianuarie 2000.

 

                         PRIM-MINISTRU

                    CALIN POPESCU-TARICEANU

 

                        Contrasemnează:

                        ---------------

                       Ministrul muncii,

               solidarităţii sociale şi familiei,

                        Gheorghe Barbu

 

               Ministrul economiei şi comerţului,

                       Codrut Ioan Seres

 

               p. Ministrul integrării europene,

                       Adrian Ciocanea,

                      secretar de stat

 

    Bucureşti, 9 august 2006.

    Nr. 1.058.

 

 

    ANEXA 1

 

                                           CLASIFICAREA

                         locurilor unde pot sa apara atmosfere explozive

 

    Nota introductivă

    Următorul sistem de clasificare trebuie aplicat locurilor unde se iau măsuri de precautie conform art. 5, 6, 9 şi 10 din hotărâre.

    1. Locuri unde pot aparea atmosfere explozive

    Un loc în care pot aparea atmosfere explozive în concentratii atât de mari încât sa necesite măsuri speciale de precautie pentru a proteja sănătatea şi securitatea lucrătorilor implicaţi este considerat periculos în sensul hotărârii.

    Un loc în care nu pot aparea atmosfere explozive în concentratii atât de mari încât sa necesite măsuri speciale de precautie pentru a proteja sănătatea şi securitatea lucrătorilor implicaţi este considerat lipsit de pericol în sensul hotărârii.

    Substanţe inflamabile şi/sau combustibile sunt considerate materialele care pot forma atmosfere explozive, exceptându-se cazul în care o analiza a proprietăţilor lor releva ca în contact cu aerul nu pot propaga independent explozia.

    2. Clasificarea locurilor periculoase

    Locurile periculoase sunt clasificate pe zone în funcţie de frecventa şi durata permanentei unei atmosfere explozive.

    Gradul măsurilor luate în conformitate cu partea A din anexa nr. 2 este stabilit de aceasta clasificare.

    Zona 0

    Un loc în care este prezenta permanent sau pe perioade lungi ori frecvent o atmosfera exploziva formată la contactul substanţelor inflamabile sub forma de gaz, vapori sau ceata cu aerul.

    Zona 1

    Un loc în care este probabil sa apara ocazional în operaţii normale o atmosfera exploziva formată la contactul substanţelor inflamabile sub forma de gaz, vapori sau ceata cu aerul.

    Zona 2

    Un loc în care nu este probabil sa apara o atmosfera exploziva formată la contactul substanţelor inflamabile sub forma de gaz, vapori sau ceata cu aerul, dar, dacă apare, persista doar o scurta perioada.

    Zona 20

    Un loc în care este prezent permanent sau pe perioade lungi ori frecvent o atmosfera exploziva formată sub forma de nor sau pulbere combustibila în aer.

    Zona 21

    Un loc în care este posibil sa apara ocazional în operaţii normale o atmosfera exploziva sub forma de nor de pulbere combustibila în aer.

    Zona 22

    Un loc în care nu este probabil sa apara o atmosfera exploziva sub forma de nor de pulbere combustibila în aer, în operaţii normale, dar, dacă apare, persista doar o scurta perioada.

 

    NOTA:

    1. Straturile, depunerile şi gramezile de pulbere combustibila trebuie considerate ca orice alta sursa ce poate genera o atmosfera exploziva.

    2. Operaţie normală reprezintă situaţia în care instalaţiile sunt folosite în parametrii lor de proiectare.

 

    ANEXA 2

 

            A. CERINŢE MINIME PENTRU ÎMBUNĂTĂŢIREA PROTECŢIEI SĂNĂTĂŢII ŞI SECURITĂŢII LUCRĂTORILOR AFLAŢI ÎN POTENŢIAL PERICOL ÎN ATMOSFERE EXPLOZIVE

 

    Nota introductivă

    Obligaţiile stabilite în prezenta anexa se aplica:

    - locurilor clasificate ca periculoase conform anexei nr. 1 la hotărâre ori de câte ori este impusa de caracteristicile locurilor de munca, ale punctelor de lucru, de echipamentele sau substantele folosite ori de pericolul cauzat de activitatea în atmosfere explozive;

    - echipamentului utilizat în locuri lipsite de pericol care ajuta la folosirea în siguranta a echipamentului aflat în locuri periculoase.

    1. Măsuri organizatorice

    1.1. Instruirea lucrătorilor

    Angajatorul trebuie sa le asigure celor care lucrează în locuri unde pot aparea atmosfere explozive o instruire corespunzătoare şi suficienta cu privire la protecţia impotriva exploziilor.

    1.2. Indicaţii scrise şi permise de lucru

    Acolo unde este cerut de documentul privind protecţia impotriva exploziilor:

    - munca în locuri periculoase trebuie efectuată respectându-se instrucţiunile scrise emise de angajator;

    - trebuie aplicat un sistem de permise de lucru pentru a îndeplini şi activităţile periculoase şi pe cele care pot interactiona cu alt gen de activitate, producand pericole.

    Permisele de lucru trebuie emise anterior începerii lucrului de o persoana cu responsabilitate în acest domeniu.

    2. Măsuri de protecţie impotriva exploziilor

    2.1. Orice scurgere şi/sau pierdere, voita sau nu, de gaze inflamabile, vapori, ceata sau pulbere combustibila care poate produce pericole de explozie trebuie deviata ori îndepărtată corespunzător spre un loc sigur sau, dacă nu este posibil, trebuie oprită în condiţii de securitate sau trebuie remediata prin alta metoda adecvată.

    2.2. Dacă o atmosfera exploziva conţine mai multe tipuri de gaze, vapori, ceata sau pulberi inflamabile şi/sau combustibile, măsurile de protecţie trebuie sa fie adecvate celui mai mare pericol posibil.

    2.3. Prevenirea pericolelor de aprindere conform art. 6 din hotărâre trebuie, de asemenea, sa ia în considerare descarcarile electrostatice, acolo unde lucrătorii sau mediul de lucru acţionează ca purtători ori producători de sarcina electrica. Lucrătorilor trebuie sa li se asigure îmbrăcăminte de protecţie corespunzătoare, din materiale care nu produc descărcări electrostatice care pot aprinde atmosferele explozive.

    2.4. Instalatia, echipamentul, sistemele de protecţie şi toate dispozitivele de conectare asociate trebuie puse în funcţiune doar dacă documentul privind protecţia impotriva exploziilor permite utilizarea lor în siguranta în atmosfera exploziva. Aceasta se aplica şi echipamentului de munca şi dispozitivelor de conectare asociate care nu sunt considerate echipament sau sisteme de protecţie în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 752/2004 privind stabilirea condiţiilor pentru introducerea pe piata a echipamentelor şi sistemelor protectoare destinate utilizării în atmosfere potenţial explozive, cu modificările ulterioare, care transpune Directiva 94/9/CE, dacă încorporarea lor într-o instalatie poate produce pericol de aprindere. Trebuie luate măsurile necesare pentru prevenirea confuziei între dispozitivele de conectare.

    2.5. Trebuie luate toate măsurile necesare ca locul de munca, echipamentul de munca şi toate dispozitivele de conectare asociate, puse la dispoziţie lucrătorilor, sa fie proiectate, construite, asamblate, instalate, întreţinute şi utilizate astfel încât sa reducă la minimum pericolul de explozii şi, dacă se produce o explozie, sa controleze sau sa reducă la minimum extinderea ei în acel loc de munca şi/sau la echipamentul de munca. Pentru astfel de locuri de munca trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru a reduce la minimum efectele fizice ale exploziei asupra lucrătorilor.

    2.6. Acolo unde este cazul, lucrătorii trebuie avertizati prin semnale optice şi/sau acustice şi retrasi înainte sa se atinga condiţiile de explozie.

    2.7. Acolo unde este prevăzut în documentul privind protecţia impotriva exploziilor, trebuie asigurate şi întreţinute iesiri de siguranta pentru a face posibila, în caz de pericol, părăsirea de către lucrători, repede şi în securitate, a locurilor aflate în pericol.

    2.8. Înainte ca un loc de munca unde pot aparea atmosfere explozive sa fie folosit pentru prima oara, trebuie verificata siguranta sa globală fata de explozii. Trebuie menţinute toate condiţiile necesare pentru asigurarea protecţiei impotriva exploziilor.

    Aceste verificări trebuie sa fie efectuate de persoane competente în domeniul protecţiei impotriva exploziilor, care au experienta şi/sau pregătire profesională.

    2.9. Acolo unde evaluarea riscurilor arata ca este necesar:

    - trebuie sa fie posibila menţinerea echipamentului şi a sistemelor de protecţie în stare sigura de funcţionare, independent de restul instalaţiei, acolo unde o pana de curent poate produce extinderea unor pericole adiţionale;

    - trebuie sa fie posibila oprirea manuală a instalaţiei, cu condiţia ca aceasta sa nu compromita siguranta echipamentului şi a sistemelor de protecţie implicate în procese automate care deviaza de la condiţiile de lucru dorite. Numai lucrătorii competenţi pot efectua intervenţiile de acest tip;

    - la oprirea în caz de urgenta, energia acumulată trebuie disipata cat mai repede şi mai sigur posibil sau izolata astfel încât sa nu mai constituie o sursa de pericol.

 

            B . CRITERII PENTRU ALEGEREA ECHIPAMENTULUI ŞI A SISTEMELOR DE PROTECŢIE

 

    Dacă documentul privind protecţia impotriva exploziilor în baza unei evaluări a riscurilor nu prevede altfel, echipamentul şi sistemele de protecţie pentru toate locurile în care pot aparea atmosfere explozive trebuie alese în funcţie de categoriile stabilite în Hotărârea Guvernului nr. 752/2004, cu modificările ulterioare, care transpune Directiva 94/9/CE. În special, următoarele categorii de echipament trebuie folosite în zonele indicate, cu condiţia ca ele sa fie adecvate naturii gazelor, vaporilor sau cetei şi/sau pulberilor, după cum urmează:

    - în zona 0 sau zona 20, echipament de categoria 1;

    - în zona 1 sau zona 21, echipament de categoria 1 sau 2;

    - în zona 2 sau zona 22, echipament de categoria 1, 2 sau 3.

 

    ANEXA 3

 

                                     INDICATOARE DE AVERTIZARE

      pentru locuri unde pot aparea atmosfere explozive, conform art. 9 alin. (3) din hotărâre

 

 

    NOTA CTCE:

    Indicatorul de avertizare - Loc unde pot aparea atmosfere explozive - se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 737 din data de 29.08.2006, la pagina 15, a se vedea imaginea asociata.

 

    Trasaturi caracteristice:

    - forma triunghiulara;

    - litere negre pe fond galben, cu margine neagra (partea galbena acoperă cel puţin 50% din suprafata indicatorului).

    Se pot adauga alte date explicative.

Tag-uri,HG 1058/2006, atmosfere explozive, HG 1058/2006, riscuri determinate de atmosfere explozive, protectia lucratorilor la riscurile atmosferelor explozive

 

                                

 

Alte articole din aceeasi categorie

Photo

Planul de prevenire si protectie- laborant

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala laborant

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie - operator instalatie de dozare

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala operator instalatie de dozare

 In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie - operator infoliere

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala operator infoliere

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie - tipograf

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala tipograf

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie - muncitor spatii verzi

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala muncitor spatii verzi

 In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie - stivuitorist

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala stivuitorist

 In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie - legator de sarcina

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala legator de sarcina

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie - mecanic service utilaje

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala mecanic service utilaje

 In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie - operator presa hidraulica

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala operator presa hidraulica

 In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie - electrician auto

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala electrician auto

 In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie - mecanic auto

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala mecanic auto

 In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie tinichigiu-vopsitor auto

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala tinichigiu-vopsitor auto

 In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie - operator masina de macinat lâna metalica

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie - operator masina lâna metalica

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala operator masina de macinat lâna metalica

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala operator masina lana metalica

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie - personal didactic educator

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala - personal didactic educator

 In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie - coordonator lucrari

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala coordonator lucrari

 In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie - operator buldoexcavator jcb

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala operator buldoexcavator

 In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie - operator placa vibranta

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala operator placa vibranta

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie - supraveghetor sala jocuri

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala supraveghetor sala jocuri

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie - inginer constructii

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala inginer constructii

    In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie - operator masina de stantat

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala operator masina de stantat

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie - confectioner feţe incaltaminte

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala confectioner feţe incaltaminte

 In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie - medic coordonator

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala medic coordonator

 In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie - lucrator zidarie si finisaje

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala lucrator zidarie si finisaje

 In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie - operator utilaje constructii

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala operator utilaje constructii

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie - lucrator armaturi metalice si cofraje

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala lucrător armături metalice si cofraje

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala ambalator

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala cofetar

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala sudor

 In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala lăcătuş

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala instalator gaze naturale

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala muncitor tencuieli mecanizate

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala muncitor montaj sistem termoizolant

 In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala montator invelitoare acoperis

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala dulgher

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala mecanic reparatii utilaje

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala manipulant mărfuri

 In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala gestionar

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala - brutar

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala - medic de familie

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala montator geamuri termopan

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala - lucrator comercial

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala - patiser

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala operator calculator

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala electrician

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională -operator freză zăpadă

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala - demontat şi montat parbrize

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala - asistent medical

   In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala TESA cu drept de conducere autoturisme de serviciu

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala - şef de şantier

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala - muncitor finisaje interioare

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala - paznic

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala achizitor animale

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala operator instalatie de irigat

 In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala - mecanic agricol

 In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala - inginer agronom

 In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala conducator auto

 In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala pentru lucrator curatenie

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala operator statie distributie carburanti

 In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala barman-ospatar

 In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala personal TESA

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala -bucătar-model

 In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 1, angajatorul este obligat prin activităţile ...Citeste mai mult

Photo

Model plan de prevenire si protectie -sudor

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa ...Citeste mai mult

Photo

Model plan de prevenire si protectie-lacatus

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Model plan de prevenire si protectie -instalator retele gaze naturale

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Model plan de prevenire si protectie pentru muncitor tencuieli mecanizate

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa ...Citeste mai mult

Photo

Model plan de prevenire si protectie -muncitor montaj sisteme termoizolante

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie pentru montator invelitoare acoperis - model

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Model plan de prevenire si protectie pentru dulgher

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie -ambalator-model

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Model plan de prevenire si protectie -cofetar

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Model plan de prevenire si protectie-mecanic intretinere si reparatii utilaje

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Model plan de prevenire si protectie -manipulant marfuri

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Model plan de prevenire si protectie - gestionar

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Model plan de prevenire si protectie - brutar

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie pentru medic de familie - model

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie pentru montator geamuri si usi termopan - model

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie pentru lucrator comercial - model

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie - patiser-model

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie pentru operator calculator - model

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie pentru electrician - model

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie pentru operator freza zapada - model

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie pentru operator demontare si montare parbrize - model

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie pentru asistent medical - model

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie pentru TESA cu drept de conducere autoturisme de serviciu -model

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie pentru şef de şantier-model

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie pentru muncitor finisaje interioare - model

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie - paznic-model

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie achizitor animale-model

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie operator instalatie de irigat-model

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie pentru mecanic agricol-model

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie -inginer agronom-model

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie -conducător auto-model

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa ...Citeste mai mult

Photo

Model Plan de prevenire si protectie - lucrător curăţenie

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie - Operator staţie distribuţie carburanţi -model

  In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Plan de prevenire si protectie - ospatar-model

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Plan de prevenire si protectie - bucatar - model

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie - personal TESA-model

In conformitate cu prevederile HG 1425/2006 modificată cu HG 955/2010 şi HG 1242/2011 - Norme metodologice de aplicare a Legii 319/2006, articolul 15, punctul 2 angajatorul este obligat sa identifice ...Citeste mai mult

Photo

Auditarea managementului securitatii si sanatatii

AUDITAREA MANAGEMENTULUI SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ  LA NIVELUL UNITĂŢII            Obiective: -   auditarea managementului securităţii şi sănătăţii în muncă nu trebuie confundată cu auditarea sistemului de management al securităţii şi sănătăţii ...Citeste mai mult

Photo

Auditul securitatii si sanatatii in munca

  Auditul securităţii şi sănătăţii în muncă este un proces sistematic de obţinere a aprecierilor despre acţiuni şi evenimente de natura securităţii şi sănătăţii în muncă, pentru a stabili gradul de ...Citeste mai mult

Photo

Planul de prevenire si protectie

Dupa evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala a postului de lucru se va intocmi palnul de prevenire si protectie. Planul de prevenire si protecţie este un ansamblu de măsuri tehnice, ...Citeste mai mult

Photo

Identificare riscuri instalatii si echipamente electrice

Lista control - identificare pericole  instalaţii şi echipamente electrice   Există pericole la locul de muncă dacă aţi răspuns la cel puţin o întrebare cu DA. Lista de control este numai un ...Citeste mai mult

Photo

Identificare riscuri constructii

Listă control - identificare pericole construcţii   Există pericole la locul de muncă – dacă aţi  răspuns la cel puţin o întrebare cu DA în situaţia în care răspunsul corect este ...Citeste mai mult

Photo

Identificare riscuri de incendiu

Lista de control - identificare pericol incendii  Există pericole la locul de muncă – dacă aţi  răspuns la cel puţin o întrebare cu DA în situaţia în care răspunsul corect este ...Citeste mai mult

Photo

Identificare riscuri organe de masini in miscare

Lista de control - identificare pericole organe de maşini în mişcare Există pericole la locul de muncă – dacă aţi  răspuns la cel puţin o întrebare cu DA în situaţia în ...Citeste mai mult

Photo

Identificare riscuri salon coafura

Lista de control – identificare pericole saloane de coafură  Există pericole la locul de muncă dacă aţi răspuns la cel puţin o întrebare cu DA. Lista de control este numai un exemplu, ...Citeste mai mult

Photo

Registrul unic de evidenta accidente de munca

    R E G I S T R U L   U N I C DE  EVIDENŢĂ A ACCIDENTAŢILOR ÎN MUNCĂ ÎN ÎNTREPRINDEREA /UNITATEA _____________________   Nr. crt. NUMELE ŞI PRENUMELE ACCIDEN- TAŢILOR DATE PERSONALE vârstă; stare civilă; ocupaţie; vechime în ocupaţie; vechime la loc de muncă LOCUL DE MUNCĂ AL VICTIMEI (secţie, ...Citeste mai mult

Photo

Registrul unic de evidenta a accidentelor usoare

         R E G I S T R U L   U N I C  DE  EVIDENŢĂ A ACCIDENTELOR UŞOARE                   ...Citeste mai mult

Photo

Registrul unic de evidenta a incidentele periculoase

R E G I S T R U L   U N I C   DE  EVIDENŢĂ  A  INCIDENTELOR  PERICULOASE  ÎN ÎNTREPRINDEREA /UNITATEA _________  Nr. crt. DESCRIEREA INCIDENTULUI LOCUL UNDE S-A PRODUS INCIDENTUL (secţie, atelier etc.) ACTIVITATEA ECONOMICĂ ÎN CARE S-A PRODUS INCIDENTUL (Cod ...Citeste mai mult

Photo

Analiza riscurilor legate de mediul de munca al santierului

  Elemente de mediu Riscuri detectabile Activităţi - ţintă a riscurilor Măsuri de prevenire sugerate FAZE Observaţii         Proiect Şantier DAL*   Conducte îngropate - electrocuţie - spargerea conductelor - transferul planurilor instalaţiilor subterane la întreprindere - localizarea prin investigare manuală - semnalizarea traseului - informarea viitorilor utilizatori cu privire ...Citeste mai mult

Photo

Analiza riscurilor in activitati desfasurate simultan pe santier

  Activităţi sursă de riscuri Riscuri detectabile   Activităţi ţintă a riscurilor Măsuri de prevenire sugerate FAZE Observaţii         Proiect Şantier DAL*   - foraje** leziuni auditive Pregătirea betoanelor   - alegerea metodelor de lucru corespunzătoare - asigurarea şi distribuirea echipamentului de protecţie auditivă X     X X     X                        *dosar adaptat caracteristicilor ...Citeste mai mult

Photo

Analiza riscurilor legate de succesiunea unor activitati desfasurate pe santier

  Activităţi - sursă de riscuri Riscuri detectabile Activităţi - ţintă a riscurilor Măsuri de prevenire sugerate FAZE Observaţii         Proiect Şantier DAL*   săpătură Căderi de la înălţime la intrarea în incinta construcţiei Protecţie în general -Instalarea de trasee sigure de circulaţie - avansarea lucrărilor de taluzare în ...Citeste mai mult

Photo

Analiza riscurilor santierului asupra mediului inconjurator

  Activitatea sau elementele mediului Riscuri detectabile pentru mediu Ţintele riscurilor Măsuri de prevenire sugerate FAZE Observaţii         Proiect Şantier DAL*   demolarea pereţilor evacuarea molozului căderea de obiecte  - trecătorii din vecinătate   - semnalizarea şantierului - utilizarea de mijloace corespunzătoare pentru evacuarea molozului X X   X                   Adaptarea planului de securitate ...Citeste mai mult

Photo

Managementul securitatii si sanatatii in munca

   MANAGEMENTUL SECURITǍŢII ŞI SǍNǍTǍŢII ÎN MUNCǍ             1. ABORDAREA MANAGERIALĂ A SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ  1.1. DEFINIREA NOŢIUNII DE SISTEM DE MANAGEMENT AL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ SISTEM DE MANAGEMENT AL ...Citeste mai mult

Photo

Documente necesare pentru reinnoirea certificatului de abilitare

Pentru reînnoirea certificatului de abilitare, prevăzută la art. 42, în maximum 10 zile lucrătoare de la modificarea uneia sau mai multor condiţii iniţiale, solicitantul va depune următoarele documente la secretariatul ...Citeste mai mult

Photo

Avizarea documentatilor cu caracter tehnic de informare si instruire

În vederea avizării documentaţiilor cu caracter tehnic de informare şi instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii elaboratorul va transmite prin poştă un dosar care va cuprinde următoarele documente :   Nr. crt. Lista Documentelor ...Citeste mai mult

Photo

Documente necesare pentru abilitare firme

Lista documentelor  în vederea abilitării pentru activităţile de prevenire şi protecţie Fiecare filă a dosarului este numerotată, semnată şi ştampilată, iar pe ultima pagina verso se consemnează numărul de file existente, sub ...Citeste mai mult

Photo

Valori limita obligatorii nationale de expunere profesionala ale agentilor chimice

  VALORI  LIMITĂ OBLIGATORII NAŢIONALE  DE EXPUNERE PROFESIONALĂ ALE AGENŢILOR  CHIMICI     Nr. crt. CAS EINECS Denumire Valoare limită maximă 8 ore Termen scurt (15 minute) mg/m3 ppm mg/m3 ppm 1. 75-07-0 200-836-8 Acetaldehida 90 50 180 100 2. 628-63-7 626-38-0 211-047-3 210-946-8 Acetat de amil Acetat de izoamil 300 56 500 94 3. 140-11-4 205-399-7 Acetat de benzii 50 8 80 13 4. 112-07-2 203-933-3 Acetat de 2-butoxietil P 133 20 333 50 5. 123-86-4 ...Citeste mai mult

Photo

Chestionar verificare cunostinte-video terminale

Loc de Muncă ___________________ Nume, Prenume _________________ Funcţia _________________________                                                               CHESTIONAR 1 - VIDEOTERMINALE                                                  PROBLEME                             LEGATE DE ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII  A.De cât timp lucraţi la videoterminal? mai puţin de 6 luni între 6 şi 12 luni între ...Citeste mai mult

Photo

Model declaratie pe propria raspundere pentru autorizare

I.     Către:   INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ………………………………………. II.       DECLARAŢIE PE PROPRIA  RĂSPUNDERE   III.   INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ……………………………………   IV. Nr. intrare:………………………..   Data………………………………. V.                                                                            1. Subsemnat(ul/a) .......………………………………..................., domiciliat în ..........……………………………. str. ..............……………………………………............. nr. ……., bloc …….,scara. …………….. etaj ….., ap. …..., judeţ/sector ......………………........, telefon ...Citeste mai mult

Photo

Cerere pentru autorizarea desfasurarii activitatii de sanatate securitate in munca

I.     Către:   INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ....................................   II.   CERERE pentru autorizarea desfăşurării activităţii din punct  de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă la: □  sediul social □  sediul secundar □  în afara  sediului III.   INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ ……………………………………   IV.   Nr. intrare:……………………….. Data……………………………… V.                                                                           1. Persoana juridică: ...Citeste mai mult

Photo

Model decizie constituire comitet sanatate securitate in munca

S.C........................................S.R.L.   DECIZIA nr.___________ din data________________   Având în vedere prevederile Legii nr.31/1990,republicată în 1998, privind societăţile comerciale; Având în vedere dispoziţiile legale referitoare la activitatea de securitate şi sănătate înmuncă,îndeosebi Legea nr.319/2006, art.19; Având în vedere ...Citeste mai mult

Photo

Model decizie comisie cercetare accident de munca

ANTET   DECIZIA nr.________________ din data ____________________   Având în vedere prevederile Legii nr 31/1990, republicată în 1998, privind societăţile comerciale; Având în vedere dispoziţiile legale referitoare la activitatea de securitate şi sănătate în muncă, îndeosebi ...Citeste mai mult

Photo

Proces verbal de cercetare a cazului de boala profesionala

Judeţul ................................. Localitatea ........................... Unitatea sanitară ..................     PROCES-VERBAL NR. ......... DE CERCETARE ACAZULUI DE BOALĂ PROFESIONALĂ   anul ... luna ..... ziua ...   Subsemnatul, Dr .......................... posedând legitimaţia nr .......... eliberată de Ministerul Sănătăţii Publice, în ...Citeste mai mult

Photo

Fisa de declarare a cazului de boala profesionala

FIŞA DE DECLARARE A CAZULUI DE  BOALĂ PROFESIONALĂ BP2   nr. ... /data .................. Judeţul ................................................................... Localitatea ............................................................ Unitatea sanitară ................................................... Numele şi prenumele ............................................ CNP ...................................................................... ÎNTREPRINDERE/UNITATEANGAJATOARE .................................................................................. ADRESA COMPLETĂÎNTREPRINDERII / UNITĂŢII....................................................................... COD CAEN1..................................................................... - Secţia, atelierul............................................................... COD OCUPAŢIE ACTUALĂ2 ........................................ COD ...Citeste mai mult

Photo

Fisa de semnalare boala profesionala

Nr. .........../data ............................ Judeţul .......................................... Localitatea .................................... Unitatea sanitară ...........................     FIŞA DE SEMNALARE BP1   Către:........................................................................   Numele ................................................................................. Prenumele ............................................................SexulM/F Data naşterii: an ..............luna ........................ziua .............. Buletin identitate: seria ... nr. ....... CNP............................... Profesia ................................................................................. Încadrat la............................................................................. Adresa ................................................................................... Diagnosticul prezumtiv......................................................... ............................................................................................... Agentul cauzal...................................................................... Ocupaţia care a ...Citeste mai mult

Photo

HG 1135/2006 Nave de pescuit

HOTĂRÂRE nr. 1.135 din 30 august 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în munca la bordulnavelor de pescuit EMITENT:     GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 772 din 12 septembrie 2006  În temeiul ...Citeste mai mult

Photo

Model comunicare evenimente ITM

    COMUNICAREA EVENIMENTELOR   In conformitate cu prevederile Legii 319/2006 şi HG 1425/2006  modificată cu HG 955/2010 şi hg 1242/2011, orice eveniment produs la locul de muncă sau pe traseul de deplasare de la domiciliu ...Citeste mai mult

Photo

Model declaratie accident de munca

Conţine ......... pagini                                                         ...Citeste mai mult

Photo

Fisa de identificare a factorilor de risc profesional

  Unitatea:……………………………………….   Adresa:…………………………………………. Telefon ............................................ NUMELE ŞI PRENUMELE LUCRĂTORULUI: ................................................. CNP: [ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ][ ]   FIŞA de identificare a factorilor de risc profesional ...Citeste mai mult

Photo

evaluarea riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala -anexe

  EVALUAREA RISCURILOR DE ACCIDENTARE SI IMBOLNAVIRE PROFESIONALA ANEXE      ANEXA 1        LISTA DE IDENTIFICARE A FACTORILOR DE RISC                                                    A. EXECUTANT 1. ACŢIUNI GREŞITE 1.1.Executare defectuoasă de operaţii comenzi; manevre; poziţionări, fixări, asamblări; reglaje; utilizare greşită a mijloacelor de protecţie etc. 1.2. Nesincronizări de ...Citeste mai mult

Photo

model plan de prevenire si protectie

PLANUL DE PREVENIRE SI PROTECTIE   Planul de prevenire si protectie se intocmeste(conform reglementarilor in vigoare) in urma evaluari riscurilor de accidentare si imbolnavire profesionala pentru un loc de munca,  si reprezinta ...Citeste mai mult

Photo

Aplicatii practice ale metodelor de analiza si evaluarea riscurilor profesionale

  APLICAŢII  PRACTICE  ALE  METODELOR  DE  ANALIZĂ  ŞI  EVALUARE  A  RISCURILOR PROFESIONALE  ELABORATE  DE  AUTOR   1. APLICAŢIE PRACTICĂ PRIVIND EVALUAREA NIVELULUI DE RISC PROFESIONAL EXPRIMAT PRIN POTENŢIALUL DE PERICOL DEOSEBIT PRIVIND RESPECTAREA ...Citeste mai mult

Photo

Bibliografie realizare evaluari conform INCDPM

 BIBLIOGRAFIE REALIZARE EVALUARI CONFORM INCDPM 1. Babut, G., Moraru, R., Protectia muncii, Editura Universitas, Petrosani, 1999. 2. Darabont, Al., Pece, St., Protectia muncii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1996. 3. Darabont, Al., Pece, ...Citeste mai mult

Photo

Ordinul nr.3/2007 - FIAM

ORDIN nr. 3 din 3 ianuarie 2007 privind aprobarea Formularului pentru înregistrarea accidentului de munca - FIAM EMITENT: MINISTERUL MUNCII, SOLIDARITĂŢII SOCIALE ŞI FAMILIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie ...Citeste mai mult

Photo

Managementul riscului in activitatea resurselor umane

  MANAGEMENTUL RISCULUI ÎN ACTIVITATEA RESURSELOR UMANE                                      PROCESUL DE MANAGEMENT AL RISCULUI  Riscul în activitatea ...Citeste mai mult

Photo

Metoda APMR de evaluare a riscurilor

  METODA DE EVALUARE  A NIVELULUI  DE RISC  PE  LOC  DE  MUNCĂ , ATELIER , SECŢIE , UNITATE  SAU  RAMURĂ  DE  ACTIVITATE ( ASOCIAŢIA PROFESIONALĂ MINIERĂ DIN ROMÂNIA)     Etapele  de aplicare  a metodei ...Citeste mai mult

Photo

Ordinul 455/2010 Comisii abiliatre servicii externe de prevenire si protectie

Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale Ordinul nr. 455/2010 pentru constituirea comisiilor de abilitare a serviciilor externe de prevenire şi protecţie şi de avizare a documentaţiilor cu caracter tehnic de informare ...Citeste mai mult

Photo

Factori de risc de accidentare

FACTORII DE RISC DE ACCIDENTARE ŞI ÎMBOLNĂVIRE PROFESIONALĂ ÎN SISTEMUL DE MUNCĂ   A. EXECUTANT 1.  ACŢIUNI GREŞITE 1.1. Executarea defectuoasă de operaţii: - comenzi; - manevre; - poziţionări; - fixări; - asamblări; - reglaje; - utilizarea greşită a mijloacelor de ...Citeste mai mult

Photo

Accident colectiv /studiu de caz

Studiu de caz privind stabilirea genezei si dinamicii producerii unui caz real de accident colectiv datorat unei explozii de praf de cărbune   Pentru o mai buna explicitare a celor prezentate se ...Citeste mai mult

Photo

Accidentele de munca si bolile profesionale

ACCIDENTELE DE MUNCĂ Şl BOLILE PROFESIONALE // // // // // // In termeni generali, accidentele si bolile profesionale constau în lezarea componentei biologice a factorului uman, în cursul desfăşurării unui ...Citeste mai mult

Photo

Protectia muncii/generalitati

PROTECŢIA MUNCII – GENERALITĂŢI   PROTECŢIA MUNCII-DISCIPLINA ŞTIINŢIFICĂ  Cercetarea teoretică actuală în domeniul protecţiei muncii urmăreşte ca obiectiv prioritar fundamentarea ştiinţifică a tuturor măsurilor de realizare a securităţii muncii, în mod sistematic si ...Citeste mai mult

Photo

OUG/96/2003 protectia maternitatii

OUG 96 2003 actualizată 2011 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă, publicată în Monitorul Oficial nr. 750 din 27.10.2003 OUG 96 2003 actualizată prin: OUG 158/2005 - privind concediile şi indemnizaţiile ...Citeste mai mult

Photo

OUG/99/2000 temperaturi extreme

Ordonanta de urgenta nr. 99/2000 din 29/06/2000 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 304 din 04/07/2000 privind masurile ce pot fi aplicate in perioadele cu temperaturi extreme pentru protectia ...Citeste mai mult

Photo

L 333/2003, actualizata

LEGEA nr. 333 din 8 iulie 2003 (*actualizată*) privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor (actualizată până la data de 12 martie 2010*) EMITENT: PARLAMENTUL –––– *) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL ...Citeste mai mult

Photo

HG/355/2007 sanatatea lucratorilor

HOTĂRÂRE nr. 355 din 11 aprilie 2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 332 din 17 mai 2007  În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. ...Citeste mai mult

Photo

HG/1050/2006 foraj

HOTĂRÂRE nr. 1.050 din 9 august 2006 privind cerinţele minime pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor din industria extractiva de foraj EMITENT:     GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 737 din 29 august 2006         ...Citeste mai mult

Photo

HG/1049/2006 industria extractiva

HOTĂRÂRE nr. 1.049 din 9 august 2006 privind cerinţele minime pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii lucrătorilor din industria extractiva de suprafata sau subteran EMITENT:     GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 727 din 25 ...Citeste mai mult

Photo

HG/119/2004 masini industriale

HOTĂRÂRE nr. 119 din 5 februarie 2004 privind stabilirea condiţiilor pentru introducerea pe piata a maşinilor industriale EMITENT:     GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 175 din 1 martie 2004       Având în vedere prevederile ...Citeste mai mult

Photo

Legea 346/2002,asigurarea pentru accidente de munca

Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale, republicata 2009. Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 772 din 12 noiembrie 2009 ...Citeste mai mult

Photo

HG/1875/2005 expunere la azbest

HOTĂRÂRE nr. 1.875 din 22 decembrie 2005 privind protecţia sănătăţii şi securităţii lucrătorilor fata de riscurile datorate expunerii la azbest EMITENT:     GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 24 ianuarie 2006       În ...Citeste mai mult

Photo

HG/115/2004 cerinte ale echipamentelor individuale de protectie

HOTĂRÂRE nr. 115 din 5 februarie 2004 privind stabilirea cerinţelor esenţiale de securitate ale echipamentelor individuale de protecţie şi a condiţiilor pentru introducerea lor pe piata EMITENT:     GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. ...Citeste mai mult

Photo

HG/1425/2006,actualizata

HG 1425/2006 din 11 octombrie 2006 actualizată la 1 octombrie 2010 HG 1425 din 11 octombrie 2006 actualizată la 1 octombrie 2010 pentru aprobarea Norme metodologice de aplicare a prevederilor Legii ...Citeste mai mult

Photo

HG/1876/2006,riscuri generate de vibratii

Hotarare de Guvern nr. 1876 din 22 decembrie 2005 privind cerintele minime de securitate si sanatate referitoare la expunerea lucratorilor la riscurile generate de vibratii Publicat în Monitorul Oficial, Partea I ...Citeste mai mult

Photo

HG/493/2006,expunerea la zgomot

HOTĂRÂRE nr. 493 din 12 aprilie 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscurile generate de zgomot EMITENT:     GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 380 din 3 ...Citeste mai mult

Photo

HG/300/2006, santiere temporare sau mobile

HOTĂRÂRE nr. 300 din 2 martie 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru santierele temporare sau mobile EMITENT:     GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 252 din 21 martie 2006       În temeiul ...Citeste mai mult

Photo

HG/1218/2006, agenti chimici

HOTĂRÂRE nr. 1.218 din 6 septembrie 2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate în munca pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor impotriva riscurilor legate de prezenta agenţilor chimici EMITENT:     GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL ...Citeste mai mult

Photo

HG/1146/2006, utilizarea echipamentelor de munca

HOTĂRÂRE nr. 1.146 din 30 august 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea în munca de către lucrători a echipamentelor de munca EMITENT:     GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 815 ...Citeste mai mult

Photo

HG/1136/2006, riscuri generate de campuri electromagnetice

HOTĂRÂRE nr. 1.136 din 30 august 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscuri generate de câmpuri electromagnetice EMITENT:     GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 769 din ...Citeste mai mult

Photo

HG/1093/2006, Expunerea la agenti cancerigeni sau mutageni la locul de munca

HOTĂRÂRE nr. 1.093 din 16 august 2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru protecţia lucrătorilor impotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de ...Citeste mai mult

Photo

HG/1092/2006 Expunerea la agenti biologici

HOTĂRÂRE nr. 1.092 din 16 august 2006 privind protecţia lucrătorilor impotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi biologici în munca EMITENT:     GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 7 septembrie 2006         În ...Citeste mai mult

Photo

HG/1028/2006,Echipamente cu ecran de vizualizare

HOTĂRÂRE nr. 1.028 din 9 august 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în munca referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare EMITENT:     GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 710 din ...Citeste mai mult

Photo

HG/1091/2006,Cerinte pentru locul de munca

HOTĂRÂRE nr. 1.091 din 16 august 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru locul de munca EMITENT:     GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 739 din 30 august 2006 Guvernul României         În temeiul ...Citeste mai mult

Photo

HG/1048/2006,Echipamente individuale de protectie

HOTĂRÂRE nr. 1.048 din 9 august 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de munca EMITENT:     GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL ...Citeste mai mult

Photo

HG/971/2006, Semnalizarea de securitate si/sau de sanatate la locul de munca

HOTĂRÂRE nr. 971 din 26 iulie 2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de munca EMITENT:     GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 683 din 9 august 2006         ...Citeste mai mult

Photo

HG/1051/2006 Manipulare Manuala a Maselor

HOTĂRÂRE nr. 1.051 din 9 august 2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru manipularea manuală a maselor care prezintă riscuri pentru lucrători, în special de afecţiuni dorsolombare EMITENT:     GUVERNUL PUBLICAT ÎN: ...Citeste mai mult

Photo

L 319/2006,Legea securitatii si sanatatii in munca

LEGE nr. 319 din 14 iulie 2006 a securitatii si sanatatii în munca EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 646 din 26 iulie 2006 Parlamentul României adopta prezenta lege. CAP. I ...Citeste mai mult