Şcoala „Andrei Şaguna” din Turda organizează Concursul Interjudeţean „Olimpiada Pământului”
Joi, 08 Mai, 2014
Şcoala Gimnazială „Andrei Şaguna” din Turda, organizează în acestă perioadă Concursul Interjudeţean „Olimpiada Pământului”. Întrecerea este organizată în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi Fundaţia de Ecologie şi Turism „Potaissa” Turda. „Olimpiada Pământului” este un concurs interdisciplinar de ştiinţe ale naturii, adresat elevilor din clasele V, VI şi VII, care se desfăşoară pe nivele de studiu.
Concursul „Olimpiada Pământului”, a ajuns anul acesta la ediţia a IV-a, se este cuprins în Calendarul Activităţilor Educative Interjudeţene şi Regionale – anul 2014, poziţia 416.
Întrecerea se încadrează în sfera educaţiei pentru mediu, fiind structurat pe trei secţiuni.
În acest an participă 150 elevi din 20 de şcoli, aparţinând unui număr de cinci judeţe: Cluj, Bistrița-Năsăud, Hunedoara, Timiș și Brașov.
Elevii dar și cadrele didactice așteaptă cu bucurie desfășurarea proiectului, deoarece activităţile propuse le oferă posibilitatea de a-şi cunoaşte, exersa şi dezvolta aptitudini diferite: talentul artistico-plastic, cunoștințele teoretice, dar și abilitatea de a se orienta în teren.
Secţiunile concursului sunt următoarele:
Secţiunea 1 – „Armonia naturii redată în culoare” – concurs de compoziţie plastică, care surprinde dimensiunea artistică a problematicii mediului.
Activitatea de transpunere în artă, a peisajelor, are ca „centru de interes” realizarea unor compoziţii artistico-plastice cu conţinut peisagistic. Elevii trebuie să realizeze imaginea unui colţ din natură folosind culoarea, prin aplicarea tehnicilor învăţate în clasă.
Evaluarea lucrărilor şi comunicarea rezultatelor se va realiza în perioada 5-9 mai 2014.
Secţiunea 2 – „Olimpiada Pământului” – probă scrisă.
Originalitatea concursului constă în faptul că subiectele cuprind itemi de Geografie, Fizică, Chimie şi Biologie, care se circumscriu unei teme comune „Pământul”. Abordarea aceleiaşi teme din unghiuri de vedere diferite, permite formarea unei imagini globale, de ansamblu, asupra Terrei.
Data susţinerii concursului este 10 mai 2014, în intervalul orar 1000-1200, la sediul Şcolii Gimnaziale „Andrei Şaguna” din Turda.
Secţiunea 3 – „ECO-atitudine” – activitate pentru cunoaşterea şi protecţia naturii, realizată cu elevii în teren. Este o activitate tematică la care vor participa echipe de elevi formate din 3 – 5 membrii de la şcolile participante la Concursul Interjudeţean „Olimpiada Pământului”. Activitatea va cuprinde mai multe probe specifice, menite să contribuie la cunoaşterea şi promovarea importanţei rezervaţiilor naturale şi a activităţilor educative desfăşurate în natură.
Activitatea se va desfăşura în localitatea Sălciua, jud. Alba în data de 11 mai 2014 şi va fi coordonată de către Alin Roşca, preşedintele Fundaţiei de Ecologie şi Turism „Potaissa” Turda.
Director,
Prof. Morar Olga Elena
Coordonator proiect,
Prof. înv. primar Ormenişan Irina
Comunicat de presă
Alte stiri