Thursday, 09 April, 2020

Turda, Ioan Ratiu, 54/3, Tel. 0264312565 , dacicusmedia@gmail.com, afaceriardelene@gmail.com

Zodia cancerului sau vremea Ducai - Vodă de Mihail Sadoveanu - rezumat

În care se vede cum intră în Moldova un călător dintr‑o ţară depărtată şi cum Ilie Turculeţ nu‑i  numai căpitan de steag, ci şi cititor în stele

  „Era la sfârşitul lunii septembrie, care în Moldova se chiamă brumărel, anul nou de la zidirea lumii 7188, iar de la Hristos 1679.”. Din Franţa, trecând graniţa cu Polonia („ţara Leşească”) soseşte pe drumul Siretului abatele francez Paul de Marenne, călugăr din ordinul Sfântului Augustin: „Sub mantaua‑i largă din postav întunecos se gâcea un trup, deşi scund, încă destul de voinic şi destul de sprinten, iar de sub glugă privea o faţă blândă cu trăsături fine şi spirituale.”.

Abatele călătoreşte spre Istanbul, pentru a duce acolo lumina credinţei creştine, spune el, dar poate şi cu un mesaj secret din partea lui Ludovic XIV către sultan, adaugă autorul. Este călăuzit şi apărat, de la Liov, unde îl preluase, până la Iaşi, de căpitanul Ilie Turculeţ, aflat în slujbă la poloni, cunoscut bine de tătari „pentru multe răutăţi şi pagube pe care le suferise de la el.”.

Spre surprinderea abatelui, conţinută în remarca sa ironică („Aş vrea să ştiu însă, domnule, ce astrolog ai consultat la Liov, de ştii că are să de tulbure vremea în ziua de luni 27 septemvrie la apusul soarelui.”), Ilie Turculeţ vesteşte, citind în zborul păsărilor („n‑am cerut sfatul nici unui cititor în stele; văd însă graurii în cârduri cu cioarele şi cu stârcile”) vreme rea.

 II 

Apare beizade Alecu Ruset şi ceteşte o scrisoare de la un prietin

 Abatele şi căpitanul, împreună cu însoţitorii lor, printre care doi călugări ruteni luaţi de Paul de Marenne cu sine la Liov ca traducători, sunt întâmpinaţi de beizadea Alecu Ruset, bun vorbitor de limbă franceză, fiul fostului domn al Moldovei, Antonie‑Vodă. Alecu Ruset „Deşi avea nume de bun oştean se înfăţişa palid şi subţiratic; ochii priveau fără nici o străşnicie şi avea pe obraz un zâmbet nesilit.”.

Fiul de domn explică abatelui că ar fi bine să ocolească satul Săbăoani, deoarece localitatea a fost ocupată de un grup de ostaşi austrieci, care s‑ar putea să aibă misiunea de a‑l captura pe abate, dat fiind rivalitatea dintre francezi şi austrieci şi faptul că se ştie la Viena de misiunea francezului.

Dintr‑o scrisoare adresată lui de un prieten comun, nobilul polonez pan Vladislav din Cracovia, Alecu Ruset află că abatele îi este încredinţat spre a‑i purta acestuia de grijă pe teritoriul Moldovei.

 III  

Aici se vede că trecerea Siretului se face într‑un chip cu totul deosebit; se vede şi cine‑i Vâlcu Bârlădeanu; apoi încep să se ivească autohtonii

Ajunşi la Siret şi din lipsa vreunui pod, abatele traversează apa purtat în spate de omul de încredere al beizadelei, „un fel de uriaş adus puţin de şale, cu plete cărunte”, Vâlcu Bârlădeanu.

Trecând apoi grupul pe lângă un sat pustiit şi ars, găsesc acolo doar „o fiinţă în zdrenţe”, care le spune că satul a fost distrus de cazaci sau de leşi, ori poate de oamenii stăpânirii veniţi pentru a ridica birul; „sculându‑se satul, s‑a bătut cu ei. Aşa că ne‑au zdrobit şi ne‑au tăiat, prădându‑ne.”. Absenţa unei intervenţii a statului în apărarea oamenilor îl miră şi indignează pe Paul de Marenne.

 IV 

Urmează alte apariţii din ce în ce mai minunate

 Naratorul afirmă că sursa textului său o constituie memorialul de călătorie datorat „domnului Paul de Marenne, abate de Juvigny”, intitulat Vers le grand Turc, aflat în biblioteca naţională din Paris. După care urmează relatarea unor observaţii ale abatelui, conform cărora „Dumnezeu a pus aici un paradis”, dar „un paradis devastat” adaugă Alecu Ruset, căci „între lumi fericite, Domnul Dumnezeu a însemnat cu degetul un hotar. Împăraţii lui Belzelbut şi împăraţii Mielului lumii aici au ales loc al războiului lor.”, remarci rostite în cursul unui dialog cu beizadeaua.

Lângă o moară arsă, călătorii află de la cei care lucrau spre a o reface că au distrus‑o aceiaşi „oameni răi şi varvari” care au făcut stricăciuni şi au ucis în satul străbătut înainte.

V

 Domnul abate de Marenne face cunoştinţă cu dumnealui Lăzărel Gliga, şătrar

 Soseşte la moară şătrarul răzeş Lăzărel Griga, ce îi invită pe călători, aflând cine sunt, la el acasă: „Cum pot să vă las fără să vă stau înainte cu pâne şi sare, ca un bun creştin ce sunt? Cum să vă las la vreme de noapte şi în locuri rele?”, se întreabă retoric acesta.

VI 

Vorbeşte tot despre dumnealui răzaşul Gliga şi despre un vin de la Matiaş, precum şi despre nişte lăutari şi nişte sarmale, – totul spre desfătarea domnului abate Paul de Marenne

Trecând printr‑o poiană frumoasă, grupul de călători şi Lăzărel Griga văd zimbri în lumina lunii, iar „Abatele se simţi pătruns de un simţământ de evlavie, privind minunea Dumnezeirii, într‑o clipă strălucită şi fără pereche în eternitate.”.

Apoi, în timpul cinei din casa şătrarului, abatele apreciază supa de găină, sarmalele, claponii fripţi în ţiglă, plăcintele, dar mai ales vinul vechi de Cotnari, din cele câteva ulcioare primite de gazdă de la Matiaş, un strănepot al pivnicerului lui Ştefan cel Mare. Bându‑l, „Ochii săi se sfinţiră şi se limpeziră.”.

După ce s‑a bucurat de cele oferite, abatele îl întreabă pe Alecu Ruset dacă oamenii locului pot fi nefericiţi, din moment ce au asemenea lucruri bune, şi primeşte răspuns: „nimic nu poate răscumpăra dezechilibrul nostru. [...] Aici ne veselim şi în altă parte pier oameni de ciumă şi robie.”.

Beizadeaua mărturiseşte călugărului francez dragostea sa pentru Catrina, fiica Ducăi‑Vodă, logodită împotriva vrerii ei cu fiul schilod al domnului muntean Radu‑Vodă.

 VII

Unii sfătuiesc, alţii dorm

În timpul ospăţului, biruiţi de osteneală, abatele şi Alecu Ruset adorm iar acestuia din urmă i se arată în vis Dumnezeu şi îl ceartă pentru greşelile făcute: „– Pentru vin nu te osândesc. Însă ai furat de prin sate muieri şi fecioare, care ţi‑au plăcut ş‑ai petrecut cu dânsele în desmierdări.”. Însă Domnul se arată îngăduitor („a zâmbit a râde”) auzind justificarea tânărului: „nimeni nu poate petrece cu o femeie fără voia ei. Aşa ai zidit‑o Sfinţia Ta şi altfel nu poate să fie.”.

 VIII

Moldovenii cunosc leac pentru mahmuri, Ori de ce naţie ar fi

Înainte de plecare, călătorii sunt serviţi cu ciorbă de potroace, ale cărei virtuţi de întremare după chef le va aprecia abatele, pe când sătenii se adună cu veselie pentru a‑şi lua rămas bun de la oaspeţi. Luându‑şi rămas bun, unul dintre răzeşi „informează textual că altceva n‑a mai rămas oamenilor în zilele acestea rele, decât să plângă ori să petreacă. Ei preferă a doua alternativă.”, traduce abatelui Alecu Ruset. Iar călugărul simte, cu durere, tristeţea din adâncuri a oamenilor de care se va despărţi cu regret.

IX

Drum spre Iaşi

Pe drumul către Iaşi, afirmă autorul, „Iazurile Bahluiului se împotmoliseră, morile stătuseră, hanurile se cumpăneau în trei pereţi cu acoperişurile arse – locurile satelor pustii se cunoşteau abia în dudae nalte; fântâni spurcate de leşuri, cruci însemnând morţi năprasnice, toată priveliştea fericitelor aşezări de odinioară arăta mila domnilor şi‑a împăraţilor, precum şi binefacerile năvălirilor şi războaielor care nu mai aveau contenire.”. Iar beizadeaua spune monahului francez că toate aceste răutăţi în urmă cu doi ani, pe vremea domniei tatălui său, Antonie‑Vodă, nu existau. Adăugând: „Toate în Moldova, domnule de Marenne, sunt scurte, trecătoare şi viforoase: şi cele bune şi cele rele.”.

X

Scaunul ţării Moldovei, măria sa Georgie Duca‑Vodă şi curtea sa

 Iaşul se prezintă călătorilor ca un oraş dezorganizat, construit fără plan, care amestecă locuinţe sărăcăcioase şi curţi boiereşti bogate; în plus, deşi capitală a Moldovei, „Asemenea mărit şi slăvit târg părea că nu ţine să fie curat şi spălat, nici să‑şi arate faţa: dimpotrivă. Şi nici voia să amăgească pe străini iubitori de forme goale. Gunoaiele şi hoiturile stăteau aruncate pe toate drumurile şi‑n toate medeanurile şi cânii dădeau lupta în jurul lor cu porcii.”, exclamă ironic naratorul.

La curtea domnească, unde boierii sosiseră pentru întâlnirea din divanul ţării cu domnitorul, hatmanul Sandu Buhuş îl anunţă pe Georgie Duca‑Vodă despre intenţia locuitorilor din ţinuturile Orheiului şi ale Lăpuşului de a se răzvrăti împotriva stăpânirii, îndemnaţi fiind prin scrisori trimise lor de sulgerul Lupul.

XI

Popas la Iaşi

Abatele trage la misiunea catolică a trei călugări minoriţi, unde părintele Guido Celesti îi arată că în Moldova boierii au, ca şi nobilii de pretutindeni, „aceleaşi viţii: lene, trufie, dorinţa de a se îmbogăţi fără muncă. Întorcând adevărului spatele, zâmbesc acelor femei care se numesc linguşire, viclenie, uitarea angajamentelor.”.

XII

Beizade Alecu Ruset dovedeşte deodată o putere tainică

Alecu Ruset, chemat de domnitor, se înfăţişează acestuia, spunând că îi este supus şi binevoitor. Iar, ca dovadă, arată că dacă i‑ar fi duşman i‑ar fi îndemnat pe prietenii săi polonezi din Liov – care au scrisori adresate de Duca‑Vodă polonezilor, după a doua mazilire, în care spune că este la dispoziţia lor şi că poate să îi informeze despre unele secrete ale turcilor – să scoată la iveală acele scrisori. Spune totodată despre asigurarea sa în faţa mâniei domnitorului cauzată mai ales de dragostea domniţei Catrina pentru el: „ştiu că n‑ai să loveşti; şi dimpotrivă, ai să mă ocroteşti cu mila măriei tale. Făcând altfel, cărţile de care am vorbit se mişcă şi purced spre Ţarigrad.”. În consecinţă, Domnul îi făgăduieşte protecţia sa.

XIII

Se vede că şi cei doi lioveni nu sunt nişte nemernici

Cei doi călugări ruşi care îl însoţesc pe abate ca traducători pentru limbile turcă şi tătară, Istratie şi Afanasie, aduc domnitorului o scrisoare din partea unui om al său din Liov, negustorul Balaban, ce‑l anunţă astfel că nu a putut „isprăvi” nimic cu scrisorile aflate în posesia prietenilor lui Alecu Ruset şi totodată cere ajutor „în privinţa pricinei [procesului] pe care o am în divan cu acel boier al măriei tale, Ursachi.”.

Călugării fuseseră introduşi la domn de către hatmanul Sandu Buhuş, care îl informează că ei „şi‑au luat datorinţă pentru dânşii singuri, plătită cu bune parale, ca să cerceteze, îndată ce vor putea, dacă nu cumva se găsesc cărţi [scrisori] şi hârtii [documente] în buclucurile [bagajele] franţuzului.”. În cadrul discuţiei cu Vodă, Afanasie şi Istratie mărturisesc a şti „moldoveneşte”, dar numai pentru domnitor şi hatmanul care i‑a plătit.

XIV

Veste de la domniţa Catrina

La gazda unde trăsese beizadea Alecu Ruset soseşte ţiganca Măgdălina, dădacă a domniţei Catrina, care îl anunţă despre dorinţa stăpânei de a‑l întâlni şi îi comunică la ureche cum va putea să o facă. Apoi îl avertizează asupra seriozităţii necesare şi riscurilor pe care le implică iubirea lui „Cunosc eu dragostea măriei tale. Să nu te superi, dar asta‑i meseria noastră, s‑auzim despre toate şi să cunoaştem toate. Dar aici, măria ta, nu‑i măr să‑l rupi şi să‑l lepăzi.”. Pentru că nu se vor putea vedea în ochii lumii, dădaca promite a găsi modalităţi originale, ascunse; a‑i face să se întâlnească „altfel de cum se aşteaptă oamenii. Ei ştiu că şpârla nu zboară şi niciodată nu s‑aşteaptă s‑o vadă zburând. Noi însă s‑o facem să zboare.”.

În privinţa domniţei, înainte de a primi mesajul, beizadeaua îşi dădu seama că are sentimente amestecate, dar mai profunde în comparaţie cu obişnuitele sale iubiri trecătoare: „deşi desmierdările şi nebuniile lui n‑avuseseră o ţintă unică şi iubea femeia ca un bun al vieţii; deşi în acest început de legătură urmărea ceva tulbure în care se amestecau porniri împotriva bătrânului Georgie Duca – totuşi, în adâncul fiinţii lui, ca‑ntr‑o prăpastie de zări cu nouri, părea că clipeşte o stea.”.

XV 

Despre tulburări în ţară şi viclenia unor boieri divaniţi

În gândul său Duca‑Vodă consideră că „ţara asta neaşezată, cu oameni aşa de răi şi de schimbători, cu boieri vicleni, stând iepureşte pe două hotare, cu pâră, cu bunturi, nu‑şi simţea îndeajuns blăstămul lui Dumnezeu în bolişti, războaie şi secete, – i se cuvenea un spor de pedeapsă şi din partea lui.” – anume, distrugerea boierimii potrivnice.

Este adus în faţa sa, căci fusese prins, Lupul sulgerul care, sub ameninţarea torturii („Crestează‑i limba cu briciul şi presară‑i‑o cu sare. Găteşte şpini şi aşchii ca să i le baţi sub unghii, pedepsind degetele care au păcătuit.”, ordonase Vodă călăului), mărturiseşte a fi primit scrisorile cu îndemn la răzvrătire, pe care le‑a transmis orheienilor şi lăpuşnenilor, de la doi boieri, vel‑vistiernicul Gheuca şi vel‑jitnicerul Bogdan. Scrisorile purtau semnătura lui „Dumitraşcu‑Vodă mazilul” dar puteau să fie falsificate de Ion Milescu, priceput la mânuirea penei, mai spune Lupul.

XVI

Mare masă domnească

Invitat la masa dată de Vodă în cinstea sa, cu participarea unor boieri de seamă, abatele Paul de Marenne află de la logofătul Miron Costin despre teoria asupra originii latine a locuitorilor Moldovei, prin care logofătul explică strălucirea de mai demult („Totuşi săraca această ţară a avut cândva oameni care n‑au ruşinat‑o, fiind cu adevărat urmaşi de descălecători de la împărăţia Romei.”), dar nu dă crezare acestor vorbe, ţinând cont de decăderea din acele vremuri.

După ospăţ, invitat pentru cafea în casa Doamnei, abatele o cunoaşte pe domniţa Catrina: „Era cam micuţă domniţa, însă bine legată în formele‑i rotunjoare. Purta un costum ca ş‑al doamnei şi, ca şi maică‑sa, avea o pieptănătură bogată, sporită, peste cununiţa de mărgăritare, c‑un puf de struţ. «Ochi dulci», aceasta fu caracterizarea pe care‑o găsi în prima clipă de Marenne. Ochii erau dulci şi umezi, însă gura era sensuală şi voluntară. «Adevărul e aici, judeca abatele, nu în ochii înşelători».

Înţelegând că abatele îi transmisese codificat dorinţa beizadelei de a o întâlni („– Pot spune, prinţesă, că ai mai multă dreptate decât îţi închipui.”, afirmase acesta cu privire, aparent, la frumuseţea unei casete din fildeş dar de fapt referitor la dorinţa lui Ruset de a o vedea şi la iubirea lui), domniţa îl informează despre intenţia tatălui de a pleca, cu toată familia, la Istanbul, convinsă fiind că vorbele‑i vor ajunge la beizadea.

 XVII

Întâlnire de dragoste, cu care prilej dădaca Măgdălina îşi dovedeşte meşteşugurile

Domniţa pleacă să se plimbe cu rădvanul prin împrejurimile Iaşiului, unde un urs ţigănesc iese, ca din întâmplare, în faţa cailor, îi sperie, iar fiica domnului este dusă de dădacă într‑o casă de la o vie din apropiere spre a o linişti dar acolo se găsea beizadeaua.

Pentru a preciza relaţiile dintre ei, Catrina arată mai întâi motivul întâlnirii („Am venit nu pentru că m‑ai chemat, ci pentru că am dorit să ne vedem. De aceea ţi‑am trimes pe dădacă.”), apoi motivul atracţiei („Defăimat eşti, prigonit deasemeni, însă asta‑i spre folosul domniei tale, căci altfel aş fi trecut pe lângă domnia ta fără să te bag în seamă.”), spre a‑şi justifica în cele din urmă neascultarea faţă de părinţi („Nici cămărăşiţă ca mama, cântărind şi drămuind, nu vreau să ajung, nici roabă a lui Ştefan, feciorul Radului‑Vodă, după porunca tatei...”). Toate acestea în timp ce Alecu Ruset nu poate să‑şi exprime din plin sentimentele, deşi iubita sa le intuieşte.

Înainte de a se despărţi, domniţa îi făgăduieşte că se vor întâlni în acelaşi loc, după ce la prima lui atingere ea „tresări într‑un ţipăt uşurel spăriat”; plecând fata, „Ruset rămase ameţit şi străpuns. Abia într‑un târziu îşi dădu samă că afară au sunat voci şi duruiri de roate. Într‑adevăr plecase şi trebuia negreşit s‑o mai vadă, căci începea a o simţi în inimă şi‑n sânge, parcă I‑ar fi dat să beie un venin de dragoste.”.

XVIII

Hotărârile cinstitului divan al măriei sale

Are loc divanul domnesc, unde sunt judecaţi cei care s‑au impli­cat în trimiterea de scrisori către răzeşi, pentru a‑i răscula, vistiernicul Gheuca, jitnicerul Bogdan şi sulgerul Lupul. Jitnicerul, arătând care au fost motivele faptei sale şi cum a procedat, îl acuză totodată pe domnitor – „Acest tovarăş de osândă al meu [vistiernicul] mi‑a arătat în mai multe rânduri care sunt rânduielile pe care le scoate Domnia pentru pieirea acestei sărace ţări. Tablele vistieriei se lungesc şi se umplu; zlotaşii [adunătorii de biruri] se pregătesc să cuprindă lumea şi s‑o stângă cât a mai rămas, mai rău decât păgânii. După ciumele care au fost, asta‑i una nouă. Şi neam gândit la această nebunie, să sculăm pe acei pământeni care au mai rămas cu inimă şi cu ruşine.” –, atitudine întărită de către vistiernic. Divanul îi condamnă la moarte pe cei trei împricinaţi, decapitarea având loc lângă o cişmea cunoscută din Iaşi; Milescu, deoarece nu existau dovezi suficiente împotriva sa şi arată supunere domnitorului, este iertat de către acesta.

XIX

Abatele Paul iese din târgul Iaşilor, urmând calea spre Împărăţie, pe alte drumuri fără păreche în lume

Fiind însoţit de cincisprezece oşteni pe care i‑i dăduse domnitorul şi de un căpitan al lor, Paul de Marenne părăseşte Iaşiul, împreună cu Alecu Ruset, care se oferise a‑l acompania până la Dunăre. Alecu îl avertizează pe monahul francez asupra faptului că Vodă trimisese o ştafetă înainte la Istanbul, spre a vesti plecarea şi faptele abatelui. Înainte de plecare însă, aga Bucşan îl înştiinţează pe beizadea asupra rolului de iscoadă al călugărilor Afanasie şi Istratie. Trădându‑şi Domnul, aga speră că Alecu Ruset îi va fi recunoscător, dacă el sau tatăl său vor veni pe tronul Moldovei.

Pe drum abatele constată „o dezolare a singurătăţilor pe care amicii săi rămaşi în Franţa nici n‑o puteau bănui, ori de câtă imaginaţie ar fi fost înzestraţi; căci la antipodul civilizaţiei se găsesc uneori asemenea locuri rămase neschimbate dintru începutul creaţiei, păstrându‑şi frumuseţea lor misterioasă.”.

XX

Îl întâmpină pe domnul abate o mică ploaie de început de toamnă

La un popas, Alecu Ruset îşi avertizează, în franceză, prietenul: „te rog să observi, fără a avea aerul, pe cei doi slujitori [călugării ruşi] cu care ai venit de la leşi. Au înţeles, din ce spun eu căpitanului, că nu vor merge decât până la Dunăre. Mai înţeleg ei că‑ţi voi ţine şi eu tovărăşie până acolo. Stau atenţi, cu capetele înălţate, şi se uită din când în când unul la altul. Dacă te‑au întovărăşit în Moldova c‑un plan, atuncea trebuie să păşească la îndeplinire şi să se dea pe faţă; ceasurile sunt numărate. Astfel vom afla şi noi ce legătură este între ei şi Domn.”.

Caravana va înnopta apoi, oprită în drumul ei şi de o ploaie insistentă de toamnă, la un han ce „avea o singură odaie mare în care se putea îngrămădi o parte din drumeţi, pe rogojini întinse în lungul păreţilor.”, ţinut de un evreu care se înţelegea bine atât cu moldovenii cât şi cu vecinii de ţinut, tătarii, spre a‑şi ocroti astfel câştigurile.

XXI

Unde se vădeşte mai bine vrednicia fraţilor lioveni

În timpul nopţii, abatele doarme de o parte a hornului şi cei patru slujitori ai săi în cealaltă parte. Nişte tăciuni, aruncaţi din jarul de pe foc afară de un baltag sau o puşcă ce căzuse, ajung la paiele de pe jos şi le aprind. Abatele îşi ia cu el hainele şi încearcă să fugă, dar fratele Afanasie îl strânge de gât iar fratele Istratie îi smulge „o haină subţire de mătasă, pe care obişnuia s‑o poarte dedesubt.” şi în a cărei căptuşeală abatele avea un lucru ascuns. Nu pot să iasă însă cei doi călugări din han pentru că Vâlcu Bârlădeanu, care observase de afară scena, închisese uşile, iar abatele îşi recuperează haina; trimişi la curtea din Iaşi, cei doi călugări lioveni vor fi executaţi la porunca domnitorului, află abatele şi beizadeaua înainte de despărţirea lor.

Afară de problema călugărilor din Liov însă, „Ruset măcina în sine şi alte gânduri deosebite, căci tremura în el, aţâţându‑se din ce în ce, o flacără. În lumina ei, izolându‑se singur cu sufletul său, i se apropia tulburătoare fiica lui Goergie‑Vodă. Se dusese cătră ea zâmbind; se depărta de ea cu suferinţă; şi dorea aprig să se întoarcă iarăşi cătră dânsa.”.

XXII

Alte puteri ale Măgdălinei dădaca

Dădaca ghiceşte domniţei Catrina, dând în bobi, sosirea lui Alecu Ruset cel îndrăgostit la Iaşi („Rămâne bob stingher iarăşi, adică bob sositor, întăi cu mâhnire şi la urmă cu bucurie.”) pentru ca îndată nepoata dădacăi, o ţigăncuşă, Zoiţa, să vină ca sol spre a anunţa că „a venit la vie şi aşteaptă măria sa beizade.”. Cum se pregăteşte sărbătoarea Sfintei Paraschiva, din 14 octombrie, dădaca se angajează către Catrina să pregătească o întâlnire a celor doi îndrăgostiţi, profitând de acea sărbătoare, deoarece „duşmănea într‑ascuns [...] pe toţi acei care puneau o umbră pe sufletul domniţei Catrina.”, inclusiv pe părinţii fetei.

XXIII

Se vede cum beizade Alecu poate aluneca spre o mare primejdie şi ce părere are despre asta Vâlcu Bârlădeanu

Catrina se pregăteşte de întâlnirea de la biserica Trisfetite, gândind „Nu putea spune că iubeşte pe Alecu beizadea; cu toate acestea îl doreşte şi în acelaşi timp se teme de el.”.

În timpul slujbei religioase, Doamnei Anastasia i se face rău din cauza oboselii din acea zi, căci preluase veniturile pentru cămara domnească, şi se întoarce la palat; puţin timp după aceea Vodă porunceşte Catrinei să facă la fel.

Întâmpinată de dădacă la ieşirea din biserică, este dusă, ascunsă sub un şal, într‑o chilie, unde „Beizade Alecu îi cuprinse mânile. Înlănţuind‑o cu celălalt braţ după grumaz, îi sărută ochii. Ea se zbătu şi se hotărî să ţipe. Atunci glasul îi fu înăbuşit. Încordându‑se cu mânie îşi sprijini mânile în pieptul duşmanului său. Apoi îşi plecă fruntea în acelaşi loc şi‑şi lăsă braţele să cadă, supunându‑se.”. Întrebându‑l ce îl frământă, „– N‑am nimic, domniţă, răspunse Ruset, c‑un zâmbet. Decât cred c‑aş fi pierit, dacă n‑aveam bucuria de‑acum.”.

După plecarea fetei, Ruset este cuprins de presimţiri rele („rămase rănit ca şi cum ar fi pierdut‑o pentru totdeauna.”), mărturiseşte lui Vâlcu convingerea sa despre relaţia cu Catrina („– Într‑asemenea capcană şi vamă îşi lasă lupul pielea”). După care „Vâlcu trecu în cerdac şi se sprijini uşor. Clătină din cap şi stupi cu dispreţ într‑o parte.”.

XXIV

Despre cele şase semne care s‑au arătat într‑o iarnă, în zilele Ducăi‑Vodă

Naratorul prezintă istorisiri ale oamenilor din popor referitoare la întâmplări cu valoare de semn rău: icoana Maicei Domnului de la Mănăstirea Neamţ a lăcrimat; apare o cometă; un bătrân orb care ceruse iertare Domnului pentru cei cincizeci de orheieni răsculaţi, prinşi şi aduşi pentru judecată, spune, în Mănăstirea Golia, că el atunci şi acolo va muri şi că Vodă este Anticrist, apoi cade jos şi moare.

Orheienilor li se lasă viaţa dar vor fi închişi până ce satele vor plăti de două ori îndatorirea către vistierie, hotărâse Duca‑Vodă, atunci când oamenii i‑au fost înfăţişaţi pentru judecată, din foişorul casei domneşti.

XXV

Mila Ducăi‑Vodă

Alecu Balaban, negustorul din Liov prieten al Ducăi‑Vodă, soseşte la Iaşi pentru a spune domnitorului că a comunicat cancelariei de la Viena – care îi trimisese prin intermediul negustorului, ca însoţitori ai lui Paul de Marenne, pe cei doi călugări spioni ucişi la porunca domnitorului, Istratie şi Afanasie – că acei călugări lioveni fuseseră omorâţi de către Alecu Ruset.

În privinţa slujbei abatelui francez, Balaban anunţase la Viena că acesta a ajuns la Istanbul, unde a predat vizirului Cara Mustafa scrisoarea trimisă de regele său, şi că acea informaţie o are de la Duca‑Vodă, căruia îi parvenise de la trimisul său la Istanbul, drept care germanii au mulţumit domnitorului şi îl consideră devotat lor.

În cursul aceleiaşi întrevederi secrete din sala Divanului, Alecu Balaban îl asigură pe voievod în legătură cu rămânerea încă la poloni a scrisorilor sale, despre care vorbeşte beizadeaua în capitolul doisprezece, şi care, trimise turcilor, îl pot costa pe autorul lor capul. Pregătind apărarea domnitorului, negustorul îi sugerează să arate turcilor şi austriecilor că acele „cărţi” nu fuseseră scrise de el ci sunt falsuri datorate lui Alecu Ruset.

Şi, drept răspuns la o remarcă a negustorului („Vremurile sunt grele…”), Ghica‑Vodă arată prietenului filosofia sa politică: „– Vremurile nu sunt uşoare, într‑adevăr, dar ţara‑i mai mult vicleană decât săracă şi‑i deprinsă a se împotrivi totdeauna Domnului său. Dar acuma‑i învăţ pe toţi minte, ca să se supuie legii mele. Poruncă dau să se plece toţi vistieriei, plătind rânduielile până la o para şi până la un bob de linte. Nu vor scăpa mai cu seamă cei semeţi, pe care noi cu osebire nu‑i putem suferi”.

Aflăm în continuare că domnitorul răspunde negustorului pentru serviciile aduse şi pentru darurile primite (un armăsar, câteva blănuri scumpe, bijuterii) dându‑i câştig de cauză într‑un proces cu boierul Grigore Ursache, de la care avea de recuperat o datorie, contestată de împricinat. Şi că, în schimbul eliberării sale din închisoare – fusese pedepsit pentru presupusa falsificare a scrisorii care declanşase răscoala orheienilor –, Ion Milescu falsifică scrisori atribuite lui Alecu Ruset.

XXVI

Domniţa Catrina începe să poruncească

În timpul iernii, beizadeaua se mai întâlneşte de două ori cu domniţa, iar pentru dădacă „Părea că stă prăpăd deasupra lor, aşa se cufundau unul în altul şi rosteau vorbe nebune”.

Doamna se justifică în faţa fiicei pentru neodihna cu care strângea bani de la datornici: „Iată, vine vremea înnoirii domniei, când va să răspundem la Ţarigrad mucarerul, bani grei. Iar apoi hătmănia Ucrainei, cu care vrea să‑l cinstească Împărăţia pe măria sa, nu se poate primi fără jertfa de bani. Toate cele bune şi frumoase sunt scumpe în lumea asta. De aceea, pentru ca să iasă toate bune, unii trebuie să aducă bani şi alţii ascultare.”.

Duca‑Vodă îi aminteşte fiicei sale despre obligaţia de a se căsători cu cel ales de el, dar domniţa se opune („rog pe tatăl meu să întârzie pentru totdeauna, dacă se poate, acel ceas al însoţirii cu urâtul, pe care eu îl socotesc ceas de moarte.”).

Prin Măgdălina, Catrina îi trimite vorbă lui Alecu să meargă la Istanbul, căci acolo va fi şi ea şi acolo intrigile lui Duca, care încearcă să se facă a se crede că scrisorile lui aflate în Polonia au fost falsificate de Ruset, nu‑l pot ajunge.

XXVII

Depărtată cale spre Rai

Îmbrăcaţi în călugări, beizadeaua şi slujitorul său, Vâlcu Bârlădeanu, ajung la timp la Istanbul, unde beizadeaua se întâlneşte, la mănăstirea în care a tras, cu Paul de Marenne şi îi mărturiseşte, referindu‑se la intrigile Ducăi‑Vodă „că moartea mea [zice Alecu] eu n‑o aştept atât de la strălucitul Împărat Padişah, cât de la o umbră care‑mi zâmbeşte în toate visurile nopţilor mele.”. După care abatele îi promite că va interveni pe lângă otomani pentru dânsul, spre a înlătura efectele duşmăniei voievodului.

XXVIII

Arată că, în intimitate, şi cei mai înfricoşaţi stăpânitori pot fi oameni; şi că, uneori,

o partidă de şah o poţi câştiga pierzând‑o

Paul de Marenne comunică marelui vizir câteva informaţii preţioase, dobândite prin legaţia franceză, despre pregătirile de război austriece împotriva Porţii, despre alianţa dintre germani şi poloni făcută împotriva turcilor.

Este introdus la Padişah, dar înaintea vizitei cugetă la faptul că „În umbra şi încăperile acelui serai viaţa era nesigură; apărea şi trecea ca o floare de lumină. Marele Soliman înţeleptul a mişcat un deget şi a poruncit astfel zugrumarea prea iubitului său fiu Mustafa. [...] Însuşi Mehmet al patrulea, care‑l aştepta acum în odaia împodobită cu somptuoase covoare, a fost nevoit, în cel dintâi ceas al numirii lui pe tron, să iscălească osânda bunicei sale validé Kösem. N‑avea decât opt ani şi i‑a tremurat mâna, care de atunci n‑a mai tremurat.”. Şi obţine protecţia Padişahului pentru Alecu Ruset, în timpul unei partide de şah pe care, cu înţelepciune, o pierde.

XXIX

Nu numai abatele Paul filozofează, ci şi Vâlcu Bârlădeanu

Întâlnindu‑se din întâmplare, pe o stradă din Istanbul, cu Vâlcu Bârlădeanu, dădaca Măgdălina – trimisă în căutarea iubitului fetei – îi spune să comunice stăpânului său că şi domniţa Catrina se află în acel oraş, cu tatăl ei, găzduiţi la reprezentanţa Moldovei, Bogdan‑serai, şi „Aşteaptă cu mare dor să‑l întâlnească. […] Are să poftească domniţa să se plimbe până‑ntr‑acel loc, la izvorul aghesmei, şi are s‑o vadă. Să fie însă cu băgare de seamă.”. Măgdălinei, Vâlcu i se arată apoi preocupat de o întrebare: ce caută el „în ţara asta de lege străină”, chinuit de arşiţă şi departe de răcoarea codrilor săi.

În cursul unei noi întâlniri între abate şi beizadea, la mănăstirea unde trăsese cel din urmă, chinuit de dorul său, abatele avertizează asupra Catrinei: „– Poate să fie o nuntă; nu vei fi însă domnia ta mirele. Nici nu poţi răpi pe mireasă, fără a o pierde şi fără a te pierde. Nici nu poţi coborî pe o fiică de prinţ, făcându‑i această siluire. [...] Nu‑ţi rămâne decât să te întorci şi să priveşti ca un bărbat realitatea.” dar Alecu Ruset ezită în a‑i accepta sfatul.

XXX

Despre dobânzile întârziate ale lui beizade Alecu Ruset

Datorită faptului că domniţa nu soseşte la întâlnirea fixată prin discuţia dintre dădaca Măgdălina şi Vâlcu Bârlădeanu, Alecu Ruset intră într‑o stare de criză acută – „Lungile şi chinuitoarele aşteptări nu atacaseră numai trupul. Părea că i se descompune şi sufletul.”, constată Paul de Marenne, la despărţire fiind „încredinţat că Alecu Ruset pregăteşte o lovitură, ca şi cum ar coace în el o bubă; şi merge spre pieire.”.

Însă Catrina transmite prin Măgdălina că a fost închisă de Vodă într‑o mănăstire din cartierul grecesc al capitalei otomane, drept urmare a faptului că a refuzat din nou mirele hotărât de domn, iar mirele se plânsese la Poartă de întârzierea căsătoriei. Alecu Ruset hotărăşte să o elibereze şi să fugă apoi cu ea în Creta sau în Cipru.

XXXI

Unde Vâlcu Bârlădeanu crede tot mai mult că‑i mai cuminte decât stăpânul său. Dar cel mai cuminte dintre toţi e altul

Alecu Ruset, însoţit de Vâlcu Bârlădeanu (deşi „Pentru mintea lui, toată această strădanie era o nebunie curată.”) încearcă să treacă peste zidurile mănăstirii unde se afla domniţa Catrina dar îi atacă cinci greci în timp ce pregătesc escaladarea zidurilor şi abia reuşesc să scape cu fuga. Bârlădeanu presupune că sosirea lor era aşteptată.

De la Paul de Marenne, Ruset află că domniţa fusese scoasă din mănăstire, după acceptarea căsătoriei cu beizadea Ştefan; abatele îl sfătuieşte să‑şi caute mângâierea în alte părţi („Dumnezeu, iubite prietine, a înmulţit neamul Evei, prevăzând în marea lui înţelepciune, suferinţi ca a dumitale. […] Experienţa ne arată că instinctul acesta e crud şi înşelător. În oscilaţiile lui alternează dezgustul. Focul lui lasă totdeauna cenuşă rece.”).

XXXII

Pregătiri de mare nuntă domnească

Se fac pregătiri pentru căsătoria domniţei cu beizadea Ştefan, un tânăr „puţin gheboşat” şi având „obraz smolit bucălat şi bun; însă domniţa se simţi iarăşi arsă înlăuntru de venin.”. Duca‑Vodă doreşte o nuntă deosebită, pentru că primise de la Poartă şi hătmănia Ucrainei turceşti, pe lângă domnia Moldovei. Ăstimp Alecu Ruset se hotărăşte, cu toată împotrivirea tovarăşului său, Vâlcu, să o răpească pe aleasa inimii sale în Moldova şi pleacă din Istanbul fără a‑l încunoştiinţa pe abate.

Dădaca o consolează pe Catrina, care suferă („avea o respingere din fundul măruntaielor, ca pentru o mâncare rea. Îi venea prea ades şi subt ochi, şi‑n nări, şi la auz, şi n‑avea putinţă să le înlăture căci sta, ticăloasă, mititică, domesticită, subt umbra tatălui şi Domnului său.”) sfătuind‑o să‑şi potolească suferinţa, căci „Acu începe cu adevărat pentru o domniţă viaţa, când scapă de strânsoare şi intră în lume.”, iar „bărbatul nu‑i urât noaptea.”.

XXXIII

Cel din urmă, în care domniţa Catrina mai vede o dată pe beizade Alecu

Însoţit de Ilie Turculeţ şi „alţi blăstămaţi

Alte articole din aceeasi categorie

Photo

Alexandru Lapusneanul, de Costache Negruzzi - nuvelă istorică

// // // // // // Considerată prima nuvelă istorică românească, opera lui Costache Negruzzi Alexandru Lăpuşneanul apare în anul 1840, în revista „Dacia literară”, încadrându-se perfect în programul romantic ...Citeste mai mult

Photo

În Dulcele Stil Clasic, N. Stănescu

Universul liric // // // // // // Poezia În dulcele stil clasic deschide volumul din 1970, volum ce aparţine celei de-a doua etape a creţiei poetului, în care adevărata rafinare ...Citeste mai mult

Photo

Moromeţii de Marin Preda

Scriitor realist modern, M.Preda este creatorul unui roman tulburator prin sensurile lui, prin universul artistic si personajul creat // // // // // // Ca orice roman, el reprezintăo scriere amplă ...Citeste mai mult

Photo

Moara cu Noroc de I. Slavici - caracterizarea lui Ghiţă

// // // // // // „Nuvelă solidă cu subiect de roman” (G. Călinescu), opera lui I. Slavici urmăreşte cu minuţiozitate zbuciumul sufletesc al unor personaje complexe, puternic individualizate prin ...Citeste mai mult

Photo

Maitreyi de M. Eliade - Scenariul arhetipal al erosului si evoluţia cuplului

Incipitul romanului îl surprinde pe protagonist în încercarea de a-şi aminti ziua în care a întâlnit-o pe Maitreyi, neliniştit de faptul că nu poate retrăi aievea mirarea, nesiguranţa şi turburarea ...Citeste mai mult

Photo

Ion de L. Rebreanu - roman realist-interbelic

Într-o epocă ce denunţa criza romanului românesc, opera romancierului L. Rebreanu reprezintă prima contribuţie fundamentală la crearea romanului românesc modern. // // // // v            Apărut în 1920, romanul Ion este ...Citeste mai mult

Photo

Ion de L. Rebreanu, Caracterizare personaj principal

// // // // // // Liviu Rebreanu creează în opera sa Ion o galerie bogată de personaje, dominantă fiind imaginea lui Ion, „simbolul individual al ţăranului român, setos până ...Citeste mai mult

Photo

Riga Crypto și Laponia Enigel, I. Barbu

Univers liric Poemul se integrează în ciclul Uvedenrode din volumul Joc secund  şi se încadrează în cea de-a doua etapă a creaţiei lui Barbu- „baladesc şi de evocare balcanică”. Sub aspect compoziţional, ...Citeste mai mult

Photo

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, de Lucian Blaga -artă poetică

Specificul universului poetic blagian Deschizând volumul de debut al lui L. Blaga – Poemele luminii- , poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii este una dintre cele mai cunoscute ...Citeste mai mult

Photo

Baltagul de M. Sadoveanu

Opera sadoveniană reprezintă epopeea noastră naţională, o mărturisire artistică a unui mod de a gândi şi de a simţi. Venind din folclor, din Neculce şi Creangă, Sadoveanu este un scriitor ...Citeste mai mult

Photo

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu, Caracterizare personaj principal

Personajul principal din romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, Ştefan Gheorghidiu, sublocotenent într-un regiment de infanterie, trimis pentru fortificarea văii Prahovei, este concentrat de curând, ceea ce ...Citeste mai mult

Photo

Povestea lui Harap-Alb, Ion Creangă - basmul cult

Opera lui Ion Creangă s-a statornicit în literatură ca unul dintre cele mai rezistente momente ale prozei artistice româneşti durabile, tocmai pentru că a reuşit să prindă în ea sensul ...Citeste mai mult

Photo

Ion de L. Rebreanu, Caracterizare Ana

// // // // // // Tipologic, Ana întruchipează destinul femeii din  mediul rural, adânc stratificat şi stăpânit de o mentalitate pe măsură, ea reprezentând  „două braţe de lucru, o ...Citeste mai mult

Photo

ALEXANDRU LAPUSNEANUL, de Costache Negruzzi

ALEXANDRU LĂPUŞNEANUL, de Costache Negruzzi - caracterizarea personajului principal-                   Considerată prima nuvelă istorică românească, opera lui Costache Negruzzi evocă, într-un spaţiu concentrat, momente din cea de-a doua domnie a lui Alexandru ...Citeste mai mult

Photo

Cantareata cheala de Eugene Ionesco -rezumat

                                                              ...Citeste mai mult

Photo

Caprioara din vis de Vasile Voiculescu-rezumat

                                                    Un bătrân sculptor animalier mărturiseşte tovarăşilor ...Citeste mai mult

Photo

In mijlocul lupilor de Vasile Voiculescu-rezumat

                                                      // // // // // ...Citeste mai mult

Photo

Lostrita de Vasile Voiculescu - rezumat

                                                       // // // // ...Citeste mai mult

Photo

George Calinescu -Enigma Otiliei- rezumat

                                                       G. CĂLINESCU     ...Citeste mai mult

Photo

La tiganci de Mircea Eliade - rezumat

// // // // // //                                                 ...Citeste mai mult

Photo

Maitreyi de Mircea Eliade - rezumat

// // // // // //                                                 ...Citeste mai mult

Photo

Fratii Jderi de Mihail Sadoveanu - rezumat

// // // // // //                                                 ...Citeste mai mult

Photo

Creanga de aur de Mihail Sadoveanu-rezumat

 I // // // // // // E vorba de părinţii noştri de demult, iar stăruinţa bătrânului mag de odinioară e departe de a fi o simplă iluzie  August 1926. Într‑o tabără ...Citeste mai mult

Photo

Baltagul de Mihail Sadoveanu - rezumat

// // // // // // Stăpâne, stăpâne, Mai chiamă ş‑un câne… I Romanul începe cu o legendă: îndată după facerea lumii, Dumnezeu „a pus rânduială” diferitelor neamuri: ţiganilor „să cânte cu cetera”, ...Citeste mai mult

Photo

Fantana dintre plopi de Mihai Sadoveanu - rezumat

                                                // // // // // // Naratorul ...Citeste mai mult

Photo

Mesterul Manole de Lucian Blaga - rezumat

// // // // // //  ACTUL ÎNTÂI  Scena reprezintă „Cămara de lucru a lui Manole. Multe, foarte multe lumânări aprinse – pe masă, pe blidar, în fereastră. Pe masă e ...Citeste mai mult

Photo

Concert din muzica de Bach de Hortensia-Papadat-Bengescu - rezumat

Acest roman s‑a citit pe măsură ce a fost scris şi a fost lucrat pe măsură ce s‑a citit în şedinţele literare ale cenaclului „Sburătorul” din anul 1925. I Doctorul Rim – profesor universitar ...Citeste mai mult

Photo

Craii de Curtea -Veche de Mateiu Caragiale - rezumat

                                               „Que voulez‑vous, nous sommes ici aux portes de l’Orient, ...Citeste mai mult

Photo

Padurea spanzuratilor de Liviu Rebreanu - rezumat

// // // // // //                                                 ...Citeste mai mult

Photo

Ion de Liviu Rebreanu - rezumat

// // // //                                                    GLASUL PĂMÂNTULUI  Capitolul ...Citeste mai mult

Photo

Patul lui Procust de Camil Petrescu - rezumat

   I Romanul începe cu o scrisoare a doamnei T. unul dintre personaje, adresată naratorului; acestei scrisori naratorul îi ataşează o notă de subsol, a sa, ce precizează că doamna T. „Ca ...Citeste mai mult

Photo

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu - rezumat

// // // // // // La Piatra Craiului, în munte Naratorul, Ştefan Gheorghidiu, arată în amintirile sale scrise că „în primăvara anului 1916, ca sublocotenent proaspăt, întâia dată concentrat”, luase ...Citeste mai mult

Photo

Suflete tari de Camil Petrescu - rezumat

  ACTUL I // // // // // // Suntem „Către sfârşitul după‑amiezii, prin toamna lui 1913, în casa lui Matei Boiu‑Dorcani”, unde „E o atmosferă bătrânească, dar în acelaşi timp de ...Citeste mai mult

Photo

Jocul ielelor de Camil Petrescu - rezumat

 ACTUL I  Tabloul I   // // // // // // Scena înfăţişează direcţiunea ziarului Dreptatea sociala, de lângă parcul Oteteleşeanu, din Bucureşti, având ca elemente distinctive o panoplie de scrimă şi portretul ...Citeste mai mult

Photo

Apus de soare de Barbu Stefanescu Delavrancea-rezumat

ACTUL I Scena I Decorul reprezintă „o aripă a castelului din Suceava, cu ferestre cu gratii de fer, sfârşindu‑se cu o terasă pusă pe tălpi de peatră”. Se vede „ograda domnească, cu ...Citeste mai mult

Photo

Mara de Ioan Slavici - rezumat

// // // // // //  Capitolul I Sărăcuţii mamei  Mara este, arată naratorul, o văduvă cu doi copii mici, din Radna, lângă Lipova; fostul ei soţ, Bârzovanu, „era, când a fost, ...Citeste mai mult

Photo

Pădureanca de Ioan Slavici- rezumat

I Este vreme de holeră, în câmpia bănăţeană, stăpânirea interzisese deplasarea oamenilor între localităţi, instituind măsuri de carantină, dar Busuioc, „bogătoiul” din Curtici, nu vrea să audă de acestea, trimiţându‑şi fiul, ...Citeste mai mult

Photo

Moara cu noroc-de-Ioan Slavici-rezumat

I  Soacra lui Ghiţă îşi spune părerea în legătură cu intenţia ginerelui ei de a lua în arendă cârciuma numită Mora cu noroc, de lângă Ineu, adresându‑se ginerelui şi fiicei, Ana: ...Citeste mai mult

Photo

În vreme de război de Ion Luca Caragiale -rezumat

// // // // // //  I  Autorul arată că tâlharii „foarte‑ndrăzneţi şi foarte cruzi”, care „băgaseră spaima în trei hotare” au fost prinşi. Aceştia „începuseră cu hoţie de cai; apoi, ...Citeste mai mult

Photo

O scrisoare pierdută de Ion Luca Cargiale -rezumat

   Acţiunea se petrece „În capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre”, precizează indicaţia de regie a piesei.  ACTUL I  Decorul reprezintă „O anticameră bine mobilată. Uşă în fund cu două ferestre ...Citeste mai mult

Photo

O noapte furtunoasă de Ion Luca Caragiale-rezumat

ACTUL I  Scena reprezintă „O odaie de mahala.” cu „Mobile de lemn şi paie.” şi „în fund, rezemată de fereastră, o puşcă de gardist [membru al gărzii civice] cu spanga [baioneta] ...Citeste mai mult

Photo

Amintiri din copilarie de Ion Creanga - rezumat

I  Naratorul începe prin a evoca satul copilăriei sale, aşa cum era în timpul când el începuse a se „ridica băieţaş la casa părinţilor” săi: „Ş‑apoi Humuleştii, şi pe vremea aceea, ...Citeste mai mult

Photo

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga-rezumat

// // // // // //   Verde‑Împărat trimite fratelui său, Craiul, care „era odată într‑o ţară”, o scrisoare pentru a‑i cere să‑i dea pe unul dintre cei trei fii ai ...Citeste mai mult

Photo

Moș Nichifor Coțcariul de Ion Creanga - rezumat

„Moş Nichifor Coţcariul [îşi începe povestitorul relatarea, probabil după informaţii primite de la tatăl său şi transmise acestuia de la „bătrânii, care auziseră din gura lui moş Nichifor”] nu‑i o ...Citeste mai mult

Photo

Cezara de Mihai Eminescu-rezumat

I Ieronim este „frate laic” într‑o veche mănăstire italiană, unde ocupă „o chilie pe pereţii căreia erau aruncate cu creionul fel de fel de schiţe ciudate – ici un sfânt, colo ...Citeste mai mult

Photo

Făt Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu-rezumat

Acţiunea basmului se petrece „pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului”. ...Citeste mai mult

Photo

Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu -rezumat

  // // // // // // Vorbind în sine, Dionis constată că felul în care percepe lumea depinde de organele de simţ („dacă închid un ochi văd mâna mea mai ...Citeste mai mult

Photo

Despot Vodă de Vasile Alecsandri-rezumat

Legendă istorică în versuri 5 acturi şi 2 tablouri ACTUL I Tabloul I Decorul reprezintă „Culmea Carpaţilor ce desparte Bucovina de Transilvania”. Scena 1  Doi plăieşi, Jumătate şi Limbă‑Dulce, paznici ai graniţei, se află la hotar, ...Citeste mai mult

Photo

Chirița în Provinție de Vasile Alecsandri-rezumat

// // // // // // Comedie cu cântice, în 2 acte ACTUL I Decorul reprezintă „o ogradă de curte boierească la ţară.”, având în stânga locuinţa personajului principal, Chiriţa Bârzoi, în ...Citeste mai mult

Photo

Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi -rezumat

// // // // // // I „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu...”  Alexandru Lăpuşneanul revine în ţară, „întovărăşit de şepte mii spahii şi de vro trei mii oaste de ...Citeste mai mult

Photo

Miron Costin

MIRON COSTIN (1633-1691) cronicar de seama si inalt dregator, poet si om de arme, filozof si diplomnat, fire plecata spre studii si prelungi lecture a fost unul dintre cei mai importanti ...Citeste mai mult

Photo

Ion Neculce, Viata lui Ion Neculce, Scrierile lui Ion Neculce

ION NECULCE (1672-1745)Cronicar moldovean, un nume rasunator in literatura romana, s-a nascut in Prigoreni, langa Targul Frumos.Ion Neculce a fost numit in 1691 in slujba de postelnic, apoi in cea ...Citeste mai mult

Photo

Noaptea, Pastel Vasile Alecsandri, demonstratie ca poezia este pastel

  Vasile Alecsandri Pastelul este o specie a genului liric, poezie descriptive care prezinta un aspect al naturii, cu univers vegetal sau fantastic, un moment calendaristic, prin intermediul caruia se exprima sentimentele ...Citeste mai mult

Photo

Caracterizare personaj principal al operei literare Miorita

// // // // // //   Caracterizarea personajului principal al operei “Miorita”  Personajul orincipal al baladei populare “Miorita” este ciobanul moldovean. El apare in toate momentele subiectului fiind caracterizat direct si ...Citeste mai mult

Photo

O scrisoare pierdută, I.L. Caragiale Caracterizarea personajelor

// // // // // //   Caracterizarea personajelor la “O scrisoare pierduta” Ioan Luca Caragiale Ca dramaturg, I.L. Caragiale nu se remarcanuma prin arta compozitiei, a structurii conflictelor, ci si prin talentul ...Citeste mai mult

Photo

Baltagul, de Mihail Sadoveanu, Caracterizarea personajelor

Caracterizarea personajelor “Baltagul”Mihail Sadoveanu Romanul “Baltagul” ramane o scriere remarcabila si prin personajele sale.Exista personaje principale, secundare si episodice. // // // // // // Vitoaria Lipan devine un tip reprezentativ dar care ...Citeste mai mult

Photo

Referat Baltagul, de Mihail Sadoveanu

“Baltagul” Mihail Sadoveanu Romanul este o specie a genului epic, in proza cu o actiune mai complicata si de mai mare intindere, decat celelalte specii epice in proza desfasurata, de regula, pe ...Citeste mai mult

Photo

Amurg de toamnă, de Lucian Blaga

Amurg de toamna De L.Blaga Date despre autor si opera:-Lucian Blaga,o presonalitate marcanta a culturii romanesti,a fost filozof,poet,prozator,dramaturg,si traducator.-ca poet propune alte modalitatii de explorare a universului,a lumi inconjuratoare.-poezia “Amurg de toamna”face ...Citeste mai mult

Photo

Mihai Eminescu,poet national al romanilor

Biografie Mihai Eminescu 1850 Mihai Eminescu se naste la Ipotesti pe data de 15 ianuarie ca si al saptelea copil al familiei Eminescu. 1858 Intre 1858 si 1860 Eminescu urmeaza scoala ...Citeste mai mult