Monday, 18 December, 2017

Turda, Ioan Ratiu, 54/3, Tel. 0264312565 , dacicusmedia@clicknet.ro, afaceriardelene@gmail.com

Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu -rezumat

 

Vorbind în sine, Dionis constată că felul în care percepe lumea depinde de organele de simţ („dacă închid un ochi văd mâna mea mai mică decât cu amândoi. De aş avea trei ochi aş vedea‑o şi mai mare, şi cu cât mai mulţi ochi aş avea cu atâta lucrurile toate dimprejurul meu ar părea mai mari. Cu toate astea, născut cu mii de ochi, în mijlocul unor arătări colosale, ele toate în raport cu mine, păstrându‑şi proporţiunea, nu mi‑ar părea nici mai mici, nici mai mari de cum îmi par azi.”), de unde trage concluzia că tot ceea ce oamenii simt ca realitate exterioară lor există doar în sufletul acestora, inclusiv reprezentarea viitorului şi a trecutului.

Prin urmare, concluzionează personajul, s‑ar putea călători în timp, din moment ce timpul, ca şi spaţiul, este o funcţie a sufletului: „În faptă lumea‑i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spaţiu – ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut şi viitor e în sufletul meu, ca pădurea într‑un sâmbure de ghindă, şi infinitul asemene, ca reflectarea cerului înstelat într‑un strop de rouă. Dacă am afla misterul prin care să ne punem în legătură cu aceste două ordini de lucruri care sunt ascunse în noi, mister pe care l‑au posedat poate magii egipteni şi asirieni, atuncea în adâncurile sufletului coborându‑ne, am putea trăi aievea în trecut şi am putea locui lumea stelelor şi a soarelui.”.

Dionis este un orfan sărac, de aproximativ optsprezece ani, locuitor al Bucureştilor, unde lucra ca şi copist – „Faţa era de acea dulceaţă vânătă albă ca şi marmura în umbră, cam trasă fără a fi uscată, şi ochii tăiaţi în forma migdalei erau de acea intensă voluptate pe care o are catifeaua neagră. [...] Părul numai cam pre lung curgea în viţe până pe spate, dar uscăciunea neagră şi sălbatecă a părului contrasta plăcut cu faţa fină, dulce şi copilăroasă a băietanului.”. Condiţia sa socială are dezavantajele şi avantajele ei; băiatul „se cultiva pe apucate, singur… şi această libertate de alegere în elementele de cultură îl făcea să citească numai ceea ce se potrivea cu predispunerea sa sufletească atât de visătoare. Lucruri mistice, subtilităţi metafizice îi atrăgeau cugetarea ca un magnet – e minune oare că pentru el visul era o viaţă şi viaţa un vis?”.

Casa în care locuia are aspect de ruină: „Păreţii erau negri de şiroaiele de ploaie ce curgeau prin pod şi un mucegai verde se prinsese de var; cercevelele ferestrelor se curmau sub presiunea zidurilor vechi şi gratiile erau rupte, numai rădăcinile lor ruginite se iveau în lemnul putred.”, dar o ruină marcată de interesele intelectuale ale locuitorului ei, mai ales vechea cultura bizantină de limbă greacă înmagazinată în cele câteva sute de cărţi vechi aşezate în dezordinea unui colţ al camerei tânărului.

Dionis mai este şi copil nelegitim al unui tată extrem de tânăr în momentul când l‑a conceput, aparţinând aristocraţiei, din care s‑a desprins fără a da explicaţii cauzale mamei lui Dionis, fiică de preot care şi‑a crescut singură odrasla după moartea iubitului ei. Moarte ce s‑a datorat, probabil, aflăm dintr‑o scurtă menţiune a naratorului, faptului că tânărul tată nu a primit moştenirea la care se aşteptase, iar neplăcuta veste l‑a făcut să‑şi piardă minţile, după ce a rupt ceea ce părea a fi copia unui testament. Imaginea tatălui se află într‑un tablou din camera lui Dionis, cu care tânărul conversează ca şi cum ar avea în faţă nu chipul tatălui, ci persoana acestuia în carne şi oase: o imagine delicată, mai degrabă feminină, în structura fizică a personalităţii. Pe când moartea mamei tânărului s‑a produs datorită epuizării fizice şi psihice, eforturilor depuse pentru a‑şi creşte copilul pe care îl iubise ca pe o prezenţă mistică în viaţa ei.

Pe lângă meditaţii filosofice, ocupaţia favorită a lui Dionis este scrierea versurilor, domeniu în care se arată a fi tandru şi ironic în acelaşi timp, pe măsura sufletului său romantic, versuri autobiografice iscate de condiţia sa materială mizeră: „Ah! garafa pântecoasă doar de sfeşnic mai e bună/ Şi mucoasa lumânare sfârâind săul şi‑l arde/ Şi‑n această sărăcie te inspiră, cântă barde –/ Bani n‑am mai văzut de‑un secol, vin n‑am mai băut de‑o lună.//[...]/Cum nu sunt un şoarec Doamne – măcar totuşi are blană –/ Mi‑aş mânca cărţile mele – nici că mi‑ar păsa de ger.../ Mi‑ar părea superbă, dulce o bucată de Homer,/ Un palat borta‑n părete şi nevasta – o icoană”.

Dar şi preocuparea faţă de vechi cărţi magice („era un ateist superstiţios”), cum este „astrologia de origine bizantină, bazată pe sistemul geocentrist, sistem care admite Pământul de centrul arhitecturei lumeşti şi pe om de creatură pentru a cărui plăcere Dumnezeu ar fi făcut lumea.”, explică naratorul. O astrologie („un manuscript de zodii”) tradusă în limba română şi scrisă cu vechi caractere slavone, în legătură cu care Dionis se va întreba dacă nu cumva conţine semnul capabil a transpune omul în alte timpuri şi alte spaţii, pornind de la ideea că sufletul omului cuprinde în sine trecutul şi viitorul şi că, în fond, ne‑am putea deplasa liber în această dimensiune spaţio‑temporală a interiorului sufletesc dacă am şti cum să o facem, idee enunţată de către personaj în cursul acelor visări cu ochii deschişi anterior evocate.şi  

Eroul nu este însă atât de preocupat de meditaţiile sale transcendentale încât să nu observe, în casa de peste drum, reprezentanta sexului feminin care să îl atragă cu puterea fanteziei romantice a iubirii – „văzu prin fereastra arcată şi deschisă, în mijlocul unui salon strălucit, o jună fată muiată într‑o haină albă, înfiorând cu degetele ei subţiri, lungi şi dulci clapele unui piano sonor şi acompaniind sunetele uşoare a unor note dumnezeieşti cu glasul ei dulce şi moale. Părea că geniul divinului brit Shakespeare espirase asupra pământului un nou înger lumesc, o nouă Ofelia.

Revine însă la preocupările anterioare, probabil datorită distanţei sociale pe care o percepea între sine şi femeia de peste drum, după ce găsise pe una dintre paginile cărţii „o mulţime de cercuri ce se tăiau, atât de multe încât păreau un ghem de fire roş sau un painjiniş zugrăvit cu sânge.”, al căror centru îl atinge spre a se simţi apoi proiectat în trecut, un trecut tulbure, concomitent, sumă de imagini şi sunete difuze, centru de unde un glas îl abordează spre a‑l întreba unde doreşte să se oprească, iar Dionis alege vremea lui Alexandru cel Bun. Drept rezultat al actului său opţional, „încet, încet painjinişul cel roş se lărgi, se diafaniză şi se prefăcu într‑un cer rumenit de apunerea soarelui. El era lungit pe o câmpie cosită, fânul clădit mirosea, cerul de înserare era deasupra‑i albastru, limpede, adânc, nori de jăratic şi aur umpleau cu oştirile lor cerul, dealuri erau încărcate cu sarcini de purpură” şi se numea Dan acum, călugăr aflat cu cartea de astrologie, pe care o utilizase spre a se deplasa în timp şi spaţiu, în mână.

Consideră că visase o deplasare în viitor („cartea mi‑a făcut şotia asta”), unde se văzuse pe sine cu chipul unui tânăr, numit Dionis, şi merge pentru dumirire la maestrul său spiritual, evreul Ruben, profesor al Academiei de la Socola, evreu emigrat din Spania în Polonia şi din Polonia în Iaşii lui Alexandru cel Bun, căci polonezii nu îl acceptaseră ca propovăduitor al doctrinelor sale mistice. Acestui Ruben, Dan îi mărturisise, în cugetul său şi în urma experienţei de transsubstanţiere avute, acordul faţă de alegaţiile acestuia („acuma simt eu, călugărul, că sufletul călătoreşte din veac în veac, acelaşi suflet, numai că moartea‑l face să uite că a mai trăit. Bine zici, meştere Ruben, că egiptenii aveau pe deplin dreptate cu metempsihoza lor. Bine zici cum că în sufletul nostru este timpul şi spaţiul cel nemărginit şi nu ne lipseşte decât varga magică de a ne transpune în orice punct al lor am voi.”) înainte de porni spre a‑l vizita.

De la Ruben, care locuia într‑o veche casă de piatră cu aspect de ruină romantică, Dan va auzi, în completarea proaspetei sale experienţe, că „poţi să te pui în viaţa tuturor inşilor care au pricinuit fiinţa ta şi a tuturor a căror fiinţă vei pricinui‑o tu. De aceea oamenii u o simţire întunecată pentru păstrarea şi mărirea neamului lor. Sunt tot ei cei care renasc în strănepoţi… Şi asta‑i deosebirea între D‑zeu şi om. Omul are în el numai [în] şir fiinţa altor oameni viitori şi trecuţi. D‑zeu le are deodată toate neamurile ce or veni şi ce au trecut; omul cuprinde un loc în vreme. D‑zeu e vremea însăşi, cu tot ce se‑ntâmplă‑n ea, dar vremea la un loc”.

Acelaşi învăţător de proceduri magice îl sfătuieşte pe ucenicul său, Dan, cum să facă pentru a se deplasa liber în timp şi spaţiu: lângă omul actual se află permanent partea sa eternă, cea care se întruchipează la un moment dat într‑un corp anume, latură existentă sub forma umbrei omului. Pentru o vreme cei doi, omul actual şi umbra lui, îşi pot schima locurile, Ruben arătându‑i şi cum să procedeze: „tu poţi să dai umbrei tale toată firea ta trecătoare de azi, ea‑ţi dă ţie firea ei cea vecinică, şi, ca umbră înzestrată cu vecinicie, capeţi chiar o bucată din atotputernicia lui Dumnezeu, voinţele ţi se realizează după gândirea ta… se‑nţelege, împlinind formulele, căci formulele sunt vecinice ca cuvintele lui Dumnezeu pe care el le‑a rostit la facerea lumei, formule pe care le ai toate scrise în cartea ce ţi‑am împrumutat‑o.”.

Concret, spune maestrul, „Pe fila a şaptea a cărţii stau toate formulele ce‑ţi trebuiesc pentru asta. Şi tot la a şaptea filă vei afla ce trebuie să făcu mai departe. Se‑nţelege atunci trebuie să ne despărţim pentru totdeauna; căci, în spaţii dorite, ziua va fi secol, şi când te vei întoarce nu vei mai găsi pe Ruben, ci un alt om, analog cu mine, pe care însă uşor îl vei găsi – numai poate el nu te va cunoaşte, poate va fi pierdut tainele învăţăturei lui şi va fi om ca toţi oamenii.”.

Dar îl şi avertizează – pornind de la faptul că acea carte de astrologie nu are nici un înţeles dacă este citită în mod normal, pagină cu pagină, însă citită din şapte în şapte pagini, oriunde ar începe lectura, ea degajă „o limpezime dumnezeiască” – asupra unui pericol ce‑l paşte, anume descoperirea explicaţiei pentru natura ciudată a acelei cărţi: „Se zice că Diavolului înainte de cădere i‑ar fi pleznit în minte această obscură idee şi de atuncea a căzut. De ţi‑ar veni în minte, să ştii, se risipesc toate dimprejuru‑ţi, timp şi spaţiu fug din sufletul tău, şi rămâi asemenea unei crengi uscate, din care vremea a fugit.”.

După plecarea lui Dan însă, casa evreului Ruben se preface într‑o peşteră, cărţile în „beşici mari de steclă, la gură legate cu pergament, în mijlocul cărora tremurau într‑un fluid luminos şi vioriu draci mici spânzuraţi de coarne, care zupăiau din picioruşe”, iar Ruben însuşi va deveni Lucifer, îngerul căzut, bucuros de a fi „prins în laţ pe acest călugăr evlavios”. Diavolul cugetă apoi la şansa ca ideea ce provine din natura acelei cărţi să treacă şi prin capul lui Dan, considerând că acest eveniment este o necesitate, din moment ce i s‑a întâmplat şi lui.

Întors acasă în urma tulburătoarei întâlniri cu Ruben/ Lucifer, eroul nostru, Dan/ Dionis, se pregăteşte să pună în aplicare cele descoperite, nu înainte însă de a gândi la fiica spătarului Tudor Mesteacăn, în legătură cu transformările propriei condiţii pe care le intenţionează, visând anume la posibilitatea de a crea un spaţiu paradisiac pentru el şi iubita sa. În acest timp, umbra sa pare a se autonomiza sub chip pictural ca al unui tablou („Începu a prinde conturele unei icoane în oloi, cu fruntea înaltă, palidă, pleşuvă, cu buze vinete, cu părul de câteva fire sure, cu privirea fixă şi profundă”), ale cărui gândiri, referitoare la călătoria în timp şi spaţiu a sufletului său, le aude.

De la umbră, Dan află că i se cuvenea de drept accesul la acea carte, întrucât el a scris‑o, pe vremea când sufletul său se afla în pieptul magului Zoroastru, cel „care făcea ca stelele să se mute din loc cu adâncul grai şi socoteala combinată a cifrelor lui.”, şi că pot face schimbul de condiţie materială şi spirituală. Drept firească urmare, întorcând din şapte în şapte paginile cărţii magice, corpul lui Dan va deveni luminos, diafan şi puternic ca cel al umbrei sale, iar aceasta îşi va asuma limitele corpului carnal din care a ieşit Dan. Nu înainte însă de a se înţelege cu alter‑ego‑ul său, umbra devenită carnală, ca acesta din urmă să‑şi scrie memoriile, în fapt un jurnal stoic de observaţii filosofice – „Tu ai o judecată rece şi vei şti să‑mi descrii toată natura vizionară şi înşelătoare a lucrurilor omeneşti; de la floarea ce cu naivitate minte, prin haina ei strălucită, că e ferice înlăuntrul gingaşelor ei organe, până la omul ce acoperă cu vorbe mari, cu o ipocrizie vecinică care ţine cât istoria omenirei, acel sâmbure negru şi rău care‑i rădăcina adevărată a vieţei şi a faptelor sale – egoismul său.”.

Dan îşi va determina iubita să facă acelaşi schimb de înveliş al sufletului cu umbra ei şi împreună, după o călătorie care nu a durat decât „o sărutare lungă”, şi‑au stabilit domiciliul iubirii lor paradisiace în Lună, după ce călugărul nostru înzestrat cu puteri magice a prefăcut Pământul, reducându‑l la dimensiunile unei mărgele aninate în salba iubitei sale. Spaţiul lunar a fost transformat, la simpla gândire a fantasticului erou, pentru a fi pe măsura simţămintelor locuitorilor săi exilaţi din lumea terestră: „Înzestrat cu o închipuire urieşească, el a pus doi sori şi trei luni în albastra adâncime a cerului şi dintr‑un şir de munţi au zidit domenicul său palat. Colonade – stânci sure, streşine – un cadru antic ce vine în nouri. Scări înalte coborau printre coaste prăbuşite, printre bucăţi de pădure ponorâte în fundul râpelor până într‑o vale întinsă tăiată de un fluviu măreţ care părea a‑şi purta insulele sale ca pe nişte corăbii acoperite de dumbrave. Oglinzile lucii ale valurilor lui răsfrâng în adânc icoanele stelelor, încât, uitându‑te la ele, pari a te uita în cer.”.

Dar şi acest nou paradis va cunoaşte ispita, în momentul când Dan, fascinat de o imagine care se repetă noapte de noapte în visele lui şi ale iubitei sale (poarta veşnic închisă a „domei lui Dumnezeu”, deasupra căreia „în triunghi, era un ochi de foc, deasupra ochiului un proverb cu literele strâmbe ale întunecatei Arabii.”) încearcă să afle semnificaţia „semnului arab” aflat deasupra Porţii. Ispita depăşirii interdicţiilor se va materializa în păcatul care a dus cu sine izgonirea celor doi din paradisul pe care şi‑l făuriseră: Dan, surprins de faptul că îngerii cântă tocmai melodiile ce se prefigurau în capul său, ajunge să se întrebe dacă nu cumva el este Dumnezeu, fără a apuca însă, spre norocul său şi al Mariei, să rostească întreg Numele, căci spusese doar „Oare fără s‑o ştiu nu sunt eu însumi Dumne…”. A fost întrerupt de începerea prăbuşirii sale şi a Mariei din locul celest ocupat până atunci, în cursul căreia a apucat să azvârle în spaţiu Pământul, revenit apoi la dimensiunile sale originare, spre a‑i primi pe cei doi izgoniţi din Rai.

După scena căderii în lume, naratorul reia figura lui Dionis, pe care îl înfăţişează în momentul când a realizat, cu disperare aproape, dragostea sa pentru fata zărită în casa din vecini, căreia îi scrie, motivându‑şi epistola prin cererea de a i se arăta indiferenţă, ostilitate, din partea ei, căci ştie că nu le este permis, nici lui nici ei, să se iubească, datorită mizeriei în care el trăieşte. Mărturiseşte fetei a trăi „o agonie a sufletului, o luptă vană, crudă, fără de voinţă”; totodată însă, arată naratorul, „El simţea că o oară lângă ea ar plăti mai mult decât toată viaţa.”, că „Dumnezeu de‑ar fi fost şi‑ar fi uitat universul, spre a căuta un altul în ochii ei albaştri; de‑ar fi găsit nu se ştie, căutarea ar fi durat veşnic.”.

Primind scrisoarea, fata se iveşte la fereastră, duce scrisoarea la inimă, iar Dionis vede gestul, după care îşi pierde cunoştinţa şi se prăbuşeşte. Maria este surprinsă în acest moment de către tatăl ei, care citeşte scrisoarea, află de la fiica sa că Dionis zace „ca mort pe podele”, merge să îl vadă însoţit de un medic şi descoperă, privind tabloul tatălui din camera tânărului, că acesta din urmă este moştenitorul unei averi însemnate.

În centrul naraţiunii revine imaginea lui Dan, care, întors în chilia sa din Iaşii de pe timpul lui Alexandru cel Bun, citeşte umbrei sale întrupate în corpul său de carne din cartea lui Zoroastru, iar umbra îşi reia, cuminte, locul de simplă imagine lipită peretelui. Intră maestrul Ruben, cu o nouă înfăţişare însă, cea de evreu cu perciuni şi caftan, pretinzând, în plus, că nu este Ruben, ci Ruven, negustor de cărţi lângă Curtea Veche, la Bucureşti, apoi intră tatăl fetei de care se îndrăgostise Dionis, însoţit de medicul ce îl îngrijeşte pe tânăr. Celor doi, Riven le spune despre faptul că Dionis nu îl mai recunoaşte, că îi dă numele Ruben şi că i‑a indicat să caute într‑un scrin memoriile umbrei de pe perete – de fapt portretul în ulei al tatălui lui Dionis –, scrin unde a şi găsit nişte documente vechi. Medicul însă consideră că acele vorbe se datorează delirului, frigurilor de care suferă tânărul, aceasta după ce tatăl fetei a încredinţat lui Ruven hârtiile găsite şi portretul de pe perete, probabil pentru identificarea moştenitorului averii pe care o avea în custodie, respectiv a lui Dionis drept moştenitor.

În casa lui Dionis, aflat în continuare pe patul de suferinţă, doborât de friguri, au apărut mobile noi, elegante, iar tânărul începe să iasă din boală, simţind cum gândurile i se clarifică: „Din jurul lui dispăruse lumea cea semiobscură a tinereţii lui; el privea la viitor cum ai privi din fundul unui lac liniştit şi limpede ca lacrima.”. Alături o avea pe fata iubită, deghizată în băiat spre a scăpa de interdicţiile de a‑l vizita, motivate de „dihania de doctor” – zice ea într‑un monolog prilejuit de somnul aparent al tânărului –, prin posibilitatea de a‑i face rău celui bolnav. Acel monolog prilejuise fetei însă mărturisirea sentimentelor ei, dar şi lui Dionis îi dăduse ocazia să se convingă de acestea, spre deplina lui fericire, realizată în cursul căsătoriei celor doi, retraşi după aceea „la vun sat spre a se iubi departe de zgomotul lumei”.

În „Două vorbe concluzive.” autorul refuză a da o soluţie identitară personajelor sale: cine este Dan, cine este Dionis, ori care ar fi reala identitate a celor doi evrei, Ruben şi Ruven, spre a opta pentru păstrarea ambiguităţii în dosul unei întrebări cu tentă metafizică: „Fost‑au vis sau nu, asta‑i întrebarea. Nu cumva îndărătul viselor vieţei e un regisor a cărui existenţă n‑o putem esplica? Nu cumva suntem asemenea acelor figuranţi cari, voind a reprezenta o armată mare, trec pe scenă, înconjură fundalul şi reapar iarăşi?”.

Tag-uri : Sarmanul Dionis de Mihai Eminescu -rezumat, Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu -rezumat, Sarmanul Dionis nuvela

 

Alte articole din aceeasi categorie

Photo

Alexandru Lapusneanul, de Costache Negruzzi - nuvelă istorică

Considerată prima nuvelă istorică românească, opera lui Costache Negruzzi Alexandru Lăpuşneanul apare în anul 1840, în revista „Dacia literară”, încadrându-se perfect în programul romantic al acesteia, prin valorificarea unor fapte ...Citeste mai mult

Photo

În Dulcele Stil Clasic, N. Stănescu

Universul liric Poezia În dulcele stil clasic deschide volumul din 1970, volum ce aparţine celei de-a doua etape a creţiei poetului, în care adevărata rafinare a expresiei pare a fi un ...Citeste mai mult

Photo

Moromeţii de Marin Preda

Scriitor realist modern, M.Preda este creatorul unui roman tulburator prin sensurile lui, prin universul artistic si personajul creat Ca orice roman, el reprezintăo scriere amplă in proză, acţiunea desfăşurându-se pe mai ...Citeste mai mult

Photo

Moara cu Noroc de I. Slavici - caracterizarea lui Ghiţă

„Nuvelă solidă cu subiect de roman” (G. Călinescu), opera lui I. Slavici urmăreşte cu minuţiozitate zbuciumul sufletesc al unor personaje complexe, puternic individualizate prin trăiri, gânduri, reacţii sau limbaj.             Ghiţă ...Citeste mai mult

Photo

Maitreyi de M. Eliade - Scenariul arhetipal al erosului si evoluţia cuplului

Incipitul romanului îl surprinde pe protagonist în încercarea de a-şi aminti ziua în care a întâlnit-o pe Maitreyi, neliniştit de faptul că nu poate retrăi aievea mirarea, nesiguranţa şi turburarea ...Citeste mai mult

Photo

Ion de L. Rebreanu - roman realist-interbelic

Într-o epocă ce denunţa criza romanului românesc, opera romancierului L. Rebreanu reprezintă prima contribuţie fundamentală la crearea romanului românesc modern.             Apărut în 1920, romanul Ion este rezultatul unei stăruitoare experienţe ...Citeste mai mult

Photo

Ion de L. Rebreanu, Caracterizare personaj principal

Liviu Rebreanu creează în opera sa Ion o galerie bogată de personaje, dominantă fiind imaginea lui Ion, „simbolul individual al ţăranului român, setos până la patimă de pământurile lui.”       Realizat ...Citeste mai mult

Photo

Riga Crypto și Laponia Enigel, I. Barbu

Univers liric Poemul se integrează în ciclul Uvedenrode din volumul Joc secund  şi se încadrează în cea de-a doua etapă a creaţiei lui Barbu- „baladesc şi de evocare balcanică”. Sub aspect compoziţional, ...Citeste mai mult

Photo

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, de Lucian Blaga -artă poetică

Specificul universului poetic blagian Deschizând volumul de debut al lui L. Blaga – Poemele luminii- , poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii este una dintre cele mai cunoscute ...Citeste mai mult

Photo

Baltagul de M. Sadoveanu

Opera sadoveniană reprezintă epopeea noastră naţională, o mărturisire artistică a unui mod de a gândi şi de a simţi. Venind din folclor, din Neculce şi Creangă, Sadoveanu este un scriitor ...Citeste mai mult

Photo

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu, Caracterizare personaj principal

Personajul principal din romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, Ştefan Gheorghidiu, sublocotenent într-un regiment de infanterie, trimis pentru fortificarea văii Prahovei, este concentrat de curând, ceea ce ...Citeste mai mult

Photo

Povestea lui Harap-Alb, Ion Creangă - basmul cult

Opera lui Ion Creangă s-a statornicit în literatură ca unul dintre cele mai rezistente momente ale prozei artistice româneşti durabile, tocmai pentru că a reuşit să prindă în ea sensul ...Citeste mai mult

Photo

Ion de L. Rebreanu, Caracterizare Ana

Tipologic, Ana întruchipează destinul femeii din  mediul rural, adânc stratificat şi stăpânit de o mentalitate pe măsură, ea reprezentând  „două braţe de lucru, o zestre şi o producătoare de copii.” ...Citeste mai mult

Photo

ALEXANDRU LAPUSNEANUL, de Costache Negruzzi

ALEXANDRU LĂPUŞNEANUL, de Costache Negruzzi - caracterizarea personajului principal-                   Considerată prima nuvelă istorică românească, opera lui Costache Negruzzi evocă, într-un spaţiu concentrat, momente din cea de-a doua domnie a lui Alexandru ...Citeste mai mult

Photo

Cantareata cheala de Eugene Ionesco -rezumat

                                                              ...Citeste mai mult

Photo

Caprioara din vis de Vasile Voiculescu-rezumat

                                                    Un bătrân sculptor animalier mărturiseşte tovarăşilor ...Citeste mai mult

Photo

In mijlocul lupilor de Vasile Voiculescu-rezumat

                                                     Naratorul, fost „judecător de pace ...Citeste mai mult

Photo

Lostrita de Vasile Voiculescu - rezumat

                                                       Naratorul consideră că „Nicăieri ...Citeste mai mult

Photo

George Calinescu -Enigma Otiliei- rezumat

                                                       G. CĂLINESCU     ...Citeste mai mult

Photo

La tiganci de Mircea Eliade - rezumat

                                                    Domnul Gavrilescu, profesor de pian ...Citeste mai mult

Photo

Maitreyi de Mircea Eliade - rezumat

                                                   I  Allan, naratorul, care preia date din ...Citeste mai mult

Photo

Fratii Jderi de Mihail Sadoveanu - rezumat

                                                               ...Citeste mai mult

Photo

Creanga de aur de Mihail Sadoveanu-rezumat

 I E vorba de părinţii noştri de demult, iar stăruinţa bătrânului mag de odinioară e departe de a fi o simplă iluzie  August 1926. Într‑o tabără de cercetări geologice de lângă munţii ...Citeste mai mult

Photo

Baltagul de Mihail Sadoveanu - rezumat

Stăpâne, stăpâne, Mai chiamă ş‑un câne… I Romanul începe cu o legendă: îndată după facerea lumii, Dumnezeu „a pus rânduială” diferitelor neamuri: ţiganilor „să cânte cu cetera”, nemţilor le‑a „dat şurubul” etc. Moldovenii ...Citeste mai mult

Photo

Zodia cancerului sau vremea Ducai - Vodă de Mihail Sadoveanu - rezumat

I  În care se vede cum intră în Moldova un călător dintr‑o ţară depărtată şi cum Ilie Turculeţ nu‑i  numai căpitan de steag, ci şi cititor în stele  „Era la sfârşitul lunii septembrie, ...Citeste mai mult

Photo

Fantana dintre plopi de Mihai Sadoveanu - rezumat

                                                Naratorul relatează sosirea unui drumeţ, la locul ...Citeste mai mult

Photo

Mesterul Manole de Lucian Blaga - rezumat

 ACTUL ÎNTÂI  Scena reprezintă „Cămara de lucru a lui Manole. Multe, foarte multe lumânări aprinse – pe masă, pe blidar, în fereastră. Pe masă e un chip mic de lemn al ...Citeste mai mult

Photo

Concert din muzica de Bach de Hortensia-Papadat-Bengescu - rezumat

Acest roman s‑a citit pe măsură ce a fost scris şi a fost lucrat pe măsură ce s‑a citit în şedinţele literare ale cenaclului „Sburătorul” din anul 1925. I Doctorul Rim – profesor universitar ...Citeste mai mult

Photo

Craii de Curtea -Veche de Mateiu Caragiale - rezumat

                                               „Que voulez‑vous, nous sommes ici aux portes de l’Orient, ...Citeste mai mult

Photo

Padurea spanzuratilor de Liviu Rebreanu - rezumat

                                                  În amintirea fratelui meu, Emil, executat ...Citeste mai mult

Photo

Ion de Liviu Rebreanu - rezumat

                                                   GLASUL PĂMÂNTULUI  Capitolul 1 Romanul debutează prin descrierea ...Citeste mai mult

Photo

Patul lui Procust de Camil Petrescu - rezumat

   I Romanul începe cu o scrisoare a doamnei T. unul dintre personaje, adresată naratorului; acestei scrisori naratorul îi ataşează o notă de subsol, a sa, ce precizează că doamna T. „Ca ...Citeste mai mult

Photo

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu - rezumat

La Piatra Craiului, în munte Naratorul, Ştefan Gheorghidiu, arată în amintirile sale scrise că „în primăvara anului 1916, ca sublocotenent proaspăt, întâia dată concentrat”, luase parte la fortificarea văii Prahovei (o ...Citeste mai mult

Photo

Suflete tari de Camil Petrescu - rezumat

  ACTUL I Suntem „Către sfârşitul după‑amiezii, prin toamna lui 1913, în casa lui Matei Boiu‑Dorcani”, unde „E o atmosferă bătrânească, dar în acelaşi timp de linii simple, armonioase, de împăcare cuminte.”. ...Citeste mai mult

Photo

Jocul ielelor de Camil Petrescu - rezumat

 ACTUL I  Tabloul I  Scena înfăţişează direcţiunea ziarului Dreptatea sociala, de lângă parcul Oteteleşeanu, din Bucureşti, având ca elemente distinctive o panoplie de scrimă şi portretul fotografic al unui „bărbat ca de ...Citeste mai mult

Photo

Apus de soare de Barbu Stefanescu Delavrancea-rezumat

ACTUL I Scena I Decorul reprezintă „o aripă a castelului din Suceava, cu ferestre cu gratii de fer, sfârşindu‑se cu o terasă pusă pe tălpi de peatră”. Se vede „ograda domnească, cu ...Citeste mai mult

Photo

Mara de Ioan Slavici - rezumat

 Capitolul I Sărăcuţii mamei  Mara este, arată naratorul, o văduvă cu doi copii mici, din Radna, lângă Lipova; fostul ei soţ, Bârzovanu, „era, când a fost, mai mult cârpaci decât cizmar şi ...Citeste mai mult

Photo

Pădureanca de Ioan Slavici- rezumat

I Este vreme de holeră, în câmpia bănăţeană, stăpânirea interzisese deplasarea oamenilor între localităţi, instituind măsuri de carantină, dar Busuioc, „bogătoiul” din Curtici, nu vrea să audă de acestea, trimiţându‑şi fiul, ...Citeste mai mult

Photo

Moara cu noroc-de-Ioan Slavici-rezumat

I  Soacra lui Ghiţă îşi spune părerea în legătură cu intenţia ginerelui ei de a lua în arendă cârciuma numită Mora cu noroc, de lângă Ineu, adresându‑se ginerelui şi fiicei, Ana: ...Citeste mai mult

Photo

În vreme de război de Ion Luca Caragiale -rezumat

 I  Autorul arată că tâlharii „foarte‑ndrăzneţi şi foarte cruzi”, care „băgaseră spaima în trei hotare” au fost prinşi. Aceştia „începuseră cu hoţie de cai; apoi, o călcare două, cu cazne; pe ...Citeste mai mult

Photo

O scrisoare pierdută de Ion Luca Cargiale -rezumat

   Acţiunea se petrece „În capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre”, precizează indicaţia de regie a piesei.  ACTUL I  Decorul reprezintă „O anticameră bine mobilată. Uşă în fund cu două ferestre ...Citeste mai mult

Photo

O noapte furtunoasă de Ion Luca Caragiale-rezumat

ACTUL I  Scena reprezintă „O odaie de mahala.” cu „Mobile de lemn şi paie.” şi „în fund, rezemată de fereastră, o puşcă de gardist [membru al gărzii civice] cu spanga [baioneta] ...Citeste mai mult

Photo

Amintiri din copilarie de Ion Creanga - rezumat

I  Naratorul începe prin a evoca satul copilăriei sale, aşa cum era în timpul când el începuse a se „ridica băieţaş la casa părinţilor” săi: „Ş‑apoi Humuleştii, şi pe vremea aceea, ...Citeste mai mult

Photo

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga-rezumat

  Verde‑Împărat trimite fratelui său, Craiul, care „era odată într‑o ţară”, o scrisoare pentru a‑i cere să‑i dea pe unul dintre cei trei fii ai lui spre a‑i fi urmaş la ...Citeste mai mult

Photo

Moș Nichifor Coțcariul de Ion Creanga - rezumat

„Moş Nichifor Coţcariul [îşi începe povestitorul relatarea, probabil după informaţii primite de la tatăl său şi transmise acestuia de la „bătrânii, care auziseră din gura lui moş Nichifor”] nu‑i o ...Citeste mai mult

Photo

Cezara de Mihai Eminescu-rezumat

I Ieronim este „frate laic” într‑o veche mănăstire italiană, unde ocupă „o chilie pe pereţii căreia erau aruncate cu creionul fel de fel de schiţe ciudate – ici un sfânt, colo ...Citeste mai mult

Photo

Făt Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu-rezumat

Acţiunea basmului se petrece „pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului”. ...Citeste mai mult

Photo

Despot Vodă de Vasile Alecsandri-rezumat

Legendă istorică în versuri 5 acturi şi 2 tablouri ACTUL I Tabloul I Decorul reprezintă „Culmea Carpaţilor ce desparte Bucovina de Transilvania”. Scena 1  Doi plăieşi, Jumătate şi Limbă‑Dulce, paznici ai graniţei, se află la hotar, ...Citeste mai mult

Photo

Chirița în Provinție de Vasile Alecsandri-rezumat

Comedie cu cântice, în 2 acte ACTUL I Decorul reprezintă „o ogradă de curte boierească la ţară.”, având în stânga locuinţa personajului principal, Chiriţa Bârzoi, în dreapta „o canape de iarbă” (pentru ...Citeste mai mult

Photo

Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi -rezumat

I „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu...”  Alexandru Lăpuşneanul revine în ţară, „întovărăşit de şepte mii spahii şi de vro trei mii oaste de strânsură”, pentru a lua scaunul domniei ...Citeste mai mult

Photo

Miron Costin

MIRON COSTIN (1633-1691) cronicar de seama si inalt dregator, poet si om de arme, filozof si diplomnat, fire plecata spre studii si prelungi lecture a fost unul dintre cei mai importanti ...Citeste mai mult

Photo

Ion Neculce, Viata lui Ion Neculce, Scrierile lui Ion Neculce

ION NECULCE (1672-1745)Cronicar moldovean, un nume rasunator in literatura romana, s-a nascut in Prigoreni, langa Targul Frumos.Ion Neculce a fost numit in 1691 in slujba de postelnic, apoi in cea ...Citeste mai mult

Photo

Noaptea, Pastel Vasile Alecsandri, demonstratie ca poezia este pastel

  Vasile Alecsandri Pastelul este o specie a genului liric, poezie descriptive care prezinta un aspect al naturii, cu univers vegetal sau fantastic, un moment calendaristic, prin intermediul caruia se exprima sentimentele ...Citeste mai mult

Photo

Caracterizare personaj principal al operei literare Miorita

  Caracterizarea personajului principal al operei “Miorita”  Personajul orincipal al baladei populare “Miorita” este ciobanul moldovean. El apare in toate momentele subiectului fiind caracterizat direct si indirect.Frumustea fizica a ciobanului rezulta din ...Citeste mai mult

Photo

O scrisoare pierdută, I.L. Caragiale Caracterizarea personajelor

  Caracterizarea personajelor la “O scrisoare pierduta” Ioan Luca Caragiale Ca dramaturg, I.L. Caragiale nu se remarcanuma prin arta compozitiei, a structurii conflictelor, ci si prin talentul exceptional in ceea ce priveste realizarea ...Citeste mai mult

Photo

Baltagul, de Mihail Sadoveanu, Caracterizarea personajelor

Caracterizarea personajelor “Baltagul”Mihail Sadoveanu Romanul “Baltagul” ramane o scriere remarcabila si prin personajele sale.Exista personaje principale, secundare si episodice.Vitoaria Lipan devine un tip reprezentativ dar care se individualizeaza prin unele trasaturi specifice; ...Citeste mai mult

Photo

Referat Baltagul, de Mihail Sadoveanu

“Baltagul” Mihail Sadoveanu Romanul este o specie a genului epic, in proza cu o actiune mai complicata si de mai mare intindere, decat celelalte specii epice in proza desfasurata, de regula, pe ...Citeste mai mult

Photo

Amurg de toamnă, de Lucian Blaga

Amurg de toamna De L.Blaga Date despre autor si opera:-Lucian Blaga,o presonalitate marcanta a culturii romanesti,a fost filozof,poet,prozator,dramaturg,si traducator.-ca poet propune alte modalitatii de explorare a universului,a lumi inconjuratoare.-poezia “Amurg de toamna”face ...Citeste mai mult

Photo

Mihai Eminescu,poet national al romanilor

Biografie Mihai Eminescu 1850 Mihai Eminescu se naste la Ipotesti pe data de 15 ianuarie ca si al saptelea copil al familiei Eminescu. 1858 Intre 1858 si 1860 Eminescu urmeaza scoala ...Citeste mai mult