Thursday, 09 April, 2020

Turda, Ioan Ratiu, 54/3, Tel. 0264312565 , dacicusmedia@gmail.com, afaceriardelene@gmail.com

Patul lui Procust de Camil Petrescu - rezumat

 

 I

Romanul începe cu o scrisoare a doamnei T. unul dintre personaje, adresată naratorului; acestei scrisori naratorul îi ataşează o notă de subsol, a sa, ce precizează că doamna T. „Ca fizic, era poate prea personală ca să fie frumoasă în sensul obişnuit al cuvântului. Avea orbitele puţin neregulate, uşor apropiate, pronunţate, cu ochii albaştri ca platina, lucind, fremătând de viaţă, care când se fixau asupra unui obiect îl creau parcă. Bărbia feminină, delicată, dar prelungirea ei, întinsă frumos până sub ureche, cam aparentă, căci era lipsită de orice grăsime. Gura, foarte mobilă, vie ca o floare plină. Gâtul lung, robust, cu tendoane lămurite la orice întoarcere a capului. […] De o tulburătoare feminitate uneori, avea ades o voce scăzută, seacă, dar alteori cu mângâieri de violoncel, care veneau nu – sonor – din cutia de rezonanţă a maxilarelor, ca la primadone, ci din piept, şi mai de jos încă, din tot corpul, din adâncurile fiziologice, o voce cu inflexiuni sexuale, care dau bărbatului ameţeli calde şi reci.”.

Pe această doamnă T. autorul o invitase, menţionează el în aceeaşi notă, să joace în piesa lui, intitulată Act veneţian, deşi nu este actriţă ci posesoarea unui magazin de mobilă modernă, în stil cubist, în Bucureşti, dar ea refuzase, din oroare de exhibiţionism, spusese. Îi propusese apoi să scrie, pentru a nu „se pierde un complex de frumuseţe şi experienţă” dar a fost iarăşi refuzat, primind în schimb câteva scrisori de la ea, înglobate în roman alături de alte mărturii documentare ce îl alcătuiesc în chip de „dosar de existenţe”. În refuzul ei, doamna T. dă ca pretext, sau motivaţie, lipsa deprinderilor de a scrie, poate chiar şi a cunoştinţelor de ortografie suficiente, ceea ce prilejuieşte autorului câteva consideraţii pe marginea subiectului: „– Arta n‑are de‑a face cu ortografia… Scrisul corect e pâinea profesorilor de limba română. Nu e obligatoriu decât pentru cei care nu sunt scriitori. Marii creatori sunt mai abundenţi în greşeli de ortografie decât bancherii. […] Un scriitor e un om care exprimă în scris cu o liminară sinceritate ceea ce a simţit, ceea ce a gândit, ceea ce i s‑a întâmplat în viaţă, lui şi celor pe care i‑a cunoscut, sau chiar obiectelor neînsufleţite. Fără ortografie, fără compoziţie, fără stil şi chiar fără caligrafie.”.

O altă notă de subsol, ceva mai tardivă, precizează originea numelui din text al autoarei scrisorilor. Se numeşte Maria Mănescu, dar colegii de şcoală, pentru a o distinge de o altă elevă cu acelaşi nume, se refereau la ea prin apelativul „T.” – care ar fi trebuit, poate, să fie scris „Te”, spune autorul romanului –, dat după iniţiala prenumelui patern.

Acea primă scrisoare a doamnei T., cu care debutează romanul, se referă la se­pararea definitivă a autoarei scrisorii de iubitul ei (un „X” al cărui nume nu îl dă). Merge la el acasă, unde o invitase după ce un timp nu se văzuseră, căci, notează ea, „Nu dorisem decât să retrăiesc o clipă… ceva din trecut şi mă supuneam acestui de­mers cum primeşti un singur pahar de vin, ştiind că mai multe nu ai putea su­porta…”, dar o aşteaptă un plic transmis de servitor, cuprinzând revocarea întâlnirii.

Revenită acasă la ea, arată doamna T. în continuare, îl găseşte acolo pe D., un bărbat care o iubea din vremea în care fuseseră elevi, vecini şi prieteni, cu o pasiune „puţin ilogică şi copilăroasă” şi îi cedează, dintr‑un sentiment de milă, marcată de o senzaţie de dezgust însă („în întuneric omul acesta căruia mă dădusem lua contururi de moluscă uriaşă.”), ceea ce o şi face să‑i spună deschis că nu îl iubeşte. O remarcă a ei („E iremediabil ratat şi, cred, într‑adevăr mediocru.”) va face explicabil gestul, ca şi suferinţa cuminte, împăcată, a lui D. din momentul în care i se comunică adevărul – „Mi‑a spus cu voce potolită, ca o lumină egală, cu o privire frumoasă cum n‑a avut el niciodată, că înţelege că nu pot să‑l iubesc, că niciodată n‑are să uite cât am fost de bună cu el.”.

 II

A doua scrisoare a doamnei T. conţine, pe lângă relatarea încercărilor eşuate ale lui D. menite să continue relaţia cu ea, şi o descriere a suferinţei, nedumeririlor pe care le trăieşte: „ştiu un lucru, că X. nu mă iubeşte, că am suferit din cauza lui aproape mortal. Dacă sunt într‑adevăr excepţională, cum de îmi poate prefera pe alta? E numai un joc al întâmplării toată iubirea? Şi dacă într‑adevăr el mă preţuieşte ca pe singura femeie al cărei suflet a stat faţă‑n faţă cu al lui, atunci pentru ce acum e în braţele alteia, pentru ce mie mi se întâmplă ceea ce mi se întâmplă, pentru ce el şi eu trăim în medii străine, jucând acolo o viaţă definitivă, când avem intens şi nevăzut acelaşi suflet ca doi fraţi siamezi acelaşi pântec?”.

III

Ultima scrisoare a doamnei T. face relatarea unui eveniment neplăcut, a unei intersecţii de existenţe: aflată în tren, spre a merge de Paşte la mătuşa ei, autoarea scrisorii are loc în acelaşi compartiment cu fostul iubit X. acompaniat de „recenta metresă”, dar situaţia este salvată de un comisionar care îi aduce un vas cu viorele, din partea lui D., iubitul din necunoscut, pentru cei de faţă.

Într‑o după‑amiază de august

Capitolul cuprinde de astă dată mărturisirile lui X., iubitul nedivulgat din scrisorile doamnei T., pe nume Fred Vasilescu, către autorul romanului; o notă de subsol redactată de romancier oferă câteva detalii asupra celui care a scris aceste mărturisiri. „Era fiul acelui mare industriaş pe care l‑am numit convenţional în romanul meu Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război Tănase Vasilescu. Avea acel timbru deosebit, acea vibraţie melodioasă, calmă pe care o au toţi oamenii fruntaşi adevăraţi în activitatea lor, oricare ar fi ea: artă, politică, militărie, acrobaţie, dans modern, destin de Don Juan sau box.”, cu alte cuvinte, o tipică personalitate de elită.

Aceeaşi notă de subsol dă informaţii despre felul în care Fred Vasilescu acceptase redactarea memoriilor solicitate de către autorul romanului, reproduse în acest capitol. Fiind odată împreună cu Fred Vasilescu în preajma Cercului Militar din Bucureşti, tânărul îi arată o trecătoare, pe Emilia Răchitaru („fostă actriţă a Teatrului Naţional, o stagiară angajată aproape în fiecare an, căci exaspera pe directori prin tot felul de intervenţii, şi tot în fiecare an, sistematic eliminată, căci n‑avea aproape nimic cu arta, şi nu îndeplinea măcar nici acel minimum social care îngăduie menţinerea în cadrele acestei instituţii chiar fără talent.”, precizează autorul romanului) dar care i‑a bulversat existenţa. Drept urmare, autorul îi solicită să pună în scris întreaga situaţie – „m‑ar interesa amănuntele, mai ales cadrul, atmosfera şi materialul întâmplării… […] Povesteşte net, la întâmplare, totul ca într‑un proces‑verbal.” –, sub pretextul folosirii textului rezultat ca suport pentru un viitor roman, căci Vasilescu precizase înainte că trăieşte, de o lună de zile, un „adevărat subiect de roman”, în legătură cu acea Emilie.

Nota de subsol se încheie cu o precizare asupra calităţilor lui Fred Vasilescu, din ale cărui mărturii ulterioare aflăm că este funcţionar superior în Ministerul de Externe (ataşat de legaţie) şi polisportiv (aviator, boxer, tenisman, automobilist): „Abia când l‑am cunoscut mai de aproape am înţeles de ce doamna T. l‑a iubit atât, de ce a suferit apoi aşa de mult din cauza lui. Nu numai datorită frumuseţii lui bărbăteşti, sportive, cât mai ales pentru un soi de loialitate şi delicateţe, un mod de sinceritate a vieţii, care nu seducea numai femeile, ci câştiga şi prietenia bărbaţilor lor, căci puteau să sufere din pricina lui, ca şi ele, dar nu‑l urau. Nu jignea niciodată, nici măcar pe cel căruia îi lua nevasta. Cam prea echilibrat, vorbind rar, dar nu fără o privire stăpână pe sine şi ades ironică.”.

În textul său, Fred Vasilescu relatează o vizită pe care o făcuse femeii ale cărei servicii sexuale din când în când le utiliza, nimeni alta decât Emilia Răchitaru şi pe care de astă dată şi le proiectează în imaginaţie pe drumul către locuinţa ei, „Mâna desfăcută ca să‑şi mărească suprafaţa de pipăire se încolăcise de pe acum în jurul braţului alb, plinuţ, al fetei, ochiul juca încă de pe acum comedia enervantă a sânilor, care, pe jumătate văzuţi, nu rămân aşa etern, ca într‑un tablou, căci cămaşa, prinsă încă la mijlocul trupului, cade de pe ei, dezvelindu‑l pe unul complet, iar pe altul pe jumătate, sâni a căror vagă moliciune e parcă provocată de greutatea senzualităţii dizolvante. Leneşe şi lenevitoare ca aerul cald.”. Dar Emilia rămâne cu toate acestea pentru el doar femeia „pe care am chemat‑o la mine când am vrut şi pe care, totuşi, în trei ani am venit cel mult de trei ori s‑o am, care de câte ori a fost singură cu mine n‑a întârziat, ca să rămâie în cămaşă, cu coapsele goale, un sfert de oră, fata asta blondă sau mai mult spălăcită, grăsuţă şi vulgară, pe care au avut‑o toţi prietenii mei, ca şi mine (căpitanul Ştefănescu în tren).”.

Fiind în dormitorul Emiliei cu ea, după ce se retrăseseră acolo deşi sora femeii, Valeria, se afla în casă acceptând promiscuitatea situaţiei, Fred Vasilescu revine în a face portretul amantei sale intermitente şi cam lipsite de har: „De surâs Emilia nu surâde, căci e prea gravă. Frumuseţea ei caligrafică e, hotărât, injectată să rămâie tare. Într‑un anumit sens, e dezarmantă, căci nu are nici una dintre acele arme ale feminităţii menite să mascheze intenţii materiale şi să coloreze situaţii delicate. […] Nu numai capul, ci toată e alcătuită din rotunjimi ca o pisică mare, plină şi bălană, dar fără graţia pisicii, căci e prea gravă.”. Şi regretă în avans consumarea energiei sexuale cu această femeie, incapabilă să îi ofere ceva din marile satisfacţii ale dragostei, constatând că, în opoziţie cu ceea ce urma să se întâmple aici, „O îmbrăţişare adevărată a corpurilor e frumoasă ca o convorbire între două inteligenţe, în care nici un moment una nu pierde înţelegerea cu cealaltă, sau ca o carte citită cu pasiune, în care fiecare amănunt e priceput şi justificat.”.

În ciuda diverselor ei relaţii cu bărbaţii, Emilia se arată a fi logodită cu un funcţionar, V. Constantinescu „detaşat în Ardeal, la o administraţie financiară”, precizează femeia, care o iubeşte sincer şi platonic încât „nici n‑a atins‑o” şi care îi respectă regulile („I‑am spus într‑o seară când mă conducea acasă… de la cinematograf, lămurit: «Mai întâi pe la biserică… o sărutare, două, acolo, treacă‑meargă…»”).

Văzând că relaţiile ei cu alţi bărbaţi îl interesează pe Fred Vasilescu, după reacţia lui de uimire la nararea istoriei logodnei, Emilia supralicitează: „– E unul care m‑a iubit îngrozitor, săracul.” şi îi arată un pachet cu scrisori, în speranţa de stimulare a apetitului sexual al partenerului, diminuat sensibil datorită prezenţei surorii în acelaşi apartament, cu precizarea „unul Ladima, a murit.”. Pe acest George Demetru Ladima, decedat în urmă cu trei luni de la data acelei întâlniri a lui Fred cu Emilia, autorul memoriilor îl cunoscuse la Movilă, o localitate balneară situată pe litoral, aproape de lacul Techirghiol. Dar lui Fred nu îi vine să creadă că acesta este autorul scrisorilor cu pricina, deoarece „a fi iubit pe femeia de lângă mine e a fi îngropat sufleteşte.”, consideră el, femeia alături de care „Sunt gol, lungit pe spate… Ea e lângă mine, aproape de tot, întreagă, mai sus, ca să‑şi poată petrece mâna în jurul gâtului meu… Sânii i se apropie acum voinici, fără să se diformeze prea mult… Banul cel mare, cafeniu, uşor bulbucat din jurul sfârcului drept e pe din două tăiat de marginea de sus a cămăşii pe care a ridicat‑o, din nou, doar într‑o parte.”.

Primele scrisori, citite în ordine cronologică, se referă la meseria de actriţă a Emiliei, considerată de Ladima vede un mare talent ce merită recunoaştere („Aş vrea să fii aclamată, să fii acoperită de flori…”). Dar atitudinea lui Fred Vasilescu faţă de pasiunea descoperită acolo este la început circumspectă, mai întâi consideră că nu ar fi la mijloc decât expresia unor înclinaţii de scriitor înspre a literaturiza o relaţie – „Emilia se dă atât de uşor, că mi se pare ciudat atâta literatură, ca să stea cineva cu ea în pat.”. Impresie modificată însă pentru că o altă scrisoare aduce mărturie incontestabilă asupra pasiunii cu care îşi trăia povestea de iubire autorul lor, din moment ce, spune acesta, „Îmi lipseşti ca lumina unui neuroastenic… […] Gândul despărţirii mi‑e absolut imposibil de realizat, cum nu pot gândi un cerc pătrat… Vom avea atâtea de lămurit… Nu ca femeie, nu de corpul tău duc lipsă, Emilia. Prezenţa ta sufletească îmi e necesară…”. O atitudine considerată de către Fred Vasilescu penibilă pentru un om de talia lui Ladima, compromiţătoare, datorită femeii de care se îndrăgostise.

Nota de subsol următoare reproduce un articol al gazetarului Ladima, probând astfel calitatea intelectuală şi morală a autorului scrisorilor, articol datorită căruia cel care îl redactase va pierde slujba la revista unde lucra. Anume, gazetarul propusese mutarea capitalei Regatului în Ardeal, deoarece la Bucureşti „În afară de frumuseţea cerului, totul terfeleşte imaginaţia… Dâmboviţa e meschină, ca un şanţ cu lături… Din iunie până în septembrie oraşul acesta miroase ca o ladă de gunoi.” etc. Pe când calitatea versurilor poetului Ladima va fi probată într‑o altă notă, apropiată de precedenta, prin reproducerea unei poezii concepute în aceeaşi tonalitate depresivă, intitulată Patul lui Procust („Felie de noroi e ciclul meu,/ Spre capătul carent arăt cu greu,/ Fuiorul tors al cretei mi‑e povară/ Şi de mă apără, mă şi măsoară.”…), în stil ermetic.

Revenind la iubirea cu doamna T. şi la istoricul relaţiei lui cu Ladima, Fred Vasilescu povesteşte modul în care l‑a cunoscut pe gazetar, în restaurantul hotelului Popovici de la Movilă unde, aflându‑se şi doamna T., pentru că aceasta îi face curte de la distanţă, socoteau cei din preajma lui, care o considerau o necunoscută pentru el, Fred face o criză de gelozie în momentul în care bărbatul ce îi ţine companie vrea să‑i dea femeii să bea din paharul lui. Loveşte cu pumnul în masă şi strigă „‑Doamnă, eşti o neruşinată.”, iar atunci când fosta sa iubită afirmă a nu‑l cunoaşte şi‑l întreabă ce doreşte, ripostează prin „– Cine sunt? Ce vreau?… Ai uitat când frământam cu dumneata droturile divanului meu?”. Urmare acestor cuvinte, se ridică de la o masă alăturată „un tip de lăutar sau doctor, aşa ceva, cu mustaţa de plutonier, cu manşetele scrobite ca două burlane”, George Demetru Ladima, în apărarea femeii pe care nu o cunoştea, spre a‑l pune la punct pe bărbatul gelos prin cuvintele „– Domnule, eşti un gujat… Şi dacă n‑ai fi beat, te‑aş pălmui.”. Jignit, Fred Vasilescu îl provoacă la duel dar, la intervenţia doamnei T., martorii se înţeleg ca totul să fie formal şi să se tragă în aer.

Emilia însă nu simte nimic din frământările naratorului legate de scrisorile pe care i le arătase, „Stă aşa, cum ar sta un peşte în borcanul cu apă, fără nici o nevoie de gândire sau mişcare, cu faţa în sus… Sânii i s‑au revărsat uşor înspre coaste cu banii arămii moi, lăţiţi.”. În acest cadru, Fred Vasilescu citeşte o altă scrisoare a lui Ladima care se referă la încercarea de a‑l determina pe autorul piesei de teatru Suflete tari şi al romanului de faţă să o distribuie pe actriţă ca dublură a doamnei Filotti în piesa respectivă; nota de subsol a autorului motivează acceptul său („nu mă interesează decât creatorii rolurilor, căci ei fixează momentul piesei…”).

Cu Ladima, Fred Vasilescu se va întâlni, după incidentul de la Movilă, şi i se va destăinui, lămurindu‑i cauzele atitudinii de atunci, într‑o noapte de vară, pe când stătea în maşină privind la geamul luminat al doamnei T. Îi mărturiseşte că o iubeşte, dar cum Ladima nu întreabă mai mult, nu putuse să‑i facă alte mărturisiri, deşi dorea, simţind că bărbatul de lângă el „Era singurul pe lume căruia i‑aş fi încredinţat taina, pe care n‑o ştiu nici părinţii mei, faptul cumplit care e cancerul vieţii mele, care mă face să fug de femeia iubită.

Următoarea scrisoare citită însoţea un dar făcut Emiliei, cruciuliţa de aur primită de Ladima de la mama sa, ceea ce prilejuieşte destinatarei cadoului câteva comentarii. Îl aştepta pe Nae Gheorghidiu, personajul din celălalt roman al autorului, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, iar prezenţa lui Ladima o deranja, astfel încât, pretextând că Nae Gheorghidiu este arendaşul micii sale moşii (nu avea nici o moşie), trece cu el în dormitor, lăsându‑l pe celălalt musafir cu sora ei, pe considerentul că „Uşa, vezi, e de lemn şi nu se prea aude prin ea…”. O altă întâlnire cu Nae Gheorghidiu, istoriseşte femeia, se va solda cu un incident neplăcut: uşa de la intrare rămăsese deschisă, era în dormitor cu Gheorghidiu, Ladima intrase şi auzind zgomot a încercat să pătrundă în dormitor, dar i se închide uşa cu zăvorul. Urmase o scrisoare pe care nu a mai păstrat‑o datorită conţinutului („Mă făcea ca pe o femeie de stradă… spunea că niciodată nu m‑a socotit altceva… că nu m‑a iubit… că‑i e silă de mine…”). Dar Ladima revine la vechile sentimente după ce iubita sa pretextează o neînţelegere, fiind singură acasă crezuse că are de‑a face cu un hoţ şi s‑a închis în dormitor.

Citind scrisori în care Ladima îi comunică iubitei sale suferinţa pricinuită de faptul că, neavând bani, nu îi poate oferi o viaţă decentă, Fred Vasilescu înţelege tragedia poetului – „Din pricina sărăciei nu putea să meargă în aceeaşi lume cu femeia pe care (oribil cuvânt) o iubea, şi atunci era cu neputinţă să exercite vreun control… Toate datele îi scăpau… Ea, care era totul pentru el, pleca gătită şi venea din oraş, cum ar fi mers într‑o cetate nepermisă lui, de unde s‑ar fi întors spunând ce vrea şi cât vrea să spuie… El era nevoit să creadă şi imaginaţia lui, necontrazisă de nici un incident al realităţii, putea să vadă o Emilie ideală, bună, suavă.

Dar destinul autorului corespondenţei se îndreaptă către moarte în momentul când se întâlneşte întâmplător cu un grup de actori ce râd pe seama sa şi când unul dintre aceştia îl informează despre o nouă aventură a Emiliei; drept urmare, „S‑a făcut în mine ca o lumină de moarte şi înţeleg acum toate întâmplările şi toate faptele omeneşti ale acestui an de delir, de când te cunosc…”, menţionează o altă epistolă. La trecerea a două luni însă, Ladima o frecventează din nou după ce, bolnav, femeia îl îngrijeşte în urma semnalului de alarmă tras de un prieten al poetului, Cibănoiu, acceptând situaţia aşa cum este căci „Pe lumea aceasta e tot ce mi s‑a dăruit într‑o viaţă de umilinţă, mizerie şi suferinţă.”. Fără a se ajunge la relaţii sexuale, „Stăteam numai aşa de vorbă, că altminteri era idealist.”, precizează Emilia drept răspuns la o întrebare a lui Fred Vasilescu.

Textul mărturisirilor cuprinde însă, pe lângă istoria scrisorilor, şi confesiuni făcute romancierului de către autorul lor, printre care şi cea referitoare la criza existenţială parcursă în momentul când a descoperit complicaţiile vieţii, o criză a semnelor: „Trăiesc o viaţă în care nimic din ceea ce se întâmplă nu mai are o semnificaţie simplă. […] Mai înainte viaţa mea avea zilele săptămânii: luni, marţi, miercuri etc., care corespundeau cu zilele cifrate în calendar… când era ora 12, era ora 12… Dacă era cald, mi‑era cald. Dacă aveam guturai, strănutam. […] Dar de câţiva ani, printr‑o acumulare de împrejurări deosebite, care ele însele or fi având vreun tâlc, semnele nu mai corespund conţinutului lor stabilit, faptele au alte cauze de cum le ştiu eu; dacă o femeie, care e zodia mea, râde, nu mai înseamnă că e veselă; […] când fug de un surâs, poate însemna că îl doresc”.

Fred Vasilescu revine la existenţa lui George Demetru Ladima, aşa cum o cunoaşte nemijlocit, pentru a se referi la funcţionarea poetului pe post de redactor al gazetei Veacul, proprietate a lui Nae Gheorghidiu şi Tănase Vasilescu, tatăl lui Fred. Gazeta fusese înfiinţată cu scopul de a răspunde atacurilor îndreptate, din sânul partidului liberal, împotriva lui Nae Gheorghidiu, membru al acestui partid, angajarea lui Ladima datorându‑se intervenţiei tânărului Fred. Datorită onestităţii şi spiritului polemic dovedite de Ladima, gazeta va avea un succes nesperat de patroni, devine din instrument politic o publicaţie credibilă prin ea însăşi. O notă de subsol referitoare la împrejurările apariţiei gazetei, datorată probabil aspectelor sale de ordin politic şi social, aparţinătoare autorului romanului, arată că „tot romanul acesta e o ficţiune pură. Chiar dacă unele întâmplări, aci anonime, sunt născute prin sugestie dintr‑altele care s‑au întâmplat aievea, dimpotrivă, toate numele autentice, citate negru pe alb, fie ale autorului, fie dintre cele cunoscute, corespund unor momente strict imaginare. Acest «dosar de existenţe», se înţelege de la sine, este închipuit tot şi numai unele necesităţi de convenţional pe care le impune tiparul ne‑au făcut să‑i dăm o formă care poate să înşele.”.

Dar Ladima luase polemica de la Veacul în nume personal; neştiind că este un simplu instrument în lupta politică, îşi depăşeşte atribuţiile şi dezvăluie, indirect, afaceri ale lui Gheorghidiu pe spatele guvernului (mărirea comenzilor de cărbune ale Căilor Ferate peste necesar, pentru că Gheorghidiu este preşedinte al consiliului de administraţie al unei mine), ceea ce îl determină pe Tănase Vasilescu să intervină, cerându‑i gazetarului să înceteze campania. Ladima îşi dă demisia („Eu sunt un om care scrie… Şi dacă nu scriu ceea ce gândesc, de ce să mai scriu? Nu pot altfel.”) însă revine asupra deciziei, la insistenţele lui Fred, şi acceptă o întrerupere temporară a campaniei de presă în chestiunea furniturilor de cărbune.

În vremea frământărilor legate de Veacul, o întâlnire întâmplătoare a lui Fred cu fosta iubită, la vernisajul unei expoziţii de pictură şi sculptură unde participase şi Ladima, îşi aminteşte Fred Vasilescu, i‑a declanşat acestuia din urmă amintiri tulburătoare asupra relaţiei, despre senzualitatea femeii din vremea de început a iubirii lor: „Ardea toată aşa cum nu mi s‑a mai întâmplat să simt fierbinte un corp omenesc, de o sănătate mlădioasă şi sprintenă de animal tânăr […] ne închideam ca nişte demenţi în vreo cameră de hotel ardelean, de sâmbătă seara până luni dimineaţa. Nu‑i plăcea nici o perversiune, nici o «rafinerie» aşa‑zisă de femeie modernă, dar punea atâta iscusinţă, ştia să abuzeze de toate posibilităţile posesiunii, să ceară simţurilor prelungiri iscusite, totul până în pragul nebuniei, când dezlănţuirile bruşte, după atâtea reţineri, nu mai ştiam de ne vor lăsa în toate minţile.”.

Pe planul iubirii lui Ladima pentru Emilia, scrisorile ajung la punctul intenţiilor matrimoniale, susţinute de speranţa unui trai decent dată de câştigurile de la Veacul, speranţă care justifica, în ochii lui, castitatea în atitudinea faţă de iubita sa („Dacă nu am făcut nimic care să‑ţi arate cât de adâncă şi nestrămutată e dragostea mea, dacă nu ţi‑am cerut decât un sărut, a fost pentru că te iubesc atât de mult, că nu doresc să fii a mea decât ca nevastă…”). Cu toată sporirea veniturilor poetului însă, Fred Vasilescu îşi aminteşte faptul că nu reuşeşte să‑l convertească înspre moda vremii (a anului 1927 – precizează o notă de subsol a romancierului, datată din 1933), căci desconsideră fenomenul modei.

Înainte de revelion, Fred – îşi aminteşte în memoriile lui –, după întreruperea legăturilor cu doamna T., doreşte să‑i facă un cadou substanţial, care să o ajute în caz de nevoie, şi îi cumpără o brăţară în valoare de 800.000 de lei (salariul primit de Ladima era de 20.000), pretextând o întâlnire întâmplătoare, dar nu petrece revelionul cu ea, deşi femeia dorise acest lucru. Urmează apoi o serie de întâlniri, dar în spaţii publice („Ca şi când ne‑am fi descoperit o vocaţie nouă, am vizitat, în cele două săptămâni care au urmat, toate expoziţiile şi muzeele din Bucureşti… Eu eram într‑o aiureală de fericire continuă.”), până când Fred pleacă în Franţa pentru o lună, ca să facă recepţia unui avion, prilej pentru el de a‑şi exprima epistolar sentimentele („Eliberat de groaza apropierii, i‑am scris de acolo în fiecare zi, scrisori de dragoste smintite, cu voluptatea de a urla în fiecare rând că o iubesc, de a mă umili în declaraţii de robire absolută.”). După revenirea în ţară, cu ocazia unei aniversări a iubirii lor, doamna T. doreşte să‑şi petreacă noaptea cu el, dar este refuzată brutal: „– Doamnă, cred că faceţi o confuzie… Vă preţuiesc nesfârşit ca inteligenţă… şi‑mi place prezenţa dumneavoastră… dar nu mă interesaţi ca femeie.”. Conflictul cu Ladima, de la Movilă, avusese loc în luna august din acel an, pe fondul unei stări obsesive permanente, notează Fred („Când nu pot să‑mi închipui în amănunte, în cadrul ei, viaţa pe care o duce… mi se aprinde ceva în minte, ia foc totul în mine…”).

Întrerupând şirul amintirilor de dinaintea întâlnirii cu Emilia, Fred Vasilescu reia subiectul involuţiei lui Ladima, care demisionase de la gazeta lui Nae Gheorghidiu şi Tănase Vasilescu în urma unui atac al gazetarului împotriva unui cartel industrial, în momentul când Gheorghidiu dorea să revină în parlament pe listele partidului liberal iar atitudinea gazetarului îi stânjenea planurile, astfel încât cei doi proprietari au angajat un alt redactor, cu menirea de a superviza textele lui Ladima pe teme politice, act neacceptat de către acesta din urmă şi soldat cu demisia lui. Scrisorile din urma plecării de la gazetă arată o stare sufletească profund depresivă – „Ah… dezgustătoare iarnă… Mi‑e silă de tot… şi sunt obosit… E ceva sfârşit în mine, Emy… Vreau să stau puţin lângă tine… Câteva cuvinte… ale tale ar fi ca un balsam. Dacă ţi‑aş ţine o seară întreagă mâna în mâna mea, poate s‑ar mai împrăştia gândurile acestea care roiesc deasupra mea ca nişte corbi…”.

Pentru că Fred îşi aminteşte, în scris, cum eşuase în tentativa de a stabili un record mondial de distanţă, zburând până la Capetown, şi cum doamna T. îi urmărise cu maşina la decolare avionul, textul inserează un elogiu feminităţii celei iubite, în contrast cu alte femei sau cu amanta din momentul citirii scrisorilor lui Ladima: „Căci pe când Emilia, de pildă, are ceva dintr‑o unealtă prost conducătoare de electricitate, sau îţi dă totdeauna impresia unei baterii descărcate, din pricina proastei fabricaţii, doamna T. pare străbătută necontenit de un fluid, care o face excesiv sexuală, chiar în gesturile de obicei inerte la celelalte femei (de pildă, să aştearnă un şervet pe o mescioară, să scrie atent o scrisoare, să privească mirată un tramvai). Cred că acest curent continuu era de fapt gândire.”.

O notă de subsol făcută scrisorii prin care Ladima trimisese o poezie de‑a sa Emiliei, împreună cu elogierea obişnuită a calităţilor femeii, cuprinde menţionarea părerilor acestuia despre lirică, făcute cunoscute romancierului într‑o discuţie cu autorul respectivei poezii. „Creatorul de poezie – spusese atunci Ladima – e un profet, un iluminat, e construit altfel decât ceilalţi oameni, are simţuri în plus şi darul de a transforma orice atinge. […] Există indivizi care au anumite vise, un fel de realitate transfigurată. Ca viziunea unei supralumi. Nu ştiu dacă e construită numai cu elemente din realitatea normală, sau e viziunea unui alt plan de existenţă. E un peisaj diformat, dar nu într‑un mod vulgar”.

Începutul iubirii sale pentru doamna T., îşi aminteşte Fred Vasilescu, se datorase unei întâmplări: voise să‑şi amenajeze un apartament, intrase la magazinul Arta Decorativă pentru că îi plăcea mobila modernă, în stil cubist, de acolo şi încredinţase proprietarei, viitoarea sa mare dragoste, sarcina de a‑i mobila şi decora casa. La recepţia lucrării o invitase să ia cina cu el acolo şi apoi să rămână peste noapte, ceea ce ea acceptase, va spune mai târziu, datorită încrederii ce i se arătase („M‑a impresionat gestul de a‑mi da cheia… A dizolvat totul în mine.”). Dar spre surpriza lui, Fred va descoperi la început o femeie timidă, care nu se dezbracă în prezenţa lui şi care când îl cheamă să intre în dormitor „Cu capul pe perină strângea, cu pumnii vârâţi dedesubt, cearşaful, până sub bărbie, sus. […] era acum în pat un cap de fetiţă puţin speriată, cu ochii mari umezi, în care tremura neliniştea, gura îi era crispată într‑un surâs, care putea fi şi îndurerat şi pedepsit de emoţie…”. Atitudinea ei nu însemna însă lipsă de senzualitate („Ardea toată cum nu mi se întâmplase să întâlnesc un trup arzând…”).

Urmărind mai departe firul pasiunii lui Ladima, Fred Vasilescu află de la Emilia despre ceea ce ar fi putut reprezenta punctul final de cotitură din relaţia ei cu gazetarul, dar nu a fost aşa. O invitaţie la masă transmisă de Fred – care aştepta în maşină –, printr‑o prietenă a Emiliei, Gina, în urma căreia iubita lui Ladima se îmbracă şi dă să plece, declanşează în acesta din urmă, ce observase faptul că un bărbat neidentificat de el o aştepta în maşină, o criză de gelozie („– Eşti o mizerabilă… Acum înţeleg mai bine ca oricând. Eşti cu adevărat… Dar ce nu m‑a făcut: târâtură, târfă…”, relatează Emilia). A doua zi însă după acea scenă, Ladima revenise la Emilia, spune aceasta, „palid, domol şi pocăit, ca un câine cu coada între picioare”. Ceva mai târziu, după ce îşi dă seama că nu poate să se angajeze nicăieri, că îi sunt respinse articolele, şi datorită atitudinii intransigente de la gazeta Veacul, va mărturisi într‑o scrisoare senzaţia de impas radical, de sfârşit al drumului – „Sunt încolţit din toate părţile şi în curând nici o mişcare nu va mai fi posibilă.

Lectura epistolelor şi rememorările femeii îl determinaseră pe Fred Vasilescu să considere că ar trebui luate scrisorile („nu trebuie să mai slujească, pentru nimeni în viitor, drept afrodiziac.”) şi să se gândească să se mai culce o dată cu ea, spre a‑i adormi bănuielile, dar renunţă, pentru că vederea femeii goale de lângă el nu îl mai stârneşte. Odată tensiunea dinaintea posesiei consumată, Emilia nu mai rămâne cu nici o undă de mister, de atractivitate în ea căci, socoteşte Fred, în opoziţie cu ea, „femeile care înseamnă destinul unui om, cele adevărate, care sunt foarte puţine (căci restul sunt femele), îşi încep misterul după ce s‑au răsturnat în patul bărbatului.”.

Dar capacitatea lui Ladima de a se autoiluziona se apropie de sfârşit atunci când îşi întâlneşte iubita la braţul unui bărbat şi îi scrie, drept consecinţă, că ceea simte pentru ea „nu e nici dragoste, nici ură… E ceea ce simte somnambulul pentru lună…”. Revine în casa Emiliei dar sora ei i‑a cerut să plece din apartamentul lor, căci sosise bărbatul la al cărei braţ o văzuse, apoi trimite o ultimă scrisoare prin care solicita restituirea tuturor scrisorilor lui, ceea ce însă Emilia nu a făcut. Două săptămâni mai târziu eroul romanului epistolar, George Demetru Ladima, se va sinucide împuşcându‑se cu un revolver („Din mizerie… Vai de capul lui. Într‑o vreme nu mai mânca poate nici o dată pe zi.”, afirmă Emilia).

Pentru a şterge urmele suferinţei şi umilinţelor poetului, Fred Vasilescu notează în finalul amintirilor sale cu privire la după‑amiaza de august petrecută cu Emilia, că a furat scrisorile, orice negociere cu ea spre a le obţine altfel fiind imposibilă deoarece ar cere cu atât mai mult cu cât i s‑ar oferi mai mult.

 

Epilog I

 

Acest epilog, datorat tot lui Fred Vasilescu, narează evenimente petrecute imediat după cele relatate în capitolul anterior, începând cu căutarea anunţurilor din ziare şi reviste cu privire la moartea lui Ladima, din săptămâna morţii poetului. Presa care se ocupase de acest caz, constată Fred, inserase „articolaşe‑necrologuri [care] erau surprinzător de elogioase, contrastând cu ostentaţia cu care era trecut sub tăcere în viaţă. Dar era un fel de laudă gratuită, ca şi când cuvintele ar fi fost tocite de sens şi trebuiau umflate: «G. D. Ladima, un strălucit talent», sau «a fost unul dintre cei mai lăudaţi (?) poeţi de azi». Una vorbea chiar de «o mare pierdere pentru literatura românească». Era în toate acestea un soi de publicitate indiferentă în ceea ce priveşte însuşi obiectul, dar binevoitoare şi amabilă, fiind vorba despre un confrate.”.

Pentru a descoperi însă adevărul cu privire la sinucidere, autorul epilogului s‑a adresat celui care se ocupase din partea oficialităţilor de caz, procurorul de serviciu, admirator al poetului decedat, pe care îl socotea „drept unul dintre cei mai de seamă poeţi ai noştri, de la Eminescu încoace, deşi era aproape necunoscut marelui public.”. Află astfel că bărbatul nu s‑a omorât din pricina mizeriei – aşa cum a presupus Emilia –, căci s‑au găsit asupra lui două bancnote de câte 500 de lei, ci din amor pentru o altă femeie, pentru doamna T., după cum arăta o scrisoare lăsată ei, în care afirmă drept cauză a gestului nerealizarea sentimentului său, lipsa oricărui semn de interes erotic din partea femeii („Doamnă, în clipa morţii, gândesc halucinat ce‑ar fi fost iubirea aceasta, despre care nu îndrăznesc să spun «a noastră» şi strig în mine însumi bucuria cumplită că gestul acesta descreierat va scoate în privirea dumneavoastră alt gând decât afecţioasa indiferenţă de prinţesă îndepărtată, pe care aţi avut‑o pentru mine până acum.”).

Un prieten al defunctului, Cibănoiu, pe care Fred Vasilescu arată că îl contactase pentru a stabili misterul gestului fatal, şi despre care ştia de la Emilia şi din scrisorile lui Ladima, avusese însă o altă opinie. Poetul nu s‑a sinucis din dragoste, cu toate că „a iubit, cu o patimă nepermisă, de om descreierat, pe o femeie fără suflet, o actriţă, fire netrebnică, în carnea căreia înflorea numai ochiul diavolului.”, spusese Cibănoiu, ci din pricina unui alt prieten, Bulgăran, care i‑a insuflat idei ateiste care au determinat actul final în asociere cu conştiinţa ireparabilei erori pe care o săvârşise iubind acea femeie. Cibănoiu afirmă aceasta pornind de la o mărturisire a îndoielilor lui Ladima pe care le reproduce: „dacă sunt ţărână din ţărână, dacă am ieşit din haos întâmplător şi niciodată nu vom cunoaşte o nouă viaţă, dacă aceasta, pe care am trăit‑o, a fost singura posibilă pentru mine dintr‑un miliard de posibilităţi, şi eu am sacrificat‑o îndurând lipsuri cumplite, iubind pe Emilia Răchitaru? Arde pielea pe mine ca o cămaşe de foc când mă gândesc că asta ar fi posibil.”.

Epilog II

Povestit de autor

Autorul romanului menţionează, în acest epilog pe care şi‑l atribuie, mersul contactelor sale cu Fred Vasilescu: nu îl mai văzuse de la întâlnirea din dreptul Cercului Militar din Bucureşti, atunci când arătându‑i „o trecătoare banală” declanşase şirul amintirilor sale notate în scris, dar au menţinut contactul telefonic pe această temă. Referitor la redactarea memoriilor de către Fred, notează autorul că a înţeles, în cadrul acelor convorbiri la telefon, „ce uimitoare descoperire a fost pentru el posibilitatea de eliberare prin scris. Refulând ani de zile un mister ca pe un germen distructiv, în adâncul organic, închis în taina lui în el însuşi, ca şi când ar fi fost încarcerat cu un dement, expresia devenită posibilă căpăta pentru el sensul unei evadări.”.

Memoriile au fost trimise de către Fred prin şoferul său pentru a fi citite, în urma unei convorbiri telefonice în care stabiliseră o întâlnire pentru a doua zi seara, dar întâlnirea nu s‑a mai produs deoarece, află autorul dintr‑un comunicat de presă, Fred decedase într‑un accident aviatic, tentativa de aterizare nereuşită de lângă Ciulniţa, după ce încercase o depăşire de record mondial la viteză pe 500 de kilometri. Fotografiile publicate în presă cu acest prilej „nu mai înfăţişau nimic din tânărul blond, cu obrazul limpede, cu trăsături regulate şi evidente ca un cap de statuie grecească, doar cu fruntea puţin cam boltită deasupra ochilor verzi adânci. Cu atât mai puţin aminteau de acel corp vânjos din sportivitate diversă, complementară, cu mişcări mlădioase de haiduc tânăr, afemeiat şi gânditor.”. Citindu‑i după deces însemnările, autorul va fi captivat de frenezia şi sinceritatea cu care fuseseră făcute notaţiile dar şi de o altă ideea referitoare la semnificaţia lor pentru cel care le scrisese: „A fost, parcă, o moarte amânată până la realizarea unui mod de perpetuare […] De ce n‑aş spune că gândul unei sinucideri amânate îndelung nu mi se pare incompatibil cu întâmplările din urmă.”.

Pe doamna T. autorul nu o întâlneşte decât la jumătate de an de la cele întâmplate căci, şocată de moartea iubitului ei, se instalează la Viena, şi află de la aceasta că înainte de a părăsi ţara fusese vizitată de mama şi sora lui Fred, îndurerate, spre a‑i comunica faptul că prin testament moştenise toată averea defunctului, destul de mare. Referitor la sentimentele acestuia pentru ea, doamna T. avusese atitudini oscilante, se confesează ea scriitorului: „Era prea bun… Avea remuşcări, ştia că îl iubesc. Uneori îmi părea şi mie că în ceea ce simţea el pentru mine e şi altceva decât bunătate şi recunoştinţă de bărbat iubit fără limită… Încercam să mă conving şi mă loveam ca de o bară de fier… insultată, uneori bruscată de el… Mai târziu renunţasem…”. Şi, dându‑i însemnările bărbatului pe care îl iubise, autorul se întreabă dacă doamna T. va dezlega misterul respingerii ei şi dacă, în general, există soluţii unice la problemele existenţei, căci „Taina lui Fred Vasilescu merge poate în cea universală, fără nici un moment de sprijin adevărat, aşa cum, singur a spus‑o parcă, un afluent urmează legea fluviului.”.

Tag-uri:Patul lui Procust  de Camil Petrescu - rezumat,Patul lui Procust  de Camil Petrescu - rezumat, Camil Petrescu - opere, 

 

 



Alte articole din aceeasi categorie

Photo

Alexandru Lapusneanul, de Costache Negruzzi - nuvelă istorică

// // // // // // Considerată prima nuvelă istorică românească, opera lui Costache Negruzzi Alexandru Lăpuşneanul apare în anul 1840, în revista „Dacia literară”, încadrându-se perfect în programul romantic ...Citeste mai mult

Photo

În Dulcele Stil Clasic, N. Stănescu

Universul liric // // // // // // Poezia În dulcele stil clasic deschide volumul din 1970, volum ce aparţine celei de-a doua etape a creţiei poetului, în care adevărata rafinare ...Citeste mai mult

Photo

Moromeţii de Marin Preda

Scriitor realist modern, M.Preda este creatorul unui roman tulburator prin sensurile lui, prin universul artistic si personajul creat // // // // // // Ca orice roman, el reprezintăo scriere amplă ...Citeste mai mult

Photo

Moara cu Noroc de I. Slavici - caracterizarea lui Ghiţă

// // // // // // „Nuvelă solidă cu subiect de roman” (G. Călinescu), opera lui I. Slavici urmăreşte cu minuţiozitate zbuciumul sufletesc al unor personaje complexe, puternic individualizate prin ...Citeste mai mult

Photo

Maitreyi de M. Eliade - Scenariul arhetipal al erosului si evoluţia cuplului

Incipitul romanului îl surprinde pe protagonist în încercarea de a-şi aminti ziua în care a întâlnit-o pe Maitreyi, neliniştit de faptul că nu poate retrăi aievea mirarea, nesiguranţa şi turburarea ...Citeste mai mult

Photo

Ion de L. Rebreanu - roman realist-interbelic

Într-o epocă ce denunţa criza romanului românesc, opera romancierului L. Rebreanu reprezintă prima contribuţie fundamentală la crearea romanului românesc modern. // // // // v            Apărut în 1920, romanul Ion este ...Citeste mai mult

Photo

Ion de L. Rebreanu, Caracterizare personaj principal

// // // // // // Liviu Rebreanu creează în opera sa Ion o galerie bogată de personaje, dominantă fiind imaginea lui Ion, „simbolul individual al ţăranului român, setos până ...Citeste mai mult

Photo

Riga Crypto și Laponia Enigel, I. Barbu

Univers liric Poemul se integrează în ciclul Uvedenrode din volumul Joc secund  şi se încadrează în cea de-a doua etapă a creaţiei lui Barbu- „baladesc şi de evocare balcanică”. Sub aspect compoziţional, ...Citeste mai mult

Photo

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, de Lucian Blaga -artă poetică

Specificul universului poetic blagian Deschizând volumul de debut al lui L. Blaga – Poemele luminii- , poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii este una dintre cele mai cunoscute ...Citeste mai mult

Photo

Baltagul de M. Sadoveanu

Opera sadoveniană reprezintă epopeea noastră naţională, o mărturisire artistică a unui mod de a gândi şi de a simţi. Venind din folclor, din Neculce şi Creangă, Sadoveanu este un scriitor ...Citeste mai mult

Photo

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu, Caracterizare personaj principal

Personajul principal din romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, Ştefan Gheorghidiu, sublocotenent într-un regiment de infanterie, trimis pentru fortificarea văii Prahovei, este concentrat de curând, ceea ce ...Citeste mai mult

Photo

Povestea lui Harap-Alb, Ion Creangă - basmul cult

Opera lui Ion Creangă s-a statornicit în literatură ca unul dintre cele mai rezistente momente ale prozei artistice româneşti durabile, tocmai pentru că a reuşit să prindă în ea sensul ...Citeste mai mult

Photo

Ion de L. Rebreanu, Caracterizare Ana

// // // // // // Tipologic, Ana întruchipează destinul femeii din  mediul rural, adânc stratificat şi stăpânit de o mentalitate pe măsură, ea reprezentând  „două braţe de lucru, o ...Citeste mai mult

Photo

ALEXANDRU LAPUSNEANUL, de Costache Negruzzi

ALEXANDRU LĂPUŞNEANUL, de Costache Negruzzi - caracterizarea personajului principal-                   Considerată prima nuvelă istorică românească, opera lui Costache Negruzzi evocă, într-un spaţiu concentrat, momente din cea de-a doua domnie a lui Alexandru ...Citeste mai mult

Photo

Cantareata cheala de Eugene Ionesco -rezumat

                                                              ...Citeste mai mult

Photo

Caprioara din vis de Vasile Voiculescu-rezumat

                                                    Un bătrân sculptor animalier mărturiseşte tovarăşilor ...Citeste mai mult

Photo

In mijlocul lupilor de Vasile Voiculescu-rezumat

                                                      // // // // // ...Citeste mai mult

Photo

Lostrita de Vasile Voiculescu - rezumat

                                                       // // // // ...Citeste mai mult

Photo

George Calinescu -Enigma Otiliei- rezumat

                                                       G. CĂLINESCU     ...Citeste mai mult

Photo

La tiganci de Mircea Eliade - rezumat

// // // // // //                                                 ...Citeste mai mult

Photo

Maitreyi de Mircea Eliade - rezumat

// // // // // //                                                 ...Citeste mai mult

Photo

Fratii Jderi de Mihail Sadoveanu - rezumat

// // // // // //                                                 ...Citeste mai mult

Photo

Creanga de aur de Mihail Sadoveanu-rezumat

 I // // // // // // E vorba de părinţii noştri de demult, iar stăruinţa bătrânului mag de odinioară e departe de a fi o simplă iluzie  August 1926. Într‑o tabără ...Citeste mai mult

Photo

Baltagul de Mihail Sadoveanu - rezumat

// // // // // // Stăpâne, stăpâne, Mai chiamă ş‑un câne… I Romanul începe cu o legendă: îndată după facerea lumii, Dumnezeu „a pus rânduială” diferitelor neamuri: ţiganilor „să cânte cu cetera”, ...Citeste mai mult

Photo

Zodia cancerului sau vremea Ducai - Vodă de Mihail Sadoveanu - rezumat

I  În care se vede cum intră în Moldova un călător dintr‑o ţară depărtată şi cum Ilie Turculeţ nu‑i  numai căpitan de steag, ci şi cititor în stele   // // // // // ...Citeste mai mult

Photo

Fantana dintre plopi de Mihai Sadoveanu - rezumat

                                                // // // // // // Naratorul ...Citeste mai mult

Photo

Mesterul Manole de Lucian Blaga - rezumat

// // // // // //  ACTUL ÎNTÂI  Scena reprezintă „Cămara de lucru a lui Manole. Multe, foarte multe lumânări aprinse – pe masă, pe blidar, în fereastră. Pe masă e ...Citeste mai mult

Photo

Concert din muzica de Bach de Hortensia-Papadat-Bengescu - rezumat

Acest roman s‑a citit pe măsură ce a fost scris şi a fost lucrat pe măsură ce s‑a citit în şedinţele literare ale cenaclului „Sburătorul” din anul 1925. I Doctorul Rim – profesor universitar ...Citeste mai mult

Photo

Craii de Curtea -Veche de Mateiu Caragiale - rezumat

                                               „Que voulez‑vous, nous sommes ici aux portes de l’Orient, ...Citeste mai mult

Photo

Padurea spanzuratilor de Liviu Rebreanu - rezumat

// // // // // //                                                 ...Citeste mai mult

Photo

Ion de Liviu Rebreanu - rezumat

// // // //                                                    GLASUL PĂMÂNTULUI  Capitolul ...Citeste mai mult

Photo

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu - rezumat

// // // // // // La Piatra Craiului, în munte Naratorul, Ştefan Gheorghidiu, arată în amintirile sale scrise că „în primăvara anului 1916, ca sublocotenent proaspăt, întâia dată concentrat”, luase ...Citeste mai mult

Photo

Suflete tari de Camil Petrescu - rezumat

  ACTUL I // // // // // // Suntem „Către sfârşitul după‑amiezii, prin toamna lui 1913, în casa lui Matei Boiu‑Dorcani”, unde „E o atmosferă bătrânească, dar în acelaşi timp de ...Citeste mai mult

Photo

Jocul ielelor de Camil Petrescu - rezumat

 ACTUL I  Tabloul I   // // // // // // Scena înfăţişează direcţiunea ziarului Dreptatea sociala, de lângă parcul Oteteleşeanu, din Bucureşti, având ca elemente distinctive o panoplie de scrimă şi portretul ...Citeste mai mult

Photo

Apus de soare de Barbu Stefanescu Delavrancea-rezumat

ACTUL I Scena I Decorul reprezintă „o aripă a castelului din Suceava, cu ferestre cu gratii de fer, sfârşindu‑se cu o terasă pusă pe tălpi de peatră”. Se vede „ograda domnească, cu ...Citeste mai mult

Photo

Mara de Ioan Slavici - rezumat

// // // // // //  Capitolul I Sărăcuţii mamei  Mara este, arată naratorul, o văduvă cu doi copii mici, din Radna, lângă Lipova; fostul ei soţ, Bârzovanu, „era, când a fost, ...Citeste mai mult

Photo

Pădureanca de Ioan Slavici- rezumat

I Este vreme de holeră, în câmpia bănăţeană, stăpânirea interzisese deplasarea oamenilor între localităţi, instituind măsuri de carantină, dar Busuioc, „bogătoiul” din Curtici, nu vrea să audă de acestea, trimiţându‑şi fiul, ...Citeste mai mult

Photo

Moara cu noroc-de-Ioan Slavici-rezumat

I  Soacra lui Ghiţă îşi spune părerea în legătură cu intenţia ginerelui ei de a lua în arendă cârciuma numită Mora cu noroc, de lângă Ineu, adresându‑se ginerelui şi fiicei, Ana: ...Citeste mai mult

Photo

În vreme de război de Ion Luca Caragiale -rezumat

// // // // // //  I  Autorul arată că tâlharii „foarte‑ndrăzneţi şi foarte cruzi”, care „băgaseră spaima în trei hotare” au fost prinşi. Aceştia „începuseră cu hoţie de cai; apoi, ...Citeste mai mult

Photo

O scrisoare pierdută de Ion Luca Cargiale -rezumat

   Acţiunea se petrece „În capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre”, precizează indicaţia de regie a piesei.  ACTUL I  Decorul reprezintă „O anticameră bine mobilată. Uşă în fund cu două ferestre ...Citeste mai mult

Photo

O noapte furtunoasă de Ion Luca Caragiale-rezumat

ACTUL I  Scena reprezintă „O odaie de mahala.” cu „Mobile de lemn şi paie.” şi „în fund, rezemată de fereastră, o puşcă de gardist [membru al gărzii civice] cu spanga [baioneta] ...Citeste mai mult

Photo

Amintiri din copilarie de Ion Creanga - rezumat

I  Naratorul începe prin a evoca satul copilăriei sale, aşa cum era în timpul când el începuse a se „ridica băieţaş la casa părinţilor” săi: „Ş‑apoi Humuleştii, şi pe vremea aceea, ...Citeste mai mult

Photo

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga-rezumat

// // // // // //   Verde‑Împărat trimite fratelui său, Craiul, care „era odată într‑o ţară”, o scrisoare pentru a‑i cere să‑i dea pe unul dintre cei trei fii ai ...Citeste mai mult

Photo

Moș Nichifor Coțcariul de Ion Creanga - rezumat

„Moş Nichifor Coţcariul [îşi începe povestitorul relatarea, probabil după informaţii primite de la tatăl său şi transmise acestuia de la „bătrânii, care auziseră din gura lui moş Nichifor”] nu‑i o ...Citeste mai mult

Photo

Cezara de Mihai Eminescu-rezumat

I Ieronim este „frate laic” într‑o veche mănăstire italiană, unde ocupă „o chilie pe pereţii căreia erau aruncate cu creionul fel de fel de schiţe ciudate – ici un sfânt, colo ...Citeste mai mult

Photo

Făt Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu-rezumat

Acţiunea basmului se petrece „pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului”. ...Citeste mai mult

Photo

Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu -rezumat

  // // // // // // Vorbind în sine, Dionis constată că felul în care percepe lumea depinde de organele de simţ („dacă închid un ochi văd mâna mea mai ...Citeste mai mult

Photo

Despot Vodă de Vasile Alecsandri-rezumat

Legendă istorică în versuri 5 acturi şi 2 tablouri ACTUL I Tabloul I Decorul reprezintă „Culmea Carpaţilor ce desparte Bucovina de Transilvania”. Scena 1  Doi plăieşi, Jumătate şi Limbă‑Dulce, paznici ai graniţei, se află la hotar, ...Citeste mai mult

Photo

Chirița în Provinție de Vasile Alecsandri-rezumat

// // // // // // Comedie cu cântice, în 2 acte ACTUL I Decorul reprezintă „o ogradă de curte boierească la ţară.”, având în stânga locuinţa personajului principal, Chiriţa Bârzoi, în ...Citeste mai mult

Photo

Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi -rezumat

// // // // // // I „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu...”  Alexandru Lăpuşneanul revine în ţară, „întovărăşit de şepte mii spahii şi de vro trei mii oaste de ...Citeste mai mult

Photo

Miron Costin

MIRON COSTIN (1633-1691) cronicar de seama si inalt dregator, poet si om de arme, filozof si diplomnat, fire plecata spre studii si prelungi lecture a fost unul dintre cei mai importanti ...Citeste mai mult

Photo

Ion Neculce, Viata lui Ion Neculce, Scrierile lui Ion Neculce

ION NECULCE (1672-1745)Cronicar moldovean, un nume rasunator in literatura romana, s-a nascut in Prigoreni, langa Targul Frumos.Ion Neculce a fost numit in 1691 in slujba de postelnic, apoi in cea ...Citeste mai mult

Photo

Noaptea, Pastel Vasile Alecsandri, demonstratie ca poezia este pastel

  Vasile Alecsandri Pastelul este o specie a genului liric, poezie descriptive care prezinta un aspect al naturii, cu univers vegetal sau fantastic, un moment calendaristic, prin intermediul caruia se exprima sentimentele ...Citeste mai mult

Photo

Caracterizare personaj principal al operei literare Miorita

// // // // // //   Caracterizarea personajului principal al operei “Miorita”  Personajul orincipal al baladei populare “Miorita” este ciobanul moldovean. El apare in toate momentele subiectului fiind caracterizat direct si ...Citeste mai mult

Photo

O scrisoare pierdută, I.L. Caragiale Caracterizarea personajelor

// // // // // //   Caracterizarea personajelor la “O scrisoare pierduta” Ioan Luca Caragiale Ca dramaturg, I.L. Caragiale nu se remarcanuma prin arta compozitiei, a structurii conflictelor, ci si prin talentul ...Citeste mai mult

Photo

Baltagul, de Mihail Sadoveanu, Caracterizarea personajelor

Caracterizarea personajelor “Baltagul”Mihail Sadoveanu Romanul “Baltagul” ramane o scriere remarcabila si prin personajele sale.Exista personaje principale, secundare si episodice. // // // // // // Vitoaria Lipan devine un tip reprezentativ dar care ...Citeste mai mult

Photo

Referat Baltagul, de Mihail Sadoveanu

“Baltagul” Mihail Sadoveanu Romanul este o specie a genului epic, in proza cu o actiune mai complicata si de mai mare intindere, decat celelalte specii epice in proza desfasurata, de regula, pe ...Citeste mai mult

Photo

Amurg de toamnă, de Lucian Blaga

Amurg de toamna De L.Blaga Date despre autor si opera:-Lucian Blaga,o presonalitate marcanta a culturii romanesti,a fost filozof,poet,prozator,dramaturg,si traducator.-ca poet propune alte modalitatii de explorare a universului,a lumi inconjuratoare.-poezia “Amurg de toamna”face ...Citeste mai mult

Photo

Mihai Eminescu,poet national al romanilor

Biografie Mihai Eminescu 1850 Mihai Eminescu se naste la Ipotesti pe data de 15 ianuarie ca si al saptelea copil al familiei Eminescu. 1858 Intre 1858 si 1860 Eminescu urmeaza scoala ...Citeste mai mult