Thursday, 09 April, 2020

Turda, Ioan Ratiu, 54/3, Tel. 0264312565 , dacicusmedia@gmail.com, afaceriardelene@gmail.com

Mara de Ioan Slavici - rezumat

 Capitolul I

Sărăcuţii mamei

 Mara este, arată naratorul, o văduvă cu doi copii mici, din Radna, lângă Lipova; fostul ei soţ, Bârzovanu, „era, când a fost, mai mult cârpaci decât cizmar şi şedea mai bucuros în bort [cârciumă] decât acasă; tot le‑au mai rămas însă copiilor vreo două sute de pruni pe lunca Murăşului, viuţa din dealul despre Păuliş şi casa pe care mama lor o căpătase de zestre.”. Pentru a‑şi întreţine familia, femeia se îndeletniceşte cu micul comerţ, în special de legume şi fructe; în esenţă „vinde ce poate şi cumpără ce găseşte; duce de la Radna ceea ce nu găseşte la Lipova ori la Arad, şi aduce de la Arad ceea ce nu găseşte la Radna ori la Lipova.”. În spatele mărfurilor ei, în târg, lumea o vede „mare, spătoasă, greoaie şi cu obrajii bătuţi de soare, de ploi şi de vânt”, având grijă totodată de cei doi copii, Persida şi Trică, ce se joacă printre picioarele oamenilor. Are grijă să pună zilnic bani de‑o parte, în fiecare din cei trei ciorapi de la capul patului, unul pentru fată, unul pentru băiat şi unul pentru bătrâneţile ei şi înmormântare, iar dacă suma economisită e mai mare decât de obicei, plânge lângă bani.

Persida fusese primită, precizează în continuare naratorul, pe când avea şapte ani, la mănăstirea din Lipova, spre a fi educată acolo vreme de cinci ani cel puţin, pentru doar şaizeci de florini pe an, căci Mara obţinuse de la maica Aegidia, econoama mănăstirii, o reducere, ca femeie văduvă ce se afla. Însă după doi ani suma pe care o datora i se pare prea mare şi se gândeşte că mai bine ar fi să ia cu acei bani în arendă podul de peste Mureş, dintre Lipova şi Radna, căci ar câştiga bine din taxa de trecere.

 Capitolul II

Maica Aegidia

  După arendarea podului, la insistenţele Marei (lumea nu prea trece podul, spune ea, şi câştigul e mic), maica econoamă acceptă o plată de doar patru florini pe lună, urmând a pune ea încă unul, asta până în iarnă, când oamenii trec mai mult pe gheaţă şi călugăriţa plăteşte ea toţi cei cinci florini.

În primăvară se petrece însă un incident care va scoate în evidenţă trăsături de caracter definitorii ale băiatului şi fetei. Trică este bătut la şcoală de un coleg mai mare – pe când învăţătorul era plecat la pescuit –, pe nedrept, consideră el, deoarece băiatul cu pricina, Costi Balcovici, profitase de faptul că era însărcinat cu disciplina în clasă pentru a‑i face lui Trică observaţii nemeritate, spre a se răzbuna pentru bătăile anterioare pe care le încasase de la acesta, în asociere cu sora lui. După aceea Trică o va chema în ajutor, de la mănăstire, pe sora lui dar cum nu puteau trece pe pod, unde se găsea Mara, din Lipova înapoi la Radna, amândoi încearcă traversarea Mureşului într‑o barcă şi deoarece apa este învolburată, luntrea scapă de sub controlul copiilor, până când bărbaţi cu alte bărci reuşesc să îi salveze. Ieşind din luntre, Persida va merge „îndrăzneaţă şi cu capul ridicat printre cei adunaţi pe ţărmure”, către maica Aegidia, spre a se justifica: Costi Balcovici „n‑are să bată pe fratele meu pentru că e mai mic şi n‑are pe nimeni să‑l ajute.”.

 Capitolul III

Furtuna cea mare

 Drept urmare a faptelor sale, Trică este dat afară din şcoală iar Mara hotărăşte să‑l dea ucenic la un cojocar din Lipova, Bocioacă (renunţând la învăţătură pentru că există destui oameni „cu multă ştiinţă de carte care trăiesc ca vai de capul lor, luptându‑se cu nevoile vieţii şi nebăgaţi în seamă, ba poate chiar despreţuiţi de alţii, care nu ştiu carte, dar au bani.”), însă, ştiind cele petrecute cu copilul, acesta nu‑l acceptă. Mara găseşte şi acum o soluţie, îl va da drept ucenic la un cojocar din Arad, sârbul Steva Claici.

 Capitolul IV

Primăvara

  Au trecut nişte ani, cei doi copii „creşteau cum creşte răchita‑n prundişul apătos, iară muma lor întinerea, parcă adunând creiţarii la capul podului.”, deşi tot „cea veche era, tot soioasă, tot nepieptănată, şi nici că i‑ar fi şezut bine altfel. Vorbea însă mai apăsat, se certa mai puţin, călca mai rar şi se ţinea mai drept decât odinioară.”. Mai dă bani cu camătă, în tovărăşie cu măcelarul neamţ din Radna, Hubăr, căci, socotea dânsa, nimeni nu va îndrăzni să‑l înşele pe partenerul ei, aşa cum ar fi cutezat să facă cu o văduvă ca ea.

Trică devenise „un băietan de cincisprezece ani, cam deşirat, dar înalt ca un grenadir, cam mototol, dar cu vârtute.”; în acelaşi timp Marei „Prea i se făcuse fata fată şi nu mai ştia ce să facă cu dânsa. Înaltă, lată‑n umeri, plină, rotundă, şi cu toate aceste, subţirică s‑o frângi din mijloc; iar faţa ei ca luna plină, curată ca floarea de cireş şi albă de‑o albeaţă prin care numai din când în când străbate, abia văzut, un fel de rumeneală.”.

Pentru că peste drum de mănăstire se afla măcelăria lui Hubăr, al cărui băiat, Naţl (diminutiv de la Ignatiu, vom afla mai încolo), era curat, delicat, „mai mult fată decât fecior” dar „Lovea cu toporul în fruntea boului şi înfigea cuţitul drept în inimă, pentru că asta îi era meseria.”, Persida se îndrăgosteşte pe neaşteptate de tânărul de douăzeci şi unu de ani. O rafală de vânt izbise spărgând‑o fereastra de la iatacul unde se aflau maica Aegidia şi Persida, iar ochii fetei au rămas fixaţi, cu o săgetare în inimă, pe imaginea flăcăului, atunci când s‑a dus să închidă geamul – „Atât a fost, nu mai mult, şi ea nu mai putea să fie ceea ce fusese.”.

Mai mult, într‑una din zilele următoare, însoţită de Trică în drumul spre casă, Persida va schimba ruta obişnuită, merg prin faţa măcelăriei pentru a o vedea Naţl, simţind atunci că „trecea parcă prin văpaie mistuitoare”; mai târziu „Avea în sufletul ei ceva ce nu putea să spună nimănui, iar aceasta nu pentru că s‑ar fi sfiit, ci pentru că nu ştia nici dânsa ce are. Se temea ea însăşi de sine, simţea c‑o apucă din când în când o pornire năvalnică şi‑i vine să se ducă, ea singură nu ştia unde, şi să facă, ea singură nu ştia ce.”.

 Capitolul V

Ani de tinereţe

 Hubăr, tatăl lui Naţl, avea, scrie naratorul, „în tot felul lui de a fi ceva uşuratec, copilăresc. Gura îi era croită pe râs, ochii îi jucau mereu în cap şi lucruri pentru alţii mari îi păreau adeseori nimicuri. Deşi ţinea mult să aibă prietenie cu popa, cu beamterii [funcţionari ai imperiului austriac] şi cu ofiţerii, se pomenea adeseori la chefuri şi cu oameni mai fără trecere, până chiar şi cu calfele lui, un lucru pe care fecioru‑său n‑ar fi fost în stare să‑l facă. Şi mai ales asta l‑a făcut să nu prea aibă trai bun cu nevastă‑sa, care era femeie aşezată, cam ţâfnoasă şi neîngăduitoare.”. Drept urmare, munca de patron de măcelărie nu îi prea convenea, dorind să‑şi lase fiul în loc, pe care îl trimite în cei doi ani de călătorie meniţi învăţării meseriei prin angajare la diverşi patroni, o condiţie necesară dobândirii calităţii patron al măcelăriei părinteşti. Cum în Lipova nu se găseau decât doi măcelari, aceştia intraseră în breasla cojocarilor, al cărei staroste, Bocioacă, va da tânărului cartea de călătorie şi sfaturile de rigoare.

Prima etapă a călătoriei o formează Aradul, unde Naţl intenţionase să se oprească vreo două luni; odată cu el va porni însă şi Mara, acompaniată de fiica ei, în oraşul de pe Mureş, căci fata lui Claici urma să se căsătorească şi trebuiau să o ajute în pregătirea nunţii. La ceremonia religioasă Naţl îşi zăreşte din întâmplare iubita şi o informează, fără o reacţie deosebită din partea ei, despre călătoria lui de calfă.

Capitolul VI

Ispita

 „Norocul nu umblă târâş, ci zboară pe aripi iuţi şi‑ţi iese, când îi vine rândul, fără de veste‑n cale; degeaba îl cauţi, când nu‑l găseşti, degeaba fugi, când el aleargă după tine: norocul tău e numai al tău şi chiar dacă nu l‑ai cunoaşte tu pe el, te cunoaşte el pe tine şi nu te părăseşte.” – aceste cuvinte ale naratorului, de început de capitol, puteau caracteriza starea de spirit a Marei. Femeia considera, precum şi ceilalţi din prejma Persidei, că fata se va căsători cu Pavel Codreanu, prieten cu proaspătul ginere din casa lui Claici. Viitor preot, fiu de preot şi nepot de protopop, Codreanu însă urma să se căsătorească cu fata preotului din Buteni, spre a obţine parohia de acolo, în a cărui casă şedea în fiecare vară, cântând alături de preot în biserică. Aceste păreri ale oamenilor se datorau faptului că, în timpul pregătirilor de nuntă, cei doi erau aproape nedespărţiţi: „Persida, fată tânără şi intrată de curând în lume, se uita la el cu un fel de sfială şi se sâmţea foarte măgulită când el se apropia de dânsa şi‑i vorbea.”, pe când teologul simte că personalitatea fetei este prea puternică pentru el, deşi îl atrage.

Câteva luni după nunta fetei lui Claici, Persida se află din nou în casa sârbului, când Trică o anunţă că s‑a întors Naţl, ceea ce o determină să încerce să‑l întâlnească, faptă care se va şi întâmpla în timpul unei plimbări prin Păduriţă, la marginea oraşului; „Era tot el, dar cu faţa oarecum buhăită şi bătută de vânt, cu părul lung şi încâlcit şi îmbrăcat în haine vechi şi soioase.”, putuse constata fata, „Şi era, parcă, ea şi numai ea purta vina.”.

 Capitolul VII

Zbuciumare

 După acea întâlnire Naţl va cunoaşte stări sufleteşti paradoxale şi adânci, legate de iubirea pentru Persida – „Atât îi părea dânsa de frumoasă şi de adimenitoare, inimii lui atât de dorită, încât se‑nţepenise‑n mintea lui gândul că nu e pentru dânsul cu putinţă repaosul sufletesc decât în apropierea ei, şi ştiind că nu poate să fie aproape de dânsa, că trebuie să‑şi rupă gândul de la dânsa, s‑a siluit pe sine şi s‑a dus departe, ca să n‑o mai vadă, să se piardă prin lumea cea mare şi s‑o uite.”, regretând totodată faptul că părinţii îi întrerupseseră şcoala, spre a‑l face măcelar, căci altfel s‑ar fi simţit mai demn de aleasa inimii lui. Cam aceleaşi lucruri, un sentiment al destinului neîndurător („Doamne – strigă ea încleştându‑şi mânile, ajută‑mă, că eu singură nu mai pot!”) o încearcă însă şi pe fată după întâlnirea cu Naţl, care dădea târcoale casei cojocarului din Arad, când îi mărturisise că totul, pentru ea, „A venit aşa fără de veste, cum vin toate nenorocirile.”.

 Capitolul VIII

Datoria

 Continuă afacerile Marei, în colaborare cu măcelarul neamţ: „A pus‑o Hubăr să ieie, mare vorbă, pădurea împărătească de la Cladova. Ce‑i drept, Hubăr avea şi el tovarăş pe prietenul său Liubicek; deoarece însă el era în slujbă, iar Liubicek era chiar beamter, numai ei singuri ştiau de tovărăşie, şi sarcina cădea întreagă asupra Marei.”. Femeii îi revenea sarcina de a organiza tăierile şi transportul buştenilor cu plutele pe Mureş, până la Arad, pentru vânzare, plătind dreptul de exploatare cu treizeci şi patru de mii de florini, în patru ani. Puţin speriată la început de cantitatea materialului lemnos, Mara dă dovadă de pricepere negustorească, vânzând stânjenul cu opt florini şi cincizeci de creiţari, la un preţ al pieţei de nouă creiţari, şi contactând oameni importanţi în instituţiile din urbe.

Cu toate acestea continua să vândă şi în piaţă, unde o găseşte Persida, sosită spre a i se plânge de insistenţele băiatului partenerului de afaceri Hubăr. Acasă discuţia pe această temă va fi continuată, cu încercarea Marei de a‑şi scuza fata („Eşti proastă tu şi te‑a scos din minţi.”) care îşi recunoaşte însă contribuţia („Am voit cu tot dinadinsul”), până când mama se resemnează atribuind destinului încercările prin care îi trece fiica („Omul are data lui, şi nici în bine, nici în rău nu poate să scape de ea”). Dar problema ce o frământă pe negustoriţă, vom afla în finalul capitolului, este a diferenţei de credinţă religioasă dintre cei doi: „Neam de neamul meu nu şi‑a spurcat încă sângele, strigă ea cu ochii plini de lacrămi. Şi mi‑e milă de el şi de mama lui, dar îmi eşti dragă tu – şi nu se poate!”.

 Capitolul IX

Inima, săraca

 Doi ţărani din Buteni, Gheorghe al lui Baltă, om cu mare greutate în sat, şi Ioviţă al lui Borleu, sosesc în casa protopopului ce îl are ca nepot pe Pavel Codreanu, mânaţi de faptul că tânărul teolog nu mai poposise, ca de obicei, vara, în casa preotului din Buteni, pe a cărui fiică sătenii voiau să o vadă căsătorită cu Pavel, în ideea că le va fi preot după retragerea tatălui fetei. La îndemnul celor doi, şi obligat moral prin oferta lui Gheorghe de a trage în gazdă la el – căci un asemenea om fruntaş în sat nu se refuză, opinase protopopul –, Pavel merge la Buteni, unde, la insistenţele celor din familia preotului, se va instala în casa lor, îndeplinind astfel planul celor doi ţărani, care nu văzuseră drept lucru bun întârzierea tânărului din acea vară.

Fata preotului, Maria, „O fetişcană cam răsărită, dar subţire ca un şarpe, cam oacheşă, cu ochii mărunţi, care râd şi plini de lacrămi, în vreme ce preajma gurii e croita pe plâns.”, îl primeşte cu „bucuria copilărească ce se oglindeşte în ochii plânşi”; cu toate acestea, în mintea lui Codreanu, pe când participă la slujbă, „în faţa altarului, căruia‑şi închinase viaţa, făptura cea înaltă a Persidei se ridica deasupra tuturora şi pretutindeni se iveau ochii ei deschişi şi limpezi. Era‑n ochii aceia ceva atât de liniştit şi de senin, o voire atât de neîndoioasă, încât sub privirea lor trebuia, parcă, să se aline furtuna mării, să se potolească para mistuitoare a focului: cum ar fi putut el, om neajutorat, să iasă de sub stăpânirea lor?”. Cu astfel de sentimente în suflet, teologul merge într‑o noapte, în fuga calului, din Buteni la Radna, spre a o găsi pe cea care îl fascina şi a‑i propune să se căsătorească cu el, însă Persida îl amână, spunându‑i că o vreme vrea să rămână în mănăstirea din Lipova, unde are loc dialogul.

 Capitolul X

Cine ce poate

 Pentru târgul de toamnă din Arad, Trică a făcut o bundă, „adecă o blană de miel lungă până la pământ, albă şi împodobită cu flori cusute‑n ibrişin.”, pe care văzând‑o cu acea ocazie Bocioacă, starostele cojocarilor din Lipova, îl angajează drept calfă. Reîntors acasă Trică, o ia cu sine de la mănăstire pe sora lui, care îşi face drum tot prin faţa măcelăriei lui Hubăr, spre a‑i întâlni fiul; îl şi vede, întors acasă pentru culesul viilor, dar „Ce schimbare într‑un timp atât de scurt! Nu‑i vorba, şorţul îi era şi acum curat şi cărarea se vedea ca odinioară, prin părul neted peptănat, dar era măcelar adevărat: om cu faţa plină şi mai mult roşie decât rumenă, cu braţele puternice strânse de mâneca suflecată şi cu peptul ieşit înainte.”.

Câteva zile mai târziu, la culesul viilor, în podgorie, Persida îl va întâlni pe Naţl, în crama părintelui Ioan de la Miniş, pe care o vizitase dorind să‑l vadă pe flăcăul care „Parcă‑i era frate, parcă‑i era copil, parcă‑i era rupt din suflet, atât de mult se bucura când îl vedea voios, vorbăreţ”. Cu toate acestea este retractilă, în cursul unei plimbări nocturne în doi („n‑a voit Dumnezeu să fim unul pentru altul”, îi spune ea), pentru ca după aceea în sinea ei să accepte că doar o viaţă are omul şi „e nespusă durerea ce te cuprinde, când îţi dai seamă că o petreci şi pe aceasta chinuindu‑te tu însuţi pe tine.”.

 Capitolul XI

Altă lume

 Persida se decide, împreună cu ceilalţi şi după plecarea iubitului ei, să meargă la crama lui Andrei Corbu, nobil de Cărpeniş. Acolo îl cunoaşte pe Simeon Burdea – prieten din copilărie şi coleg de şcoală cu Naţl, coleg de cameră cu el după aceea la Viena – care aflase taina iubirii tânărului pentru fiica Marei. La început speriată, fata se mai linişteşte, înţelegând că Naţl nu putuse să vorbească decât unui om în care avea deplină încredere. De la Burdea, Persida descoperă o altă faţă a omului îndrăgit: „Nenorocirea lui e că părinţii nu l‑au lăsat la şcoală. Nu e făcut el pentru măcelărie, şi în loc de a‑şi căuta de meserie, se reazemă pe averea părinţilor săi şi‑şi petrece viaţa citind fel de fel de cărţi, care‑l ameţesc.”. Însă Burdea face mai mult, pătrunde în sufletul femeii, vede în ea un om la fel de pătimaş ca cel pe care fata îl iubea: „Fără îndoială că e pătimaş […] Crezi d‑ta că numai din întâmplare v‑aţi întâlnit?”.

 Capitolul XII

Două porunci

 Lui Naţl îi lipseau şase luni din cei doi ani ai călătoriei de calfă, timp pierdut în rătăcirile sale, dar Bocioacă, la insistenţele tatălui, primeşte să treacă cu vederea deficienţa şi să îl accepte pentru examenul de maestru, asta până când starostele breslei cojocarilor află de la Mara despre legătura fiicei acesteia cu Naţl, dar în varianta mamei, care considera că Persida „nu‑l voieşte” pe neamţ, în ciuda insistenţelor lui. Drept urmare, „când oamenii e încredere ai breslei s‑au adunat”, tânărul Hubăr va fi amânat, ca „Să se mai coacă!”, după spusele lui Bocioacă, ceea ce provoacă tatălui un acces de furie îndreptat împotriva fiului rătăcitor („n‑ai ce să mai cauţi la casa mea, dacă nu te faci om cumsecade.”), iar acestuia hotărârea de a se îndepărta pentru totdeauna de casa părintească, comunicată mamei, pe care o iubea.

Înainte de discuţia lămuritoare dintre tată şi fiu însă are loc o alta, între cel de‑al doilea şi prietenul său Burdea, când Naţl mărturiseşte a simţi „că e un fel de soartă neîndurată la mijloc. Mi‑e adeseori parcă stau la marginea unei prăpăstii şi ştiu că am să mă prăpădesc dacă nu mă dau înapoi, dar adâncimea mă adimeneşte, capul mi‑e ameţit şi sunt în toată clipa gata să închid ochii şi să mă arunc – fie ce‑o fi!”, învinovăţindu‑şi totodată tatăl pentru faptul de a‑l obliga să părăsească şcoala, căci altfel ar fi fost „om de dânsa”, pe măsura Persidei adică.

 Capitolul XII

Datorii vechi

 Capitolul începe cu o povaţă a naratorului: „Datoria să ţi‑o plăteşti la timp căci are şi ea rostul ei şi nu stă, dac‑o laşi nebăgată în seamă, în amorţire, ci mişcă şi creşte de n‑o mai poţi stăpâni în cele din urmă.”, referitoare la conflictul puternic ce se va isca între Naţl şi tatăl acestuia.

Calfa de măcelar plecase iar spre a‑şi îndeplini cei doi ani, cerând împrumut bani de la un evreu, Griner, negustor de piei, şi neanunţându‑şi tatăl sau mama, drept urmare „nu zicea Hubăr nimic, nu se plângea, dar era muiat, şi acum, când ar fi fost să‑şi osândească feciorul, îşi făcea el însuşi mustrări, fiindcă ţi‑e parcă tot ale tale sunt şi păcatele ieşite la iveală în copilul tău.”.

De Paşte, la întoarcerea tânărului, după împlinirea celor doi ani ai călătoriei de învăţătură, urma să se hotărască, de către mai marii breslei, ziua când acesta va face „tăietura de măiestru”; aflând de la Trică vestea, Persida „era cuprinsă cu desăvârşire de simţământul că nu e în lumea aceasta nimeni pe care poate să‑l iubească deopotrivă cu dânsul, că el e om în puterea cuvântului, că are de ce să‑l iubească. Ea singură ştia prin ce grea luptă sufletească a trecut el şi a trecut şi a ieşit întreg din ea.”.

Adunarea breslei stabileşte însă o amânare a „tăieturii de măiestru”, până de Sfântul Ilie, patronul cojocarilor, drept urmare a faptului că în cartea de călătoriei a calfei se însemnaseră perioade scurte de şedere la un stăpân, cu mari intervale între aceste perioade. Aflând, Hubăr îşi ceartă iarăşi fiul, în măcelărie, ocazie ca cel din urmă să‑i reproşeze, drept răspuns, îndepărtarea de la viaţa cărţilor, de la studiu („eu, aşa cum sunt, n‑aveam nevoie să mă fac măcelar.”); drept urmare, tatăl vrea să‑l pălmuiască dar Naţl îl îmbrânceşte şi acesta cade, lovindu‑se cu ceafa de tocila din spatele lui.

 Capitolul XIV

Rostul lui Bandi

 Bandi este fiul unei femei sărmane, Reghina, trăitori amândoi din ajutoarele date de mănăstirea din Lipova, unde Persida îl cunoscuse, pe când a venit ea acolo iar copilul avea cam patru ani; mama lui „fusese servitoare la Radna, femeie voinică, frumoasă şi în toată firea. Când a născut însă pe Bandi, ea a rămas paralizată de o mână şi de un picior, strâmbă de gură şi cam smintită, încât abia te mai puteai înţelege cu dânsa.”. După moartea mamei sale, petrecută atunci când copilul avusese opt ani, acesta „se ţinea ca un căţel după maica Aegidia, care peste câtva timp l‑a dat ucenic la un cizmar.”.

Revenită acum, de Săptămâna Patimilor, la Lipova, ca şi Naţl, Persida îl întâlneşte pe Bandi, pescuind pe malul Mureşului, vagabond şi trăitor din ceea ce căpăta de la oameni, şi îl duce Marei, spre a o ajuta în piaţă, la căratul coşurilor, astfel încât să aibe băiatul un mic câştig. Pentru că, din fire, Bandi se lipeşte puternic de cei care îi dau atenţie, aceeaşi reacţie o va avea şi faţă de Persida („Alipirea către dânsa era la dânsul un fel de boală sufletească, şi ea nu mai putea să scape de privirea lui, care mereu îi reamintea ochii sticliţi ai Reghinei.”).

Pe acest Bandi îl trimise Persida la Naţl, după ce aflase de accidentarea tatălui său şi socotindu‑se vinovată, pentru a‑l chema ca să discute cu el; văzându‑l Naţl pe mesager „Îi era, cum s‑a uitat aşa prin amurg, parcă vedea ochii tatălui său şi, fără de voie, se dete un pas înapoi.”. În cursul întâlnirii de la Sărărie (locul unde se depozita sarea pentru vânzare), pe malul Mureşului, fata îi cere iubitului ei să se împace cu tatăl lui, promiţându‑i ajutorul maicii Aegidia şi al părintelui paroh, iar Naţl îşi explică gestul („Un demon nevăzut mă urmăreşte şi‑mi reaminteşte mereu suferinţele pe care mama şi eu le‑am avut şi le voi avea pe urma lui”), apoi o sărută uşor, înduioşat de intervenţia ei.

 Capitolul XV

Isprăvile lui Trică

 Pentru cojocarul Bocioacă, Trică devenise „omul lui de încredere, mâna lui dreaptă, al doilea stăpân în casă, cum n‑ar mai fi putut să fie decât feciorul ori ginerele lui. Lasă că Trică era vrednic de toată încrederea, sprinten, isteţ şi gata la orişice”, încât starostele cojocarilor se gândeşte, asemeni soţiei lui, Marta, să‑l căsătorească cu fiica lor, Sultana, căreia în trei‑patru ani i se va face sorocul de măritiş.

În această vreme, Trică află de la Marta despre întâlnirile Persidei cu Naţl şi se hotărăşte să vorbească surorii lui pentru a o determina să renunţe dar apoi înţelege „că degeaba‑ţi dai silinţa să păzeşti pe un om, când el însuşi nu se păzeşte. Ce‑ar fi făcut adecă el, dacă cineva i‑ar fi zis să nu se mai uite la stăpână‑sa, să nu se mai apropie de dânsa, să nu mai vadă braţele ei şi carnea cea moale de pe gâtul ei? S‑ar fi supărat foc şi tot ar fi făcut cum îl trage inima.”.

În ciuda ezitărilor însă, şi întărâtat până la urmă de frământările lui, îl urmăreşte seara pe Naţl, care mergea să o întâlnească pe iubita sa în dosul Sărăriei, şi acolo îl abordează cerându‑i socoteală iar acesta recunoaşte că fata îi e dragă („mai dragă decât orişicui în lumea asta, chiar decât ţie”), informându‑l şi despre pavăza iubirii lor, Bandi, care o însoţea pe fată la întâlniri, ceea ce Trică nu suportă, socotind că sora lui fusese necinstită de Naţl în ochii lumii, şi se încaieră cu acesta.

Sosită acolo după ce s‑au potolit puţin spiritele, acompaniată ca de obicei de Bandi, Persida se justifică fratelui ei: „Nu eu din mine însămi voiesc, nici nu voinţa lui mă siluieşte, ci o soartă neînduplecată ne ţine sub stăpânirea ei, şi nu putem altfel decât cum putem. Îmi arde pământul sub picioare când stau astfel, pe ascuns venită, cu dânsul, şi totuşi viaţă pentru mine sunt numai clipele petrecute cu dânsul; de aici înainte totul e zbuciumare, nelinişte mistuitoare, dorinţă fierbinte.”. Înduioşat, Trică, ţinând cont şi de o altă afirmaţie a fetei („mai presus de muma mea e numai Dumnezeu şi numai Lui mă pot da fără de voinţa ei!”) se va decide apoi să mijlocească o căsătorie secretă, pentru a salva pe cât posibil situaţia.

 


Capitolul XVI

Greul vieţii

 

Văzându‑şi fata frământată, apoi mai liniştită în urma convorbirilor cu Trică ulterioare întâmplărilor de la Sărărie, Mara dă o aprobare de principiu, fără să ştie despre ce este vorba: „– Tu fă ce ştii, mergi cum te mână inima şi cum te povăţuieşte minte ta […] Eu nu te pot silui, iar sfaturi nu sunt în stare să‑ţi dau. Tu ştii mai bine cum te simţi şi cum te mână gândul: orişice ţi‑aş zice eu, tu tot nu faci decât ceea ce tu însăţi eşti pornită a face. [...] Fă cum ţi‑e ursita şi cum vrea Dumnezeu, care ştie mai bine unde are să te scoată şi cum are să ne ispitească!”. Dar atunci când Persida fuge de acasă iar Trică îi spune mamei că a găsit preot care să‑i cunune fiica (pe Pavel Codreanu), Mara nu va accepta mariajul („– Nu – zise ea – mişelia asta n‑am s‑o fac, când văd prea bine că o să se sature foarte în curând de el; n‑am să leg eu pe fata mea de un om care n‑a putut s‑o scoată la capăt nici chiar cu tatăl său.”).

O scrisoare a Persidei venită din Viena o împacă totuşi pe Mara cu situaţia; acolo tânăra femeie, spune naratorul, „Trăia într‑un fel de beţie, din care nu se mai putea dezmetici, şi atâta dulceaţă era în sufletul ei, încât nu‑i intra în minte gândul că va putea în viaţa ei vreodată să‑i pară rău de ceea ce a făcut.”, pentru că „Era bine, de tot bine; măcelăria le mergea mai presus de toate aşteptările, iar în casă era pace şi bună înţelegere.”. Însă toate acestea până când Naţl începe să se arate gelos căci, socoate, ceea ce Persida făcuse pentru el ar putea face şi cucerită de un alt bărbat, superior lui, fiind femeia „frumoasă, deşteaptă şi plină de nuri”, după cum i se adresează el în reproşuri nemeritate. Drept care, ţinând socoteală şi de întârzierile de acasă ale soţului (merge să se întâlnească cu vechiul său prieten, Burdea), Persida hotărăşte să părăsească Viena, pentru a avea alături oameni apropiaţi.

 Capitolul XVII

Birtul de la Sărărie

 În cârciuma de la Sărărie, pe care o luaseră în arendă Naţl şi Persida, poposeau „plutaşii şi oamenii care veneau după sare, şi pe timp de târg lumea se îndesuia într‑însa, dar era la ea şi un birt pentru lumea mai bună şi trei odăi pentru trecătorii ce voiau să mâie. Aici puteau, dacă erau oameni harnici şi cu rânduială, nu numai să trăiască bine, dar să‑şi mai şi facă avere frumoasă.”. Prin grija Persidei, în câteva săptămâni „era mereu îndesuială în birtul cel curat, unde se puneau pe masă mâncări nu numai gustoase, şi totodată şi ieftine, şi beamterimea toată se obicinuise foarte în curând să prânzească şi să cineze la Sărărie.”. Dar eforturile o vor costa; „Femeie greu muncită, se perduse încetul cu încetul înfăţişarea ei aleasă şi gingaşă; ridicând ciuberele de apă şi oalele de la foc, mutând mesele de la un loc la altul, punând mâna la toate, ea se făcuse mai voinică, mai ţeapănă, dar totodată şi mai nodoroasă oarecum, ca copacul încă tânăr, dar mult bătut de vânturi.

Naţl stătea cu oaspeţii în birt, şi cu timpul se deprinsese şi să joace cărţi cu ei, spre a le face plăcere, astfel că mai mereu era la masa prietenilor, dând şi pe datorie, bani greu recuperabili. O discuţie pe această temă cu Persida, în cursul căreia femeia îl anunţă şi că este însărcinată, se va solda cu un conflict fizic între cei doi, după ce Naţl refuză ideea de a avea un copil („să ne ferească Dumnezeu de aşa ceva, căci sunt destui nenorociţi în lumea aceasta, grăi Naţl cu faţa întunecată.”) şi contestă valabilitatea căsătoriei lor („Ar râde curcile de mine, dac‑aş spune că sunt cununat cu tine. Auzi, cununie? noaptea, prin ascuns, ca să nu afle nimeni! Minciuni popeşti, ca să mă prostească pe mine şi să te încarce în spinarea mea!”). După aceea Persida va regreta nu faptul că a fost lovită – i se părea firesc ca un bărbat să procedeze astfel după ce a fost ofensat – ci faptul că lovise ea, prima, că‑i dăduse o palmă soţului ei.

 Capitolul XVIII

Blestemul casei

 Nu cu mult mai în vârstă decât Trică (se căsătorise şi o avusese pe Sultana de timpuriu) Marta lui Bocioacă „îl lua şi acum tot drept băietan, mai mult copil decât om făcut, şi‑ar fi fost în stare să‑l pună să‑i toarne apă când se spală pe cap. Ba ea se sâmţea oarecum răsfăţată când ochii lui cruzi se opreau ca perduţi asupra braţelor ei rotunde, asupra umerilor ei înveliţi în carne moale şi căutau cu un fel de frică părţile mai ascunse ale nurilor ei.”. Dincolo de acest fapt, el se bucură însă de toata încrederea stăpânului şi stăpânei, ceea ce mama lui vede şi, drept urmare, se umple de bucurie, după cum tot bucuroasă era, deşi nu o mai vizitează, auzind că Persidei îi merge bine cârciuma.

Bucuria Marei va fi întreruptă însă atunci când află de chemarea moaşei şi a doctorului la cârciumă, de la servitoarea trimisă de Persida spre a o aduce – „se porni ca alungată de iele şi fără să mai închidă uşile în urma ei.”, socotind pe drum că, dacă Persida se află în stare gravă, aşa o pedepseşte Maica Domnului pentru că a fost „câinoasă”. Aflând că Naţl o părăsise pe fiica ei după ceartă, Marta o consolează, mulţumind lui Dumnezeu că a scăpat‑o de omul care‑i făcuse atâta rău, dar Naţl se reîntoarce, umil, speriat şi îndurerat, spre a‑şi cere iertare, prilej pentru mamă de a constata, din reacţiile fiicei, că aceasta „ţine şi acum la el, ţine mai mult decât la orişicine!”. Iar el îşi arată căinţa, explicându‑se totodată („Când m‑am dus, o ştiam sănătoasă şi vrednică, şi m‑am dus, ca s‑o scap de un nemernic ca mine, care numai rău i‑a făcut şi nici un bine nu poate să‑i facă; în starea în care ea se află acum, nici cel mai nemernic bărbat nu poate să‑şi părăsească soţia.”), când află de la doctor că pruncul este pierdut. După această replică, Mara îşi aduce aminte înspăimântată de uşile de la casă lăsate neîncuiate, cu tainiţa unde ţinea banii neacoperită, şi se întoarce cuprinsă „ca de frica morţii”.

 Capitolul XIX

Verboncul

 În Italia se ivise „un oarecare Garibaldi, mare general, care umblă să‑i adune pe italieni sub arme şi să‑i ridice împotriva împăratului; iar ungurii şopteau între dânşii şi se lăudau prin ascuns că Kossuth al lor stă în legătură cu Garibaldi şi are să se întoarcă la primăvară, ca să alunge cătanele împărăteşti, să‑i scoată pe beamteri din ţară şi să facă iar vreme ungurească, cum era pe timpul rezmiriţei.” de la 1848.

Drept care şi în cârciuma de la Sărărie se schimbă atmosfera, căci „se învrăjbiseră oamenii între dânşii, încât nu mai ştiai în cine poţi şi în cine nu poţi să ai încredere”, dar pe Naţl lucrurile acestea nu îl interesau prea mult pentru că avea alte probleme, era „despărţit de mamă‑sa, la care ţinea din ce în ce mai mult, şi în vrajbă cu tatăl său, care se uita în altă parte când se întâmpla să‑l întâlnească”. În plus, un client socoteşte că Bandi îi e frate, pornind de la asemănarea lor, încât Naţl ajunge să creadă că e aşa, amintindu‑şi de cum se ivea Reghina, pe vremea când era în toată firea, „cu coşul după carne şi stătea voioasă şi râzând în uşa măcelăriei.”. Paradoxal însă va reveni, drept urmare, la sentimente mai bune, gândind „suferinţele prin care a trecut tatăl său, văzând pe acea femeie atât de nenorocită şi ştiindu‑şi copilul de pripas [...] pentru mine şi pentru mama mea, zise el, toate pentru liniştea casei sale, toate din sâmţământ de datorie: înspăimântătoare pedeapsă, pentru o clipă de slăbiciune!”.

Lui Trică îi venise vremea de încorporare şi „După legea timpului de‑atunci, feciorii luaţi la oaste rămâneau zece ani în linie şi încă doi ani în rezervă, erau duşi în ţări străine şi depărtate, li se schimba tot rostul vieţii.”, aveau însă o alternativă: răscumpărarea pe bani buni. Urmând sfatul soţului ei, Persida se oferă să dea o parte din sumă, dacă va completa Mara restul, dar ştiind firea mamei, o roagă pe soţia lui Bocioacă să‑i ceară soţului ei o intervenţie pe lângă Mara. Cu gândul la aceste lucruri, Marta vorbeşte cu Trică în secret, însă flăcăul nu se poate stăpâni şi o cuprinde în braţe, iar Marta nu se supără, căci putea să socotească totul ca o nesăbuinţă copilărească. Mai mult chiar, îi şi sărută gâtul „oarecum pe muşcate”; întrebată dacă nu se supără şi dacă îi place, femeia aprobă pierdută gestul („– Da, îmi place – şopti ea ameţită – însă mai încet, puţin câte puţin şi să mă laşi când voi zice că e destul.”) apoi preia iniţiativa („începu să se sărute cu el, muşcându‑i buzele, nesăţios cum numai femeia trecută ştie să se sărute cu un băiat tânăr.”). Auzind apoi de la bărbatul ei că intenţiona să‑şi mărite fata, pe Sultana, cu Trică, Marta încuie uşa odăii, deşi îl chemase la ea pe flăcău, Bocioacă aflându‑se la târg.

Ca urmare a intervenţiei starostelui cojocarilor, „Trică era răscumpărat: Persida dăduse cinci, iar Bocioacă, ca împrumut, [dat Marei] şaptesprezece sute de florini.”. Dar flăcăului nu îi convine situaţia, se simte „robul lor” (al familiei Bocioacă) atunci când aude de la Mara că intenţia celui care‑i împrumutase banii era de a‑şi mărita fata cu el. Şi pentru că de la mama lui nu va putea scoate banii împrumutaţi şi pentru că începuse să‑i placă Sultana, faţă de care se simţea vinovat datorită întâmplărilor din ultima vreme, Trică se încorporează, în ciuda faptului că rămâneau bun daţi banii pentru răscumpărarea sa. Aceasta se petrece la trecerea verboncului (ofiţerul acompaniat de un stegar, doi soldaţi şi o vivandieră) spre a chema voluntari, răsplătiţi pentru gestul lor cu 100 de florini.

 Capitolul XX

Norocul casei

 Pentru a o consola în urma suferinţei legate de pierderea copilului şi de atitudinea lui Naţl, Mara îi dezvăluie Persidei adevărul despre zestrea ei: „banul e mare putere, el deschide toate uşile şi strică toate legile, iar tu ai bani, destui bani, mulţi bani. Uite! Urmă ea făcându‑şi mustrări c‑a scăpat vorba. Ţi‑o spui fiindcă nu mai eşti copilă şi trebuie s‑o ştii, ca să te simţi: eu am adunat pentru voi puţin câte puţin şi din ce în ce mai mult. M‑a ajutat Dumnezeu, şi puţine sunt pe aici prin apropiere fetele care au zestre ca tine.”. Aflând că are câteva zeci de mii de florini, Persida se simte „cu totul altfel acum” şi consideră că s‑ar putea modifica şi atitudinea lui Naţl ori a tatălui său, faţă de căsătoria lor ascunsă.

Pentru că mai trecuse ceva timp la mijloc, moaşa trimite din nou după Mara, spunându‑i să nu se neliniştească deoarece de astă dată totul va fi bine, iar Persida naşte un băiat, prilej de mare înduioşare şi căinţă pentru Naţl, de recunoaştere a vinei sale. Dar şi de apropiere a mamei lui Naţl, care vine să vadă copilul şi îşi arată aprecierea pentru tânăra mamă, vorbindu‑i fiului („– Mult eşti nenorocit – grăi dânsa cu ochii plini de lacrămi – şi mare noroc ai avut. Le ştiu toate, urmă apoi întorcându‑se spre Persida. Ştiu cât ai suferit, fata mea, Dumnezeu are să ţi le ţie toate în seamă şi să ţi le răsplătească.”).

Cu prilejul acelei întâlniri, Persida hotărăşte să‑şi boteze copilul catolic, după tată, apoi aranjează cu maica Aegidia şi cu părintele paroh ca să îl roage pe Hubăr să îl ierte pe fiul său şi să‑i accepte familia. Dus de părintele paroh la tatăl său, Naţl primeşte iertarea părintească, după ce arată că el şi Persida fuseseră căsătoriţi de către Codreanu, prin urmare copilul este „legiuit”.

A doua zi Hubăr merge, împreună cu soţia, la casa fiului lor, ducând drept dar de botez „toţi galbenii pe care‑i strânsese, peste trei sute” şi argintăria familiei, unde‑şi va cere scuze („– Iartă, fata noastră, toate supărările pe care ţi le‑am făcut şi fii încredinţată despre iubirea noastră! Grăi apoi, uitându‑se în ochii ei.”).

 Capitolul XXI

Pace şi linişte

 După aceste evenimente, statutul Persidei se schimbă („De ea se apropiau toţi cu dragoste şi cu sfială; pe ea o socotea fiecare mai presus de sine; de dânsa ascultau cu toţii; ea putea să‑i povăţuiască pe toţi după buna ei chibzuinţă; ei însă, între dânşii, tot învrăjbiţi erau, şi ea în toată clipa se temea ca nu cumva învrăjbirea să se dea pe faţă.”), inclusiv în relaţiile cu soţul ei, acesta căuta mereu să‑i intre în voie, „încât ea, care‑i fusese mai înainte slugă, şi‑l făcuse slugă pe el.”. Pe când, în mod simetric şi opus, se schimbă situaţia lui Bandi, cel de care Persida mereu avusese nevoie pentru câte ceva, pentru că „Nu mai avea nici o treabă, nici un rost în lumea aceasta: putea să facă ce‑i place. De când se născuse copilul acela şi de când venise Hubăr la casă, el era de prisos, uitat de toţi, dat ca o fiinţă nemernică la o parte, rămas singur‑singurel în lume.”.

La botez, copilul primeşte din partea Marei – după ce redusese suma iniţială – opt mii de florini, ca parte din zestrea Persidei, dar Naţl îi cere să păstreze banii la ea, căci ei aveau destul. Drept urmare a ofertei, „Nici că se uitau însă oamenii ca mai‑nainte la dânsa. Las’ că banul te ridică şi în sufletul tău, şi în sufletul altora, dar banul agonisit e dovadă de vrednicie, şi mesenii toţi înţelegeau de ce Mara şade în scaun ca pusă într‑un jeţ şi vorbeşte rar şi apăsat.”.

Trică revine din ostăşie, căci soldaţii care participau la război erau lăsaţi după aceea la vatră, schimbat, dincolo de faptul că primise o rană în şold care îl făcea să şchioapete puţin: „era periat şi peptănat, cu obrazul ras şi cu mustăcioara răsucită, bine strâns la brâu şi cu căciula pe‑o ureche, dar degeaba mai căutai în el pe prostănacul mototol din care putea orişicine să facă ce vrea…”. Îşi cere scuze lui Bocioacă, iar relaţia cu Marta o aduce pe drumul cel bun, spunând femeii că „n‑o să mai aibă nimic” cu el; în postul paştelui, el şi Naţl au fost „scoşi măieştri&rdq

Alte articole din aceeasi categorie

Photo

Alexandru Lapusneanul, de Costache Negruzzi - nuvelă istorică

// // // // // // Considerată prima nuvelă istorică românească, opera lui Costache Negruzzi Alexandru Lăpuşneanul apare în anul 1840, în revista „Dacia literară”, încadrându-se perfect în programul romantic ...Citeste mai mult

Photo

În Dulcele Stil Clasic, N. Stănescu

Universul liric // // // // // // Poezia În dulcele stil clasic deschide volumul din 1970, volum ce aparţine celei de-a doua etape a creţiei poetului, în care adevărata rafinare ...Citeste mai mult

Photo

Moromeţii de Marin Preda

Scriitor realist modern, M.Preda este creatorul unui roman tulburator prin sensurile lui, prin universul artistic si personajul creat // // // // // // Ca orice roman, el reprezintăo scriere amplă ...Citeste mai mult

Photo

Moara cu Noroc de I. Slavici - caracterizarea lui Ghiţă

// // // // // // „Nuvelă solidă cu subiect de roman” (G. Călinescu), opera lui I. Slavici urmăreşte cu minuţiozitate zbuciumul sufletesc al unor personaje complexe, puternic individualizate prin ...Citeste mai mult

Photo

Maitreyi de M. Eliade - Scenariul arhetipal al erosului si evoluţia cuplului

Incipitul romanului îl surprinde pe protagonist în încercarea de a-şi aminti ziua în care a întâlnit-o pe Maitreyi, neliniştit de faptul că nu poate retrăi aievea mirarea, nesiguranţa şi turburarea ...Citeste mai mult

Photo

Ion de L. Rebreanu - roman realist-interbelic

Într-o epocă ce denunţa criza romanului românesc, opera romancierului L. Rebreanu reprezintă prima contribuţie fundamentală la crearea romanului românesc modern. // // // // v            Apărut în 1920, romanul Ion este ...Citeste mai mult

Photo

Ion de L. Rebreanu, Caracterizare personaj principal

// // // // // // Liviu Rebreanu creează în opera sa Ion o galerie bogată de personaje, dominantă fiind imaginea lui Ion, „simbolul individual al ţăranului român, setos până ...Citeste mai mult

Photo

Riga Crypto și Laponia Enigel, I. Barbu

Univers liric Poemul se integrează în ciclul Uvedenrode din volumul Joc secund  şi se încadrează în cea de-a doua etapă a creaţiei lui Barbu- „baladesc şi de evocare balcanică”. Sub aspect compoziţional, ...Citeste mai mult

Photo

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, de Lucian Blaga -artă poetică

Specificul universului poetic blagian Deschizând volumul de debut al lui L. Blaga – Poemele luminii- , poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii este una dintre cele mai cunoscute ...Citeste mai mult

Photo

Baltagul de M. Sadoveanu

Opera sadoveniană reprezintă epopeea noastră naţională, o mărturisire artistică a unui mod de a gândi şi de a simţi. Venind din folclor, din Neculce şi Creangă, Sadoveanu este un scriitor ...Citeste mai mult

Photo

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu, Caracterizare personaj principal

Personajul principal din romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, Ştefan Gheorghidiu, sublocotenent într-un regiment de infanterie, trimis pentru fortificarea văii Prahovei, este concentrat de curând, ceea ce ...Citeste mai mult

Photo

Povestea lui Harap-Alb, Ion Creangă - basmul cult

Opera lui Ion Creangă s-a statornicit în literatură ca unul dintre cele mai rezistente momente ale prozei artistice româneşti durabile, tocmai pentru că a reuşit să prindă în ea sensul ...Citeste mai mult

Photo

Ion de L. Rebreanu, Caracterizare Ana

// // // // // // Tipologic, Ana întruchipează destinul femeii din  mediul rural, adânc stratificat şi stăpânit de o mentalitate pe măsură, ea reprezentând  „două braţe de lucru, o ...Citeste mai mult

Photo

ALEXANDRU LAPUSNEANUL, de Costache Negruzzi

ALEXANDRU LĂPUŞNEANUL, de Costache Negruzzi - caracterizarea personajului principal-                   Considerată prima nuvelă istorică românească, opera lui Costache Negruzzi evocă, într-un spaţiu concentrat, momente din cea de-a doua domnie a lui Alexandru ...Citeste mai mult

Photo

Cantareata cheala de Eugene Ionesco -rezumat

                                                              ...Citeste mai mult

Photo

Caprioara din vis de Vasile Voiculescu-rezumat

                                                    Un bătrân sculptor animalier mărturiseşte tovarăşilor ...Citeste mai mult

Photo

In mijlocul lupilor de Vasile Voiculescu-rezumat

                                                      // // // // // ...Citeste mai mult

Photo

Lostrita de Vasile Voiculescu - rezumat

                                                       // // // // ...Citeste mai mult

Photo

George Calinescu -Enigma Otiliei- rezumat

                                                       G. CĂLINESCU     ...Citeste mai mult

Photo

La tiganci de Mircea Eliade - rezumat

// // // // // //                                                 ...Citeste mai mult

Photo

Maitreyi de Mircea Eliade - rezumat

// // // // // //                                                 ...Citeste mai mult

Photo

Fratii Jderi de Mihail Sadoveanu - rezumat

// // // // // //                                                 ...Citeste mai mult

Photo

Creanga de aur de Mihail Sadoveanu-rezumat

 I // // // // // // E vorba de părinţii noştri de demult, iar stăruinţa bătrânului mag de odinioară e departe de a fi o simplă iluzie  August 1926. Într‑o tabără ...Citeste mai mult

Photo

Baltagul de Mihail Sadoveanu - rezumat

// // // // // // Stăpâne, stăpâne, Mai chiamă ş‑un câne… I Romanul începe cu o legendă: îndată după facerea lumii, Dumnezeu „a pus rânduială” diferitelor neamuri: ţiganilor „să cânte cu cetera”, ...Citeste mai mult

Photo

Zodia cancerului sau vremea Ducai - Vodă de Mihail Sadoveanu - rezumat

I  În care se vede cum intră în Moldova un călător dintr‑o ţară depărtată şi cum Ilie Turculeţ nu‑i  numai căpitan de steag, ci şi cititor în stele   // // // // // ...Citeste mai mult

Photo

Fantana dintre plopi de Mihai Sadoveanu - rezumat

                                                // // // // // // Naratorul ...Citeste mai mult

Photo

Mesterul Manole de Lucian Blaga - rezumat

// // // // // //  ACTUL ÎNTÂI  Scena reprezintă „Cămara de lucru a lui Manole. Multe, foarte multe lumânări aprinse – pe masă, pe blidar, în fereastră. Pe masă e ...Citeste mai mult

Photo

Concert din muzica de Bach de Hortensia-Papadat-Bengescu - rezumat

Acest roman s‑a citit pe măsură ce a fost scris şi a fost lucrat pe măsură ce s‑a citit în şedinţele literare ale cenaclului „Sburătorul” din anul 1925. I Doctorul Rim – profesor universitar ...Citeste mai mult

Photo

Craii de Curtea -Veche de Mateiu Caragiale - rezumat

                                               „Que voulez‑vous, nous sommes ici aux portes de l’Orient, ...Citeste mai mult

Photo

Padurea spanzuratilor de Liviu Rebreanu - rezumat

// // // // // //                                                 ...Citeste mai mult

Photo

Ion de Liviu Rebreanu - rezumat

// // // //                                                    GLASUL PĂMÂNTULUI  Capitolul ...Citeste mai mult

Photo

Patul lui Procust de Camil Petrescu - rezumat

   I Romanul începe cu o scrisoare a doamnei T. unul dintre personaje, adresată naratorului; acestei scrisori naratorul îi ataşează o notă de subsol, a sa, ce precizează că doamna T. „Ca ...Citeste mai mult

Photo

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu - rezumat

// // // // // // La Piatra Craiului, în munte Naratorul, Ştefan Gheorghidiu, arată în amintirile sale scrise că „în primăvara anului 1916, ca sublocotenent proaspăt, întâia dată concentrat”, luase ...Citeste mai mult

Photo

Suflete tari de Camil Petrescu - rezumat

  ACTUL I // // // // // // Suntem „Către sfârşitul după‑amiezii, prin toamna lui 1913, în casa lui Matei Boiu‑Dorcani”, unde „E o atmosferă bătrânească, dar în acelaşi timp de ...Citeste mai mult

Photo

Jocul ielelor de Camil Petrescu - rezumat

 ACTUL I  Tabloul I   // // // // // // Scena înfăţişează direcţiunea ziarului Dreptatea sociala, de lângă parcul Oteteleşeanu, din Bucureşti, având ca elemente distinctive o panoplie de scrimă şi portretul ...Citeste mai mult

Photo

Apus de soare de Barbu Stefanescu Delavrancea-rezumat

ACTUL I Scena I Decorul reprezintă „o aripă a castelului din Suceava, cu ferestre cu gratii de fer, sfârşindu‑se cu o terasă pusă pe tălpi de peatră”. Se vede „ograda domnească, cu ...Citeste mai mult

Photo

Pădureanca de Ioan Slavici- rezumat

I Este vreme de holeră, în câmpia bănăţeană, stăpânirea interzisese deplasarea oamenilor între localităţi, instituind măsuri de carantină, dar Busuioc, „bogătoiul” din Curtici, nu vrea să audă de acestea, trimiţându‑şi fiul, ...Citeste mai mult

Photo

Moara cu noroc-de-Ioan Slavici-rezumat

I  Soacra lui Ghiţă îşi spune părerea în legătură cu intenţia ginerelui ei de a lua în arendă cârciuma numită Mora cu noroc, de lângă Ineu, adresându‑se ginerelui şi fiicei, Ana: ...Citeste mai mult

Photo

În vreme de război de Ion Luca Caragiale -rezumat

// // // // // //  I  Autorul arată că tâlharii „foarte‑ndrăzneţi şi foarte cruzi”, care „băgaseră spaima în trei hotare” au fost prinşi. Aceştia „începuseră cu hoţie de cai; apoi, ...Citeste mai mult

Photo

O scrisoare pierdută de Ion Luca Cargiale -rezumat

   Acţiunea se petrece „În capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre”, precizează indicaţia de regie a piesei.  ACTUL I  Decorul reprezintă „O anticameră bine mobilată. Uşă în fund cu două ferestre ...Citeste mai mult

Photo

O noapte furtunoasă de Ion Luca Caragiale-rezumat

ACTUL I  Scena reprezintă „O odaie de mahala.” cu „Mobile de lemn şi paie.” şi „în fund, rezemată de fereastră, o puşcă de gardist [membru al gărzii civice] cu spanga [baioneta] ...Citeste mai mult

Photo

Amintiri din copilarie de Ion Creanga - rezumat

I  Naratorul începe prin a evoca satul copilăriei sale, aşa cum era în timpul când el începuse a se „ridica băieţaş la casa părinţilor” săi: „Ş‑apoi Humuleştii, şi pe vremea aceea, ...Citeste mai mult

Photo

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga-rezumat

// // // // // //   Verde‑Împărat trimite fratelui său, Craiul, care „era odată într‑o ţară”, o scrisoare pentru a‑i cere să‑i dea pe unul dintre cei trei fii ai ...Citeste mai mult

Photo

Moș Nichifor Coțcariul de Ion Creanga - rezumat

„Moş Nichifor Coţcariul [îşi începe povestitorul relatarea, probabil după informaţii primite de la tatăl său şi transmise acestuia de la „bătrânii, care auziseră din gura lui moş Nichifor”] nu‑i o ...Citeste mai mult

Photo

Cezara de Mihai Eminescu-rezumat

I Ieronim este „frate laic” într‑o veche mănăstire italiană, unde ocupă „o chilie pe pereţii căreia erau aruncate cu creionul fel de fel de schiţe ciudate – ici un sfânt, colo ...Citeste mai mult

Photo

Făt Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu-rezumat

Acţiunea basmului se petrece „pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului”. ...Citeste mai mult

Photo

Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu -rezumat

  // // // // // // Vorbind în sine, Dionis constată că felul în care percepe lumea depinde de organele de simţ („dacă închid un ochi văd mâna mea mai ...Citeste mai mult

Photo

Despot Vodă de Vasile Alecsandri-rezumat

Legendă istorică în versuri 5 acturi şi 2 tablouri ACTUL I Tabloul I Decorul reprezintă „Culmea Carpaţilor ce desparte Bucovina de Transilvania”. Scena 1  Doi plăieşi, Jumătate şi Limbă‑Dulce, paznici ai graniţei, se află la hotar, ...Citeste mai mult

Photo

Chirița în Provinție de Vasile Alecsandri-rezumat

// // // // // // Comedie cu cântice, în 2 acte ACTUL I Decorul reprezintă „o ogradă de curte boierească la ţară.”, având în stânga locuinţa personajului principal, Chiriţa Bârzoi, în ...Citeste mai mult

Photo

Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi -rezumat

// // // // // // I „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu...”  Alexandru Lăpuşneanul revine în ţară, „întovărăşit de şepte mii spahii şi de vro trei mii oaste de ...Citeste mai mult

Photo

Miron Costin

MIRON COSTIN (1633-1691) cronicar de seama si inalt dregator, poet si om de arme, filozof si diplomnat, fire plecata spre studii si prelungi lecture a fost unul dintre cei mai importanti ...Citeste mai mult

Photo

Ion Neculce, Viata lui Ion Neculce, Scrierile lui Ion Neculce

ION NECULCE (1672-1745)Cronicar moldovean, un nume rasunator in literatura romana, s-a nascut in Prigoreni, langa Targul Frumos.Ion Neculce a fost numit in 1691 in slujba de postelnic, apoi in cea ...Citeste mai mult

Photo

Noaptea, Pastel Vasile Alecsandri, demonstratie ca poezia este pastel

  Vasile Alecsandri Pastelul este o specie a genului liric, poezie descriptive care prezinta un aspect al naturii, cu univers vegetal sau fantastic, un moment calendaristic, prin intermediul caruia se exprima sentimentele ...Citeste mai mult

Photo

Caracterizare personaj principal al operei literare Miorita

// // // // // //   Caracterizarea personajului principal al operei “Miorita”  Personajul orincipal al baladei populare “Miorita” este ciobanul moldovean. El apare in toate momentele subiectului fiind caracterizat direct si ...Citeste mai mult

Photo

O scrisoare pierdută, I.L. Caragiale Caracterizarea personajelor

// // // // // //   Caracterizarea personajelor la “O scrisoare pierduta” Ioan Luca Caragiale Ca dramaturg, I.L. Caragiale nu se remarcanuma prin arta compozitiei, a structurii conflictelor, ci si prin talentul ...Citeste mai mult

Photo

Baltagul, de Mihail Sadoveanu, Caracterizarea personajelor

Caracterizarea personajelor “Baltagul”Mihail Sadoveanu Romanul “Baltagul” ramane o scriere remarcabila si prin personajele sale.Exista personaje principale, secundare si episodice. // // // // // // Vitoaria Lipan devine un tip reprezentativ dar care ...Citeste mai mult

Photo

Referat Baltagul, de Mihail Sadoveanu

“Baltagul” Mihail Sadoveanu Romanul este o specie a genului epic, in proza cu o actiune mai complicata si de mai mare intindere, decat celelalte specii epice in proza desfasurata, de regula, pe ...Citeste mai mult

Photo

Amurg de toamnă, de Lucian Blaga

Amurg de toamna De L.Blaga Date despre autor si opera:-Lucian Blaga,o presonalitate marcanta a culturii romanesti,a fost filozof,poet,prozator,dramaturg,si traducator.-ca poet propune alte modalitatii de explorare a universului,a lumi inconjuratoare.-poezia “Amurg de toamna”face ...Citeste mai mult

Photo

Mihai Eminescu,poet national al romanilor

Biografie Mihai Eminescu 1850 Mihai Eminescu se naste la Ipotesti pe data de 15 ianuarie ca si al saptelea copil al familiei Eminescu. 1858 Intre 1858 si 1860 Eminescu urmeaza scoala ...Citeste mai mult