Monday, 06 July, 2020

Turda, Ioan Ratiu, 54/3, Tel. 0264312565 , dacicusmedia@gmail.com, afaceriardelene@gmail.com

George Calinescu -Enigma Otiliei- rezumat

                                                       G. CĂLINESCU

                                                       ENIGMA OTILIEI

I

Ne aflăm „Într‑o seară de la începutul lui iulie 1909”, pe strada Antim din Bucureşti, „răcoroasă şi foşnitoare ca o pădure”, întrucât „toate curţile şi mai ales ograda bisericii erau pline de copaci bătrâni, ca de altfel îndeobşte curţile marelui sat ce era atunci Capitala.”. Unde soseşte Felix Sima („un tânăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean […] Uniforma neagră îi era strânsă pe talie, ca un veşmânt militar, iar gulerul tare şi foarte înalt şi şapca umflată îi dădeau un aer bărbătesc şi elegant. Faţa îi era însă juvenilă şi prelungă, aproape feminină din pricina şuviţelor mari de păr ce‑i cădeau de sub şapcă, dar culoarea măslinie a obrazului şi tăietura elinică a nasului corectau printr‑o notă voluntară întâia impresie.”), originar din Iaşi, orfan de ambii părinţi, pentru a locui, în perioada studiilor de medicină, la unchiul şi tutorele său, Costache Giurgiuveanu, cel care îi administrează averea moştenită, până la majorat.

Casa pe care o căuta Felix avea o înfăţişare ciudată, asemenea tuturor clădirilor de pe Antim, datorită amestecului de stiluri şi folosirii de materiale improprii, de mică valoare şi puţin durabile: „Partea de sus privea spre stradă cu patru ferestre de o înălţime absurdă, formând în vârful lor câte o rozetă gotică, deşi deasupra lor zidăria scotea tot atâtea mici frontoane clasice, sprijinite pe câte două console […] totul în cel mai antic stil, dar console, frontoane şi casetoane erau vopsite în ulei cafeniu. Zidăria era crăpată şi scorojită în foarte multe locuri, şi din crăpăturile dintre faţada casei şi trotuar ieşeau îndrăzneţ buruienile.”.

După intrarea lui Felix în clădire, alertat de sonerie se iveşte un bătrân despre care adolescentul crede a fi unchiul său, cunoscut dintr‑o veche fotografie, dar bătrânul, întrebat de către Felix dacă acolo locuieşte domnul Costache Giurgiuveanu, răspunde confuz şi bâlbâit prin „Nu‑nu‑nu ştiu.. nu‑nu stă nimeni aici, nu cunosc…”. Felix va fi recuperat însă din situaţia delicată de către verişoara sa, Otilia, care îl conduce în interior şi îl prezintă lui Pascalopol („un om ca de cincizeci de ani, oarecum voluminos, totuşi evitând impresia de exces, cărnos la faţă şi rumen ca un negustor, însă elegant prin fineţea pielii şi tăietura englezească a mustăţii cărunte.”), Aglaei Tulea, sora lui Costache Giurgiuveanu – „o doamnă cam de aceeaşi vârstă cu Pascalopol, cu părul negru pieptănat bine într‑o coafură japoneză. Faţa îi era gălbicioasă, gura cu buzele subţiri, acre, nasul încovoiat şi acut, obrajii brăzdaţi de câteva cute mari” – şi fiicei acesteia, Aurelia Tulea, „o fată cam de treizeci de ani, cu ochii proeminenţi ca ai Aglaei, cu faţa prelungă, sfârşind într‑o bărbie ca un ac, cu tâmple mari încercuite de două şiruri de cozi împletite.”.

Ignorat de musafiri şi gazde, care se preocupau de jocul lor de table, în jurul unei mese luminate de lampa cu petrol, Felix simte că poate avea încredere doar în Otilia; „Fata părea să aibă optsprezece‑nouăsprezece ani. Faţa măslinie, cu nasul mic şi ochii foarte albaştri, arăta şi mai copilăroasă între multele bucle şi gulerul de dantelă. Însă în trupul subţiratic, cu oase delicate de ogar, de un stil perfect, fără acea slăbiciune suptă şi pătată a Aureliei, era o mare libertate de mişcări, o stăpânire desăvârşită de femeie.”. În plus, ea „îi dădu un sentiment inedit, de mult presimţit.” tânărului crescut la internat, fără a fi cunoscut intimitatea femeilor.

Intuiţia lui, în ceea ce priveşte relaţia cu restul familiei, va fi confirmată de către o remarcă datorată Aglaei Tulea, care se opune studiilor universitare intenţionate de către Felix („Un orfan trebuie să‑şi facă acolo repede o carieră, să nu cadă pe capul altuia.”), ignorând voit faptul că acesta beneficia de veniturile proprii, pe care le gestiona Costache Giurgiuveanu în calitate de tutore.

Pentru că nu i se pregătise o cameră, tânărul va dormi prima noapte în camera fetei, care îl uimeşte prin dezordinea spontană izvorâtă din temperamentul ei tumultuos: „Cutii de pudră numeroase, unele desfundate, flacoane de apă de Colonia destupate erau aruncate în dezordine pe masa de toaletă, ca într‑o cabină de actriţă, dovedind graba cu care Otilia le mânuia. Rochii, pălării zăceau pe fotolii, pantofi pe sub masă, jurnale de modă franţuzeşti mai peste tot, amestecate cu note muzicale pentru pianoforte.”, necesare fetei întrucât studiase pianul şi se înscrisese ca studentă la Conservator.

II

A doua zi, Felix descoperă câte ceva din trăsăturile de caracter ale noilor sale cunoştinţe, fie singur (tutorele său îi cere bani pentru alimentele casei, dintr‑un reflex avar, sugerează apoi Otilia), fie prin intermediul verişoarei sale (de fapt rudă prin alianţă, căci este fiica dintr‑o căsătorie anterioară a soţiei decedate a bătrânului, păstrând numele mamei, Mărculescu): aceasta îl avertizează în legătură cu Aurica („‑Să te fereşti de ea, că umblă să se mărite şi se îndrăgosteşte de cine‑i iese în cale.”) şi îl evocă laudativ pe musafirul din seara trecută („‑Nu ştii ce om bun este Pascalopol şi ce bogat e! Are o moşie imensă în Bărăgan şi cai de călărie.”).

O nouă vizită a moşierului face ca Felix să sesizeze adevărata natură a relaţiei acestuia cu Otilia şi restul familiei, căci „Ceea ce izbi pe Felix […] fu nu veselia volubilă a Otiliei, cât satisfacţia reţinută a lui Pascalopol, care nu se clasa deloc printre sentimentele paterne.”.

III

Soţul Aglaei, Simion Tulea, pe care Felix îl descoperise lucrând paşnic la un gherghef, încă din prima seară, devine agitat şi violent; „Simion, omul aşa de blând şi părând chiar stupid, care borda, cu o broboadă în spate, avea din când în când toane, considerate ca «păcatele lui», şi atunci «dezgropa morţii». Făcea scandal, şi atunci toată lumea din casă tăcea. Simion fusese în tinereţe alt om decât cel care se vedea, avusese o viaţă agitată, aventuri de dragoste, scandaluri.”, lămureşte Otilia situaţia.

Invitat de către Aurica în casa familiei Tulea, situată alături de casa Giurgiuveanu – pornind de la pretextul meditării fratelui ei, Titi, rămas corigent la limba latină –, lui Felix i se prezintă pernele brodate de către Simion împreună cu picturile acestuia şi ale fiului său, Titi: „erau de o dexteritate indiscutabilă. Mâna ştia să întindă bine culoarea, desenul era îngrijit, şi în chiar diformităţile unor portrete se simţea vocaţia unor mâini de probabili artişti.”, însă „Nici un tablou nu era original. Toate copiau cărţi poştale ilustrate, clişee de prin cărţi de calitatea cea mai proastă uneori şi mai puerilă […] Ochiul pictorului avea o însuşire înnăscută de a combina armonios liniile şi culorile, dar inteligenţa lui nu putea să discearnă raţiunea structurii modelului şi să interpreteze din nou.”.

Are loc şi pomenita meditaţie, însă Titi, un „vlăjgan molatic” mai mare cu câţiva ani decât Felix, repetent şi copie într‑o altă vârstă a lui Simion, după o jumătate de oră, declarând că s‑a plictisit şi l‑au apucat durerile de cap, renunţă la efortul intelectual.

Drept semn al deficienţelor personajului, notează autorul spre a detalia portretul, Titi „Uneori, plictisit deodată de convorbire sau de prezenţa oamenilor […] se aşeza cu spatele pe muchia unei mese sau a unei sobe şi, cu mâinile împreunate în modul catolic, se legăna neîncetat de la dreapta la stânga şi invers.”.

Pornind de la această vizită, Otilia lămureşte pentru Felix natura comportamentului agresiv al femeilor Tulea în ceea ce o priveşte: ambele nădăjduiau moştenirea lui Costache Giurgiuveanu, dat fiind că bătrânul nu o adoptase pe fiica sa vitregă, deşi ar fi trebuit să o facă, ţinându‑se cont de averea mamei Otiliei, care îi revenise lui. Iar Felix îşi lămureşte grimasele de satisfacţie ale lui moş Costache – din momentele în care fiica lui vitregă îl alintă calin –, socotind că „nu făceau parte din sentimentele nesuspectabile.”.

În ceea ce o priveşte pe Aurica, notează autorul, „avea despre bărbaţi o concepţie mistică, în care şi impertinenţele deveneau calităţi. Simpla prezenţă a bărbat, mai cu seamă tânăr şi necăsătorit, o emoţiona.”, iar căsătoria i se părea „unicul scop serios în viaţă”, pentru a cărui atingere bătea zilnic „Calea Victoriei străbătând mereu şi cu repeziciune acelaşi itinerariu, care cuprindea circular amândouă trotuarele.”, în zadar însă. După cum fără de succes a fost şi tentativa de a‑l cuceri pe Felix, care, excedat de avansurile repetate ale doritoarei de măritiş, s‑a simţit nevoit să precizeze că nu are nici o înclinaţie, în ceea ce o priveşte.

IV

Felix, trăind într‑o casă „unde fiecare făcea ce poftea, fără să întrebe pe celălalt”, se dezvoltă psihic, deoarece „Libertatea îi rispise timiditatea şi‑i dăduse sentimentul valorii lui personale.”. Raporturile interindividuale se aşează, în sensul că „Otilia deveni pentru Felix adevărata stăpână a casei, căreia îi încredinţa toate dezideratele lui, evitând pe moş Costache, totdeauna voit bâlbâit şi gata să se strecoare printre degete. Încerca pe deasupra faţă de ea o atracţie care deveni din ce în ce mai tiranică.”.

Cei doi, Felix şi Otilia, fac o vizită lui Pascalopol, în apartamentul acestuia din Bucureşti, unde locuia singur (era divorţat sau soţia îi murise – nu precizase clar situaţia sa matrimonială) iar „Interiorul i se păru lui Felix cu mult mai rafinat decât şi‑ar fi putut închipui, cunoscând numai omul, aşa de rezervat şi de convenţional.”, prin amestecul estetic de vechi obiecte cu iz oriental, mobilier rustic şi elemente occidentale. Cu toată această preţuire pentru gustul fin al omului de lume Pascalopol, (sau pornind de aici), Felix nu îşi poate reprima o izbucnire de gelozie, a doua zi („‑Mă întreb dacă nu greşeşti arătând atâta familiaritate unui om în vârstă. El ar putea să interpreteze altfel.”), spre a primi un răspuns ambiguu, dar liniştitor pentru el: „Pascalopol e un om de mare caracter, care a fost foarte bun cu mine…”.

V

Familia Tulea primeşte vizita celeilalte fiice, Olimpia, însoţită de Stănică Raţiu, bărbatul cu care femeia trăia fără a fi cununată şi cu care avea un copil de o lună. Căsătoria nu se făcuse deoarece Simion Tulea refuza să dea zestrea pretinsă de Stănică („o casă a lui, nu prea mare, pe care Aglae voia să i‑o dea Olimpiei ca zestre, dar Simion nu consimţea, nevrând să rămână fără nimic.”) pretextând că Olimpia nu este fiica lui, în ciuda evidenţelor contrare (Olimpia îi semăna „în chip izbitor”).

O respingere circumstanţiată însă, deoarece „Simion refuza casa şi se uita urât numai când era şi Olimpia de faţă, dar pe Stănică îl suferea. Acesta îl lua de braţ, îi lăuda zgomotos lucrările şi smulgea câţiva lei, când avea. Pe Aglae o biruia cu maniera distinsă de a‑i săruta mâna şi cu apelativul «mamă». Stănică ciupea câte ceva de la cine‑i ieşea în cale”.

Strategia lui Stănică va cuprinde şi alte mijloace de manipulare a viitorului socru, printre care berea oferită prin grădinile restaurantelor ori aducerea de vizitatori pentru „galeria de pictură” din casa Tulea, încât, atunci când Felix şi Otilia, invitaţi de către Pascalopol la moşia sa din Bărăgan, se pregătesc să dea curs ofertei moşierului, Simion aproape că cedase şi cununia Olimpiei se profila cu iminenţă.

VI

La Ciulniţa, unde mersese mai din vreme, Pascalopol îi întâmpină pe cei doi vizitatori „îmbrăcat într‑un elegant costum rural‑colonial”, justificat de sălbăticia primitiv‑agrară a locurilor şi enormitatea deschiderii peisajului – „Câmpia era aşa de plată şi de întinsă, încât nu i se zărea nici o margine. Fâşii enorme de pământ, care fuseseră lanuri de grâu, erau acum numai nişte întinse mirişti isprăvite spre orizont, din care se ridica un bâzâit formidabil, fără oprire, de cosaşi, vărsaţi în atâta cantitate pe câmp, încât, la trecerea trăsurii, săreau ca nişte stropi mărunţi de noroi. […] Când brişca trecea printre semănături de porumb, zarea era astupată cu desăvârşire. Nu se vedea nici un om, nici o vietate, afară de stoluri de vrăbii. Pluteau pe o mare galben‑verzuie, în care valurile prea înalte împiedicau ochii să tragă linia orizontului.”. Iar lipsa de repere ale civilizaţiei, anistoricitatea spaţiului şi timpului din câmpia cotropită de ierburi îi dau lui Felix intuiţia pustietăţii scitice, pe care o învăţase la şcoală.

La masă se discută despre agricultură şi productivitatea moşiei, drept răspuns la o întrebare a lui Felix, pusă însă „numai ca să spună ceva”, de a afla că moşierul exportă, pe bani buni şi către Anglia, recolta de oleaginoase, că foloseşte în special muncitori ardeleni, bulgari şi sârbi, ţăranii din Bărăgan nefăcând faţă cerinţelor unei exploatări raţionale a pământului.

Otilia şi Felix au parte de distracţiile inedite ale vieţii campestre: se urca pe stogurile de fân, călăresc amândoi acelaşi cal cutreierând moşia, cu fata încălecată băieţeşte în faţa lui Felix, se leagănă pe un scrânciob improvizat în copac. Dar discuţiile lor alunecă – probabil şi stimulaţi de absenţa stăpânului moşiei, solicitat pentru două zile în Bucureşti – către aspectul cel mai serios al vieţii lor din acel moment, relaţia Otiliei cu cei doi bărbaţi din viaţa ei, Leonida Pascalopol şi Felix. Pentru bărbatul matur, fata mărturiseşte a simţi recunoştinţă şi admiraţie (astfel încât a fugi cu el i se pare un gest normal: „e un om care merită o astfel de bucurie”), împreună cu siguranţa de a fi acceptată aşa cum este – „Sunt foarte capricioasă, vreau să fiu liberă!” –, ceea ce un tânăr de vârsta lui Felix nu ar putea face, afirmă ea, deşi partenerul ei de dialog se arată convins, în sinea lui, de contrariul.

De la Pascalopol, revenit la moşie, cei doi află despre căsătoria lui Stănică Raţiu cu Olimpia, după primirea dotei jinduite, dar şi despre moartea fiului lor care, neglijat de părinţi, căzuse din patul neîngrădit.

Iar atitudinea tânărului faţă de gazda lor se schimbă, înainte de întoarcerea la Bucureşti: „Felix admiră caracterul bun al moşierului, care oscila nesigur între sentimentul erotic şi cel de paternitate, aci detestându‑i cordial prezenţa, aci luându‑i cu afecţiune braţul ca unui fiu mare. Învins de această discreţie nobilă, Felix se prefăcea din ce în ce mai mult că e interesat de intens de aspectele câmpului şi dispărea, lăsând pe Pascalopol să se bucure intens de familiaritatea Otiliei, încredinţat pe zi ce trecea că ea nu depăşea marginile unui nevinovat joc de salon.”.

VII

În toamnă, Stănică Raţiu afectează a se simţi moralmente obligat să îl avertizeze pe Pascalopol în legătură cu Otilia, sperând probabil o recompensă din partea moşierului („Otilia e tânără, neexperimentată, azi se întâlneşte c‑un tânăr, mâine cu altul, o fată poate greşi uşor. În casa lor stă un student de vârsta ei, pentru care se pare că are înclinaţii… Cumnata mea Aurica a văzut lucruri decisive, dar, ca domnişoară, s‑a sfiit să vă comunice, de aceea am luat eu hotărârea să vă scutesc de o decepţie. Înţelegeţi, un om mai în vârstă, chiar bogat, nu poate lupta cu temperamentul aprins, poate prea aprins, al unei fete de nouăsprezece ani.”.), dar fără efect.

Tot o iniţiativă legată de Otilia manifestă şi Titi, dar de alt gen: după mai multe încercări nereuşite (căci nu avea nici vocabular, nici idei) de a şi‑o apropia prin conversaţie, tânărul răscolit pentru întâia oară de instinctul sexului riscă un gest mai necugetat, ce declanşează ţipătul de protest al Otiliei, dar şi comentariul răutăcios‑impertinent al Aglaei, care auzise totul din camera de alături, adresat fratelui ei: „Fete ca ea pentru asta sunt. Să trăiască discret cu băieţii de familie, să‑i ferească alte lucruri mai rele.”.

Stănică Raţiu, consecvent în imoralitatea lui, aduce un medic, Vasiliad, spre a‑l consulta pe Costache Giurgiuveanu, în realitate însă pentru a‑l putea declara pe bătrân iresponsabil, în cazul în care ar înzestra‑o pe Otilia, înţelege Felix – de acum student la medicină cu informaţii mai multe decât i‑ar fi permis studiile de până atunci –, din întrebările puse pe parcursul consultului nedorit de către pacient.

VIII

Întrebată de Felix asupra relaţiilor dintre ei, după o scrisoare de iubire lăsată în camera fetei, Otilia mărturiseşte a avea faţă de el o grijă aproape maternă, de soră mai mare, sau izvorâtă din prietenie, iar iubirea faţă de el se manifestă prin renunţarea ei la speranţa de dragoste împlinită – „Am visat pentru tine glorie, avere, îţi căutam cu gândul mai târziu o fată drăguţă, blândă. Nu m‑am gândit că mă vei iubi pe mine, eu sunt o zăpăcită, nu ştiu ce vreau, eu sunt pentru oameni blazaţi, care au nevoie de râsetele tinereţii, ca Pascalopol.”. Referitor la Pascalopol încearcă apoi să nuanţeze, precizând natura ambiguă a sentimentelor puse în joc: „bietul Pascalopol e şi el un fel de victimă a mea, cum ar zice tanti Aglae. Un biet om singur, care simte nevoia unui glas prietenos. Nici nu ştiu dacă nu se‑nşeală. Eu cred că mai degrabă ar voi să fiu fata lui. Nu‑ţi ascund că mi‑e drag, în anume înţeles, îmi trebuie; în sfârşit, nu e ce crezi.”. Dialogul având loc în camera fetei, „Felix se ridicase şi încercase să îmbrăţişeze pe Otilia. Aceasta, sprintenă de obicei şi ironică, pierduse orice îndrăzneală. Ochii i se catifelaseră, buzele îi tremurau şi primea timidele sărutări ale lui Felix, pe tâmplă, cu un aer supus, pierdut, răspunzând automat cu câte o delicată sărutare, abia schiţată, pe obraz.”.

Pentru că Felix emisese pretenţii de exclusivitate asupra Otiliei, după acea discuţie amoroasă, impunându‑i să nu‑l mai primească pe moşier şi pentru că fata se arase după aceea tristă, renunţând la comportamentul jucăuş prin care îl cucerise, Felix acceptă o discuţie lămuritoare cu Pascalopol, acasă la cel din urmă. Unde află că fata crescuse sub ochii rivalului său, care îi satisfăcuse financiar necesităţile de lux şi fanteziile pe care nu şi le‑ar fi putut permite datorită avariţiei lui moş Costache, astfel încât Otilia depindea de el ca un copil de părintele său. Şi Pascalopol propune un armistiţiu („Am nevoie de domnişoara Otilia, care e micul meu viţiu sentimental. Dacă nu pot fi un amant, rămân totdeauna un nepreţuit prieten şi părinte. Pentru voi amândoi.”), acceptat de Felix, astfel încât relaţiile din triunghiul sentimental‑amoros vor continua ca înainte.

Printr‑o criză cu substrat erotic, manifestată ca frustrare sexuală, trece şi Titi, prezentat apoi de către un coleg, pe nume Sohaţchi, de la facultatea de arte plastice, unde Titi se înscrisese, surorii acestuia, Ana, cu ajutorul căreia băiatul îşi lămureşte „misterul fiziologic” devenit obsedant. A treia „şedinţă” de sex însă se va solda cu surprinderea lui Titi asupra faptului, de către tatăl şi fraţii fetei, toţi trei ofiţeri, şi cu determinarea tânărului iniţiat să o ia în căsătorie pe Ana, eveniment petrecut fără ştirea familiei băiatului însă, căci acesta nu îndrăznise să mărturisească alor săi isprava. După deconspirarea schimbării de stare civilă, datorată mărturisirii către Felix şi Otilia, Titi, strămutat în casa de mahala primită ca zestre de către soţie, cunoaşte fericirea conjugală pentru scurt timp, deoarece Ana îl neglijează, uneori chiar în favoarea lui Stănică Raţiu, cu care iese în oraş, încât Titi acceptă în cele din urmă divorţul propus de mama lui, nemulţumită de la bun început.

IX

Suntem în luna martie, când Felix, apropiindu‑se de vârsta majoratului şi simţind o mai mare nevoie de independenţă economică se adresează în acest sens unchiului său, care îi oferă doar un împrumut, pretins a fi acordat de către altcineva, de o mie de lei, de fapt (va presupune un prieten al lui Felix, student la drept), bani daţi din cei ai lui Felix, administraţi de bătrân. Felix acceptă această formă de finanţare, deşi nu va primi banii decât în rate valorând câte o pătrime din valoarea ‘împrumutului’, după ce semnează un bilet la ordin nedatat, spre a fi completat de bătrân cu o dată ulterioară atingerii de către nepotul său a vârstei de majorat, pe atunci 21 de ani.

Spre a o feri pe Otilia de neplăceri viitoare, Pascalopol îl convinge pe Costache Giurgiuveanu să o înfieze, ceea ce bătrânul acceptă, nu fără reticenţe însă. Şi pentru că asistase, fără a fi observat din timp de către cei doi, la discuţia despre viitorul Otiliei şi considera că fata va fi o partidă bună, Stănică Raţiu propune fetei … să o ia în căsătorie, spre indignarea presupusei viitoare soţii.

Participarea, indirectă, la aceste frământări intrafamiliale stresează pe Felix, încât „Era obosit moralmente, dar cu senzaţii fizice. […] Îl obosea, îl neliniştea această lume fără instincte de rudenie, aprigă, în care un om nu se putea încrede în nimeni şi nu era sigur de ziua de mâine.” şi simte nevoia să părăsească locul.

Simţind, din această cauză, nevoia de mai multă stabilitate şi clarificare în relaţiile cu Otilia, Felix îi va vorbi despre sentimentele sale încă insuficient determinate („Nici eu nu ştiu cum te iubesc, ca pe o logodnică, ca pe o mamă, aş zice, dacă n‑ai fi mai tânără decât mine.”), dar primeşte un răspuns de aceeaşi natură, incapabil de a‑l limpezi, sufleteşte („te iubesc în atâtea feluri, încât nu pot să analizez acum cât te iubesc ca frate şi cât, cum să zic, iubită.”).

X

Sătulă de tentative de intimidare, calomnii şi alte mijloace de presiune psihologică practicate de către Aglae, Aurica şi Stănică Raţiu cu scopul de a obţine averea lui moş Costache, Otilia se va refugia, împreună cu Pascalopol, pe moşia acestuia, ceea ce îl face mai întâi pe Felix să îi adreseze, în gând, reproşuri amarnice, după care însă ajunge să îi înţeleagă gestul. Cu toate acestea, „După o săptămână de concesii şi explicaţii, Felix se descurajă şi ajunse din nou la încheierea de la început, că Otiliei nu‑i păsa de el. Ieşi în oraş din ce în ce mai des, mâncă la restaurante, merse cu colegii la berării şi se‑ntoarse câteodată la ziuă, ameţit de băutură. Nu‑i cerea nimeni nici o socoteală, nici nu‑l vedea. Acest fel de existenţă liberă începu să‑i placă.”.

Felix o cunoaşte, prin intermediul lui Stănică Raţiu, pe Georgeta, o „fată faină”, după cum sunase prezentarea, curtezană de lux, amantă a unui general în vârstă – „Ceea ce uimea şi colabora în chip armonios cu plasticitatea trupească era fineţea de marmură a incarnatului. Nici un por nu se zărea pe netezimea obrazului sau a buzelor. Mâinile erau lucii ca sideful şi unghiile subţiri şi în migdală. Sprâncenele, genele erau înfipte ca‑n carnea unei piersici netede. Un fior trecu prin trupul lui Felix, privind numai această delicată anatomie.”.

XI

Între timp, Simion Tulea devenise un nebun agitat, convins că „Acum avea o forţă herculeană, colosală, şi simţise cum pârâie scaunul şi duşumelele. Casa şi solul erau în primejdie. De aceea se plimba, ca să‑şi consume energiile şi să‑şi subţieze până la normal musculatura.”. Pretinde a se numi Ovidiu, că are o sută cinci ani, că singura lui problemă de sănătate este aceea a molipsirii celor din jur cu… sănătate ş.a.m.d.

La rândul său, tânărul Felix Sima începe să se afirme în mediul universitar ca viitor cercetător şi medic specialist de succes, odată cu publicarea unui prim articol ştiinţific. Drept urmare, „Era indiscutabil fericit, nu de articol în sine, a cărui puţină însemnătate i se părea evidentă, cât de semnificaţia lui. Atrăsese atenţia profesorului, izbutise să fie publicat într‑o revistă străină, prin urmare nimic nu‑l împiedica să facă o mare carieră medicală dacă muncea.”.

Se hotărăşte să facă o vizită Georgetei, care îl invitase încă de la prima lor întâlnire, găsindu‑l nostim, şarmant; „Apropierea Georgetei îi procura o plăcere voluptuoasă, deosebită de cea a intimităţii cu Otilia, un sentiment de bărbăţie, însă avea scrupulul de a nu trăda pe Otilia.”. Cu această ocazie află că destinul de curtezană al „domnişoarei Georgeta” fusese fixat de către mama ei vitregă („Femeia aceasta m‑a pervertit. M‑a învăţat de mică cu luxul, mă îmbrăca în mătăsuri, se servea de mine ca de o păpuşă necesară apariţiei ei în public.”). Şi primeşte, în legătură cu scrupulul său, îndemnuri explicite pentru a îndrăzni să facă pasul următor: „poţi fi credincios unei femei, chiar făcându‑i mici infidelităţi cu o alta. E un fel de a o preţui prin comparaţie. […] A păcătui cu un tânăr simpatic este acum pentru mine, fără ipocrizie, singura distracţie în viaţă. Îţi dau voie să vii oricând ca să încerci să mă tragi pe calea pierzării.”.

XII

Felix primeşte o carte poştală de la Otilia, din Paris, iar „Sufletul i se umplu de amărăciune. Dacă Otilia s‑ar fi dus la moşie, asta ar mai fi mers. Era un gest de plictiseală care se scuza, mai ales că moşia era un loc de delectare primăvara. Dar la Paris, era altceva. Otilia petrecea, se bucura, dormea poate în aceeaşi cameră cu Pascalopol, trecea drept soţia lui, dacă nu era, legal sau ilegal. La Paris, Pascalopol înceta de a mai fi un simplu protector patern. Un om în vârstă, care duce minorele în străinătate, e un corupător. „. Sentimente instabile însă: „Felix luă o fotografie a Otiliei şi o privi îndelung. Ciudat, ochii limpezi ai fetei dezminţeau proastele lui opinii. Cine ştie dacă nu erau şi alte motive în această familie ciudată, pe care n‑o cunoştea îndeajuns?! […] Mărturisi că nu înţelegea nimic şi se simţi descurajat.

Drept urmare acestor incertitudini, „Felix se duse ca un om care vrea să se sinucidă la Georgeta şi se purtă în aşa chip încât fata, inteligentă, înţelese tulburarea şi dorinţa lui ascunsă şi‑i uşură cu îndemânare manifestarea. Felix se bucură din plin de darurile pe care i le putea oferi fata, dar, cu toată frumuseţea excepţională a acesteia, îl uimi mai cu seamă simplitatea cinismului ei, graţia firească cu care putea să treacă de la gesturile cele mai îndrăzneţe la convorbirea prietenească. Simţi pentru ea recunoştinţă, înţelegând totodată că numai pe Otilia o iubea. Pentru Otilia avea o spaimă mistică şi nu şi‑ar fi închipuit‑o niciodată în atitudini scabroase. Sufletul lui, capabil de exaltări, era puţin jignit de indiferenţa blazată cu care se oferise Georgeta, de lipsa de importanţă pe care o dădea întâmplării.”.

Trimis, la sfârşitul întâlnirii lor amoroase, de către aceeaşi Georgeta la restaurantul lui Iorgu, aflat într‑un local proprietate a unchiului său, Felix află lucruri surprinzătoare: Iorgu îl plătise pe Stănică Raţiu pentru a‑i mijloci, pe lângă bătrân, cumpărarea restaurantului, dar acelaşi Stănică fusese văzut în compania concurentului şi nu comunicase nimic lui Costache Giurgiuveanu. Acesta din urmă, surprins pentru că voise să vândă restaurantul, dus de către Felix la Iorgu, va încheia tranzacţia, în folosul Otiliei, precizează el tânărului mijlocitor: „Dacă nu mai sunt legi în ţara asta şi nu poţi să laşi ce‑i al tău cui pofteşti, [se referă la posibilitatea de a‑i fi atacat testamentul] vând mai bine. Dau eu cui vreau, şi dumnealor [familia Tulea] să ia vântul.

În acest chip, Felix „Ducea o existenţă cam agitată, puţin potrivită studiului. Prea multe senzaţii tari încerca în vremea din urmă. Nu era un an de când picase aici dintr‑un mediu provincial şi monoton şi cunoscuse dragostea spirituală şi pe cea fizică, răutatea oamenilor, lăcomia, nepăsarea, invidia, ambiţia. Era liber, şi totuşi neliniştit, lipsit de ocrotire. Se simţea mai degrabă singur pe lume, părăsit. Crezuse în Otilia, şi Otilia îl trădase. Georgeta era o «fată faină». Ea însăşi îl sfătuia să n‑o ia în serios.”.

XIII

După ce Titi Tulea, îndemnat de către Stănică Raţiu, care îi mijloceşte întâlnirea, vrea să se căsătorească cu Georgeta şi după ce aceasta renunţă la ideea matrimonială, care o atrăsese o vreme, atunci când Felix, gelos, îi deschide ochii asupra pretendentului, Felix, într‑un dialog imaginar cu Georgeta, ‘ascultă’ cuvintele pe care tot el i le atribuie femeii: „Am făcut din tine, studenţaş timid, un bărbat care se poate mândri cu amanta sa. […] Tot ce s‑a făcut mare în lumea asta, prin femei ca mine s‑a făcut. Curtezanele, nu femeile de treabă, au stimulat geniile. Eu îţi dau dragostea şi toate bucuriile, fără nici o obligaţie, fiindcă tu ştii că sunt curtezană, şi‑ţi îngădui, fără blam, să mă plantezi oricând, Nu fi prost! Înţeleg stima ta pentru Otilia, iubeşte‑o, slăveşte‑o, asta e cu totul altceva. Eşti doar medicinist! De ce să fii absurd, să arunci bucuriile pe care ţi le dau eu, pentru că iubeşti pe Otilia? Asta înseamnă, dimpotrivă, să‑ţi încarci simţurile, să te gândeşti la ea cu impuritate, să crezi că o idolatrizezi, şi în fond s‑o doreşti.”.

A doua zi, acelaşi Stănică Raţiu va pune pe jar familia Tulea susţinând că, după ce vânduse localul restaurantului, moş Costache intenţionează să vândă şi casele din strada Ştirbey, spre a da banii fiicei sale vitrege, Otilia.

XIV

Pe Felix „Depărtarea de fată nu‑l supăra în sine, ba într‑un fel îi convenea, fiindcă gusta, ca un călugăr, bucuria de a se înfăţişa mai târziu Otiliei perfecţionat sufleteşte.”, în timp ce „Georgeta îl irita puţin. Era încântătoare de frumuseţe şi sănătoasă tun, imorală, cu luciditate, cu principii burgheze şi bun‑simţ.”. Prins în astfel de trăiri, „simţea, mai mult decât nevoia fiziologică de a avea femei şi de a le iubi, necesitatea de a discuta despre femei, de a‑şi găsi un punct de vedere metafizic, în care să‑şi ordoneze viaţa sentimentală.”.

Are însă a‑şi face şi reproşuri, cu privire la practica erotică, în legătură cu relativa lui imaturitate, „îl supăra facilitatea relaţiilor lui. Parcă nu el cucerise pe Georgeta, ci ea îl cucerise pe el. Şi Otilia îl privise ca pe un factor de a cărui iniţiativă nici nu se cădea să se informeze.”.

Dincolo de asemenea preocupări autoformative, observă prezenţa asiduă a lui Stănică în casa unchiului său; avocatul, i se pare, „nu urmărea nimic special, aştepta numai, înfrigurat, lovitura care să‑I schimbe cursul vieţii. Această relativă gratuitate a activităţii îl făcea fecund în idei şi ascuţit în intuiţii, ca pe un adevărat artist.”. Tatonând în toate direcţiile, pune întrebări lui moş Costache asupra locului în care îşi depozitase banii primiţi de la Iorgu şi, sugerând primejdia la care se expune ţinându‑i ascunşi în casă, trage concluzia, din reacţiile bătrânului, că acolo sunt.

Între timp starea lui Simion Tulea se agravează continuu: „I‑a intrat în cap că Duhul Sfânt, prigonit de oameni, s‑a ascuns în cearşafuri, şi se supără când baţi cu băţul plapuma şi celelalte. Astă seară n‑a vrut să se culce, fiindcă rufele n‑aveau Duh, fiind spălate cu leşie şi persecutate. M‑a văzut pe mine cu batista asta şi striga zor‑nevoie că Duhul Sfânt s‑a ascuns în ea şi să i‑o dau să doarmă pe ea.”, relatează amuzat Stănică.

XV

Spre a scăpa de soţ, Aglae îl internează într‑un ospiciu, unde‑l abandonează, cu toate că bolnavul făcuse o paralizie generalizată – îl informează pe Felix colegul său, Weissmann. Apoi Aglae îşi schimbă comportamentul („începu să se îmbrace din ce în ce mai modern, să meargă în oraş după cumpărături, să cheme în casă prietene.”) şi, spre disperarea Auricăi, începu să vândă din bijuterii, pentru a‑l căsători bine pe Titi. Iar spectacolul dezinteresului faţă de soţ îl va face pe Weissmann să constate că „‑Este baba absolută, fără cusur în rău”, într‑o replică adresată lui Felix, pe care o continuă susţinându‑şi convingerile comunist‑socialiste, conform cărora „Căsătoria monogamică […] este o instituţie falsă, contra naturii. Zoologia ne învaţă că masculul nu se fixează nicăieri, decât pentru o scurtă perioadă. Un bărbat cu o singură femeie este un emasculat de fapt.”. Spre deosebire de el însă, Felix „Prin educaţia şi citirile lui de până aici înţelesese că iubirea e un sentiment care se înfăptuieşte la toţi oamenii în acelaşi chip: prin căsătorie.”.

Mânat, probabil, de aceste convingeri, dar şi pentru că întâlnise pe Georgeta împreună cu generalul care o întreţinea, în casa lui Iorgu – la o aniversare unde fusese invitat alături de moş Costache –, ocazie cu care generalul se comportase ca un protector înţelegător al său, Felix se decide să renunţe la Georgeta, din moment ce „Ciudata familiaritate a generalului, îngăduinţa lui insistentă, toate i se păreau tulburi şi degradante”.

XVI

Despre Stănică Raţiu aflăm că este de origine albaneză, neam de arnăuţi înzestraţi cu un acut sentiment al solidarităţii familiale care i s‑a transmis şi lui: „În fond, el era un sentimental cu instincte casnice, bucuros de a se vedea înconjurat de o numeroasă familie. Din păcate, sentimentalismul lui familial se complica cu o mare lăcomie de a‑şi face o situaţie prin familie, de a moşteni, de a căpăta.”.

Determinat de aceste sentimente, personajul face o vizită mătuşii sale, Agripina, unde o întâlneşte pe Lili, nepoata lui de şaisprezece ani, deja pregătită sufleteşte şi prin bună situaţie financiară pentru măritiş. Conform tradiţiei familiale, încă de la paisprezece ani „Fetele înţelegeau trebuinţa căsătoriei, nu se îndrăgosteau nebuneşte şi iubeau numaidecât pe bărbatul ales pe calea raţiunii. Nu sufereau de altfel nici o constrângere şi, dacă nu le plăcea un tânăr, îl refuzau fără nici o discuţie.”, astfel încât Lili acceptă imediat să îl cunoască pe Felix, drept posibil soţ, în urma ofertei lui Stănică.

XVII

Felix este trezit din somn, în timp ce îşi visează iubita, de sunetele pianului – se cânta o piesă de Corelli şi „O mână uşoară, furtunoasă executa partea allegro moderato, scoţând picături virtuoase. Inima lui Felix bătu să se smulgă din loc. Mâna aceasta obişnuită cu fraza clasică, exercitată la muzica înaltă, pasionată în geometrie, era numai a Otiliei.”.

După gesturile de tandreţe pricinuite de bucuria revederii, Felix găseşte nimerit momentul pentru a lămuri, bărbăteşte, lucrurile („Te‑ai dus la Paris şi ai stat atâta vreme cu Pascalopol. În ce calitate? Îl iubeşti? A crede asta înseamnă că nu mai cred în vorbele tale. În tot cazul, el trebuie să te iubească. Pentru mine, Otilia, ai început să devii o enigmă. Şi Pascalopol, şi eu suntem îndreptăţiţi să credem că ne iubeşti şi, totuşi, nimeni nu ştie sigur.”) neprimind în schimb însă decât asigurarea că Pascalopol nu ar crede că ea îl iubeşte, purtându‑se în continuare cu ea după cum o făcea de când o cunoscuse, la vârsta de cinci ani. Doar prietenie – va preciza Otilia în urma unei aluzii răuvoitoare făcută de Aurica despre căsătoria cu Pascalopol –, bazată pe obişnuinţa care i l‑a făcut pe moşier indispensabil.

Dar Felix îşi continuă analiza, spre a descoperi apoi schimbările fizice şi comportamentale din alcătuirea celei pe care o iubea: „Otilia se rotunjise puţin la faţă, aşa încât forma osoasă a capului ieşea şi mai bine în evidenţă, devenise mai lucioasă, mai feminină, fără să‑şi piardă aerul copilăresc. Ochii îi erau mai ardenţi şi, în genere, ţinuta ei mai sigură. În vorba şi gesticulaţia ei se citea o stăpânire deplină, o maturitate enigmatică. […] Nimic în purtarea Otiliei nu era agresiv sau arogant, gesturile şi cuvintele ei erau pline de graţie, însă totul respira prea multă inteligenţă. Otilia trăia cum cânta la pian, zguduitor şi delicat, într‑un tumult de pasiuni, notate precis pe hârtie, stăpânite şi justificate. Otilia părea că «ştie multe» şi intimida pe bărbat, iritând pe femei, care în genere duşmănesc pe orice femeie independentă faţă de bărbat.”, remarcă naratorul.

Şi, animat probabil de gândul independenţei remarcabile a fetei, tânărul student medicinist îi cere să‑i promită că se va căsători cu el, când va fi timpul potrivit, primind în schimb un răspuns evaziv de bun‑simţ: nu putem să ne angajăm pentru viitor deoarece nu ştim cum va fi el, dacă vom avea aceleaşi sentimente ori nu.

A doua zi, pentru a da curs invitaţiei apăsate a moşierului, Felix îl vizitează, găsindu‑l în timp ce cânta din flaut „o melodie de tip clasic, cu măsuri de menuet, cu totul abstractă, dar tocmai de aceea mai plină de caracter.”, după care Pascalopol i se va confesa despre natura sentimentelor şi atitudinii faţă de Otilia: „Cu temperamentul meu, cu educaţia mea, eu mi‑am făcut în cap un anume tip de copil pe care l‑aş iubi. Cred că unui om de vârsta mea o să‑i îngăduiţi să fie sincer şi să mărturisească cum că i‑ar fi plăcut o fată ca domnişoara Otilia. Dacă prin căsătorie aş căpăta‑o acum pe domnişoara Otilia, dar mare, fiindcă nu am timp să mai aştept, m‑aş căsători. Însă cum nu se poate, şi domnişoara Otilia e născută, profit şi eu de ocazie şi‑i arăt şi eu micile mele paternităţi de om ratat în viaţa familială.”.

Invitaţie ce pare a nu fi fost decât pretext al protectorului Otiliei de a preciza, întru ştiinţa tuturor celor interesaţi, natura castă a raporturilor dintre el şi cea care îi servise drept obiect al revărsării sentimentelor paterne refulate: Otilia locuise la o pensiune de domnişoare, de unde o lua din când în când spre a vizita împreună Parisul.

Aceste precizări se vor încheia însă, aparent inconsecvent, prin recunoaşterea totuşi a atracţiei erotice, cea care a generat nevoia de a apăra onoarea fetei prin asemenea mărturisiri: „Eu, pe Otilia, vorbesc sincer, o iubesc, şi poate nu m‑aş da înapoi de la imprudenţa de a o lua de nevastă. Însă fac şi eu ce pot, la vârsta mea, ca s‑ajung s‑o merit. Eu lupt având ca arme bunătatea, satisfacerea capriciilor tinereţii, dumneata lupţi cu ajutorul tinereţii. Recunosc că arma dumitale e mai sigură.”.

După această discuţie lămuritoare, Felix va primi o vizită: adusă de către Stănică, „Lili nu i se păru extraordinară. O găsi foarte drăguţă, simpatică, însă lipsită de vioiciunea nervoasă a Otiliei, de marele stil al acesteia.”, însă declanşează reacţii de femeie îndrăgostită ale vizitatoarei care, privind la Felix, „îl scruta cu supunere şi duioşie, râdea când râdea el şi se înroşea ori de câte ori acesta o ţintea în ochi.”.

XVIII

Moş Costache are un atac cerebral, nu prea grav, în urma căruia, speriat fiind şi încă la pat, îi cere lui Felix să‑i aducă o cutie de tablă în care îşi ţinea banii, dar Felix descoperă în scrinul unde se găsea cutia şi un caiet de însemnări al bătrânului, privind cheltuielile întreţinerii nepotului său. Din acel caiet rezultă că tânărul aflat sub tutelă beneficiază de un venit substanţial, din dobânzi şi chirii, echivalent cu salariul unui ministru, venit consumat în întregime, scriptic dar nu real, prin cheltuieli în bună parte nefăcute. Totodată Felix descoperă că materialele de construcţie – cele mai multe luate din demolări, pe nimic sau aproape – adunate de moş Costache pentru a construi o casă despre care afirma că o va da Otiliei şi lui Felix sunt înregistrate, cu valori apropiate de cele ale materialelor noi, tot în contul său.

Nesocotind necesar (era chiar riscant, îşi spune el) ca lumea din jur să afle „cât venit are şi cum îl fura bătrânul.” o informează totuşi pe Otilia despre descoperirile sale întâmplătoare, prilej pentru fată de a‑i dezvălui motivul inconstanţei comportamentale ce o caracterizează: „sunt sincer ruşinată de chestiunea asta. Şi eu am suferit mult e şi sunt, din cauza asta, cum mă vezi, plină de capricii.”.

În sufragerie, alături de moş Costache încă suferind, dar perfect conştient, clanul Tulea, stând la pândă pentru a nu scăpa moştenirea în favoarea Otiliei, discută fără nici un fel de reticenţe despre testamentul bătrânului, fapte care îl determină pe Costache Giurgiuveanu să‑l cheme lângă sine pe Pascalopol şi să se încredinţeze acestuia: „–Pu‑pungaşii… mă‑mă‑mă pândesc să mă fure… să mă moştenească până n‑am murit… să‑i dai afa‑fară pe toţi, pe toţi, să nu văd decât pe fe‑fe‑tiţa mea şi pe Felix, vreau să‑i dau fe‑fetiţei mele cei al ei, am să‑ţi dau dumitale. Du‑dumneata eşti pri‑prietenul meu cre‑credincios. Nu vreau să ştiu de soră şi de nepoţi, afa‑fară din ca‑casa mea!”. Moşierul află astfel că bătrânul pregătise pentru Otilia trei sute de mii de lei, proveniţi din restaurantul vândut şi alte surse, o sumă considerabilă, mai mult decât suficientă.

Profitând de boala bătrânului Giurgiuveanu, Stănică Raţiu îşi pregăteşte viitorul financiar, bazat pe convingerea – obţinută prin spionaj asiduu şi tatonări verbale, alături de experienţa provenită din cunoştinţele şi experienţa sa de avocat – că moş Costache intenţionează să o înzestreze, în viaţă fiind şi nu prin testament, pe fiica sa din a doua căsătorie şi că ascunsese banii respectivi în casă. În acest scop „umblă câtăva vreme prin curte, inspectând totul, trecu în revizie toate odăile, apoi se închise în salon, încuind uşa cu cheia. Acolo merse de‑a buşilea, să privească pe sub mobile, suspectă orice fotoliu şi canapeaua, apăsându‑le cu mâna să vadă dacă fâşâie, întoarse tablourile pe dos, ciocăni scândurile, deschise chiar uşile de la sobă şi, negăsind nimic, începu să meşterească broaştele sertarelor scrinului cu o sârmă îndoită, pe care şi‑o pregătise din vreme.”, însă fără a găsi banii căutaţi, căci se aflau asupra bătrânului, precaut.

La viitorul financiar al Otiliei se va gândi şi Pascalopol – dincolo de demersurile pline de bunăvoinţă, dar soldate cu permanente amânări, ale lui moş Costache –, socotind că „Dacă moş Costache nu‑i lasă nimic fetei, el Pascalopol, nu putea s‑o ocrotească şi s‑o întreţină ca pe fiica lui, nu putea să‑i facă măcar acele capricii pe care i le satisfăcuse în calitate de vechi prieten al casei, fiindcă Otilia ar fi simţit caritatea şi ar fi voit să trăiască prin propriile mijloace.”. De aceea va face, din banii săi, un depozit bancar de o sută de mii de lei, pretextând apoi fetei că sunt bani de la „papa”.

XIX

Felix, ajuns la majorat, rămâne în continuare în casa lui moş Costache, spre a fi aproape de Otilia, plătind tot atât, cu toate că ştia de specularea veniturilor sale de către bătrânul care îi exagera nepermis de mult cheltuielile de întreţinere.

Iar Stănică Raţiu, simţind că poate să pună mâna pe o mare sumă de bani din averea bătrânului Giurgiuveanu, o pregăteşte pe soţia sa, Olimpia, pentru divorţ, sub pretextul că aceasta refuză… să procreeze („– Boicot în regulă! Sabotarea operei de înmulţire a naţiei!”, protestează el pe lângă consoarta pe jumătate adormită şi indiferentă, ca de obicei, la pălăvrăgeala soţului).

Alte articole din aceeasi categorie

Photo

Alexandru Lapusneanul, de Costache Negruzzi - nuvelă istorică

// // // // // // Considerată prima nuvelă istorică românească, opera lui Costache Negruzzi Alexandru Lăpuşneanul apare în anul 1840, în revista „Dacia literară”, încadrându-se perfect în programul romantic ...Citeste mai mult

Photo

În Dulcele Stil Clasic, N. Stănescu

Universul liric // // // // // // Poezia În dulcele stil clasic deschide volumul din 1970, volum ce aparţine celei de-a doua etape a creţiei poetului, în care adevărata rafinare ...Citeste mai mult

Photo

Moromeţii de Marin Preda

Scriitor realist modern, M.Preda este creatorul unui roman tulburator prin sensurile lui, prin universul artistic si personajul creat // // // // // // Ca orice roman, el reprezintăo scriere amplă ...Citeste mai mult

Photo

Moara cu Noroc de I. Slavici - caracterizarea lui Ghiţă

// // // // // // „Nuvelă solidă cu subiect de roman” (G. Călinescu), opera lui I. Slavici urmăreşte cu minuţiozitate zbuciumul sufletesc al unor personaje complexe, puternic individualizate prin ...Citeste mai mult

Photo

Maitreyi de M. Eliade - Scenariul arhetipal al erosului si evoluţia cuplului

Incipitul romanului îl surprinde pe protagonist în încercarea de a-şi aminti ziua în care a întâlnit-o pe Maitreyi, neliniştit de faptul că nu poate retrăi aievea mirarea, nesiguranţa şi turburarea ...Citeste mai mult

Photo

Ion de L. Rebreanu - roman realist-interbelic

Într-o epocă ce denunţa criza romanului românesc, opera romancierului L. Rebreanu reprezintă prima contribuţie fundamentală la crearea romanului românesc modern. // // // // v            Apărut în 1920, romanul Ion este ...Citeste mai mult

Photo

Ion de L. Rebreanu, Caracterizare personaj principal

// // // // // // Liviu Rebreanu creează în opera sa Ion o galerie bogată de personaje, dominantă fiind imaginea lui Ion, „simbolul individual al ţăranului român, setos până ...Citeste mai mult

Photo

Riga Crypto și Laponia Enigel, I. Barbu

Univers liric Poemul se integrează în ciclul Uvedenrode din volumul Joc secund  şi se încadrează în cea de-a doua etapă a creaţiei lui Barbu- „baladesc şi de evocare balcanică”. Sub aspect compoziţional, ...Citeste mai mult

Photo

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, de Lucian Blaga -artă poetică

Specificul universului poetic blagian Deschizând volumul de debut al lui L. Blaga – Poemele luminii- , poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii este una dintre cele mai cunoscute ...Citeste mai mult

Photo

Baltagul de M. Sadoveanu

Opera sadoveniană reprezintă epopeea noastră naţională, o mărturisire artistică a unui mod de a gândi şi de a simţi. Venind din folclor, din Neculce şi Creangă, Sadoveanu este un scriitor ...Citeste mai mult

Photo

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu, Caracterizare personaj principal

Personajul principal din romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, Ştefan Gheorghidiu, sublocotenent într-un regiment de infanterie, trimis pentru fortificarea văii Prahovei, este concentrat de curând, ceea ce ...Citeste mai mult

Photo

Povestea lui Harap-Alb, Ion Creangă - basmul cult

Opera lui Ion Creangă s-a statornicit în literatură ca unul dintre cele mai rezistente momente ale prozei artistice româneşti durabile, tocmai pentru că a reuşit să prindă în ea sensul ...Citeste mai mult

Photo

Ion de L. Rebreanu, Caracterizare Ana

// // // // // // Tipologic, Ana întruchipează destinul femeii din  mediul rural, adânc stratificat şi stăpânit de o mentalitate pe măsură, ea reprezentând  „două braţe de lucru, o ...Citeste mai mult

Photo

ALEXANDRU LAPUSNEANUL, de Costache Negruzzi

ALEXANDRU LĂPUŞNEANUL, de Costache Negruzzi - caracterizarea personajului principal-                   Considerată prima nuvelă istorică românească, opera lui Costache Negruzzi evocă, într-un spaţiu concentrat, momente din cea de-a doua domnie a lui Alexandru ...Citeste mai mult

Photo

Cantareata cheala de Eugene Ionesco -rezumat

                                                              ...Citeste mai mult

Photo

Caprioara din vis de Vasile Voiculescu-rezumat

                                                    Un bătrân sculptor animalier mărturiseşte tovarăşilor ...Citeste mai mult

Photo

In mijlocul lupilor de Vasile Voiculescu-rezumat

                                                      // // // // // ...Citeste mai mult

Photo

Lostrita de Vasile Voiculescu - rezumat

                                                       // // // // ...Citeste mai mult

Photo

La tiganci de Mircea Eliade - rezumat

// // // // // //                                                 ...Citeste mai mult

Photo

Maitreyi de Mircea Eliade - rezumat

// // // // // //                                                 ...Citeste mai mult

Photo

Fratii Jderi de Mihail Sadoveanu - rezumat

// // // // // //                                                 ...Citeste mai mult

Photo

Creanga de aur de Mihail Sadoveanu-rezumat

 I // // // // // // E vorba de părinţii noştri de demult, iar stăruinţa bătrânului mag de odinioară e departe de a fi o simplă iluzie  August 1926. Într‑o tabără ...Citeste mai mult

Photo

Baltagul de Mihail Sadoveanu - rezumat

// // // // // // Stăpâne, stăpâne, Mai chiamă ş‑un câne… I Romanul începe cu o legendă: îndată după facerea lumii, Dumnezeu „a pus rânduială” diferitelor neamuri: ţiganilor „să cânte cu cetera”, ...Citeste mai mult

Photo

Zodia cancerului sau vremea Ducai - Vodă de Mihail Sadoveanu - rezumat

I  În care se vede cum intră în Moldova un călător dintr‑o ţară depărtată şi cum Ilie Turculeţ nu‑i  numai căpitan de steag, ci şi cititor în stele   // // // // // ...Citeste mai mult

Photo

Fantana dintre plopi de Mihai Sadoveanu - rezumat

                                                // // // // // // Naratorul ...Citeste mai mult

Photo

Mesterul Manole de Lucian Blaga - rezumat

// // // // // //  ACTUL ÎNTÂI  Scena reprezintă „Cămara de lucru a lui Manole. Multe, foarte multe lumânări aprinse – pe masă, pe blidar, în fereastră. Pe masă e ...Citeste mai mult

Photo

Concert din muzica de Bach de Hortensia-Papadat-Bengescu - rezumat

Acest roman s‑a citit pe măsură ce a fost scris şi a fost lucrat pe măsură ce s‑a citit în şedinţele literare ale cenaclului „Sburătorul” din anul 1925. I Doctorul Rim – profesor universitar ...Citeste mai mult

Photo

Craii de Curtea -Veche de Mateiu Caragiale - rezumat

                                               „Que voulez‑vous, nous sommes ici aux portes de l’Orient, ...Citeste mai mult

Photo

Padurea spanzuratilor de Liviu Rebreanu - rezumat

// // // // // //                                                 ...Citeste mai mult

Photo

Ion de Liviu Rebreanu - rezumat

// // // //                                                    GLASUL PĂMÂNTULUI  Capitolul ...Citeste mai mult

Photo

Patul lui Procust de Camil Petrescu - rezumat

   I Romanul începe cu o scrisoare a doamnei T. unul dintre personaje, adresată naratorului; acestei scrisori naratorul îi ataşează o notă de subsol, a sa, ce precizează că doamna T. „Ca ...Citeste mai mult

Photo

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu - rezumat

// // // // // // La Piatra Craiului, în munte Naratorul, Ştefan Gheorghidiu, arată în amintirile sale scrise că „în primăvara anului 1916, ca sublocotenent proaspăt, întâia dată concentrat”, luase ...Citeste mai mult

Photo

Suflete tari de Camil Petrescu - rezumat

  ACTUL I // // // // // // Suntem „Către sfârşitul după‑amiezii, prin toamna lui 1913, în casa lui Matei Boiu‑Dorcani”, unde „E o atmosferă bătrânească, dar în acelaşi timp de ...Citeste mai mult

Photo

Jocul ielelor de Camil Petrescu - rezumat

 ACTUL I  Tabloul I   // // // // // // Scena înfăţişează direcţiunea ziarului Dreptatea sociala, de lângă parcul Oteteleşeanu, din Bucureşti, având ca elemente distinctive o panoplie de scrimă şi portretul ...Citeste mai mult

Photo

Apus de soare de Barbu Stefanescu Delavrancea-rezumat

ACTUL I Scena I Decorul reprezintă „o aripă a castelului din Suceava, cu ferestre cu gratii de fer, sfârşindu‑se cu o terasă pusă pe tălpi de peatră”. Se vede „ograda domnească, cu ...Citeste mai mult

Photo

Mara de Ioan Slavici - rezumat

// // // // // //  Capitolul I Sărăcuţii mamei  Mara este, arată naratorul, o văduvă cu doi copii mici, din Radna, lângă Lipova; fostul ei soţ, Bârzovanu, „era, când a fost, ...Citeste mai mult

Photo

Pădureanca de Ioan Slavici- rezumat

I Este vreme de holeră, în câmpia bănăţeană, stăpânirea interzisese deplasarea oamenilor între localităţi, instituind măsuri de carantină, dar Busuioc, „bogătoiul” din Curtici, nu vrea să audă de acestea, trimiţându‑şi fiul, ...Citeste mai mult

Photo

Moara cu noroc-de-Ioan Slavici-rezumat

I  Soacra lui Ghiţă îşi spune părerea în legătură cu intenţia ginerelui ei de a lua în arendă cârciuma numită Mora cu noroc, de lângă Ineu, adresându‑se ginerelui şi fiicei, Ana: ...Citeste mai mult

Photo

În vreme de război de Ion Luca Caragiale -rezumat

// // // // // //  I  Autorul arată că tâlharii „foarte‑ndrăzneţi şi foarte cruzi”, care „băgaseră spaima în trei hotare” au fost prinşi. Aceştia „începuseră cu hoţie de cai; apoi, ...Citeste mai mult

Photo

O scrisoare pierdută de Ion Luca Cargiale -rezumat

   Acţiunea se petrece „În capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre”, precizează indicaţia de regie a piesei.  ACTUL I  Decorul reprezintă „O anticameră bine mobilată. Uşă în fund cu două ferestre ...Citeste mai mult

Photo

O noapte furtunoasă de Ion Luca Caragiale-rezumat

ACTUL I  Scena reprezintă „O odaie de mahala.” cu „Mobile de lemn şi paie.” şi „în fund, rezemată de fereastră, o puşcă de gardist [membru al gărzii civice] cu spanga [baioneta] ...Citeste mai mult

Photo

Amintiri din copilarie de Ion Creanga - rezumat

I  Naratorul începe prin a evoca satul copilăriei sale, aşa cum era în timpul când el începuse a se „ridica băieţaş la casa părinţilor” săi: „Ş‑apoi Humuleştii, şi pe vremea aceea, ...Citeste mai mult

Photo

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga-rezumat

// // // // // //   Verde‑Împărat trimite fratelui său, Craiul, care „era odată într‑o ţară”, o scrisoare pentru a‑i cere să‑i dea pe unul dintre cei trei fii ai ...Citeste mai mult

Photo

Moș Nichifor Coțcariul de Ion Creanga - rezumat

„Moş Nichifor Coţcariul [îşi începe povestitorul relatarea, probabil după informaţii primite de la tatăl său şi transmise acestuia de la „bătrânii, care auziseră din gura lui moş Nichifor”] nu‑i o ...Citeste mai mult

Photo

Cezara de Mihai Eminescu-rezumat

I Ieronim este „frate laic” într‑o veche mănăstire italiană, unde ocupă „o chilie pe pereţii căreia erau aruncate cu creionul fel de fel de schiţe ciudate – ici un sfânt, colo ...Citeste mai mult

Photo

Făt Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu-rezumat

Acţiunea basmului se petrece „pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului”. ...Citeste mai mult

Photo

Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu -rezumat

  // // // // // // Vorbind în sine, Dionis constată că felul în care percepe lumea depinde de organele de simţ („dacă închid un ochi văd mâna mea mai ...Citeste mai mult

Photo

Despot Vodă de Vasile Alecsandri-rezumat

Legendă istorică în versuri 5 acturi şi 2 tablouri ACTUL I Tabloul I Decorul reprezintă „Culmea Carpaţilor ce desparte Bucovina de Transilvania”. Scena 1  Doi plăieşi, Jumătate şi Limbă‑Dulce, paznici ai graniţei, se află la hotar, ...Citeste mai mult

Photo

Chirița în Provinție de Vasile Alecsandri-rezumat

// // // // // // Comedie cu cântice, în 2 acte ACTUL I Decorul reprezintă „o ogradă de curte boierească la ţară.”, având în stânga locuinţa personajului principal, Chiriţa Bârzoi, în ...Citeste mai mult

Photo

Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi -rezumat

// // // // // // I „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu...”  Alexandru Lăpuşneanul revine în ţară, „întovărăşit de şepte mii spahii şi de vro trei mii oaste de ...Citeste mai mult

Photo

Miron Costin

MIRON COSTIN (1633-1691) cronicar de seama si inalt dregator, poet si om de arme, filozof si diplomnat, fire plecata spre studii si prelungi lecture a fost unul dintre cei mai importanti ...Citeste mai mult

Photo

Ion Neculce, Viata lui Ion Neculce, Scrierile lui Ion Neculce

ION NECULCE (1672-1745)Cronicar moldovean, un nume rasunator in literatura romana, s-a nascut in Prigoreni, langa Targul Frumos.Ion Neculce a fost numit in 1691 in slujba de postelnic, apoi in cea ...Citeste mai mult

Photo

Noaptea, Pastel Vasile Alecsandri, demonstratie ca poezia este pastel

  Vasile Alecsandri Pastelul este o specie a genului liric, poezie descriptive care prezinta un aspect al naturii, cu univers vegetal sau fantastic, un moment calendaristic, prin intermediul caruia se exprima sentimentele ...Citeste mai mult

Photo

Caracterizare personaj principal al operei literare Miorita

// // // // // //   Caracterizarea personajului principal al operei “Miorita”  Personajul orincipal al baladei populare “Miorita” este ciobanul moldovean. El apare in toate momentele subiectului fiind caracterizat direct si ...Citeste mai mult

Photo

O scrisoare pierdută, I.L. Caragiale Caracterizarea personajelor

// // // // // //   Caracterizarea personajelor la “O scrisoare pierduta” Ioan Luca Caragiale Ca dramaturg, I.L. Caragiale nu se remarcanuma prin arta compozitiei, a structurii conflictelor, ci si prin talentul ...Citeste mai mult

Photo

Baltagul, de Mihail Sadoveanu, Caracterizarea personajelor

Caracterizarea personajelor “Baltagul”Mihail Sadoveanu Romanul “Baltagul” ramane o scriere remarcabila si prin personajele sale.Exista personaje principale, secundare si episodice. // // // // // // Vitoaria Lipan devine un tip reprezentativ dar care ...Citeste mai mult

Photo

Referat Baltagul, de Mihail Sadoveanu

“Baltagul” Mihail Sadoveanu Romanul este o specie a genului epic, in proza cu o actiune mai complicata si de mai mare intindere, decat celelalte specii epice in proza desfasurata, de regula, pe ...Citeste mai mult

Photo

Amurg de toamnă, de Lucian Blaga

Amurg de toamna De L.Blaga Date despre autor si opera:-Lucian Blaga,o presonalitate marcanta a culturii romanesti,a fost filozof,poet,prozator,dramaturg,si traducator.-ca poet propune alte modalitatii de explorare a universului,a lumi inconjuratoare.-poezia “Amurg de toamna”face ...Citeste mai mult

Photo

Mihai Eminescu,poet national al romanilor

Biografie Mihai Eminescu 1850 Mihai Eminescu se naste la Ipotesti pe data de 15 ianuarie ca si al saptelea copil al familiei Eminescu. 1858 Intre 1858 si 1860 Eminescu urmeaza scoala ...Citeste mai mult