Sunday, 23 February, 2020

Turda, Ioan Ratiu, 54/3, Tel. 0264312565 , dacicusmedia@gmail.com, afaceriardelene@gmail.com

Craii de Curtea -Veche de Mateiu Caragiale - rezumat

                                             

 Que voulez‑vous, nous sommes ici aux portes de l’Orient, où tout est  pris à la légère…

Raymond Poincaré

ÎNTÂMPINAREA CRAILOR

… au tapis‑franc nous étions réunis

L. Protat

 Cartea este o relatare a unui narator care a participat la evenimentele istorisite dar care nu îşi precizează nici numele şi nici condiţia socială ori alte date legate de trecutul său.

Istorisirea debutează cu trezirea naratorului de către poştaş; îi adusese o scrisoarea de la tatăl său, cuprinzând aceeaşi „nesărată plachie de sfaturi şi de dojane ce mi se slujea de‑acasă cam la fiecare început de lună; sfaturi să purced cu bărbăţie pe calea muncii, dojane că nu mă înduplecam să purced odată.”.

Apoi naratorul a mers – invitat fiind de către prietenul său, Pantazi –, în ciuda stării în care se afla („Deşurubat de la încheieturi, cu şalele frânte”, datorită faptului că „De o lună, pe tăcute şi nerăsuflate, cu nădejde şi temei, o dusesem într‑o băutură, un crailâc, un joc.”), la un birt din cartierul bucureştean Covaci.

Pe lângă Pantazi, îl aşteaptă şi Paşadia, „un luceafăr”: dotat cu „una din alcătuirile cele mai desăvârşite ce poate avea creierul omenesc.”, totodată „Într‑însul aţipea ceva neliniştitor, atâta patimă înfrântă, atâta trufie aprigă şi haină învrăjbire se destăinuiau în trăsăturile feţei sale veştede, în cuta sastisită a buzelor, în puterea nărilor, în acea privire tulbure între pleoape grele. Iar din ce spunea, cu un glas tărăgănat şi surd, se desprindea, cu amărăciune, o adâncă silă.”.

Paşadia Măgureanu avusese o tinereţe grea, datorită faptului că a fost izolat, aplecat doar spre studiu, consecvent şi corect, spre deosebire de mediul corupt, tranzacţional în care evoluase. Familia sa îl privase de drepturile financiare ce i se cuveneau, dar perseverase neabătut şi „Odată ajuns se întrecuse, luase văzul tuturor, îi uluise şi‑şi făcuse, jugănar cumplit dar cu mănuşi, toate mendrele.”, susţine povestitorul.

Apoi s‑a retras din viaţa publică, dându‑şi seama de riscurile pe care le incumbă cinismul şi violenţa cunoscute în perioada cât a fost persecutat, dat la o parte. De teama de a transforma frustrările trecute în răzbunare actuală. Risc cu atât mai pronunţat cu cât el cunoaşte istoria „ca nimeni altul”, prin studiul de peste treizeci de ani, de unde şi posibilitatea sa de a prezice în ce fel vor evolua cunoscuţii săi, de a prevedea cursul istoric, în fond.

Al treilea conviv era Gore Pirgu, tovarăş de petreceri statornic al lui Paşadia: „De mic stricat până la măduvă, giolar, rişcar, slujnicar, înhăitat cu toţi codoşii şi măsluitorii […] simţea o atracţie bolnavă numai pentru ce e murdar şi putred.”. Acest Pirgu resimţea o „fără saţiu poftă de a‑şi bate joc, pentru care nu se da înapoi de la nimic: iscodirea, bârfeala, zâzania, pâra, ameninţarea cu darea în vilag a tainei încredinţate, răvaşele neiscălite”, aflăm de la narator.

 În timpul în care cei patru s‑au aflat în restaurant, Paşadia se simte atras de o tânără evreică, Raşelica Nachmansohn, în care „se simţea, mai mult decât în alte femei, Eva, străina, duşmana neîmpăcată şi veşnică, împrăştietoare de ispită şi de moarte.”. Privirea ei se ciocneşte de a lui Paşadia, cu o „scăpărare aspră” iar Pirgu îi sugerează lui Paşadia o relaţie cu femeia pentru a‑şi găsi sfârşitul pe această cale („Te vezi pe drojdii, caută să mori fericit…”).

Discuţia se îndreaptă apoi, motivată astfel de un foc ce izbucnise în acea direcţie, către Curtea‑Veche, sălaş al domnitorilor aflat în ruină şi care fusese probabil, spune naratorul, „fără întocmire, fără stil, cu, umpluturi şi cârpeli, vrednică să slujească, în urâţenia ei, de decor unei tagme stăpânitoare plămădită din toate lepădăturile venetice şi din belşug altoită cu sânge ţigănesc”.

La ieşirea din cârciumă, trăsura lui Paşadia nu poate pleca din pricina unei bătrâne furioase şi nebune pe care trei vardişti încercau să o domolească. „Beată moartă, vărsase pe ea şi o trecuse neputinţa, ceea ce umplea de o bucurie nebună droaia de derbedei şi de femei pierdute ce‑i făceau alai strigând: «Pena! Pena Corcoduşa!»”. Văzându‑i pe cei patru, Pena îi numeşte „Crai de Curtea‑Veche”, fapt ce îi face o deosebită plăcere lui Pantazi.

Acesta din urmă relatează istoria de amor a Penei Corcoduşa: o iubise patetic, în timpul Războiului de Independenţă, din 1877, prinţul rus Serghie Leuchtenberg‑Beaucharnais, nepotul ţarului, sosit la Bucureşti cu armata rusă. Prinţul a murit însă în război şi Pena îşi va pierde minţile atunci când avea să‑l revadă în vagonul funerar.

După istorisirea întâmplării, Paşadia se urcă în caretă şi pleacă, Pirgu se îndreaptă, anunţă el, spre „adevăraţii Arnoteni”, iar Pantazi îl invită pe narator să rămână cu el, propunere de nerefuzat căci „Omul acesta ciudat îmi fusese drag şi înainte de a‑l cunoaşte, într‑însul mi se părea că găsisem un prieten de când lumea şi adesea, mai mult chiar, un alt eu‑însumi.”.

CELE TREI HAGIALÂCURI

 „C’est une belle chose mon ami,  que les voyages…

                                                                                                          Diderot

 Naratorul face portretul prietenului său Pantazi (despre care afirmă că îi părea apropiat dintotdeauna, cu toate că îl cunoscuse doar în acel an, 1910): „Era un obosit, un sfios sau un mare mândru. Totdeauna singur, el se strecura în viaţă aproape furişându‑se, căutând a se pierde în gloată; era însă între aceasta şi dânsul aşa nepotrivire, că simplicitatea sa dinafară, vădit voită pentru a trece nebăgat în seamă, atingea tocmai scopul dimpotrivă, ajungea să fie bătătoare la ochi şi‑i da un aer şi mai străin.”.

L‑a cunoscut după ce s‑au întâlnit de mai multe ori în locuri publice şi îşi deveniseră astfel familiari unul altuia, datorită atracţiei reciproce. Pantazi îi ceruse un foc, în parcul Cişmigiu, şi astfel a debutat relaţia lor.

Locuinţa lui Pantazi denotă rafinament estetic şi sensibilitate sufletească, decorul confirmând impresia comportamentală, de moliciune şi caracter mlădios, notată de către povestitor relativ la prietenul său. În această locuinţă – unde va avea loc discuţia dintre Pantazi şi narator succesivă invitaţiei pe care primul i‑o făcuse celui de‑al doilea – povestitorul remarcă „belşugul de abanos şi de mahon, de mătăsării, de catifele şi de oglinzi”, de asemenea „iubirea de flori […] împinsă la patimă”, tot ambientul dând, în exprimare sintetică, „pecetea unui lux ales”.

În cursul acestei întâlniri Pantazi, stăpân deplin pe meşteşugul vorbirii, îl duce pe narator, cu ochii minţii, în lumile pe care le evocă, o călătorie prin câteva din marile zone de cultură şi civilizaţie ale lumii, cum ar fi bazinul mediteranean unde „Corabia aluneca încet între ţărmurile lăudate ale mărilor elene şi latine; stâlpii capiştii în ruină răsăreau din crângul de dafini. […] Ne ameţea forfoteala pestriţă din schelele scăldate în soare cu legănarea molcomă a catargelor, ne fermeca lina tăcere din cimitirele turceşti, albul răsfăţat al oraşelor răsăritene tolănite ca nişte cadâne la umbra cedrilor trufaşi, lăsam să ne fure vraja albastră a Mediteranei până când copleşiţi de toropeala cerului său de smalt şi înăbuşiţi de vântul Libiei, ieşeam la ocean.”.

Drept urmare, naratorul simte cum naşte în el un „suflet de nomad cu nostalgii sfâşietoare […] ispita plecărilor spre necunoscut”, dorite pentru a nu mai avea senzaţia de condamnat a se „frământa într‑un ocol restrâns”.

Aflăm, printr‑o întoarcere în timp, cum a debutat legătura dintre Pantazi şi narator, deja prieteni, şi Paşadia şi Pirgu: la masa de restaurant al primilor doi se aşează, fără să ceară voie, Pirgu, care venise însoţit de Paşadia. Precum şi faptul că Paşadia îl utiliza pe Pirgu drept călăuză prin locurile rău famate, iar ceilalţi doi îl urmează pe Paşadia, cu care se împrieteniseră, spre a fi alături de el, astfel încât naratorul va descoperi că „Bucureştii rămăsese credincios vechei sale datini de stricăciune; la fiecare pas ne aminteam că suntem la porţile Răsăritului. Şi totuşi, desfrâul mă uimi mai puţin decât descreierarea ce domnea în toate rândurile”.

Paşadia alternează două moduri de viaţă: ziua este „omul de carte şi de curte care ar fi făcut podoaba zilelor de la Weimar” – alături de un Goethe, zicem noi –, este omul dedicat în întregime studiilor istorice, în locuinţa sa concepută occidental, dar sumbră. Iar noaptea, tovarăş al lui Gore Pirgu, cu observaţia că în cursul expediţiilor sale nocturne „treptat fiinţa lui cădea într‑o amorţeală aşa stranie, că acela pe care Pirgu îl căra, fără împotrivire, după dânsul, nu arăta a fi Paşadia el‑însuşi, ci numai trupul său, în care singură privirea urma să trăiască, din ce în ce mai posomorâtă şi mai tulbure, destăinuind parcă o suferinţă lăuntrică sfâşietoare.”.

Paşadia relatează celor doi prieteni ai săi scene din timpuri apuse, cu predilecţie din secolul XVIII: „În sărbătoarea neîntreruptă de zi şi noapte, am petrecut cum nu se mai petrecuse şi nu se va mai petrece, ne‑am înfruptat cu nesaţ din toate desfătările simţurilor şi ale minţii căci, deşi lipsit de măreţie, fu veacul binecuvântat, veacul cel din urmă al bunului plac şi al bunului gust, pe scurt veacul francez şi mai presus de orice veacul voluptăţii”.

Acolo, şi atunci, cei trei se văd în calitate de cavaleri „din tagma sfântului Ioan de la Ierusalim”, călători la diverse Curţi, unde erau „Amestecaţi din umbră, în toate urzelile şi uneltirile”, căci „fără noi nu se fereca nici desfereca nimic”.

Ieşirea crailor din veacul de aur se va face odată cu asfinţitul acestuia, în sângele revoluţiei franceze, când „vedeam trecând în par, între fulgerări de cuşme frigiene, capul doamnei de Lamballe, înţelegând că timpul nostru trecuse”.

Ghid al celui de‑al treilea hagialâc al crailor de Curtea‑Veche va fi Gore Pirgu, cu precizarea naratorului potrivit căreia „Mai primejdioasă javră şi mai murdară nu se putea găsi, dar nici mai bună călăuză pentru călătoria a treia ce făceam aproape în fiecare seară, călătorie în viaţa care se vieţuieşte, nu în aceea care se visează.”. Cât despre „Simţurile sale […] nu se mai deşteptau decât la beţie şi atunci îi trebuia femei schiloade, ştirbe, cocoşate sau borţoase şi mai ales peste măsură de grase”.

Atunci când se întâmpla să lipsească Pirgu, călătoria celorlalţi trei crai în lumea reală era plictisitoare şi „De aceea îl urmam fără vorbă; cu dânsul am tărbăcit, pe lapoviţă şi pe zloată, clisa uliţelor fără caldarâm şi fără nume de pe la margini, prin funduri de maidane pline de gunoaie şi de mortăciuni, am intrat pe brânci aproape în zăpuşala chiţimiilor scunde, cu pământ pe jos şi spoite tot aşa proaspăt ca ţigăncile ce, în flenderiţe roşii sau galbene şi desculţe, legate numai cu o vipuşcă de cârpă sub genunchi, se dădeau acolo parlagiilor şi măţarilor pe o băncuţă, o cinzeacă de trăscău sau un pac de mahorcă.”.

Motivul acestei dependenţe îl constituia, probabil, comportamentul său extravagant, devenit o a doua natură – „Deşucheturile lui, oricari ar fi fost, ajunseseră să pară la dânsul aşa fireşti că, în Jarcaleţi, unde sta cu părinţii, pe mahalagii vecinaşi nu‑i mai cuprindea mirarea când îl vedeau întorcându‑se dimineaţa cu două flaşnete cântând fiecare altceva, cu ursul, cu căluşarii sau cu paparudele, pe saca, pe targă sau cu dricul.”.

Despre Paşadia Măgureanu aflăm, în finalul capitolului, că nimeni nu îi cunoştea sursele de câştig – se vorbea despre spionaj în favoarea unei puteri străine sau despre o moştenire de la bunicul său –, şi că lipsea uneori din Bucureşti pentru a se retrage undeva la munte, spre a‑şi ascunde astfel crizele cumplite de furie ce îl încercau din când în când, presupune naratorul pornind de la spusele unei mătuşi, din copilărie.

 SPOVEDANII

… sage citoyen du vaste univers.” La Fontaine

 Pantazi se mărturiseşte amicului său, naratorul, care îi reproduce spusele: de origine greacă, dar şi cu o linie românească (străbunica, de la care a moştenit gustul pentru frumos şi pentru lux), crescut la Bucureşti, este fiul unor părinţi care se iubeau şi pe care îi iubea. Pe mamă îndrăgind‑o pentru sensibilitate şi frumuseţe iar pe tată pentru atitudinea de gentleman şi forţa caracterului. Modelul de comportament social i‑a fost însă bunica: „De la dânsa am învăţat că fac şi eu parte din aceia cărora le e de la Dumnezeu dat să poruncească, cei ce prin avuţie şi faimă se înalţă deasupra muritorilor de rând.”.

Mama i‑a murit în timpul Războiului de Independenţă din 1877, datorită ostenelilor şi neîngrijirii de sine din perioada cât s‑a ocupat de îngrijirea răniţilor sosiţi la Bucureşti – în propria‑i casă –, iar tatăl se stinge şi el, căci datorită morţii soţiei a început să bea şi să nu mai aibe grijă de sine, ceea ce îi ruinase sănătatea.

Rămas singur, se îndrăgosteşte de Wanda, o tânără femeie remarcată pe stradă, şi care îi dă „o sfială până atunci necunoscută”. Intenţionează a se căsători cu ea dar o veche prietenă a mamei îi dejoacă planurile. Află de la aceasta că noaptea, după despărţirea de Wanda, iubirea lui fiind castă, femeia „îşi bagă hăndrălăul pe fereastră”. Verificând, constată că lucrurile stăteau chiar aşa, drept urmare va renunţa la căsătorie şi relaţie. Dar „nici astăzi, după treizeci de ani, dragostea mea pentru dânsa nu s‑a stins, depărtarea şi timpul au făcut‑o însă mistică”, mărturiseşte în continuare Pantazi.

După despărţirea de Wanda „Ca să mă ameţesc, mă aruncai în vâltoarea vieţii de petrecere, şi cu aşa avânt că am speriat cu desfrâul şi cu risipa Bucureştii.”. Ceea ce a dus la scăderea averii sale, la împrumuturi, până la falimentul care fusese o finalitate urmărită ca atare, pragul către sinuciderea programată („risipisem tot pentru că, de mult încă, mă hotărâsem s‑o sfârşesc cu viaţa de care eram sătul”).

Dar în momentul ruinării, atunci când nu mai poate să se împrumute, căci îşi pierduse creditul la cămătarul ce îl îndatora, primeşte vestea uciderii unchiului său, Iorgu, şi moştenirea averii lui colosale.

Moştenirea s‑a făcut în conformitate cu calitatea lui Pantazi de rudă proximă, dat fiind absenţa testamentului, pe care acesta îl va găsi însă din întâmplare, într‑un sertar înfundat, testament ce lăsa totul Eforiei Spitalelor, dar nepotul îl va distruge. Aceasta însă după ce a găsit, tot în locuinţa unchiului şi tot întâmplător, poliţele pe baza cărora el împrumutase bani, semn că adevăratul cămătar, împrumutătorul de fapt, fusese unchiul său; avarul „în lupta pentru înavuţire nu se îngăima cu alegerea mijloacelor.”.

Motivarea gestului nelegal săvârşit consta în revenirea „stirpei” greceşti – de piraţi, la origine, după cum însuşi mărturisise ceva mai înainte – către modul de viaţă caracteristic ei, odată cu călătoriile pe mare întreprinse de beneficiarul moştenirii („Ar fi fost şi păcat să las să‑mi scape din mâini acele bogăţii; fără ele stirpea nu s‑ar fi întors înainte de a asfinţi, la adevărata ei menire, singura firească, aceea de a trăi liber pe valuri.”).

Reîntors la Bucureşti treizeci de ani mai târziu, cel care avea să fie numit Pantazi datorită confuziei cu o altă persoană, şi‑a schimbat înfăţişarea: purta barbă, mustăţi şi plete spre a nu fi recunoscut, căci „voia să fie singur cu amintirile lui şi nestânjenit în mişcări”. Dar, afirmă naratorul, văzându‑i adevăratul chip într‑o fotografie, l‑a „privit cu nepăsare, căci nu acesta‑mi păruse un prieten de când lumea şi chiar un alt eu‑însumi, ci celălalt, despre care ştiam acum, şi nu fără oarecare melancolie, că nu era decât un deghizament vremelnic, menit a fi peste puţin lepădat pentru totdeauna.”.

Din toată acea „spovedanie” a lui Pantazi, gândeşte naratorul drept concluzie, „se desluşea singura putinţă a tristeţii ce mă ciuda la el atât de mult: omul fusese prea fericit.”.

După această mărturisire, naratorului i se va confesa şi Paşadia, cu prilejul unei vizite pe care cel dintâi o face în casa celui din urmă, ale cărei tablouri înfăţişau „cruda agonie a fecioarelor răstignite şi a copilandrilor săgetaţi”, sub domnia lui Domiţian sau Decius.

Paşadia, explicându‑şi înavuţirea bruscă, neaşteptată, spune că „ceea ce treizeci de ani de viaţă austeră şi probă, treizeci de ani de sacrificii, de studiu şi laboare nu fuseseră în stare să facă, au făcut câteva nopţi petrecute cu atotputernica soţie a unui preşedinte de consiliu.”. Dar că tot ceea ce dorise până atunci şi astfel obţinuse, „putere, parale, distincţii”, îl îndeamnă să se retragă din viaţa publică, pentru a nu continua o existenţă bazată pe compromis.

Şi Paşadia continuă cu expunerea modului său real de viaţă, ca motivare a faptului de a fi rămas în Bucureşti şi a nu se fi exilat, preferând un exil interior: „din ce e pe lume nu mă interesează şi nu‑mi face plăcere nimic, absolut nimic, chiar cu ce mi‑a fost atât de drag, studiu, artă, lectură, scris, dacă mă mai îndeletnicesc e numai ca să ucid timpul; la drept vorbind, pot zice, fără a face stil, că nu trăiesc; e mult de când aşteptând să i se deschidă, sufletul meu aţipeşte pe prispa sălaşelor Morţii.”.

Precizează că după moartea sa, din dulapurile din zid cu deschideri secrete în spate, o mână credincioasă va ridica şi distruge tot ce a scris. Aceasta, drept mijloc de răzbunare asupra celor care i‑au zeflemisit lucrările şi au urzit apoi un complot al tăcerii în jurul său, căci i‑a deranjat seriozitatea materialelor publicate şi faptul că autorul fusese crescut în străinătate.

 ASFINŢITUL CRAILOR

 Vous pénétrerez dans les famille, nous peindrons des intérieurs domestiques, nous ferons du drame  bourgeois, des grandes et des petits bretêches.

Monselet

 Lui Gore Pirgu îi moare tatăl, drept care va manifesta o „năbădăioasă veselie, deschisă şi bufă în draci”, însoţită de o explicaţie adresată lui Pantazi şi naratorului în urma condoleanţelor acestora: „– Aş înţelege, concedă, să mă compătimiţi că nu m‑a scăpat Dumnezeu de pacoste mai devreme.”. Şi adaugă o precizare despre folosirea moştenirii: va deschide un bordel la Crucea‑de‑Piatră, zona prostituţiei bucureştene.

Cei patru crai merg la „adevăraţii Arnoteni”, o familie de vechi boieri scăpătată. Acolo, Maiorică Arnoteanu, tatăl, este „Nepăsător de tot ce nu‑l atingea chiar pe dânsul, în fiinţa lui, de soţie şi de fete nu se sinchisea câtuşi de puţin”. În plus este afemeiat şi cartofor, iar soţia sa, Elvira, îi plătea infidelităţile cu vârf şi îndesat şi cu aceeaşi monedă; deşi, geloasă, ţinea la el.

Mima, fiica mai mare a celor doi, este lesbiană şi „să‑i fi vorbit despre ruşine, te‑ar fi întrebat cu ce se mănâncă; seara se dezbrăca într‑adins cu perdeluţele ridicate şi popii, când venea cu botezul, îi ieşea înainte în pielea goală.”.

Tita, fiica mezină, „rămăsese cam înapoiată şi un început timpuriu de surzenie îi oţetise şi mai mult firea vrăjmaşă”; avea drept curiozitate faptul că „deşi nici ei nu i se întâmpla să zică vreunui muşteriu «nu!» îşi da poalele peste cap numai la întuneric; pe faţă, în lume, avea o purtare aproape aleasă”.

Iar mama lui Maiorică, Sultana Negoianu, care mai trăia încă, dar nebună, speriase, la vremea ei, „cu luxuria principatele încă neunite.”.

Concluzia naratorului la aceste prezentări fiind aceea că vechile neamuri boiereşti, dacă nu se sting la timp, se pierd în degenerare. Aspect recognoscibil şi în atmosfera din casa familiei: „O pâclă râncedă de viţiu apăsa veştejitoare asupra mizeriei decorului – tot ce se vedea acolo, la lumina lipicioasă, cernută prin fustele creţe de hârtie trandafirie de la lămpi, nu numai că era urât şi de soiul cel mai prost, dar ieşit de soare, pătat de igrasie, prăfuit şi afumat, mâncat de cari sau de molii, şchiop sau schilod, ciobit, rupt sau desperecheat”.

După vânzarea în bune condiţiuni a ceea ce moştenise, îmbogăţit, Pirgu se schimbă: vorbeşte doar franţuzeşte, „afară de înjurăturile româneşti neaoşe”, cumpără icoane vechi şi cărţi, discută despre Michel de Montaigne încercând să se arate cunoscător în materie ş. a. m. d..

În acest timp şi cu Pantazi se petrece o transformare – se îndrăgosteşte de juna Ilinca Arnoteanu, fata cea mică a celor doi soţi Arnoteanu, crescută de o soră a Elvirei la Piatra Neamţ şi aflată de scurt timp acasă la „adevăraţii Arnoteni”.

Ilinca este o fată castă, dar minată de aprige porniri senzuale („avusese aprinderi ale simţurilor groaznice, cunoscuse chinul nopţilor crude când biata ei carne se răsucise toată sfârâind de dor, fusese bolnavă, crezuse că înnebuneşte, dar preferase orice necinstei.”), asemeni străbunicii, Sultana Negoianu. Foarte inteligentă, învăţa excelent şi se pregătea pentru o carieră intelectuală şi profesională de vârf, neajungându‑i doar numele istoric şi moştenirea de la mătuşa ce o crescuse, spune ea naratorului, care a ajutat‑o în pregătirea unor examene dificile.

Îndrăgostirea bruscă a lui Pantazi se datorează faptului că Ilinca semăna izbitor cu iubita lui din tinereţe, Wanda. Drept urmare, naratorul îi sugerează prietenului să se căsătorească cu fata, lucru pe care acesta nu părea să îndrăznească a şi‑l dori.

Totodată însă Gore Pirgu pune la cale o afacere pentru el remarcabilă: „cu dibăcia lui codoşească, izbutise să convingă pe Elvira să‑şi vândă fata, iar pe Paşadia s‑o cumpere, pe un preţ monstruos ca fapta însăşi şi din care avea să ia el partea leului.”. Şi, ca mijloc al infamei acţiuni, urma să o lase „ameţită” lui Paşadia, la o mănăstire de maici pe care o vor vizita.

Acest plan are drept urmare un conflict serios între Pantazi şi Paşadia, desfăşurat în sufrageria de la Arnoteni, unde se întâlniseră şi rămăseseră o vreme singuri, pentru ca apoi cei prezenţi în casă, atraşi de zgomot, să îi vadă „încăibăraţi în chelfăneala cea mai deznădăjduită”. Are drept urmare şi cererea în căsătorie adresată Ilincăi, şi acceptată, de către „omul cel mai ciufulit şi mai hărtănit” ce a făcut vreodată acest gest: Pantazi.

Dar Ilinca moare – doborâtă de scarlatina transmisă prin fetiţa lăptăresei de care se apropiase vroind să o fotografieze pentru hainele ei caraghioase – fapt preanunţat lui Pantazi de ţiganca ce îi ghicise în bobi lângă Hanul dracului, o clădire în ruină din preajma Bucureştilor, unde logodnicul mersese însoţit de narator.

După înmormântare, naratorul îl descoperă pe Pantazi, care lipsise de la ceremonie, şi astfel îi crease temerea că se va sinucide, luând masa liniştit în restaurantul franţuzesc unde se întâlneau, dar de atunci Pantazi nu a mai mers pe la Arnoteni.

Trei luni la rând naratorul reluase obiceiul întâlnirilor şi meselor nocturne alături de Pantazi, apoi are un vis: „Se făcea că la o curte veche, în paraclisul patimilor rele, cei trei Crai, mari egumeni ai tagmei prea senine, slujeau pentru cea din urmă oară vecernia mută, vecernia de apoi. […] O lină cântare de clopoţei ne vestea că harul dumnezeiesc se pogorâse asupră‑ne: răscumpăraţi prin trufie aveam să ne redobândim înaltele locuri. […] Înaintea noastră, în port bălţat de măscărici, scălămbăindu‑se şi chimonosindu‑se, ţopăia de‑a‑ndaratelea, fluturând o năframă neagră, Pirgu.”.

Îndată după acel vis, naratorul află, într‑o cafenea, că Paşadia murise, epuizat de excesele la care îl supusese Raşelica Nachmansohn, devoratoarea de bărbaţi, şi că „Mâna credincioasă îşi făcuse datoria”, prefăcând în cenuşă opera istorică a celui dispărut.

Într‑o ultimă plimbare alături de Pantazi, care va părăsi ţara revenind totodată la vechea‑i înfăţişare de aristocrat englez al mărilor, în piaţa de flori de la Curtea‑Veche, naratorul o găseşte pe Corcoduşa, cu lumânare aprinsă la cap, moartă, pe o rogojină: „În zâmbetul buzelor ei învineţite şi în privirea ochilor săi rămaşi deschişi era o duioşie extatică; femeia care fusese nebună din iubire părea să fi murit fericită”.

Tag-uri:Craii de Curtea -Veche de Mateiu Caragiale - rezumat,Craii de Curtea -Veche de Mateiu Caragiale - rezumat

Alte articole din aceeasi categorie

Photo

Alexandru Lapusneanul, de Costache Negruzzi - nuvelă istorică

// // // // // // Considerată prima nuvelă istorică românească, opera lui Costache Negruzzi Alexandru Lăpuşneanul apare în anul 1840, în revista „Dacia literară”, încadrându-se perfect în programul romantic ...Citeste mai mult

Photo

În Dulcele Stil Clasic, N. Stănescu

Universul liric // // // // // // Poezia În dulcele stil clasic deschide volumul din 1970, volum ce aparţine celei de-a doua etape a creţiei poetului, în care adevărata rafinare ...Citeste mai mult

Photo

Moromeţii de Marin Preda

Scriitor realist modern, M.Preda este creatorul unui roman tulburator prin sensurile lui, prin universul artistic si personajul creat // // // // // // Ca orice roman, el reprezintăo scriere amplă ...Citeste mai mult

Photo

Moara cu Noroc de I. Slavici - caracterizarea lui Ghiţă

// // // // // // „Nuvelă solidă cu subiect de roman” (G. Călinescu), opera lui I. Slavici urmăreşte cu minuţiozitate zbuciumul sufletesc al unor personaje complexe, puternic individualizate prin ...Citeste mai mult

Photo

Maitreyi de M. Eliade - Scenariul arhetipal al erosului si evoluţia cuplului

Incipitul romanului îl surprinde pe protagonist în încercarea de a-şi aminti ziua în care a întâlnit-o pe Maitreyi, neliniştit de faptul că nu poate retrăi aievea mirarea, nesiguranţa şi turburarea ...Citeste mai mult

Photo

Ion de L. Rebreanu - roman realist-interbelic

Într-o epocă ce denunţa criza romanului românesc, opera romancierului L. Rebreanu reprezintă prima contribuţie fundamentală la crearea romanului românesc modern. // // // // v            Apărut în 1920, romanul Ion este ...Citeste mai mult

Photo

Ion de L. Rebreanu, Caracterizare personaj principal

// // // // // // Liviu Rebreanu creează în opera sa Ion o galerie bogată de personaje, dominantă fiind imaginea lui Ion, „simbolul individual al ţăranului român, setos până ...Citeste mai mult

Photo

Riga Crypto și Laponia Enigel, I. Barbu

Univers liric Poemul se integrează în ciclul Uvedenrode din volumul Joc secund  şi se încadrează în cea de-a doua etapă a creaţiei lui Barbu- „baladesc şi de evocare balcanică”. Sub aspect compoziţional, ...Citeste mai mult

Photo

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, de Lucian Blaga -artă poetică

Specificul universului poetic blagian Deschizând volumul de debut al lui L. Blaga – Poemele luminii- , poezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii este una dintre cele mai cunoscute ...Citeste mai mult

Photo

Baltagul de M. Sadoveanu

Opera sadoveniană reprezintă epopeea noastră naţională, o mărturisire artistică a unui mod de a gândi şi de a simţi. Venind din folclor, din Neculce şi Creangă, Sadoveanu este un scriitor ...Citeste mai mult

Photo

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu, Caracterizare personaj principal

Personajul principal din romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, Ştefan Gheorghidiu, sublocotenent într-un regiment de infanterie, trimis pentru fortificarea văii Prahovei, este concentrat de curând, ceea ce ...Citeste mai mult

Photo

Povestea lui Harap-Alb, Ion Creangă - basmul cult

Opera lui Ion Creangă s-a statornicit în literatură ca unul dintre cele mai rezistente momente ale prozei artistice româneşti durabile, tocmai pentru că a reuşit să prindă în ea sensul ...Citeste mai mult

Photo

Ion de L. Rebreanu, Caracterizare Ana

// // // // // // Tipologic, Ana întruchipează destinul femeii din  mediul rural, adânc stratificat şi stăpânit de o mentalitate pe măsură, ea reprezentând  „două braţe de lucru, o ...Citeste mai mult

Photo

ALEXANDRU LAPUSNEANUL, de Costache Negruzzi

ALEXANDRU LĂPUŞNEANUL, de Costache Negruzzi - caracterizarea personajului principal-                   Considerată prima nuvelă istorică românească, opera lui Costache Negruzzi evocă, într-un spaţiu concentrat, momente din cea de-a doua domnie a lui Alexandru ...Citeste mai mult

Photo

Cantareata cheala de Eugene Ionesco -rezumat

                                                              ...Citeste mai mult

Photo

Caprioara din vis de Vasile Voiculescu-rezumat

                                                    Un bătrân sculptor animalier mărturiseşte tovarăşilor ...Citeste mai mult

Photo

In mijlocul lupilor de Vasile Voiculescu-rezumat

                                                      // // // // // ...Citeste mai mult

Photo

Lostrita de Vasile Voiculescu - rezumat

                                                       // // // // ...Citeste mai mult

Photo

George Calinescu -Enigma Otiliei- rezumat

                                                       G. CĂLINESCU     ...Citeste mai mult

Photo

La tiganci de Mircea Eliade - rezumat

// // // // // //                                                 ...Citeste mai mult

Photo

Maitreyi de Mircea Eliade - rezumat

// // // // // //                                                 ...Citeste mai mult

Photo

Fratii Jderi de Mihail Sadoveanu - rezumat

// // // // // //                                                 ...Citeste mai mult

Photo

Creanga de aur de Mihail Sadoveanu-rezumat

 I // // // // // // E vorba de părinţii noştri de demult, iar stăruinţa bătrânului mag de odinioară e departe de a fi o simplă iluzie  August 1926. Într‑o tabără ...Citeste mai mult

Photo

Baltagul de Mihail Sadoveanu - rezumat

// // // // // // Stăpâne, stăpâne, Mai chiamă ş‑un câne… I Romanul începe cu o legendă: îndată după facerea lumii, Dumnezeu „a pus rânduială” diferitelor neamuri: ţiganilor „să cânte cu cetera”, ...Citeste mai mult

Photo

Zodia cancerului sau vremea Ducai - Vodă de Mihail Sadoveanu - rezumat

I  În care se vede cum intră în Moldova un călător dintr‑o ţară depărtată şi cum Ilie Turculeţ nu‑i  numai căpitan de steag, ci şi cititor în stele   // // // // // ...Citeste mai mult

Photo

Fantana dintre plopi de Mihai Sadoveanu - rezumat

                                                // // // // // // Naratorul ...Citeste mai mult

Photo

Mesterul Manole de Lucian Blaga - rezumat

// // // // // //  ACTUL ÎNTÂI  Scena reprezintă „Cămara de lucru a lui Manole. Multe, foarte multe lumânări aprinse – pe masă, pe blidar, în fereastră. Pe masă e ...Citeste mai mult

Photo

Concert din muzica de Bach de Hortensia-Papadat-Bengescu - rezumat

Acest roman s‑a citit pe măsură ce a fost scris şi a fost lucrat pe măsură ce s‑a citit în şedinţele literare ale cenaclului „Sburătorul” din anul 1925. I Doctorul Rim – profesor universitar ...Citeste mai mult

Photo

Padurea spanzuratilor de Liviu Rebreanu - rezumat

// // // // // //                                                 ...Citeste mai mult

Photo

Ion de Liviu Rebreanu - rezumat

// // // //                                                    GLASUL PĂMÂNTULUI  Capitolul ...Citeste mai mult

Photo

Patul lui Procust de Camil Petrescu - rezumat

   I Romanul începe cu o scrisoare a doamnei T. unul dintre personaje, adresată naratorului; acestei scrisori naratorul îi ataşează o notă de subsol, a sa, ce precizează că doamna T. „Ca ...Citeste mai mult

Photo

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi de Camil Petrescu - rezumat

// // // // // // La Piatra Craiului, în munte Naratorul, Ştefan Gheorghidiu, arată în amintirile sale scrise că „în primăvara anului 1916, ca sublocotenent proaspăt, întâia dată concentrat”, luase ...Citeste mai mult

Photo

Suflete tari de Camil Petrescu - rezumat

  ACTUL I // // // // // // Suntem „Către sfârşitul după‑amiezii, prin toamna lui 1913, în casa lui Matei Boiu‑Dorcani”, unde „E o atmosferă bătrânească, dar în acelaşi timp de ...Citeste mai mult

Photo

Jocul ielelor de Camil Petrescu - rezumat

 ACTUL I  Tabloul I   // // // // // // Scena înfăţişează direcţiunea ziarului Dreptatea sociala, de lângă parcul Oteteleşeanu, din Bucureşti, având ca elemente distinctive o panoplie de scrimă şi portretul ...Citeste mai mult

Photo

Apus de soare de Barbu Stefanescu Delavrancea-rezumat

ACTUL I Scena I Decorul reprezintă „o aripă a castelului din Suceava, cu ferestre cu gratii de fer, sfârşindu‑se cu o terasă pusă pe tălpi de peatră”. Se vede „ograda domnească, cu ...Citeste mai mult

Photo

Mara de Ioan Slavici - rezumat

// // // // // //  Capitolul I Sărăcuţii mamei  Mara este, arată naratorul, o văduvă cu doi copii mici, din Radna, lângă Lipova; fostul ei soţ, Bârzovanu, „era, când a fost, ...Citeste mai mult

Photo

Pădureanca de Ioan Slavici- rezumat

I Este vreme de holeră, în câmpia bănăţeană, stăpânirea interzisese deplasarea oamenilor între localităţi, instituind măsuri de carantină, dar Busuioc, „bogătoiul” din Curtici, nu vrea să audă de acestea, trimiţându‑şi fiul, ...Citeste mai mult

Photo

Moara cu noroc-de-Ioan Slavici-rezumat

I  Soacra lui Ghiţă îşi spune părerea în legătură cu intenţia ginerelui ei de a lua în arendă cârciuma numită Mora cu noroc, de lângă Ineu, adresându‑se ginerelui şi fiicei, Ana: ...Citeste mai mult

Photo

În vreme de război de Ion Luca Caragiale -rezumat

// // // // // //  I  Autorul arată că tâlharii „foarte‑ndrăzneţi şi foarte cruzi”, care „băgaseră spaima în trei hotare” au fost prinşi. Aceştia „începuseră cu hoţie de cai; apoi, ...Citeste mai mult

Photo

O scrisoare pierdută de Ion Luca Cargiale -rezumat

   Acţiunea se petrece „În capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre”, precizează indicaţia de regie a piesei.  ACTUL I  Decorul reprezintă „O anticameră bine mobilată. Uşă în fund cu două ferestre ...Citeste mai mult

Photo

O noapte furtunoasă de Ion Luca Caragiale-rezumat

ACTUL I  Scena reprezintă „O odaie de mahala.” cu „Mobile de lemn şi paie.” şi „în fund, rezemată de fereastră, o puşcă de gardist [membru al gărzii civice] cu spanga [baioneta] ...Citeste mai mult

Photo

Amintiri din copilarie de Ion Creanga - rezumat

I  Naratorul începe prin a evoca satul copilăriei sale, aşa cum era în timpul când el începuse a se „ridica băieţaş la casa părinţilor” săi: „Ş‑apoi Humuleştii, şi pe vremea aceea, ...Citeste mai mult

Photo

Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga-rezumat

// // // // // //   Verde‑Împărat trimite fratelui său, Craiul, care „era odată într‑o ţară”, o scrisoare pentru a‑i cere să‑i dea pe unul dintre cei trei fii ai ...Citeste mai mult

Photo

Moș Nichifor Coțcariul de Ion Creanga - rezumat

„Moş Nichifor Coţcariul [îşi începe povestitorul relatarea, probabil după informaţii primite de la tatăl său şi transmise acestuia de la „bătrânii, care auziseră din gura lui moş Nichifor”] nu‑i o ...Citeste mai mult

Photo

Cezara de Mihai Eminescu-rezumat

I Ieronim este „frate laic” într‑o veche mănăstire italiană, unde ocupă „o chilie pe pereţii căreia erau aruncate cu creionul fel de fel de schiţe ciudate – ici un sfânt, colo ...Citeste mai mult

Photo

Făt Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu-rezumat

Acţiunea basmului se petrece „pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului”. ...Citeste mai mult

Photo

Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu -rezumat

  // // // // // // Vorbind în sine, Dionis constată că felul în care percepe lumea depinde de organele de simţ („dacă închid un ochi văd mâna mea mai ...Citeste mai mult

Photo

Despot Vodă de Vasile Alecsandri-rezumat

Legendă istorică în versuri 5 acturi şi 2 tablouri ACTUL I Tabloul I Decorul reprezintă „Culmea Carpaţilor ce desparte Bucovina de Transilvania”. Scena 1  Doi plăieşi, Jumătate şi Limbă‑Dulce, paznici ai graniţei, se află la hotar, ...Citeste mai mult

Photo

Chirița în Provinție de Vasile Alecsandri-rezumat

// // // // // // Comedie cu cântice, în 2 acte ACTUL I Decorul reprezintă „o ogradă de curte boierească la ţară.”, având în stânga locuinţa personajului principal, Chiriţa Bârzoi, în ...Citeste mai mult

Photo

Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi -rezumat

// // // // // // I „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu...”  Alexandru Lăpuşneanul revine în ţară, „întovărăşit de şepte mii spahii şi de vro trei mii oaste de ...Citeste mai mult

Photo

Miron Costin

MIRON COSTIN (1633-1691) cronicar de seama si inalt dregator, poet si om de arme, filozof si diplomnat, fire plecata spre studii si prelungi lecture a fost unul dintre cei mai importanti ...Citeste mai mult

Photo

Ion Neculce, Viata lui Ion Neculce, Scrierile lui Ion Neculce

ION NECULCE (1672-1745)Cronicar moldovean, un nume rasunator in literatura romana, s-a nascut in Prigoreni, langa Targul Frumos.Ion Neculce a fost numit in 1691 in slujba de postelnic, apoi in cea ...Citeste mai mult

Photo

Noaptea, Pastel Vasile Alecsandri, demonstratie ca poezia este pastel

  Vasile Alecsandri Pastelul este o specie a genului liric, poezie descriptive care prezinta un aspect al naturii, cu univers vegetal sau fantastic, un moment calendaristic, prin intermediul caruia se exprima sentimentele ...Citeste mai mult

Photo

Caracterizare personaj principal al operei literare Miorita

// // // // // //   Caracterizarea personajului principal al operei “Miorita”  Personajul orincipal al baladei populare “Miorita” este ciobanul moldovean. El apare in toate momentele subiectului fiind caracterizat direct si ...Citeste mai mult

Photo

O scrisoare pierdută, I.L. Caragiale Caracterizarea personajelor

// // // // // //   Caracterizarea personajelor la “O scrisoare pierduta” Ioan Luca Caragiale Ca dramaturg, I.L. Caragiale nu se remarcanuma prin arta compozitiei, a structurii conflictelor, ci si prin talentul ...Citeste mai mult

Photo

Baltagul, de Mihail Sadoveanu, Caracterizarea personajelor

Caracterizarea personajelor “Baltagul”Mihail Sadoveanu Romanul “Baltagul” ramane o scriere remarcabila si prin personajele sale.Exista personaje principale, secundare si episodice. // // // // // // Vitoaria Lipan devine un tip reprezentativ dar care ...Citeste mai mult

Photo

Referat Baltagul, de Mihail Sadoveanu

“Baltagul” Mihail Sadoveanu Romanul este o specie a genului epic, in proza cu o actiune mai complicata si de mai mare intindere, decat celelalte specii epice in proza desfasurata, de regula, pe ...Citeste mai mult

Photo

Amurg de toamnă, de Lucian Blaga

Amurg de toamna De L.Blaga Date despre autor si opera:-Lucian Blaga,o presonalitate marcanta a culturii romanesti,a fost filozof,poet,prozator,dramaturg,si traducator.-ca poet propune alte modalitatii de explorare a universului,a lumi inconjuratoare.-poezia “Amurg de toamna”face ...Citeste mai mult

Photo

Mihai Eminescu,poet national al romanilor

Biografie Mihai Eminescu 1850 Mihai Eminescu se naste la Ipotesti pe data de 15 ianuarie ca si al saptelea copil al familiei Eminescu. 1858 Intre 1858 si 1860 Eminescu urmeaza scoala ...Citeste mai mult