Istorie



PETRU RARES (1527-1538; 1541-1546)
In randul domnitorilor moldoveni din secolul al XVI-lea, istoria a asezat in cinste inalta personalitatea voievodului Petru Rares.
Petru a fost in tinerete negutator de peste. S-a ridicat in domnie cu ajutorul micii boierimi, al targovetilor, al taranimii, dar si prin vointa predecesorului sau Stefanita Voda, care l-a vrut la domnie dupa acesta, numindu-l si Rares.
Intocmai ca si Stefan cel Mare, parintele sau, domnitorul a adoptat o politica ce urmarea consolidarea autoritatii centrale, ingradirea puterii marilor feudali, intarirea tarii. A organizat un aparat de slujbasi recrutati din randul oamenilor de origine modesta, aparat care era inzestrat cu importante atributii administrative, militare, fiscale, judecatoresti si care depindea direct de domnie. A indepartat marea boierime de la conducerea cetatilor tarii, incredintand aceste functii importante unor viteji credinciosi. A pedepsit, prin confiscarea bunurilor, pe boierii necredinciosi. S-a ocupat cu grija de intarirea cetatilor, de instruirea si inarmarea ostirii.
Domnia lui Rares s-a desfasurat intr-o epoca caracterizata prin mari framantari politice, prin campanii militare de anvergura.
In anul 1538, Petru Rares a trebuit sa faca fata unei situatii deosebit de periculoase pentru Moldova, fiind atacat din trei parti de dusmani: de sultanul Soliman, care in august trece hotarele tarii lui Rares, in fruntea a 200.000 de luptatori, de cetele de tatari conduse de Sabih-Ghirai-han, precum si de lesi, condusi de vestitul general Tarnovschi. Dandu-si seama ca numai printr-un razboi eroic de aparare, la care sa participe toata tara, se poate iesi din impas, Petru Rares a mobilizat toate fortele militare de care dispunea Moldova. A parjolit recoltele, a golit satele de oameni si le-a ars, a otravit fantanile, astfel ca dusmanii sa nu aiba in calea lor hrana, adapost, apa. A blocat locurile bune de trecere, obligand pe adversari sa aleaga drumuri ocolitoare greoaie si anevoioase. I-a atacat pe tatari la Stefanesti si i-a silit sa se intoarca, iar cu lesii reusit sa ajunga la intelegere. Cand turcii, in inintarea lor, au trecut de Iasi, boierii si-au parasit domnitorul, iar acesta a fost nevoit sa plece in Transilvania.
In anul 1541, Petru Rares a dobandit din nou domnia. S-a aflat atunci pana in Polonia ca poporul este foarte multumit de intoarcerea acestuia, deoarece acesta i-a aparat de asuprirea straina.
In 1543 a asezat la Rodna o garnizoana moldoveneasca, in acelasi an primind si domeniul Ciceului.
Petru Rares a incheiat la 2 martie 1542 o alianta secreta cu electorul Brandenburg, Ioachim, organizatorul unei expeditii antiotomane. A incheiat apoi a doua alianta antiotomana cu marele cneaz al Moscovei, dar nici una nu a avut rezultatul scontat, domnitorul fiind silit sa renunte la lupta cu turcii.
Personalitatea voievodului moldovean s-a manifestat din plin in domeniul artelor pe care le-a sprijinit cu mult interes. Petru Rares a inaltat noul edificiu al Probotei, necropola domenasca, a recladit Moldovita si Bistrita, a construit sau reconstruit numeroase monumete la Baia, Roman, Suceava, Targul Frumos. Urmand pilda sotului ei, doamna tarii, Elena Rares, a imbogatit si ea arhitectura moldoveneasca cu frumoase edificii ridicate la suceava si Botosani. In timpul acestuia s-au realizat minunatele picturi exterioare, vestite in toata lumea, din care se mai pastreaza partial sau pe suprafete mari frescele de la Probota, Sfantul Gheorghe – Suceava, Humor, Baia, Moldovita, Sfantul Dumitru – Suceava, Cosula, Arbore, Voronet. Fenomen unic in arta universala, pictura exterioara moldoveneasca este purtatoare nu numai de virtuti artistice de mare valoare, ci si de idei politice cu caracter patriotic, indemnul la lupta pentru inlaturarea suveranitatii otomane fiind cel mai important – de exemplu compozitia Asediul Constantinopolului.
Slabit de boli, Petru voda rares a murit la 3 septembrie 1546, fiind inmormantat
“cu multa jale si plangere” la Probota, ctitoria sa.
Domnia lui Petru Rares marcheaza epoca in care arta medievala moldoveneasca a cunoscut marea ei implinire.