Caracterizarea personajelor la “O scrisoare pierduta”
Ioan
Luca Caragiale
Ca dramaturg, I.L. Caragiale nu se remarcanuma prin arta compozitiei,
a structurii conflictelor, ci si prin talentul exceptional in ceea ce
priveste realizarea personajelor, prin care “ face concurenta
starii civile”.
Caragiale a creat personaje vii, representative pentru societatea timpului
respective, fiecare avandu-si identitatea sa bine prezentata, trasaturiile
sale specifice, modul sau de a fi, de a gandi si de a se exprima.
Personajele sale sun asadar tipuri umane, personaje de factura clasica,
avand ca dominanta o trasatura careia I se subordoneaza altei trasaturi,
pentru ca personajele, desi tipice, nu sunt realizate schematic, si
sunt private in complexitatea lor. Astfel, exista trasaturi commune
si trasaturi individuale care se contopesc in realizarea personajelor.
Stefan Tipatesc, prefectul judetului, este tipul junelui prin, al primului
amorez. Arogant, el traieste sentimental abandonarii unei cariere stralucite
in favoarea partidului. Tot odata, nu este lipsit de inteligenta, este
instruit, dar este, de multe ori, nestapanit, impulsive, devenind chiar
violent, asa cum se intampla intr-una dintre confruntarile cu Nae Catavencu.
Aceste insusiri sunt evidentiate direct de Zaharia Trahanache, care
precizeaza ca este “bun baiat, cu carte, dar iute”. Asa
se explica si modul sau de exprimare nu se compara cu al altor personaje,
folosind limbajul correct al unu om instruit.
El este unul dintre stlapi puterii locale caruia ii apartine totul si
de aceea face aluzie incalcand legea si accepta compromisiuni. Administreaza
judetul ca pe propria mosie, ii ordona lui Pristanda s ail aresteze
fara motiv pe Catavencu, caruia ii ofera apoi. In schimbul scrisorii
functii si chiar mosia “Zvaoiul”, cenzureaza corespondenta
si opreste depesele care nu ii conveneau. Aceasta postura a sa de a
dispune de tot dupa bunul plac este magistral caracterizata de Pristanda;
“mosia mosie, functia fonctia,coana Joitica coana Joitica”,
opinie care pune in evidenta si moralitatea personajului.
Sties a il faca servile pe Pristanda caruia ii accepta micile”gainarii”,
cum este cea cu steaguriile: “decat tu nu esti baiat prost;o mai
carpesti de ici,de colo;daca nu curge pica…Las’ca stim noi!Si
nu imi pare rau, daca sti sa faci lucrurile cuminte: mie imi place sa
ma serveasca functionarul cu tragere de inima…”
Osceleaza intre dorinta de asccensiune politica si sentimentele fata
de Zoe si, dovedind luciditate dar la si insistentele acesteia, accepta
mentinerea candidaturii lui Catavencu. Defapt, el stapameste o adevarata
arta a disimularii: fata de Trahanache se preface ca nu stie nimic de
scrisoare, fata de Farfuridii si Branzovenescu pozeaza in victima, iar
fata de Catavencu devine chiar violent, pentru a-l impresiona, schimbandu-si
apoi atitudinea.
Desi autorul ii reliefeaza defectele si viciile, acestea sunt in general
umane si personajul este privit in oarecare ingaduinta, neincadrandu-l
in tagma politicienilor demagogi si inculti.
Ghita Pristanda, politaiul orasului este tipul servitorului, al omului
slugarnic. Replica lui “curat”, deventa un tic verbal, reliefeaza
aceasta dominanta a caracterului sau-serbilismul-si este tot odata o
sursa a comicului de limbaj.
Servilismul sau este unul umil, dar Pristanda urmareste prin acest mod
de comportare niste avantaje, conducandu-se dupa principiul enuntat
de sotia sa: “pupa-l in bot s-i papa tot ca satulul nu crede la
al flamand”. El este, dupa cum recunoaste, unealta docila a celor
trei-Tipatescu, Zoe si Zaharia-,”omu nostru”, cum spune
prefectul:”Al dumneavoastra, coane Fanica,si al coanei Joitichi,
si al lui conu Zaharia…”
Pristanda asculta si executa orbeste ordinele stapaniilor, ajungand
pana la incalcarea legii atunci cand il aresteaza si il terorizeaza
pe Catavencu, in ciuada protestelor acestuia, sau atunci cand optine
veniturii ilicite din afacerea cu steaguriile. Sefii sai trec insa cu
vederea acestor nereguli atat timp cat le serveste interesele si le
este supus.
In Zoe recunoaste adevarata stapana cunoscand autoritatea acesteia fata
de Tipatescu si fata de Zaharia Trahanache, dar doreste sa le intre
in gratie si celorlalti. De aceea, el este gata sa suporte orice consecinta,
atunci cand il trimite nejustificat pe Tipatesc la telegraf: “A
mintit (…) Stiu ca o sa ma ocarasca, o s ama bata ca l-am trimis
la cai verzi pe pareti, dar lasa sa ma ocarasca, sa ma bata…Nu
e mai-marele meu?Nu e stapanul meu, de la care mannc pane eu si unsprezece
suflete?”
Dupa cum el insusi declara, este “scrofulos la datorie”,
dar el transforma datoria in actiuni menite sa ii aduca anumite profituri.
In ciuda servilismului afisat fata de stapnii sai prin modul de adresare,
prin modul de a actiona etc, Pristanda este capabil s atradeze daca
s-ar intampla ca Nae Catavencu sa fie ales. De aceea se poarta slugarnic
fata de acesta, ii declara ca-I citeste gazeta ca pe “Evanghelie”
si gandeste afirmativ: “Strasnic prefect ar fi asta!”.
Lipsa de cultura a lui Pristanda este evidenta caci el stalceste neologismele
al caror sens nu il intelege sau foloseste in exprimare cuvinte si expresii
populare regionale.
Politaiul nu este un ingenuu, asemena Cetateanului turmentat, dar nici
o canalie ca Nae Catavencu, cid oar un smecher care sties a profite
de bunovointa interesata a stapaniilor, sa le speculeze slabiciuniile
si situatiile delicate in care acetsia se afla. El se afla in dubla
ipostaza:de profitor si de persoana care se profita. Este profitor pentru
ca sties a traga unele foloase din actiunile pe care le intreprinde,
avand tacit si consimtamantu stapaniilor. La randul lor, acestia profita
de Pristanda si de serviciile acestuia: el este cel care descopera ca
Nae Catavencu se afla in posesia scrisorii, care il aresteaza pe acesta
si-I mijloceste intalniriile cu Tipatesc si Zoe. Totodata, incaierarea
de la sfarsitul actului al treilea este pusa la cale si regizata tot
cu ajutorul lui Pristanda.
Acest permanent du-te-vino, aceasta permanenta agitatie de colo pana
colo, uneori cu folos, alteori fara, este sugerata si de numele personajului
care dnumeste un dans popular.
Ce este interesant de sesizat la acest personaj este tocmai raportul
sau cu prefetul Tipatescu pus in evidenta inca din prima scena a comediei.Acesta
este de subordonare, determinat, in primul rand, de diferentele de statut
social si manifestandu-se prin atitudine, umor de adresare si limbajul
folosit. Atitudinea lui Pristanda este de supunere oarba, necondiionata,
pe cand prefectul il priveste cu o superioritate toleranta pentru ca
stie ca are nevoie complicitatea lui.
